EXITCARD

bulgaria

Lucian Davidescu

Lista milogilor din factura ta de curent

De tine, mic posesor de contor electric, depinde soarta a tot felul de mari companii cu care ai sau nu treabă. Iată numele lor şi lanţul de minciuni de care s-au folosit ca să te pună la plată.

În nesfârşita încleştare contra buzunarului contribuabililor, Guvernul tocmai a atins culmea ridicolului: a instituit subvenţia pentru plata subvenţiei; pentru că asta este, practic, scutirea de la plata certificatelor verzi promisă marilor consumatori de electricitate.

Propunerea are şanse puţine să treacă de filtrul Comisiei Europene, pentru că produce o discriminare inacceptabilă faţă de consumatorii casnici şi o distorsiune severă faţă de micii consumatori industriali – categorii care ar trebui să plătească factura de 750 de milioane de euro. Însă dincolo de asta, însăşi argumentaţia care stă la baza măsurii este o minciună.

Pierderile cu care principalii beneficiari, Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi (fostul Sidex), îşi argumentează cererea sunt reale: după ce au ajuns să plătească electricitatea la preţul de piaţă, profitul cândva mare s-a făcut mic. Când a trebuit să mai contribuie şi la plata certificatelor verzi, au trecut de pe plus pe minus. Acum nu ştiu pe unde să mai scoată cămaşa, dar cu profitul ce s-a întâmplat?

Alro a trecut pe pierdere în 2012, dar de la privatizare şi până atunci a raportat 10 ani consecutivi de profit – în total, peste jumătate de miliard de euro. ArcelorMittal a trecut pe minus în 2009, dar până atunci a strâns profituri de 700 de milioane de euro. Ambele cifre depăşesc de câte 10 ori preţul plătit la privatizare. Preţul era mic pentru că uzinele erau „energofage”, însă aşa profit ar fi fost destul pentru a le face eficiente.

Cel mai simplu şi mai la îndemână era să investească ele însele în construcţia de parcuri eoliene, pentru a-şi lua practic înapoi banii plătiţi pentru certificatele verzi – schemă testată cu succes de CEZ, E.ON şi Enel. Însă au preferat să mizeze pe cartea mai profitabilă a lobby-ului politic. Această opţiune, cu toate implicaţiile ei, este motivul pentru care guvernul vine acum cu o propunere diformă – nu „locurile de muncă”.

Desigur, consumatorii au tot dreptul să se plângă de preţurile umflate în încercarea de-a subvenţiona energia regenerabilă; dar în măsură egală. Pentru că tot în măsură egală au fost jupuiţi în schema care face obiectul celuilalt scandal la zi – al certificatelor verzi taxate de două ori. Aici, felul în care a fost împachetată povestea de către procurori a fost destul de ambiguu – dar detaliile au ieşit încet-încet la suprafaţă.

Taxarea dublă a venit dintr-o eroare de armonizare a legislaţiei – sau mai simplu spus din incompetenţa funcţionarilor care să se ocupe de asta. Iar beneficiarii, cele patru companii de distribuţie (Enel, E.ON, CEZ şi Electrica), au preferat să nu sufle o vorbă despre asta. Când şarada n-a mai putut continua, Autoritatea de Reglementare a dispus restituirea banilor, dar cu grijă mai degrabă faţă de bilanţurile distribuitorilor decât faţă de interesele financiare legitime ale păgubiţilor.

Episodul surprins de DNA pare o comedioară colaterală, în care un vicepreşedinte cu talente de con-artist reuşeşte să vândă ceva ce era oricum gratis unei companii care a ales să facă „lobby-ul” pe cont propriu, separat de celelalte trei.

Este, desigur, revoltătoare formula feudală prin care un şef de instituţie cere peşcheş pentru a decide într-o chestiune de interes atât de larg – chiar şi dacă era o minciună. Însă investigaţia trebuie să meargă mai departe de atât! Pentru că este cel puţin la fel de revoltătoare forma deciziei.

Pe lângă că banii au fost daţi înapoi eşalonat, ei au fost daţi din facturile viitoare, fără să se ţină cont de cine şi cu cât a fost păgubit în mod real. Procedura firească ar fi fost ca toate facturile din perioada respectivă să fie recalculate în mod individual iar păgubiţii să fie notificaţi cu sumele pe care le au de recuperat. Teoretic, scurtătura aleasă atinge acelaşi scop dar numai în scenariul în care consumul fiecărui păgubit a rămas constant. Evident, nu e cazul, aşa că se ajunge în situaţia în care cei cărora le-a scăzut consumul îi subvenţionează fără să vrea pe cei cărora le-a crescut.

Acesta este un motiv legitim pentru toţi consumatorii, mai mici sau mai mari, cărora le-a scăzut consumul faţă de perioada 2008-2012, să deschidă proces colectiv contra distribuitorilor şi a ANRE. În unele cazuri este foarte probabil să apară prejudicii substanţiale de recuperat – oricum mult peste mita de câteva sute de mii de euro din dosar.

Chiar şi aşa, până la urmă şi distribuitorii au tot dreptul să se plângă că trebuie să finanţeze investiţiile regenerabile ale altora (atunci când n-au fost destul de inspiraţi încât să le facă chiar ei, aşa cum am arătat mai sus). Ei victimele cărei minciuni sunt? Răspunsul este însăşi schema de sprijin pentru investiţiile în turbine eoliene, panouri solare, microhidrocentrale şi biomasă. România are cel mai generos program din toată Uniunea Europeană, cu toate că a pornit în cursă cu a doua cea mai mare zestre de regenerabile după Suedia, graţie ponderii mari a energiei hidro în total. Faţă de ţinta de la nivelul UE de 20% din total pentru 2020, România şi-a asumat o ţintă de 24%. A atins-o încă de anul trecut. Această performanţă a adus şi o notă de plată uriaşă, care include toate pagubele enumerate până acum.

Că există capacitate de producţie nepoluantă este, în sine, un lucru pozitiv – însă aici minciuna stă în detalii.

Iată deciziile contra intereselor consumatorilor, pe romaniacurata.ro.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *