Standard
Lucian Davidescu

Goana după pământ

Ce semnifică achiziţia făcută de Traian Băsescu

Terenul agricol este ultimul lucru care a rămas de devalizat în masă, în ţara asta, după ce rând-pe-rând s-au dus casele, pădurile, fabricile, infrastructura şi instituţiile. De devalizat încă odată, de fapt, după ce s-a întâmplat de atâtea ori în istorie – cel mai recent sub regimul comunist.

Spus foarte simplu – interesul marelui capital este comasarea terenurilor, lucrul lor cât mai „eficient” şi încasarea subvenţiei la hectar. În schimb, interesul public într-o ţară cu 50% populaţie rurală este nu productivitatea la hectar ci producţia totală cât mai mare, care să asigure ocuparea forţei de muncă. Speranţa marelui capital că forţa de muncă pe care o disponibilizează îşi va găsi de lucru în industrie s-a dovedit mereu prea ambiţioasă. În 1907, s-a transformat într-o răscoală. În anii comunismului, au fost înghesuiţi în fabrici şi mine doar pentru ca mai târziu să afle că nu era nevoie de ei. Mai recent, au plecat cu milioanele din ţară pentru a munci tot în agricultură, dar pentru alţii.

Şi totuşi, goana după pământ continuă. Iată câteva fapte care arată un peisaj sumbru:

Presupusul pericol al cumpărătorilor străini este transformat în pretext pentru măsuri care vor duce la cumpărarea pe nimic a terenurilor existente de la micii proprietari. În realitate, posibilitatea ca străinii să vină să cumpere suprafeţe mari după 2014 este mult exagerată. Ei puteau să o facă şi până acum, singurul pas în plus fiind să-şi înfiinţeze o firmă în România. Adevăratul pericol pentru căpuşe este creşterea preţurilor la teren, pe care chiar şi iluzia cumpărătorilor străini o grăbeşte. Pentru proprietarii mici şi pentru economie în general, scumpirea terenurilor e foarte bună. Astfel este pusă în valoare munca şi producţia, în timp ce extragerea de rente devine dificilă.

Un înalt responsabil din BNR dă declaraţii sociopate cum că terenul agricol ar trebui taxat mai mult, dar numai pentru proprietarii mici, sugerând că proprietăţile mari ar trebui menajate.

Abia recent a fost introdus un impozit spoliator pe venitul agricol, care îi îngroapă exact pe micii fermieri şi îi forţează să-şi vândă terenurile.

Politica agricolă susţinută inclusiv de România favorizează plata la hectar, ale cărei beneficii pentru fermierii mici şi mijlocii sunt minime, lăsând foarte puţini bani şi foarte greu de accesat pentru înfiinţarea de plantaţii.

Creditul luat de însuşi preşedintele ţării, prin intermediul fiicei, de la o bancă de stat, cu derogare de la norme – exemplifică dureros de clar această tendinţă. E de ajuns să ai acces privilegiat la capital (câţi fermieri primesc credit de la bancă măcar de 10.000 de euro în loc de un milion?) şi apoi tot ce trebuie să faci e să iei cât mai multe hectare. Din subvenţie plăteşti ratele după care nu trebuie să faci prea mare profit: doar să stai peste zero. La salariile de mizerie din România, cuplate cu cele mai moderne şi eficiente tehnologii – cu cât mai multe hectare cu atât mai bine!  O nouă clasă de viitori „moşieri” a început goana după pământ, destul de asemănătoare celor din America secolului XIX – când după alungarea triburilor băştinaşe coloniştii primeau loturi după principiul „primul venit primul servit”.

Un lot de câteva sute de hectare poate fi lucrat – în extrem – chiar şi cu doar câţiva angajaţi – un agronom, un tractorist, un contabil şi un paznic sunt suficienţi. Este un lucru normal pentru ţările deja industrializate şi pentru România când va ajunge acolo. Este normal chiar şi acum în cazul terenurilor deja-consolidate şi care nu se pretează la culturi intensive în muncă. Dar dacă devine iar politică de stat ca micii proprietari să fie hăituiţi pentru a face loc cât-mai-marilor moşii, atunci avem o problemă uriaşă. Iar răspunsul va fi pe măsură.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

John Johansen

Scrii ca din subventie (140 euro pe ha) platesti ratele la imprumut, dupa care incerci sa traiesti deasupra lui zero din cultivarea pamintului. Hai sa vedem cum, la hectar:

Cu un credit pe 30 ani de 1.3 milioane euro la 290 ha, inseamna 4482 pe ha; asta inseamna ca rata anuala a imprumutului (la o dobinda de 5%) este de circa 24 euro pe an.

Pentru ca platesti rata imprumutului din subventie, inseamna ca iti mai ramin 140-24=116 euro pe an = 516 lei.

Daca produci 4000 kg griu pe ha (cu indulgenta) la un pret mediu de 60 bani pe kg, asta inseamna ca cistigi 2400 lei.

Cu alte cuvinte, cu tot cu subventie, dupa ce ai platit creditul, iti ramin 2400+516=2916 lei.

Ca sa „traiesti” la zero din investitia ta, inseamna ca TOATE costurile, inclusiv „salariul” tau, trebuie sa insumeze 2916 lei pe ha, pe an. Potrivit articolului din link-ul de mai jos, cheltuielile pe ha, EXLUZIND salariul tau, sunt 3000 (+) lei pe ha, pe an. Cu alte cuvinte, potrivit „calcului” tau, esti, din start, de doua ori falit: o data ca nu-ti poti plati productia netinind cont de salariul tau; a doua oara ca nu te poti plati pe tine.

Ce mi se pare bun in articolul tau este prima propozitie al carei inteles mi se pare ca ti-a scapat: semnificatia achizitiei lui Basescu NU este profitul de pe urma cultivarii pamintului, ci alta.

Pardon, al doilea bun lucru este acela ca nu sunt multi ca tine.

euNuke

Domnulee Davidescu, vă citesc cu drag şi nerăbdare toate articolele, pe blog sau pe unde mai apar. In marea majoritate a cazurilor sunt inteligente, acide, lucide, bine structurate şi conţin un fir logic uşor de descoperit.

Îmi pare rău să remarc un prim eşec auctorial. Seria dedicată cazului I.Băsescu este amprentată nu de raţiune şi luciditate cum ne-aţi obişnuit, ci de ciudă, pizmă, obidă, adică in ton cu campania desfăşurată zilele astea de televiziunile roşii.

Nu agreez familia preşedinetului, nu-l simpatizez pe preşedinte, iar şirul lung al bătăilor sale publice m-au făcut să evit pur şi simplu orice ştire care-i conţine numele. De data asta insă, pentru prima dată in viaţa lui de politician, a făcut un gest remarcabil şi pozitiv. Gestul lui trebuia lăudat, nu târât in noroi. De ce? Pentru că este pentru prima dată când un politruc postdecembrist îşi anunţă senin demisia din politică pentru a se apuca de afaceri serioase. Gestul său este primul act capitalist comis de un politruc postdecembrist. Este lepădarea de socialism. nu şi de etatism, pentru că va fi in continuare legat de mecanismele de subvenţionare instaurate de UE. Simpla asumare a unui risc enorm de natură privată este o antrepriză ieşită din comun in sfera politicii. Pentru că, aşa cum probabil ştiţi, un credit agricol, chiar şi cu rată subvenţionată, este un risc enorm. Nu numai că depinzi de natură, dar, mai grav, orice strănut al statului socialist in care trăim va provoca automat o răceală de durată oricărui fermier ataşat la programele de subvenţii. Chiar şi o simplă întârziere a plăţilor poate determina o comă de durată, poate chiar decesul antreprizei.

Văd că vă aliniaţi tezei emise de presa conspiraţionistă din care reiese că Ioana îşi va achita ratele integral din subvenţii. Fals. Subvenţia urmează producătorul. Deci, chiar dacă există o cesiune de drepturi intre proprietar şi arendaş asupra unei cote din subvenţie, titularul rămâne lucrătorul, arendaşul. Dacă acesta păţeşte ceva -din cauze naturale sau pentru că este eliminat de competitori etatişti sau pentru că provoacă un deranj nomenklaturii statale- afacerea Ioanei intră automat in faliment sau in moarte clinică. De ce? pentru că se va găsi in imposibilitatea de a continua exploaraea iar subvenţia va înceta imediat. Costurile pornirii unei noi antreprize agricole mecanizate vor fi prea mari pentru a fi suportate din profitul anului anterior, ca atare un nou credit va fi necesar. Unul cel puţin la fel de mare.

Refaceţi vă rog calculele şi veţi descoperi cât de mic va fi profitul, chiar şi in ipoteza că subvenţiile vor curge nestânjenit. Şi chibzuiţi apoi dacă dumneavoastră aţi avea curajul să vă înhămaţi la o afacere de asemenea anvergură. Dacă aţi accesa un credit de o asemenea dimensiune care să apese cu totul asupra veniturilor dumneavoastră viitoare.

stan

war,trade,science
lasa pe altii sa faca agricultura…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.