Riscograma
Lucian Davidescu

Bula de aur: cât este investiţie şi cât este psihoză

Un nou record istoric – 1200 de dolari pe uncie, şi o primă corecţie – până la 1100. Totuşi, în trei ani aurul a reuşit să-şi dubleze valoarea.

O va mai dubla odată sau o va înjumătăţi la loc?cotatie-aur-dolari-uncie

Criza economică şi răspunsul guvernelor la criză au creat încă o mică mitologie a aurului: aceea că se va tot scumpi. Este o aşteptare foarte bună. Însă, evident, doar pentru cei care ştiu cum să se folosească de ea 😉

Fundamentele. Raritatea aurului a făcut şi desfăcut istoria lumii. Încă mai poate:

  1. Cantitatea disponibilă şi producţia anuală sunt relativ certe. Aici, singurele lucruri care ar putea da piaţa peste cap ar fi o descoperire de proporţii epocale sau un salt tehnologic în procesul de extracţie.

  2. Consumul are o componentă anticiclică favorabilă (naturally hedged): În perioade de criză economică, aurul este atractiv ca investiţie iar în vremuri de boom lingourile sunt topite pentru a acoperi cererea de bijuterii. Variaţii există totuşi, în favoarea primului caz, iar câştigători permanenţi sunt doar aurarii elveţieni care au tehnologia, priceperea şi reputaţia necesare pentru a asigura ambele procese.

  3. Consumul industrial, adică aurul necesar pentru echipamentele de înaltă tehnologie, diminuează constant cantitatea disponibilă şi pune astfel o presiune pozitivă pe preţuri.

Piaţa. În cele din urmă însă, cotaţia se stabileşte în funcţie de cerere şi ofertă:

  1. Costurile de producţie se situează, în medie, între 200 şi 300 de dolari pe tonă. Însă minerii îşi stabilesc un prag minim de vânzare mult mai înalt, pentru a acoperi volatilităţile pe termen lung şi riscurile asociate ţărilor slab dezvoltate, care deţin acum majoritatea resurselor de aur. Totuşi, profitul potenţial poate determina investiţii noi care pe termen lung să tragă cotaţiile în jos.

  2. Africa de Sud furnizează 50% din producţia mondială. Asta înseamnă că orice problemă diplomatică, politică sau socială acolo poate arunca în aer cotaţiile.

    În schimb, India asigură 25% din consum, deci orice accident pe traseul de creştere al acestei ţări poate însemna o cădere severă a preţului.

  3. 3Băncile centrale din Europa de Vest îşi reduc, în general rezervele. Din 2000 până acum apar scăderi de la 20% (Franţa) la 50% (Spania sau Marea Britanie) sau chiar 60% (Elveţia). Cei mai mari deţinători (SUA, Germania, Italia) au menţinut niveluri constante. În schimb, cumpărători masivi au fost băncile centrale din ţările emergente (rezerva Chinei a crescut cu peste 160%).

  4. SUA are cea mai mare rezervă, peste 8000 de tone, dar chiar şi la cotaţia de acum ea valorează doar 288 miliarde de dolari, adică echivalentul a 2% din PIB-ul pe un singur an. După colapsul sistemului Bretton Woods, care-şi propusese să păstreze standardul aur (şi care a durat din 1945 până în 1971), rezervele de aur au ajuns să nu mai conteze aproape deloc în politica monetară.

  5. Politicile guvernamentale inflaţioniste încurajează şi mai mult investiţia în aur. Există deja servicii financiare online care practic au reinstaurat aurul ca monedă. Riscul în cazul acesta este de overshooting. Adică, este posibil ca investitorii să exagereze efectele inflaţioniste şi să dea pe aur mai mult decât face.

Decizia. Dacă te aştepţi la foamete sau război, cumpără. Dacă nu, gândeşte-te bine:

Aurul nu are nicio caracteristică miraculoasă. Este un activ de investiţie, la fel ca acţiunile sau terenurile. Este destul de volatil cât să poată asigura profituri bune. Dar numai pentru cei care anticipează vârful şi vând la timp.

Pentru restul, volatilitatea înseamnă pierdere.