pirat

Lucian Davidescu

Marea escrocherie cu „stânga” şi „dreapta”

O poveste cu piraţi

Legenda spune că una dintre întrebările de la faimoasele interviuri de angajare ale Google ar suna cam aşa: „Eşti căpitan pe o corabie de piraţi şi trebuie să împarţi prada astfel încât să rămâi cu o parte cât mai mare dar să supravieţuieşti unui vot democratic”. Cel mai simplu răspuns acceptat este „Împart toată prada cu jumătate din echipaj”. E irelevant care jumătate.

Am fost mereu surprins de intensitatea cu care opţiunile de politici publice au fost forţate să se alinieze pe iluzoriul canon „stânga-dreapta”, cu maximum de concesie materializată în false compromisuri: „centru” sau „a treia cale”.

Toate sunt ambiguue şi inconsistente, uneori reuşind chiar să se suprapună până la identificare. Ce altceva sunt oligarhiile populiste din America Latină sau fosta Uniune Sovietică decât simultaneitatea perfectă a celor două concepte?

Într-o grilă foarte simplificată, dreapta presupune libertăţi economice şi constrângeri individuale iar stânga – dimpotrivă, libertăţi individuale şi constrângeri economice. Oare? Europa, de exemplu, continentul „statelor sociale”, pare încliată spre stânga. Însă statul social este construit nu pe impozitarea capitalurilor, aşa cum se presupune că ar face „stânga”, ci tocmai pe impozitarea excesivă a muncii.

Un om care munceşte este obligat să contribuie cu jumătate din salariu pentru pensia părinţilor, ajutoare sociale, sănătate, salariile birocraţilor care decid toate acestea şi, dacă mai rămâne ceva, pentru pensia proprie. Capitalul în schimb este nu doar favorizat prin impozite mici ci chiar stimulat, prin dobânzi minuscule cerute pentru banii proaspăt tipăriţi pe seama tuturor.

Ce se întâmplă când „stânga” este înlocuită cu „dreapta”? Birocraţii care au fost amăgiţi că sunt utili devin, tot prin decizie birocratică, inutili iar economiile făcute merg în reduceri de taxe – mai ales pentru clasa de mijloc. Un lucru este adevărat, acestă politică duce, pe termen mediu şi lung, la „mărirea plăcintei”. Însă celălalt lucru pe care îl face „dreapta” este să micşoreze şi mai mult dobânzile de „politică monetară”, pentru „stimularea economiei”, tăiând astfel mai din pensiile viitoare ale celor care agonisesc sârguincios, lună de lună. Parcă ceva asemănător făceau şi comuniştii?

Sigur, în teorie orice combinaţie este posibilă, însă nici una n-a fost aplicată recent în vreo economie importantă.

În cazul ambelor abordări, scopul este acelaşi: concentrarea capitalurilor în mâinile unei elite conectate politic. Mijloacele diferă: „Stânga” încearcă să coaguleze o majoritate numerică şi promite să ia de la bogaţi, sfârşind însă prin a lua de la clasa de mijloc. „Dreapta” încearcă să coaguleze o majoritate a banilor, însă în cadrul acestei majorităţi trebuie să facă o nouă împărţeală, pentru a-şi recompensa suportul politic.

O variantă mai complexă a întrebării de la Google este următoarea:

„Avem cinci piraţi, de ranguri diferite. Primul are dreptul să propună cum se vor împărţi 100 de monede de aur. Însă ceilalţi votează egal şi, dacă mai puţin de jumătate sunt de acord, piratul este aruncat peste bord. Următorul în rang reia procesul. Cum trebuie primul pirat să împartă aurul pentru ca să rămână şi viu, şi cu cât mai mult aur”

Aparent, primul pirat trebuie să cedeze o bună parte din bani pentru a obţine o majoritate. În realitate, nu prea…

Problema se rezolvă mai uşor pornind de la nevoile piratului cel mai mic în rang. Coşmarul lui este acela în care primii trei mor şi sfârşeşte cu al patrulea, care păstrează toate cele 100 de monede şi are „jumătatea” necesară de voturi. De aceea, pe ultimul pirat, chiar şi o singură monedă de aur îl poate cumpăra.

Misiunea tocmai s-a uşurat teribil. 99 de monede şi doar încă un vot de câştigat. De la cine să vină?

Al patrulea pirat este imposibil de convins deocamdată, pentru că mai are o şansă la „finala” în doi.

Al treilea ştie asta, aşa că plănuieşte să-i dea celui de-al cincilea galbenul decisiv.

Al doilea pirat ştie şi el toate comploturile posibile de până acum. El nu se poate baza pe al treilea, care îşi aşteaptă rândul, dar nici pe al cincilea, care din ranchiună îl va arunca peste bord acum şi va aştepta să încaseze galbenul în runda următoare. Singurul pe care se poate baza este piratul al patrulea, care nu şi-ar permite să mai continue şarada.

Primul pirat ştie şi el ce ştiu ceilalţi şi se foloseşte din plin de faptul că se tem unii de alţii.

Aşa că rezultă următoarea împărţeală, „câştigătoare”:

Piratul #1 – 98

Piratul #2 – 0

Piratul #3 – 1

Piratul #4 – 0

Piratul #5 – 1

Să fie asta explicaţia ştiinţifică pentru care şi „stânga” şi „dreapta” au succes cu pomana electorală?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *