Riscograma
Lucian Davidescu

Ce-au făcut mogulii în ultimii cinci ani…

…în care preşedintele nu i-a lăsat să aibă linişte, le-a încurcat socotelile, în care a apărat statul de drept, avuţia naţională şi interesul suveran al poporului? Şi-au mărit de cinci ori averile!

În medie. Acum, separat:

Dan Voiculescu:  Cea mai mare creştere, de la 240 de milioane de euro (300 mil. $) la 1,6 miliarde, adică de 6,66 ori. Averea nu s-a oprit din creştere nici la guvernare, nici în opoziţie. Doar în 2009, anul crizei, suma a stagnat (în euro, pentru că în lei a crescut)

Dinu Patriciu:  Creştere de 5,7 ori, adică de la 280 milioane de euro (350 mil. $) la 1,6 miliarde. Suma părea să fi crescut de 8 ori în 2007, după primele estimări legate de preţul pentru care a vândut Rompetrol, dar ulterior, cifrele confirmate au fost mai mari mici. Propriul top, Forbes, îl dă însăîn continuare pe Patriciu drept cel mai bogat român, cu o sumă mult mai mare decât Capital:  2,2 miliarde de euro.

Sorin Ovidiu Vântu: 50% în primul an al lui  Băsescu, 20% în al doilea an al lui Băsescu şi mai mult decât dublare în al treilea an. Era clar, bula nu putea să mai ţină 🙂 Corecţie în 2008 apoi, ca la Voiculescu, stagnare în an de criză.

Bilanţ final al celor 3 moguli: Suma iniţială, sub un miliard de euro, adunaţi în 14 ani. Suma finală, aproape 5 miliarde de euro, adică aproape încă câte un miliard în fiecare an.

Averile lui Voiculescu, Vântu, Patriciu, potrivit Top 300 capital (convertite în milioane de euro)

2004 2005 2006 2007 2008 2009
Voiculescu 240 280 400 730 1600 1600
Patriciu 280 360 480 2400 2100 1600
Vantu 400 600 720 1680 1250 1250
22 de comentarii
george

ca sa vezi ce a facut audienta …

MY CAT

Niate hoti. Un om cinstit nu are ce manca. Hoti sunt si hoti vor ramnane ,caci nimeni nu are ce le face

Lucian Davidescu

@MY CAT
Faceţi o eroare populară, dar fundamentală: între avere (active) şi venituri. Activele produc venituri pentru întreaga economie. Ce controlează de fapt acţionarii nu sunt neapărat nişte vagoane de bani ci decizia asupra a cum să-i folosească. Sigur că activele au fost acumulate, însă:
Averile din Top 300 sunt în total 36 de miliarde de euro, adunaţi în 20 de ani. Asta înseamnă că cei 20 de milioane de români au contribuit la averea lor cu 1,8 miliarde de euro pe an, adică 150 de milioane de euro pe lună. Deci, fiecare cu 7,5 euro pe lună. Din asta au sărăcit românii? Cred totuşi că nu.

costel

In occident sunt familii de 5 generatii ce incearca sa sa faca atita avere si nu reusesc!Restul cuvintelor sunt inutile, asa ca imaginativa….

radu

deci, au trait bine!

aha

“Sorin Ovidiu Vântu: 50% în primul an al lui Băsescu, 20% în al doilea an al lui Băsescu”

ori graficul e prost, ori cifrele eronate 🙂
unde vedeti voi 50% ???

Lucian Davidescu

@aha
2004 = 400 mil
2005 = 600 mil, creştere 50%
2006 = 720 mil, creştere 20%
deci, varianta 3 🙂

dorinteodor

povestea asta cu mogulii mi se pare pur si simplu tendentios pusa. acesti „moguli” sint principalii platitori de impozite si salarii. cu cit ei o duc mai bine cu atit tara o s-o duca mai bine. daca tara merge prost ei nu vor fi direct afectati dar vor fi afectati salariatii lor si mai ales bugetarii…cum sa lupti contra celor care platesc impozite si salarii?… unii zic ca fura. din furat se poate trai bine dar nu poti plati nici impozite nici prea multe salarii….

Victor

1. De unde ma uit eu, din postura de necunoscator, pare destul de ciudat cum din 2007 pana in 2008 Voiculescu a avut trend puternic crescator, contrar celorlalti doi care au scazut destul de energic.
2. Nu-i mai putin ciudat (pt mine) felul in care din 2008 pana in 2009 degringolada averii lui Patriciu s-a accentuat, pe cand ceilalti doi se redresasera, reusind sa se mentina la un nivel aproximativ constant.
3. SI MAI ciudat este felul in care se adevereste zicala populara conform careia „ban la ban trage”, si cum o avere odata constituita (daca nu este administrata cu adevarat prost) are tendinta ca in conditii normale sa creasca singura, fiind nevioie de o catastrofa economica (spargerea balonului imobiliar care a atras criza economica) pt a putea fi facuta sa scada (DACA se reuseste si atunci – la Voiculescu se pare ca n-a reusit decat sa-i stopeze cresterea! Eu incep sa-l admir pe omul asta din ce in ce mai mult!)

Lucian Davidescu

@victor
La Patriciu, tranzacţia Rompetrol a fost iniţial estimată mult peste suma reală. Pe parcurs, s-a aflat exact cu cât a vândut, de unde şi corecţia.

Radu

Mi se pare complet gresita interpretarea averilor.

Faptul ca in perioada 2003 – 2008 a fost inflatie puternica in toate clasele de active, nu inseamna ca acesti indivizi ar fi fost favorizati in aceasta perioada. In realitate, averile lor ar fi crescut fara sa fie necesar ca ei sa miste vreun deget.

Oricine avea in posesie imobiliare sau actiuni sau alte bunuri „reale”, ar fi beneficiat de aceeasi crestere spectaculoasa a averii personale.

Lucian Davidescu

@radu
care interpretare?

Aceea că puterea este irelevantă în ecuaţia averilor?

Sau aceea că preşedintele s-a luptat vreodată cu nişte balauri numiţi moguli?

Prima îmi aparţine, a doua – nu. Cred că a doua e doar un gen de programare neuro-lingvistică. Convingător pentru 50%+1, evident 🙂

Radu

Puterea este foarte relevanta in ecuatia averilor, drept dovada si sustinerea financiara si mediatica din partea oligarhilor pentru candidatul preferat.

Averile „mogulilor” au crescut (in mare parte) prin aprecierea activelor care le detineau deja de pe vremea PSD-ului, deci cresterea „in euro” nu implica o crestere a cantitatii activelor detinute si nu poate fi folosita (asa cum o folosesti tu) ca argument pentru a sustine ideea ca au beneficiat de aceleasi avantaje din partea statului in ultimii 5 ani.

Nu am spus ca Basescu „s-a luptat cu mogulii”. Faptul ca nici unul din ei nu este in puscarie e sugestiv. In schimb a impiedicat intr-o anumita masura expansiunea lor blocand privatizarile si tinandu-i in sah cu dosarele, lucru care mi se pare foarte relevant pentru mentinerea unui echilibru al puterilor.

Lucian Davidescu

@Radu

Că blocarea privatizărilor a ajuns un merit, mi se pare trist. Cu dosarele, deja no comment.

Altfel, raţionamentul tău este excelent în logica limbajului, dar invalid în logica realităţii. Creşterea averilor este fapt. În rest, „n-am făcut + o scuză foarte bună = am făcut”.

Însă te rog să nu tragi concluzii despre ce susţin eu, câtă vreme nu le zic explicit. Sunt cel puţin trei concluzii mari şi contradictorii care se pot trage din acest text. Că „au beneficiat de aceleaşi avantaje” este varianta ta, nu a mea. Eu nu merg decât ironic pe axa etic/ne-etic sau pe axa conflict/complicitate, ţinta e axa strategie/demagogie.
Chestie de limbaj 🙂

gigix

dar asta e de bine, nu e de rau. ce tot o tinem…

totedati

pentru mine e foarte simplu:

marinelul national = multă energie la claxon, aproape de loc la motor

rezultatul?

maşina stă pe loc de un cincinal … şi are şanse mare să fie în acelaşi loc şi peste 5 ani …

era un film cu stan si bran mai de mult … vroiau să plece în concediu, totul pregătit, nevestele, copii roiau în jurul maşinii, se îmbarcă toţi … dăi la motor … nimic … se dă jos stan, începe să învârtă la manivelă … între timp tot apare ba un vecin, ba alt vecin … discuţii, schimburi de amabilităţi, bună ziua, ce mai faceţi, mergem la X, avem liber, sfârşit de săptămână … stan, dă la manivelă, bran la claxon, discuţii interminabile şi plictisitoare cu vecinii …

şi maşina tot nu a pornit până când sa terminat filmul …

aşa e românica nostră azi … multe discuţii, acuze, văicăreli, bătut cu cărămida în piept la teve … dar nimic concret în economia reală … doar claxonul are o energie inepuizabilă … probabil pentru că nu are nevoie de benzină ca să funcţioneze la capacitate maximă …

graficul cu creşterea averilor mogulilor în tot acest timp, de luptă necruţătoare cu sistemul ticăloşit, atât de dur combătut de marinelul cel viteaz, doar din buze desigur, spune totul despre circul mediatic pentru proşti de la noi …

Contabil Bucuresti

Citeam asta si mi-am adus aminte declaratia lui Dinu Patriciu de ieri sau astazi, nu stiu exact cand a facut-o. Dupa parerea lui Romania ca sa iasa din criza trebuie sa disponibilizeze 600.000 de oameni din serviciul public. Ma intreb cum v-a ajuta asta Tara. Caricaturile astea uita ca tara inseaman oamenii ei iar inca 600.000 de oameni ce nu vor mai avea ce sa manance cu sigurnata ne va ajuta sa iesim din criza…

Lucian Davidescu

@Contabil Bucureşti

Mda, mai bine ne angajăm toţi la stat. Apoi dublăm salariile.

GEORGE=DAN

SI aia zic de DAN DIACONESCU cu 35 milioane euro … e mic copil

John Galt

7,5 euro pe luna – doar ce e la vedere.

Restul..

Chris Kay

hahahaha…super analiza…o sa o recomand celor care chiar cred ca basescu si cei trei mushketari sunt dushmani :)) n-avetzi totusi o actualizare 2013 la sumele acestea? inainte sa se anuntze ca rushine dinu patriciu divortzeaza (si deci tre sa isi „evapore o parte din avere”

Dă-i un răspuns lui Lucian Davidescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *