Riscograma

Un cadou otrăvit de la BNR pentru guvern. Fabulă auto

Dacă am face o comparaţie între politica economică şi o maşină de şcoală auto, Guvernul stă pe locul şoferului şi ţine tremurat volanul – politica bugetară, iar banca centrală, de pe locul instructorului, ţine crispat de cutia de viteze – politica monetară.La pedale, Guvernul ştie una şi bună: acceleraţie.

Banca centrală are ambreiajul, din care mai poate încetini maşina când aceasta ia vectorul copac. Însă frâna merge cam prost: toate semnalele BNR de adecvare a politicii fiscale s-au lovit până acum de un refuz autist.

Aceasta este istoria ultimilor cinci ani de politică economică românească. În ultimul an, singura diferenţă este că maşina a intrat în marşarier, cu un şofer năuc. Ce poate constata instructorul sau oricine de pe margine: “În stilul ăsta vom ajunge oriunde, numai în zona euro NU”. Răspunsul BNR: “Lasă-mi mie din pedalele tale”. Aşa se explică modul în care a fost finanţat, în ultimul an, deficitul bugetar. FMI a venit pe post de sperietoare, pentru a forţa puţină disciplină. Apoi, împrumuturile date băncilor de BNR pentru finanţarea deficitului au început să fie programate pe termene din ce în ce mai lungi, dar cu dobânzi ţepene: 10%. Când cheltuielile au derapat, banii FMI au plecat direct către buget. Avantajul BNR: banii ajung tot la rezervă, însă dobânzile le plăteşte Ministerul Finanţelor. Aceeaşi situaţie apare în cazul rezervelor minime obligatorii, eliberate şi rebotezate club-loan sau obligaţiuni în euro. Banca centrală scapă de un cost de 3%, în schimb, bugetul adaugă la serviciul datoriei o dobândă de 5,25% pentru banii împrumutaţi.

Pe termen scurt, efectele sunt cele vizate de Guvern: se găsesc bani pentru pensii şi salarii până după alegeri. Pe termen lung, povara suplimentară a dobânzilor acţionează ca un tampon fiscal. Guvernul plăteşte mai mult pentru dobânzi şi îi rămân mai puţini bani pentru cheltuielile curente. Banca Naţională a României (BNR) decide la ce dobândă se poate finanţa Guvernul şi capătă, astfel, suficient control asupra pedalei bugetare.

Politica de finanţare de acum va schimba radical structura deficitului bugetar pentru anii care vin. Orice derapaj va veni cu o penalizare de natură să mai amortizeze din şoc. Cine câştigă, cine pierde?

Câştigător net: sistemul bancar. Bancherii devin managerii tamponului financiar dintre stat şi BNR. Ei obţin astfel venituri constante şi sigure.
Strategia face parte, probabil, şi din pachetul oferit băncilor care au semnat un “gentlemen’s agreement”, prin care au renunţat, de facto, la principiul liberei circulaţii a capitalurilor.

În echilibru: companiile. Concurate de stat, companiile vor trebui, în continuare, să plătească dobânzi mari. Dar seninătatea băncilor, dată de veniturile sigure, ar putea relaxa mai departe criteriile de acordare a creditelor.

Pierzător net: sistemul bugetar. Cu o datorie publică în creştere şi cu o sarcină mare pe dobânzi, direcţia cheltuielilor poate fi una singură – în jos.

Din punct de vedere al rezultatului, bugetul va arăta ca unul care, în urmă cu trei-patru ani, şi-ar fi propus de bună voie excedent. O singură grijă trebuie să aibă şoferul, instructorul şi benzinarii din bănci. Să nu oprească, iar, motorul.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou