Cum te pregătești pentru pensie dacă banii nu vor mai valora nimic

Pregătirea pentru pensie este, în modelul financiar clasic, destul de simplă: pe lângă sistemul public de pensii mai există alternativa privată – obligatorie, respectiv, opţională – şi, nu în ultimul rând, posibilitatea de a economisi bani la bancă. E nevoie doar de resurse şi voinţă. Rând pe rând, însă, toate acestea se dovedesc vulnerabile. Românii care au strâns bani în ultimii 20-25 de ani au văzut pe pielea lor ce consecinţe poate avea hiperinflaţia, iar ciprioţii au văzut abia anul trecut câtă încredere pot avea în soliditatea băncilor, chiar şi în interiorul zonei euro.

Despre sistemul public de pensii se ştie deja că este nesustenabil, cu un raport contribuţie/beneficiu deja dezechilibrat şi cu generații tot mai mici. Pensia privată părea rezolvarea acestor probleme, dar în realitate nu face decât să introducă incertitudini noi. În primul rând, randamentul nu este garantat nici măcar cu inflaţia, ba mai mult – comisioanele fondurilor sunt garantate din banii participanţilor. Următorul test este dacă fondurile se vor dovedi imune la riscantele operaţiuni cu derivate – din care unele se întâmplă chiar şi acum, fie explicit prin cumpărări de titluri astfel definite, fie implicit, prin contracte preferenţiale cu băncile şi care devansează plata randamentelor astfel încât ele să pară acum spectaculoase.

Dar chiar dacă vor trece acest test, acumulările în fondurile de pensii vor suferi şi ele în viitor de pe urma problemei demografice, doar că într-un mod uşor diferit. În cazul pensiei publice, se ştie deja – prea puţini tineri nu vor contribui suficient pentru a susţine financiar prea mulţti bătrâni la nivelul la care cei din urmă se aşteptau. În cazul acumulării individuale, în contul bancar sau în cel de pensie privată, pensionarii sunt din start în posesia banilor. Însă au nevoie de serviciile celor „în putere“, tot mai puţini, astfel că sunt forţaţi să liciteze. O astfel de situaţie este în mod structural generatoare de inflaţie susţinută şi, aşa cum ştim deja, nu există nici o garanţie împotriva inflaţiei. Moment în care devine clar că orice model financiar este mult prea riscant atunci când avem aşteptarea de a acoperi nevoi vitale. De unde poate veni rezolvarea? Un răspuns sunt investiţiile nefinanciare, adică cele care nu aduc venituri, dar reduc din cheltuielile viitoare.

Casa. Una dintre principalele cheltuieli pentru un pensionar este încălzirea pe timp de iarnă. O locuinţă extrem de bine concepută şi izolată, aşa-numita „casă pasivă“ costă cu 20-30% mai mult, dar poate aduce o reducere a facturii. Avantajul este că, dacă e construită din timp, o astfel de investiţie se poate amortiza chiar în cursul vieţii active.

Hrana. O bucată mică de pământ poate fi, în anumite condiţii, mai importantă decât un cont gras la bancă, mai ales că preţul alimentelor ar putea creşte chiar mai rapid decât media preţurilor. Chiar şi 200-300 de metri pătraţi de seră pot asigura confortul alimentar pentru două persoane.

Cariera. O meserie care poate fi practicată până la o vârstă mai înaintată este preferabilă muncii intense sau fizice, chiar şi atunci când remuneraţia este ceva mai mică. Dacă nu este posibil, viitorul pensionar poate măcar încerca să deprindă în paralel o ocupaţie nouă.

Sănătatea. Medicamentele şi tratamentul medical pot fi altă cheltuială uriaşă pentru pensionari, aşa că sportul şi alimentaţia de calitate sunt un pariu destul de bun în prezent – oricum, mai bun decât contribuţia la o schemă iluzorie de pensie privată.

Familia. Rezolvare colectivă la criza demografică nu va exista, însă poate exista o rezolvare individuală – cea pe care omenirea s-a bazat în aproape toată istoria ei. O familie cu mai mulţi copii va avea şanse mai bune de-a supravieţui unui colaps al sistemului public decât una fără. Dar bine îngrijiţi şi educaţi, deoarece altfel avantajul se transformă în povară.