Standard
Lucian Davidescu

Când vor creşte iar salariile?

Preţuri mari – servicii proaste, pe scurt, reţeta falimentului. Nici măcar statul nu poate scăpa de asta la nesfârşit.

 

Iar dacă salariile la stat au crescut mult mai repede decât permitea productivitatea, ajustarea e la rândul său mai dură. Acum, a venit nota de plată. Da, plătesc toţi bugetarii în mod egal deşi n-ar trebui. Da, o mică parte din nota de plată este preluată şi de sectorul privat. Dar asta contează mai puţin. Nu puteam trăi la nesfârşit din împrumuturi. Cu adevărat importantă este redistribuţia veniturilor în funcţie de productivitate, care ar trebui să urmeze.

Unele companii vor rămâne fără clientul de lux – statul – care nu se prea uită pentru ce şi câţi bani plăteşte.
Altele vor rămâne fără o pătură groasă de clienţi – bugetarii – şi vor fi forţate să ajusteze preţurile. Scăderi generalizate de preţuri în anumite zone nu sunt excluse. Sigur, nu suficient cât să acopere pierderea de venituri. Banii şi preţurile sunt doar o rezultantă matematică. Cu adevărat, contează alte două lucruri: productivitatea şi competiţia.

Competiţia este cea care forţează vânzătorii să ofere valoare pentru cumpărători, fie că asta înseamnă preţuri mici, calitate ridicată sau servicii bune. Tot competiţia îi forţează să-şi facă calcule pe termen lung. O marjă mare de profit azi poate lua două direcţii extreme pe termen lung: fie risipă urmată de faliment, fie investiţii care atrag productivitate mai mare.

Iar productivitatea este punctul dureros şi aproape nedrept al economiei. Pentru că până şi angajaţii productivi, uneori la niveluri egale sau superioare celor din Vest, sunt plătiţi la nivelul pieţei româneşti. De ce? Pentru că şi în capitalism funcţionează un sistem de redistribuire a resurselor. Unul bazat pe proximitate, mult mai eficient decât cel comunist. Orice injecţie de capital este, uşor, absorbită de furnizori, de clienţi sau de aparatul birocratic, chiar şi atunci când acestea din urmă rămân cu productivitatea la genunchiul broaştei. Invers, orice retragere de capital este simţită, mai mult sau mai puţin, de toată lumea.

În teoria economică, una dintre manifestările fenomenului este cunoscută sub numele “efectul Balassa-Samuelson”. Câştigurile de productivitate în industrie se traduc în scumpiri ale serviciior. Pare să n-aibă nicio noimă, dar explicaţia e simplă. În momentul în care productivitatea muncii creşte iar fabricile se bat pe muncitori cu salarii mai mari, angajaţii din servicii nu mai acceptă să muncească decât pentru venituri echivalente. Dacă nu le obţin, preferă să se recalifice în industrie şi să pună astfel presiune pe veniturile abia câştigate ale muncitorilor.

La fel, abia în momentul în care productivitatea din sectorul privat va creşte substanţial vom putea vorbi din nou de creşteri de salarii.

Cantitativ, sectorul privat s-a ajustat primul. Acum se ajustează sectorul public, tot cantitativ. Va urma ajustarea calitativă a sectorului privat. Abia după aceea vom putea cere calitate în schimbul taxelor plătite la stat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gabi

Scuze dar am o nelamurire:

Daca cifrele publicate sunt corecte, ce cauta Grecia la >100 % iar Japonia la 99%?

Cred ca pe undeva s-a strecurat o greseala. Daca productivitatea muncii e aceeasi ca a Germaniei atunci grecii trebuiau sa risipeasca mult mai mult sa ajunga in situatia asta.

Lucian Davidescu

@Gabi

Nu e o greşeală. Grecii chiar muncesc mult, bine şi pe bani mai puţini. Au avut un salt de productivitate mai rapid chiar decât al irlandezilor până acum câţiva ani.

Statul i-a îngropat.

La japonezi e, într-adevăr, surprinzător că sunt la media UE27, dar era clar că sunt sub UE15.

kaboom

Cum se calculeaza productivitatea muncii?

Lucian Davidescu

@kaboom

"GDP in Purchasing Power Standards (PPS) per person employed"

Nickmann

La noi deficitul de munca are o incarcatura cultruala puternica. Si asta dintr-un simplu motiv. Romanului pur si simplu ii place sa stea, sa nu faca nimic. Stiti cum se vede asta? Cati maturatori de strada sau cei care strang gunoiul menajer sunt romani? Un pic mai albi? Asa se vede unde lumea se speteste sa nu de munca.

PS Prefera sa faca treaba asta in alte tari pentru ca acolo nu-i vede nici un vecin.

Anda

Excelent articol, domnule Davidescu. Acuma, cum ii facem pe romani sa inteleaga lucru asta? Cum le explicam ca nu mai pot sa frece menta, ca a venit vremea sa puna osul la munca?

VictorCh

"Pentru că până şi angajaţii productivi, uneori la niveluri egale sau superioare celor din Vest, sunt plătiţi la nivelul pieţei româneşti."

…si uite-asa descoperim mecanismul care IMPIEDICA sporirea productivitatii la noi, EXACT conform principiului din vremea odiosinistrei dictaturi: daca oricat as fi de productiv ei doar se fac ca ma platesc, exact la fel ca pt colegii care "o iau mai usurel", de ce (Buiiip!) sa ma consum, cand TOT CAM ATAT primesc si daca am o productivitate mai mare, si daca imi ramane mai mica? Nu mai bine ma fac si eu ca muncesc?

DE CE credeti ca exact aceeasi persoana care MUNCIND in tarile vestice (era sa scriu "civilizate") (nu ma refer la cei plecati acolo ca sa castige bani pe alte cai) castiga bine – dovada a faptului ca acolo munceste bine – atunci cand se reintoarce in tara, ca angajat rapid ajunge din nou sa nu mai dea productivitate, pt ca ulterior, dupa trecerea in regim de lucru doar pt sine (sa zicem in calitate de persoana fizica autorizata) productivitatea sa-i creasca din nou, poate chiar mai mult decat atunci cand lucra "in vest"?

(DUMNEATA personal CAT DE MARE productivitate ai avea daca ai constata ca indiferent de sporirea productivitatii proprii plata e tot cam pe-acolo?)

Da, e necesara sporirea productivitatii, si – are dreptate Anda – pt asta e nevoie de o schimbare de mentalitate a lucratorilor, dar aceasta nu va fi obtinuta pana nu se va schimba intai mentalitatea celor de care depinde cuantumul salariului acordat: n-ai decat ca in calitate de angajator – intocmai ca in celelalte tari – sa nu oferi salarii mici, ci sa platesti angajatul bine si sa-i conditionezi obtinerea platii de cantitatea de produs obtinut, in caz contrar "punandu-l pe liber", si la poarta firmei va fi coada de oameni dornici sa se angajeze pe asa venit mare. In aceste conditii ce credeti: productivitatea muncii salariatilor din firma ta va creste, sau nu?

EU cel putin, daca as mai ajunge sa ma angajez vreodata la altcineva, n-as mai accepta ca intai "sa trag" eu tare ca sa dovedesc faptul ca merit, si abia apoi sa constat daca imi este marit salariul sau nu, ci as munci doar la nivelul corespunzator platii din acel moment (pana la limita capacitatii mele) – iar daca n-as face fata ritmului cerut (si corespunzator platii), desi as regreta, n-ar fi suparare ca ma trimite in alta parte unde solicitarile (si plata) sunt mai mici.

MIA

>GDP in Purchasing Power Standards (PPS) per person employed

A, OK – deci e ajustat la preturile si puterea de cumparare locala, de-aia stau grecii asa de bine. 🙂

Ar fi interesanta totusi si o statistica strict in termeni "nominali absoluti" si nu relativi …

Lancaster

Problema productivităţii nu ţine de lucrătorii înşişi, ci de cei care le organizează munca. Rezultatele foarte proaste din RO. au fost rezumate acum câţiva ani de un titlu de ziar: "se munceşte mult, prost şi pe degeaba". Cantitatea de muncă există, este prestată, dar valoarea ei este redusă. De exemplu, poţi să pui 10 oameni să mute o stivă de cărămizi 20 de metri mai încolo, la sfârşitul zilei or să fie terminaţi de-atâta muncă, dar valoarea acelei munci este zero. Cel care le organizează munca ar fi trebuit să dispună de la bun început descărcarea din camion a paleţilor cu cărămizi în locaţia corectă, cu costuri zero. Cam asta e problema în toată România, inclusiv în domeniul privat. Munca se efectuează ca scop în sine, fără a evalua anticipat valoarea sau non-valoarea ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.