Riscograma
Lucian Davidescu

Ce faci când banca îţi bagă sub nas un contract nou: 3 variante.

Semnătura ta poate costa zeci de euro pe lună. Dar, la fel ca la Radio Erevan, nu îi iei ci îi dai.

Sezonul reînnoirii contractelor de credit pe baza Ordonanţei 50 este pe sfârşite. Băncile sunt obligate să elimine o parte dintre comisioane – cele arbitrare gen “comision de risc” – ceea ce înseamnă că în unele cazuri trebuie să scadă ratele. Singura salvare pentru bănci, deocamdată, este dacă accepţi să plăteşti comisioanele sub alt nume sau să dai o dobândă mai mare. Pentru asta e nevoie de semnătura ta. Soluţia evidentă…

Varianta #1: Nu semna nimic! Îţi vor spune că, dacă nu semnezi, contractul intră în vigoare prin “aprobare tacită”. O aiureală! Acest concept există în procedura administrativă, dar nu în dreptul comercial. În plus, Ordonanţa nu obligă clientul să facă nimic. Doar banca are ultimatum să se conformeze. Va intra în vigoare un nou contract, dar nu cel pe care l-ai primit pentru semnat ci unul care respectă la virgulă legislaţia. Pentru acesta, într-adevăr nu este nevoie de semnătură.

Varianta #2: Nu semna ce nu-ţi convine! Dacă te temi că banca are de gând să treacă peste lege şi vrei să le transmiţi că n-are rost să încerce cu tine, poţi tăia cu pixul clauzele cu care nu eşti de acord sau întreg contractul. Aşa, ostentativ. Apoi, returnează-le documentele semnate. Sunt instruiţi să-ţi spună că “n-ai voie să faci asta” pentru că “e un document oficial”. Evident, e o altă aiureală. Nicio lege nu-ţi interzice să invalidezi o propunere contractuală cu care nu eşti de acord.

Varianta#3: Orice, numai nu semna! Chiar dacă Ordonanţa 50 este respectată, e posibil ca banca să se folosească de ocazie pentru a introduce alte clauze noi. La fel au încercat la actualizarea datelor personale când, pe lângă coala A4 care conţinea datele necesare cereau semnătură şi pentru angarale pe care uitaseră să ţi le ceară de la început.
De exemplu, unele încearcă acum să-ţi transfere creditul câte unui offshore, la distanţă de Protecţia Consumatorilor, BNR şi alte asemenea “riscuri administrative”.

Surpriza, surprizelor! În cazul în care contractul nu conţinea comisioane arbitrare şi banca n-are nimic nou de împărţit cu tine, nu-ţi va cere – sau în orice caz nu va insista – să semnezi nimic.

11 comentarii
gigel

ordonanta nu face decat sa bage 99% din creditori la rate si mai mari. euribor,libor +marja fixa. peste 1,2 ani evident o sa creasca. banii ii vor lua.ori dadeau ordonanta clara ori n-o mai dadeau. 5000 de guralivi probabil vor obtine contracte mai bune. restul e canca,grupuri pe yahoo,feisbuc si fluturasi.

Mihai

Pana la urma OUG 50/2010 se dovedeste a fi inca un lucru scris pe genunchi, dintr-un lung sir de ratari ale oamenilor pusi sa ne apere drepturile. Practic ANPC a dat asa de rau cu bata-n balta incat oamenii, care au credite cu dobanda variabila, au bagat-o pe maneca…

Mihai

Si ce e mai trist e faptul ca probabil, cei 5000 guralivi ai lui @gigel, sunt poate singurii care s-au prins de problema. Restul inca nici nu stiu ce i-a lovit.

Deocamdata ANPC a esuat tocmai in menirea ei. Sa vedem daca au vointa sa drege busuiocul. Asta daca mai pot face ceva…

Dan

Dumnezeu i-ti da dar nu-ti baga-n si sac……….

Mihai

@Dan: nu e chiar aşa. ANPC are rolul de a proteja consumatorul, pentru asta există instituţia! Dacă "Dumnezeu" = ANPC şi ţi-a dat OUG 50/2010, dar băncile refuză cu obstinaţie să respecte întocmai prevederile, cine ar trebui să le sancţioneze? Sau ţi se pare firesc ca toţi oamenii cu credite să dea băncile în judecată pentru că ANPC nu-şi face treaba până la capăt?

Şi legat de problema celor cu dobănzi variabile, oameni care foarte curând vor plăti mai mult, iată cum s-au spălat pe mâini cei de la ANPC, prin vocea Irinei Vasile, şefa serviciului financiar-bancar din cadrul ANPC:

"Acesti consumatori ar fi trebuit sa depuna reclamatie in momentul cand le-au crescut ratele respective. Am avut consumatori care au reclamat anumite abuzuri, sa spunem, ale bancilor, care au majorat dobanzile fara nicio justificare si acele cazuri au fost transmise in instanta, unele s-au pronuntat, bancile au fost obligate sa anuleze respectivele clauze sau sa le modifice. In momentul de fata, avand in vedere prevederile Ordonantei, ANPC nu mai poate sa intervina in acest nivel al dobanzii, adica nu poate spune nici ca e mare, nici ca e mica. Asta doar instanta poate s-o faca" (de aici: http://www.incont.ro/banci/cum-se-calculeaza-core

Practic ANPC o scaldă spunând: de vină-s consumatorii, pentru că au permis băncilor să le majoreze cum au vrut dobânda în trecut, dobândă care se va transforma acum în noua marjă.

tudor

@gigel…

Stai tu linistit ca bancile cresteai dobanzile oricum cand crestea Euribor uitand sa le scada cand scadea Euribor

Ce a facut ANPC a fost ceara bancilor transapreta petnru costuri. Adica sa declare ilegale chestii de genul "banca isi rezerva dreptul sa majoreze dobanda fixa"…. daca se aliniaza planetele sau donabda variabila este referinta einterna variabila a bancii + un procent.

In cel de-al doilea caz, tu ce putei face daca referinta interna a bancii crestea de maine cu 1 procent desi Euribor a ramas la fel?

alex

"În lege, la articolul 95, alineatul 5, se precizează foarte clar că, deşi clientul nu semnează actele adiţionale, acestea se consideră acceptate tacit. Mai mult decât atât, nu se precizează ce se întâmplă dacă clientul face o plângere, de exemplu, ceea ce înseamnă, potrivit legii, că, dacă un client nu semnează actul şi cere băncii micşorarea dobânzii, să zicem, printr-o cerere scrisă, actul adiţional va fi, pe 20 septembrie, adoptat tacit".

Sursa – mediafax.

E adevarat?

Lucian Davidescu

@alex

„În cazul modificărilor impuse prin legislaţie, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decat cele impuse prin legislaţie. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie sunt considerate (sic!) nule de drept"

http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/banii-me

alex

mersi de raspuns.

VictorCh

@ alex: "…dacă un client nu semnează actul şi cere băncii micşorarea dobânzii, să zicem, printr-o cerere scrisă, actul adiţional va fi, pe 20 septembrie, adoptat tacit”."

…dar presupun ca aceasta NU se intampla si in cazul in care impreuna cu cererea in chestiune (sau FARA sa trimita si vreo cerere) clientul trimite bancii (eventual printr-un notar la care sa ramana o copie legalizata a originalului trimis) un document prin care exprima verbatim refuzul sau fata de prevederile contractului care i-a fost trimis si pe care a refuzat sa-l semneze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *