Unii din categoria 4++. Cand ne-ataca dusmanu’ il bat Oprea si Ontanu 🙂
Cum s-au transformat pensiile militare într-o escrocherie
Acum, există patru feluri de pensii militare: 1 – care staţionează, 2 – care cresc uşor, 3 – care scad uşor, 4 – pensii de escroci.
Cea mai fără rost dilemă a momentului este dacă militarii merită sau nu pensii mai mari decât pensionarii de rând. Nu s-a pus vreodată problema în termenii aceştia şi, în majoritatea cazurilor, nici măcar nu se întâmplă. Asta s-a văzut deja – majoritatea pensiilor crescu uşor. Tot ce contează sunt excepţiile – pensiile care cresc mult.
Diferenţa esenţială dintre un civil şi un militar este că primul răspunde pentru atribuţiile de serviciu după Codul Muncii iar al doilea – după Codul Penal, cu propria libertate. Înseamnă asta că are dreptul la o pensie mai mare? Nici vorbă! Are dreptul doar la o ofertă salarială pe care o poate accepta sau nu. Privilegiul pensiei este o invenţie post-factum a câtorva privilegiaţi care au profitat de o conjunctură şi au sucit nişte reguli în favoarea lor.
În realitate, „pensiile” militare nu au fost gândite să fie mai mari. Mai îndelungate – da – cu faza intermediară a rezervei înainte de retragerea definitivă. Statul s-a gândit, la început, să scutească efortul contabil de-a muta banii dintr-un buzunar în altul plătind contribuţii în contul de pensii. Mai uşor era să se angajeze că va plăti solde de la buget până la moarte. A fost şi o formă prin care statul s-a împrumutat de la generaţiile viitoare. Militarii au economisit ipoteticele contribuţii cuvenite iar acum le aşteaptă înapoi.
Însă niciodată sistemul nu a fost gândit pentru a oferi pensii substanţial mai mari în raport cu câştigurile din viaţa activă. Aşa cum se vede la recalculări, majoritatea diferenţelor sunt de câteva zeci de lei în minus sau – cel mai adesea – în plus. De ce apar ele? Iată scenariile.
1. Cariera militară firească include nişte termene relativ precise de avansare în grad. Un militar care le-a parcurs regulamentar, va avea o pensie militară foarte apropiată de cea calculată după sistemul contributivităţii.
2. În cazul în care un militar a fost avansat înainte de termen în tinereţe – pentru diverse motive care pot oscila de la merite deosebite până la ticăloşie ordinară – dar apoi s-a plafonat, el aşteaptă acum mărirea pensiei. De ce? Pentru că a contribuit masiv pe tot parcursul carierei!
3. Dacă un militar a avut grade mici în toată cariera dar spre sfârşit a recuperat, dintr-o plajă de motive asemănătoare cu cea de mai sus, el va pierde acum din bani. Pentru că a ieşit cu o pensie raportată la salariul de colonel, deşi toată viaţa a contribuit cât un plutonier.
Acesta este sistemul nu tocmai corect, dar acceptat, pe care s-a bazat schema de pensii militare. Până într-un moment când a apărut a patra categorie, o exacerbare monstruoasă a celei de-a treia: privilegiatul avansat rapid, înainte de pensie, doar pentru a primi o pensie mare. Practica a început din anii ’90, ca un favor acordat de politicieni Juntei-care-putea-să-fie.
În finanţe, procedeul s-ar chema efect de levier. Teoretic, un militar sau securist proaspăt pensionat nu e prea periculos. Însă nu asta contează. Important este să le dai iluzia că sunt plătiţi bine, chiar dacă în realitate nu există bani pentru asta.
Un singur comandant de unitate avansat în câţiva ani de la maior la general şi pensionat cu mult mai mulţi bani decât ar fi meritat în mod normal transmitea mesajul clar – „militarii sunt o categorie privilegiată sub acest regim. Chiar dacă salariile voastre sunt mici, pensiile vor fi mari”. Toată această păcăleală s-a folosit de viciile existente ale sistemului şi de banii inexistenţi ai generaţiilor viitoare. A venit decontul, banii nu există.
Între timp, însă, şi alte categorii au văzut ce înseamnă butoiul cu miere şi au obţinut legi speciale: magistraţi, diplomaţi, aviatori (chiar şi cei care lucrează în regim comercial, deci beneficiile lor ar trebui să se vadă doar în bilanţurile companiilor!), ba chiar parlamentari. Era firesc ca şi aceste privilegii să dispară aşa cum au apărut.
Evident, modul inept prin care Guvernul a pus totul în aplicare s-a întors împotriva lui. Poate că e timpul să înţeleagă că e o tâmpenie ca birocraţia să pretindă cereri şi adeverinţe, mai ales când nu oferă nimic în schimb. Totuşi, important e doar ca – mai încet sau mai rapid – problemele să se rezolve. Iar problema este asta: Nu au existat şi nu există pensii mai mari pentru militari. A existat doar un sistem uşor nedrept – care poate fi corectat fără mari tulburări – şi există o gaşcă minoritară de privilegiaţi care trebuie stârpită.
31 de comentarii
Singurul lucru cu care nu sunt de acord este ca legea trebuia sa se aplicede acum inainte!Asa este generali iesiti anticipat la 45 de ani cu 60 de salarii compensatorii mai ales de secu se simt tradati acum!insa mai sunt si oameni care si-au facut datoria !nu poti sa-i bagi cu totii in aceeasi oala!Va astept cu opinii dar mai ales cu critici pe http://www.thinkagain.ro !
contează prea puţin dacă există pensii mai mari, sistem prost/nedrept sau privilegii deştept-instrumentate – important e rezultatul final: „caste” de pensionari mai ceva ca-n India antică
@Alex Nicolin
Vezi hiperbolă roşie grafic. Oare la cine mă gândeam? 😉
@Think
Datorie-nedatorie, sunt toţi pe grafic
Hai mai baieti ca m-ati dat pe spate.Dar ce analiza pertinenta ati facut.V-a luat mult timp de gandire?
Ati sar=t de vorba si cu vreun pensionar militar? Cu siguranta ca nu!
Dar este scuzabil daca sunteti veri cu GUSA ,ANDREEA PORA, RADU MORARU, DOSIAsi ROMANIA LIBERA!
Va doresc ca la urmatorul salariu , sa va anunte patronul ca veti lua mai putin cu 70% decat luna precedenta.Justificarea?Asa ca s-a gandit el ca respirati mai putin aer decat aveti voi impresia ca respirati.
Atunci sa va vad riscograma!
Aveti grija ca de obicei previziunile / urerile mi se cam implinesc!
In rest, sanatate!
Si cine starpeste gasca minoritara de privilegiati ?
Alta gasca de viitori privilegiati sau Doamne fereste, vreun regim de socialism utopic si pe alocuri democrat !!
Ok, sa zicem ca rationamentul dumneavoastra e corect. Dar pentru anii "pierduti" din cariera militara completa sau incompleta a atator oameni, cine plateste? Pe mine asta ma intereseaza. Vreau sa stiu cine plateste pentru faptul ca tatalui meu i s-au pierdut ani (multi) lucrati in armata. Pentru ca acei ani pierduti, ii sunt luati sub forma de bani din pensie, pana ii gaseste cineva. Si dupa cum ne-a anuntat seful statului, recalcularea se prelungeste mult si bine. Vreau si eu ca oamenii aceia, care nu au responsabilitatea actiunilor lor sa plateasca din salariile lor.
PS. Tatal meu a avut in intreaga cariera militara functii mai mari decat gradul, poate fiindca a fost un om serios si destept. Nu e corect sa fie platit la functia minima corespunzatoare gradului, numai fiindca nu-i sunt gasite adeverintele (nu mai vorbim de prime, salarii de merit sau alte compensatii). Aaa si nu a avut masina la scara, nici alte privilegii speciale. Si nici nu s-a pensionat general cu pensie nesimtita. E un om obisnuit, cu o pensie de 2.300 RON, caruia ar trebui sa-i creasca probabil pensia atunci cand cei ce trebuie sa faca niste calcule vor reusi s-o faca in mod corect. Pana atunci sa fie el sanatos sa apuce momentul…
@ova
Nu-i nevoie de o revoluţie pentru asta
@camil
Nu caste, doar escroci
@ileana
Exact asta spun. Tatăl dvs. a fost nedreptăţit până acum şi i se cuvine o pensie MAI MARE după contributivitate
Raportul intre pensia medie militara si cea civila este de 3. Este mult ? Poate (un trib din Polinezia avea numerale pana la 3, ce depasea , era 'mult'). Este nesimtit?Nu, pentru mine nesimtit inseamna de la 7 in sus. Pentru dvs. de unde incepe nesimtirea ?
De la 5, de la 10 ? Cum justificati ? Cati cm patrati cu par lipsa trebuie sa lipseasca unui barbat pentru a fi declara chel ?Suntem in domeniul logicii fuzzy care nu duce prea departe.Sa incercam alte linii de gandire. Sa renuntam la orgoliul protocronist de a gasi o cale originala, romaneasca, cum a dorit si Iliescu o democratie originala.
Sa ne uitam in jur- care-s obiceiurile in lumea buna (sa nu uitam totusi nici obiceiul pamantului , de pe vremea lui Cuza ).
LD este un adept al comparativismului economic, dar aici nu are probabil date sa faca o harta ca de obicei, asa ca trebuie sa credem un general (desi noi romanii ne pricepem la toate si pana la urma ne-am decurca si fara date, pentru ca suntem dastepti) :
[urbaniulian] lege separata (Germania, Marea Britanie, SUA, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Egipt, Japonia) sau printr-un capitol independent, cuprins formal într-o singura lege, împreuna cu cel al pensiilor civile (Franta, Italia, Grecia, Portugalia, Austria); baza de calcul a pensiilor militare se stabileste în functie de valoarea soldei din ultima luna de activitate (Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Austria, Japonia, Coreea de Sud, Israel) sau de media soldelor pe ultimele trei sau sase luni (Franta, Egipt), precum si de vechimea integrala în armata . ..Tarile foste socialiste europene, integrate în NATO, s-au aliniat principiilor generale în domeniul soldelor si pensiilor militare ale aliatilor. De aici, prima buba: principiul lui Boc (sau Seitan, sau Vass?) este cam original, sa nu spun exotic . Sau suntem in NATO sau nu mai suntem!!
Desigur, noi suntem in alta situatie : noi nu mai avem bani. Aici intervine a doua buba, cea mai mare. Algoritmul care aplica principiul duce la cresterea chetuielilor cu probabil 70 milioane euro pe an [capital] – rezultat inadmisibil in situatia actuala ( paradoxal, se obtine asta concomitent cu nemultumirea a macar jumatate dintre impricinati, care nu-si dau seama ca se urmareste poate o crestere pe sest a pensiilor militare).
E greu de raspuns la intrebarea : ce-i de facut? .Cu siguranta, nu un pas inainte si doi inapoi.Poate ca o reducere (temporara?) a pensiilor militare cu 10-15% (uniforma sau prin niste trepte de impozitare) provoca mai putina agitatie si aducea mai multi bani la buget.Dupa introducerea tuturor datelor , se vor putea detecta si curbele rosii din grafic(a nu se citi curvele)
Observatii off topic pentru guvernele care profita de criza pentru a face inginerie sociala (adica bolsevicii) :
-natura nu este egalitara (vezi clopotul lui Gauss)
-economia nu este egalitara (vezi legea lui Pareto)
Inversunarea maniacala a guvernului de a se mentine pe linia initiala, impotriva evidentei ca a ajuns in balarii, confirma inca odata vechea observatie ca numai boul e consecvent.
@Iokan
Nesimţirea începe de la un leu nemeritat şi obţinut intenţionat prin fraudă sau manipularea sistemului. Nu are legătură cu valoarea absolută sau relativă.
O pensie medie de 700 de lei obţinută de unul care n-a contribuit toată viaţa este nesimţită. El trebuia să ia pensia minimă de 350 de lei.
O pensie de 10.000 de euro luată de unul care a avut salarii de zeci de mii şi a contribuit masiv este perfect justificată.
@iokan….ca sa ne comparam cu statele pe care le pui tu in acele paranteze ,ar trebuii sa avem si salariile actuale aliniate cu ale acelor state….asa ca sa-i lasam pe militari sa se duca……..pe lumea cealalta ..poate acolo se cotizeaza altfel;))))
armata = cea mai buna arma a aristocratilor in a-si impune vointa (remeber 1907 , 1989 ?!!) daca militia,securistii,judecatorii,procurorii,birocratii,garzile patriotice(sau minerii) nu mai pot.
avand in vedere istoria de la maimuta (ex. grecia anii 60 , russia 1918 ) un grup de indivizi bine pregatiti&echipati fac si desfac..
pentru cei care se tem de ,,dusmanu extern"…cand va fi razboi pe bune ( ww1,ww2) ve-ti avea ,,onoarea sa muriti pentru patrie" la greu . tot voi ve-ti plati nota de plata (toata)
ps: 0.5-0.7 % din gdp pentru armata e destul (cu tot cu solde pe viata aka pensii cum bine a remarcat lucian)
Eu cred ca mai trebuie discutata o chestiune : numarul foarte mare de cadre militare cu grad de general sau colonel raportat la numarul de subofiteri . Tin minte ca la Iliescu era ritual ca la cateva luni sa mai faca cateva sute de generali pentru merite "deosebite" in transee . Pacat ca Romania nu a mai participat la vreun razboi de vreo 65 de ani cu exceptia a catorva sute de oameni trimis in Afganistan sau Iraq
Nu mai tine mult escrocheria… 🙂
Of.. of.. mult a fost putin a mai ramas, suntem acum pe ultima suta de metri… 🙂
Sistemul asta putred bazat pe bani si control se destrama sub ochii nostri.
Google: http://blog.flavian.ro/2011/02/zeitgeist-moving-f…
Probabil cel mai important film facut vreodata.
Ar trebui luat in considerare nu numai gradul si experienta in cadrul rmatei, ci si de activitatiile militare la care a luat parte. Degeaba esti general si nu sti mai mult decat sa dai ordine, desi nu ai vazut in viata ta cum arata un camp de lupta. E normal sa primesti o pensie un pic mai mare ca restul lumi, dar mai mica decat a unui soldat care a stat in transeu si a incasat frica si experienta de militar.
Lucian,
Apreciez efortul de a intelege sistemul pensiilor militare. Si, intr-o anumita parte, ai chiar dreptate (linia rosie).
Dar pentru a vedea ce este "corect" ar trebui sa consultam experienta in domeniu a altor sisteme militare NATO.
Am un raport pe care ti-l recomand, cel putin pentru o lectura in diagonala. Sunt informatii serioase despre Franta, SUA, Germania, Marea Britanie.
http://adefdromil.org/wp-content/uploads/2010/03/…
Vei vedea acolo ca:
1. toti militarii primesc o anumta suma la momentul retragerii, de obiecei egala cu 36 de pensii cuvenite
2. varsta medie de pensionare in sistemul militar este de 43,6 ani si sub.
3. pensiile militare pentru cariera completa sunt aproape duble in raport cu pensiile medii din sistemul civil.
4. pensia militara se calculeaza altfel, nu raportat la "contributie". In SUA, pensia milirata de stat se finanteaza 100% de stat, militarul nu plateste o contributie aici. Poate plati o cotnributie pentru o alta pensie, una privata si complementara celei de stat.
5. Poate ca Romania nu mai are bani si era nevoie de o reducere, cel putin temporara, dar onoare ar trebui sa mai aiba. La ce a servit umilirea publica a "nesimtitilor" de militari?
Citeste singur si poate vei reveni asupra subiectului.
O precizare: nu am nicio legatura cu sistmeul militar si niciun interes in aceasta chestiune. Incerc doar sa am o opinie informata si echilibrata.
Domnule Lucian,
Inteleg efortul facut de a analiza un domeniu atat de specializat si ermetizat informativ. Este total iesit din comun efortul dumneavoastra de intelegere a particularitatilor ce intervin, necesar afi verificate si de comparat vizavi de practiciile legale din actualele statele UE, fie ele membre NATO sau, dece nu, chiar si reglementarile comparative din fostele armate ale Tratatului de la Warsovia.
Ca si un pasager cititor ce sunteti, cititor doar a situatiei vizibile sistemic si legal a vietii personalului activ si in rezerva sau retragere din respectivele armate si structuri, in prezent cazurile pensionate, este greu sa pricepepeti acest specific de privatiuni si obligatii nu numai CONTRACTUALE vizavi de serviciile prestate.
ORICE comparatie cu ORICE functie CIVILA este hazardata si deformanta.
Cu toate acestea SUBSCRIU fata de modul in care ati desprins exemplele din ABUZURILE comise pe diferite paliere. Pot spune ca personal sunt direct AFECTAT de aceste criterii discretionar si subiectiv utilizate atat de regimurile de dinainte cat si de cele din prezent si ma asteptam sa fie totusi o masura de RECTIFICARE POZITIVA.
In CONCLUZIE accept ideea de NECUNOASTERE a domeniului si va felicit pentru argumentele privind EXCEPTIILE de la regula.
Permiteti-mi insa sa va spun ca “recalcularea” (dupa mine asteptam doar VERIFICAREA) este din start ABUZIVA daca vrem sa traim intr-un stat de drept. Ea ar fi trebuit sa aiba DOAR CARACTER REPARATORIU in sensul identificarii ABUZURILOR si obligarea LA PLATA a tuturor celor vinovati, inclusiv PENAL. Cum eu desi sunt intr-o situatie aparent COMUNA si nu am beneficiat de nicio facilitate EVAZIONISTA iata ca atat la momentul pensionarii cat si in prezent sunt ATACAT SI IN DREPTUL MEU LEGAL DE PENSIE fara nico argumentare motivationala (am contestat decizia si voi merge si in justitie la nevoie). Cum pensia este un drept castigat iar legea nu se aplica retroactiv, NU TREBUIA SA MI SE DIMINUEZE fiindca nu am beneficiat de ABSOLUT NICIO FACILITATE INVOCATA de "guristii" pdelisti.
Asadar in loc sa fie o CORECTIE POZITIVA ea devine una NIMICITOARE si DISCRETIONARA fapt pentru care va trebui sa ma lupt in justitie cerand si penalitati morale si daune interese.
Practica acestei TEHNICI incorecte conduce la GENOCID si nu la CONDAMNAREA CELOR CARE REAL AU COMIS ABUZURI ci, la afectarea iata si a celor NEVINOVATI si care trebuiau protejati de lege.
Este poate prea GENERALA AFIRMATIA si ar trebui sa va argumentez CONCRET dar, ma limitez in a va spune ca, de la varsta de 13,5 ani (incepand cu liceul militar) si pana la iesirea la pensie cu 30 de ani vechime legala integrala in armata, cu studii superioare, doua licente din care una de la fosta Academie Militara, si mentionez ca dupa pensionare, in prezent detin si a trea licenta si desi am prestat si inca peste 10 ani lucrati in civilie adica total peste 40 de ani, in decembrie 2010 primeam doar 2006 lei pensie iar acum am ajuns la FABULOASA SUMA NESIMTITA, diminuata, de 1485 lei. Comparati va rog pensia cu pensiile subofiterilor, maistrilor militari sau a celor mai mici in grad de pe situl MApN si veti observa si singur DIFERENTELE si inechitatile de sitem ce le reclam. Un Lt.col. cu academie, ce trebuia sa fie avansat la colonel la trecerea in rezerva avand stagiul in grad depasit are o pensie mai mica decat oricare alte grade militare inferioare. Eu ma astepta NU la REAPARATII, fiindca nu s-au desfiintat clanurile ci, doar la mentinerea cuantumului din decembrie. Iata insa INECHITATEA SI ABUZUL CUM CONTINUA desi poate s-a dorit contrariul. Cine raspunde de aceste aberatii si traume majore?
Cresterile de pensie semnalate sunt si ele clar politizate si, poate, eronate desi eu vad altceva avand in vedere situatia subsemnatului. Personal nu am auzit ca Oprea (ce mi-a fost subordonat o scurta perioada) sa fie acuzat de favoritisme si sa i se IMPUNA inapoierea pensiei nemeritate fiindca a beneficiat, contrar practicilor legale normale, de avansari politice aberante pana la gradul actual.
Ce REAPARATIE mi-a facut el mie daca mi-a scazut abuziv pensia? Este normal ca toti cei afectati ca mine sa se revolte? Unii, saracii de ei si Dumnezeu sa-i odihneasca-n pace, au si decedat din cauza aceastei ARTE A MINCIUNILOR si abuzului incapatanat.
Iata dece voi ataca in instanta, inclusiv si penal, pe toti cei in cauza pe care-i consider vinovati de acest GENOCID si ABUZ de putere si carora le-am transmis NOTIFICAREA PUBLICA si le-am depus si PROTESTUL MEU LEGAL in prealabil.
Nu ramane decat ca Dumnezeu sa ne ocroteasca in actiunile noastre extrem de stresante la varste inaintate si stari de sanatate fragile.
In aceasta tendinta CICLONICA a pdl, in curand, va vine si dumneavoastra randul la portia suferinte din cauze abuzive. Ei nu au verticalitate si cu atat mai putin onoare si va vor arunca si pe voi jurnalistii in categoriile de risc national acum de eliminat.
Cu stima,
Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA
Reiau si aici comentariul pe care l-am facut pe VoxPublica:
O analiza corecta (in intentie) domnule Davidescu, si lipsita de irationalitatea emotionala (pe de o parte) si caprovecinismul funciar romanesc pe cealalta parte)care au insotit asa zisa dezbatere in jurul temei. De ce am adaugat “in intentie” – vedeti lucrurile la rece, obiectiv, dar fara a cunoaste nuantele, specificitatile. Cum ar fi faptul ca o cariera militară firească nu mai include acele termene relativ precise de avansare în grad. Ea este construita pe principiul piramidei gradelor si al functiilor si pe necesitatea ca celor de jos, de la baza piramidei, trebuie sa li se asigure posibilitatea de a accede ierarhic, incat sistemul sa nu se transforme intr-o caricatura osificata si gerontocratica. Si mai sunt cateva mici astfel de “nuante”. Oricum, sunteti primul care semnaleaza explicit existenta acelei diferente, fundamentale zic eu, intre “rezerva” (ceeace si dincolo exista, si presupune muulte obligatii, iar solda lor este implicit denumita “retirement pay” , “half pay”, pentru a nu se crea cumva impresia ca are vreo legatura cu “pensie” in acceptiunea clasica) si “retragere” – cu tot ce implica asta, inclusiv ca abia atunci devine “pensie”. Excelent surprinsa si furaciunea caciulii prin treaba cu “aveti acum solde mici, dar veti avea pensii mari”. Statul roman, incapabil sa asigure un nivel de salarizare corespunzator (ca ofiter”company grade” cu responsabilitatea a aproape 100 de oameni, aveam un salariu de toata jena) a rostogolit problema in viitor, ca asa e la noi. Va mai dau ca exemplu discrepantele uriase intre functiile de incadrare si implicit salarizarile diferitelor categorii care acum se ascund sub pulpana “Armata”. Si lipseste din ecuatie proportia mult prea mare de incapabili, incompetenti, jigodii lipsite de orice tangenta cu domeniul, dar ajunsi in sistem si prioritar promovati tot ei pe criterii de pile-cunostinte-relatii. Astora le-au fost rezervate majoritatea functiilor si deci a salariilor mari, deci acum si a pensiilor mai mari. Restul e folclor patriotard. Cat despre cum Boc se da de ceasul mortii sa aduca el ordine in sistem, a se scuti. Sau despre guvernatorul Isarescu. Legea 164 de ei a fost promovata. Nastase doar a facut oficiile de promulgare. Si sa nu vina acum sa ne spuna acelasi Isarescu despre “logica cinica a economiei”. In 2000 cand a semnat expunerea de motive, nu aveau scuza idealismului. Erau deja cativa ani de cand guvernul lui Josepin era sa fie trantit de cele mai mari demonstratii de la 68 incoace, tocmai pentru tentativa de a reforma si a face sustenabil pe termen lung un sistem care deja scartaia. Cel al pensiilor, bineinteles. Discutia e vasta. Va felicit pentru abordare.
solutia e simpla, marirea tuturor pensiilor pentru ca prabusirea sistemului de pensii publice sa fie Iremediabila, "dauna totala" daca se poate", bineinteles Mugur Isarescu sa nu umble la tiparnita.
Felicitari pentru articol.
E primul pe care il citesc si care sesizeaza exact realitatea. Sunt in situatia verde, asa ca nu vorbesc pe langa.
Tot procesul de la un capat la altul a fost o imbecilitate.
Statul n-a castigat nimic in afara de injuraturi.
Statul trebuie sa-si recunoasca impotenta si sa reduca simultan impozitele si cheltuielile (pensii, salarii, subventii…etc)
Cei ce inca gasesc solutii azi pe piata libera si generatiile viitoare nu trebuie sa suporte imbecilitatea noastra.
"…termene relativ precise de avansare în grad. Un militar care le-a parcurs regulamentar, va avea o pensie militară foarte apropiată de cea calculată după sistemul contributivităţii."
Atunci CARE e problema cu calcularea dupa acelasi principiu ca si pt restul lumii, prin puncte de pensie calculate prin raportarea soldei la salariul mediu? DE CE protesteaza (mai) toti militarii? Ca doar n-or fi avand toti pensii nemeritat de mari, n-o fi fost incalcat regulamentul pt toti, doar din principiu…
"…un militar a fost avansat înainte de termen în tinereţe – pentru diverse motive care pot oscila de la merite deosebite până la ticăloşie ordinară – dar apoi s-a plafonat, el aşteaptă acum mărirea pensiei. De ce? Pentru că a contribuit masiv pe tot parcursul carierei!"
Poate ca este vreo deficienta de-a mea, oi fi eu mai greu de cap si nu pot urmari succesiunea de idei din articol; pana la urma – CUM stau lucrurile: au contribuit militarii, SAU nu? (Nu neaparat ei personal, din solda, cu banii in mana sau pe statul de plata, da' PT EI – A FOST platita contributie?)
"…e o tâmpenie ca birocraţia să pretindă cereri şi adeverinţe…"
In opinia mea, atata vreme cat trebuie 'tinuta urma' activitatilor din trecut, este necesar si un sistem de accesare a acestor date in vederea prelucrarii lor. MODALITATEA sub care sunt accesate respectivele date (spre exemplu prin documente scrise, sau prin inregistrarea lor in baze virtuale de date, etc) e treaba birocratiei cum este facuta.
De unde ma uit eu, problema nu este ca sunt cerute documente justificative, ci ca sunt cerute pe un traseu nefiresc: DE CE sa ceri ca respectivele documente sa fie aduse de persoana careia ii este calculata (si cu atat mai mult cand ii este REcalculata) pensia? De ce sa nu fie obtinute, mult mai firesc, prin schimb de informatii (pe orice cale) intre institutiile respective? De acord – e prea multa birocratie. Da' daca oricum TOT exista – DE CE sa nu lasam BIROCRATII sa-si faca treaba (ei intre ei, fara a mai implica pe parcurs si solicitantul cu rol de simplu mesager – nepriceput in domeniu – intre diversele institutii, pt a vehicula EL informatiile)?
Si o nedumerire personala de principiu (nu am nici un interes personal in domeniu): PANA LA recalculare, PE CE BAZA au fost reduse sumele platite drept pensie? A FOST emis – in fiecare caz in parte, asa cum s-a procedat si la pensionare, si la orice eventuala precedenta recalculare a pensiei – decizie de reducere (fie si temporara) a pensiei? In caz contrar, persoana care incalca decizia in vigoare e buna sa raspunda (civil si penal) pt abuz contra intereselor personale SI pt incalcarea legislatiei in vigoare.
In plus – CARE sa fie ratiunea pt care o viitoare MARIRE a pensiei (asa cum declara in mod public factorii de decizie) sa fie precedata de o REDUCERE a sumei achitate acum drept pensie? INTELEG sa nu fie platite anticipat sume marite (inainte de recalculare nestiind – concret – CAT anume urmeaza sa fie suma de plata), dar de ce sa nu fie mentinut cuantumul actual? Chiar si in cazul unei eventuale DIMINUARI a pensiei, aceasta nu poate incepe decat TOT de la recalculare, respectiv de la emiterea unei noi decizii.
Chiar daca am admite ca – prin simpla vointa politica si cu incalcarea nu numai a declaratiilor publice, ci SI a legislatiei – o eventuala reducere a pensiei ar fi decis sa fie facuta de la luarea hotararii de recalculare, si nu de la terminarea recalcularii, eventualele sume achitate in plus ar putea fi retinute ulterior, in rate suportabile.
MAI MULT: in acest caz nu se aplica principiul dreptului castigat? N-ar fi normal ca si la militari sa se procedeze ca la "restul" populatiei – pensionarul sa primeasca in continuare aceeasi suma, care insa sa nu mai fie marita ulterior decat atunci cand noua modalitate de calcul va indica o suma mai mare decat cea primita atunci? (Este adevarat insa ca asta ar duce la discriminare pozitiva a actualilor pensionari fata de cei care abia urmeaza 'sa intre in pensie'.)
@ LD: "O pensie medie de 700 de lei obţinută de unul care n-a contribuit toată viaţa este nesimţită. El trebuia să ia pensia minimă de 350 de lei."
La acest cuantum (sau mai mare) pt pensie au dreptul doar cei care au contribuit toata viata? Intr-o perioada de contributie mai scurta decat "toata viata" nu pot fi achitate cotizatii care sa-l justifice?
@ stan: "…0.5-0.7 % din gdp pentru armata e destul (cu tot cu solde pe viata…"
Procentul indicat ar include (in viziunea comentariului) si INZESTRAREA armatei?
@ Andrei: "Pacat ca Romania nu a mai participat la vreun razboi de vreo 65 de ani…"
Iti urez sa ajungi dumneata intr-o tara care sa participe mai frecvent la razboaie (preferabil in interiorul frontierelor ei) si sa ne lasi pe noi ceilalti in pacatul de a ramane in pace.
@ Nickmann: "Ar trebui luat in considerare nu numai gradul si experienta in cadrul rmatei, ci si de activitatiile militare la care a luat parte."
De ACEST aspect ar trebui 'sa se ingrijeasca' solda, nu pensia. Pensia ar rezulta ORICUM marita (calculata fiind pe solda mai mare).
@ Cassandra: "4. pensia militara se calculeaza altfel, nu raportat la “contributie”. In SUA, pensia milirata de stat se finanteaza 100% de stat, militarul nu plateste o contributie aici."
Daca nu ma insel, aici sunt 'bagate in aceeasi oala' doua aspecte diferite, distincte: eu personal nu ma 'bag' in SURSA DE FINANTARE a pensiilor, si nici nu pricep CE legatura este intre aceasta si MODALITATEA DE CALCUL a pensiei: DE CE n-ar putea FINANTAREA PLATII sa fie facuta de catre stat, dar CALCULAREA pensiilor sa fie facuta dupa principiul contributivitatii (prin puncte de pensie calculate ca pt toata lumea, prin raportarea venitului lunar propriu la venitul mediu la nivel national, considerat fiind ca si-ar fi platit si ei aceeasi cota pt CAS)?
"5. […] …onoare ar trebui sa mai aiba."
CORECT! Sper ca simpla schimbare a modului in care le este calculata pensia nu le afecteaza onoarea celor care – vorba autorului – au fost inaintati in grad (si deci platiti) in mod regulamentar, la termenele prevazute (SAU mai devreme, pt merite deosebite, TOT conform regulamentului), mai ales daca pensiile astfel calculate nu ar diferi cu mult in cuantum (conform afirmatiei autorului) de cele pe care le primesc ei acum. (Sper ca nu intentionezi sa aperi si onoarea celor care n-au asa ceva, dovada fiind insusi faptul ca ei – prin 'artificii' – 'si-au tras' pensii in cuantum nemeritat de mare!)
doresc să vă spun că dumneavoastră sunteţi cel care minţiţi în faţă poporul român atunci când spuneţi că militarii care au trecut în rezervă începând cu 1998 până în 2009 au trecut în rezervă pentru că au vrut ei. Nu, domnule preşedinte! În majoritatea lor covârşitoare, au trecut în rezervă pentru că au fost daţi afară, pentru că ţara le-a cerut-o şi, în condiţiile create de ţara lor, chiar dacă au făcut rapoarte pentru că aşa le-au spus cadriştii să facă: dacă nu făceau rapoarte, ar fi fost daţi afară oricum, pierzând, însă – vă citez – şi „miliardul“;
Dati afara???? Pai nu asta s-a intamplat cu 80% dintre cei din industria socialista…? lor de ce nu li s- u dat salarii compensatorii si pensii la 40 de ani, ci sunt muritori de foame si au trebuit sa se descurce pe cont propriu.De asta e nesimtire in primul rand, si in al doilea rand, cine sunt acesti militari ce activau inainte de 1989?Haideti domnilor ca stim cu totii ce am trait atunci! Nici pe departe vreo categorie de elita , ci niste politruci promovati peste noapte pe puncte.Nu tara le-a cerut-o , TARA NU MAI AVEA NEVOIE DE EI!!Multi dintre ei nici nu si-ar merita pensiile , ci puscaria, la ce abuzuri au facut , dar, desigur, in Romania nu ne putem astepta la asa ceva dat fiind ca ei au contribuit activ la ce a fost in 1989, si de ar incepe sa povesteasca , vai de bunicuta , in primul rand…Nu ma indoiesc ca Basescu le-a facut asta tocmai de asta ( si scandalul i-a venit ca o manusa sa amane recalcularea in pag electoral)
oricum, cine vrea sa combata , sa intre pe www. infomililtar.ro…sa vedeti acolo!
Ceea ce se intimpla este rosinos si scandalos,am ajuns sa ne uram unii pe altii sa aruncam cu pietre spre categorii profesionale din care nu facem parte dar nu realizam ca acest lucru nu este decat o strategie politica marlaneasca de a instiga pe unii impotriva altora astfel incat ei politicienii de azi si din toate timpurile sa traiasca bine mersi.Am citit cateva replici negandite a unora care cred ei ca sunt frumosi destepti si corecti iar cei din sistemule de aparare si siguranta natilonala sunt niste tampiti si neaveniti.Cred ca multi dintre noi stam prea mult in fata tv si ne intoxicam cu stiri conductibile menite sa manipuleze oamenii pe directii bine stabilite pentru cresterea si bunastarea celor imbracati in haina cinstei si aservirii nationale cand de fapt ei sunt niste infractori aparati de propriile legi. Este timpul ca toti cei ce trudesc si muncesc cu adevarat in aceasta tara si sustin un sistem bolnav sa spuna nu practicilor actuale si sa se ridice impotriva clasei politice printr-o miscare cu adevarat revolutionara fara sa fim manipulati cum am fost in 1989 cand au murit oameni nevinovati .Nu lidereii de sindicat inavutiti si slugi credincioase politicului trebuie hotarasca soarta acestei natiuni ci noi toti cei trudim cu adevarat platim dari si taxe inventate peste noapte de acesti nesatui.Este timpul sa nu mai aratam cu degetul unul spre celalalt fiecare din noi muncim in domenii diferite dar cu importanta comuna ,nu ca politicienii care nu fac nimic decat sa se hraneasca ca bondarii .Din cate cunosc albinele ii alunga pe trantori ,aceasta este solutia pe care trebuie sa o alegem noi cei multi p[entru a scapa de la un dezastru iminent.Uniti vom fi puternici .Cititi si dati mai departe este timpul sa mergem cu adevarat in strada indiferent de forma profesionala, acum este momentul adevaratei revolutii.Nu avem nevoie de eroi ,avem nevoie de siguranta civica profesionala sociala si fiscala.Semnalul iesirii in strada va fi oricare din recentele mitinguri noi toti trebuie sa urmam calea deschizatorilor de drumuri a nu se confunda cu manipularea politica adversa. TREZITIVA ROMANI DACA VRETI CA FII SI NEPOTII VOSTRI SA MAI FIE MANDRI DE VOI CAND NU VE-TI MAI FI
Din 90 pana in prezent toate guvernarile au fost paguboase pentru stat, pentru populatie, dar pentru ca nu au umblat la buzunarul cetateanului, fie el salariat sau pensionar nimeni nu a fost tras la raspundere, populatia nu s-a scandalizat, desi bugetul statului si cel al asigurarilor sociale a fost praduit permanent si sistematic de guvernanti, parlamentari, acoliti, gasti cumetriale. Acum se creeaza un precedent periculos. Incompetenta guvernului, este transferata pe o criza care in celelalte tari nu a dus la diminuari ale veniturilor asa de drastice, inclusiv ale pensiilor. Incompetenta mai este transferata si pe lipsa banilor de la bugetul de stat, acelasi buget care este o sursa de pradaciuni si furaciuni pentru clica guvernamentala, baieti destepti, harsiti in inginerii financiare, clientela politica. Armata era platita de la bugetul de stat, inclusiv sistemul de pensii militare. Pentru ca halcile rupte din bugetul de stat de clica portocalie erau diminuate datorita incompetentei guvernului au scos pensionarii militari de la bugetul de stat prin artificiul contributivitatii (la fel au procedat cu toti bugetarii prin diminuari salariale) si i-au transferat la bugetul asigurarilor sociale. Precedentul a fost creat, si de acum orice guvern cand nu va avea ce fura, sau halca este prea mica, va da vina pe lipsa banilor din visterie, va opera taieri si fel si fel de artificii cu singurul scop: sa fure ei bine. Asta este un aspect. Mai este un aspect pe care nimeni nu l-a sesizat, dar care va genera un cutremur in sistemul de pensii. Militarii nu au contribuit la sistemul de pensii. Fals. Sa nu se inteleaga ca militarii nu plateau dari la stat. Li se retinea pe stat la fel ca la orice salariat din sistemul public, banii intrau in bugetul armatei, armata nu-i varsa la bugetul de stat, erau folositi tot pentru armata, dar se diminua corespunzator bugetul pe care guvernul il punea la dispozitia armatei. Armata a fost cel mai disciplinat contributor la toate fondurile existente. Unele intreprinderi, societati, institutii, etc. au fost pasuite si dupa aceea iertate de datorii de catre guverne la fondul de pensii sau la sanatate, armata a fost singura institutie care a platit luna de luna, permanent. Si astazi sunt institutii care nu contribuie la fondul de pensii sau sanatate obladuite de guvern. Aspectul este insa altul: Una peste alta bugetul pentru pensiile militarilor nu va scadea. Atunci intrebarea este de ce sunt trecuti la sistemul public de pensii. Pentru ca pensionarii din sistemul public sa fie mai usor controlati si manevrati. Pana acum se folosea aceeasi placa: nu putem creste pensiile pentru ca sistemul este nesustenabil, 5 mil de pensionari sunt sustinuti de 4 ,5 mil de salariati uitand sa spuna ce au facut cu banii varsati la bugetul asigurarilor de salariatii de ieri, azi pensionari. Guvernantii i-au praduit, sau au iertat de datorii pe ani multi multe intreprinderi sau institutii, echivalent cu o crima. Daca pana acum nu erau bani, de acum inainte vor fi si mai putini, pentru ca din acel buget al asigurarilor subtiat de guvernanti vor trebui platite si pensiile militarilor: De acum inainte se va introduce placa: din cauza pensionarilor militari nu putem creste pensiile, sau se va gasi acelasi motiv sa le scada. Deci s-au produs doua imbecilitati: s-a creat un precedent, si la orice revendicare a pensionarilor li se va raspunde: din cauza pensionarilor militari nu se poate, sau va vom scade pensiile cu X %, sau vom introduce o noua taxa, etc. Lipsa de reactie a societatii creaza monstrii.
Momentul in care erau avansate cadrele militare nu a contat atat de mult in cuantumul final al pensiei. De ce un locotenent colonel de infanterie poate constata ca un maistru militar de aviatie are o pensie mai mare decat el, la momentul zero 2011-dupa recalculare – desi o aveau mai mare si inainte!?
Pentru ca un element decisiv era (si este) indemnizatia de comanda. Daca locotenet-colonelul nu era pe o functie de comanda pensia era semnificativ diminuata fata de un coleg de al sau de promotie tot lt.col dar sef sau comandant pe undeva.
Un alt element care ridica puternic pensia sunt sporurile si indemnizatiile. Maistrul militar de aviatie a lucrat vara-iarna pe pista la temp de -20 pana la + 35 de grade Celsius (aveti idee la cat este temperatura la nivelul pistei vara??). Pentru acesta stare de fapt lua un spor, spre deosebire de locotenent colonel (care lucra in birou), si un pus la salariu pentru fiecare lucrare executata si pentru care certifica "apt de zbor".
Grupele de munca sunt un alt element deoarece, la finalul carierei celor doi ele, se transforma in ani in plus la vechimea totala care de la un anumit nr. de ani peste vechimea maxima adaugau un plus de 2% la pensie pentru fiecare an. Maistrului i se luau in calcul inca 6 luni pentru fiecare an petrecut pe aeroport. Astfel la 30 de ani vechime i se mai adaugau 15 ani. Locotenent colonelul primea 3 luni la an daca era la trupa.
Daca inainte de 2008 putini constatasera cat de incompetent este Emil Boc, la episodul pensii nesimtite -recalculare toti romanii, bugetari , angajati in privat pensionari si copii, nu reuseau sa inteleaga ce s-a intamplat, iar Boc nu parea deloc competent (lumea uita ca el e doctor in stiinte politice si ca dreptul e a doua facultate!!- din pacate la o emisiune de alui Tuca M. Rodica Stanoiu s-a multumit sa zambeasca la niste argumente juridice ale lui Emil, cand ar fi trebuit sa fie mai directa si sa-i replice in stilul lui Traian B.-ar fi avut Romania o alta soarta?)
De fapt recalcularea s-a facut dupa o legislatie despre care marele Seitan spunea ca a stat la baza unor "simulari". Ideea e ca dupa mai mult de 6 luni cei din ministerele muncii si finantelor nu reuseau sa vada si sa inteleaga de ce procedura de recalculare crestea salariile si implicit cheltuielile la bugetul asig sociale pentru cei din aparare ordine publica si securitate.
Cati au remarcat interferenta Cotrocenilor in problema si cati tin cont ca li se recalculau si pensiile celor din servicii.
Efectele recalcularii pensiilor militare sunt mult mai numeroase decat au realizat in 2009-2010 "reformatorii".
Nu stiu cati au vazut episodul de la sfarsitul verii cu doamna Vass de la RealitateaTV cand "emienta blonda a economiei" spunea unei ziariste ca dezinformeaza cand sustine ca bugetul SRI suferise o rectficare pozitiva la cheltuieli de personal. S-a potolit abia cand ziarista i-a spus ca e publicat in Monitorul Oficial si in acest caz o intreaba daca minte monitorul!!
Concluzia, desi in 2010 aveau legea pensiilor si legea iunitara a sararizarii, la bugetul pt 2011 institutiile din ordine si parare nu introdusesera in buget si cheltuielile suplimentare pentru contributia completa la bugetul asig. sociale! Avand in vedere sporurile si grupele de munca pentrutoate institutiile lor de la pompieri, armata si servicii, contributiile au adus o crestere de cca. 30%! -asta da reforma…
Despre deficit, nu-i asa, numai de bine!
In ceea ce priveste comentariile pro si contra pensiii militare, ca un iubitor al istoriei antice, va rog sa-mi permiteti sa adaug ca pensiile militare au fost inventate de imparatul roman Augustus in anul 13 d.Ch. cand a infiintat trezoreria aerarium militare pe care la finantat din veniturile sale si din care , dupa 25 de ani de serviciu in armata romana, un legionar primea la pensionare o suma echivalenta cu 13 ani de solda.
Faptul ca dupa 2000 de ani, in Romania, un premier Emil Boc , provenit din inima Daciei Felix, desfiinteaza pensiile intitulate "militare", ma determina sa concluzionez ca dupa 2 milenii am mai scapat de una din tarele aduse de cucerirea romana peste cei mai viteji si mai drepti dintre traci.
Un documentar despre pensii
http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?pid=8398#p…
PANI HACITIN
22 martie 2011 la 20:39
Riscurile meseriei, faptul ca sunt 24 din 24 de ore la dispozitie, in caz de forta majora, ca nu pot desfasura si alte activitati aducatoare de bani ii diferenteaza de celelalte categorii de salariati. Activitatea in cadrul armatei este limitata, pana la o anumita varsta. Un ofiter nu mai alearga cu ranita in spate si cu pusca in mana la varste peste 55 ani. Iar la aceasta varsta este greu sa mai gasesti sa te angajezi undeva. Nici o referire la sistemul din tarile NATO. Cine imi completeaza contributia pentru timpul in srviciu militar peste program, duminica, la aplicatiile cu trageri (de la 2 la 6 saptamani anual), campaniile agricole cu timp de munca zi lumina, serviciile de zi pe unitate (2 la 5 zile pe luna)? In nuci un caz juristul Boc sau inveninatul ministru al muncii. Este un drept atribuit prin lege , care nu acopera nici pe departe sacrificiile la care sunt supuse cadrele militare. Sistemul de aparare al unei tari este la un nivel mult mai sidicat in alte state, pa cand la noi este privit ca un consumator de resurse . In alta ordine de idei, cei alungati din sistem a fost la ordin, caci nimeni nu dorea sa ajunga pe drumuri cu familie,credite sau simpla nevoie de a se sti in siguranta pentru a se putea pune la dispozitia tarii in orice situatie . ! Cei mai frumosi ani din viata “pierduti” intre zidurile regulamentelor si privatiunilor militare, mii de misiuni de tot felul, renuntari si frustrari! “Servim Patria”…..si acum “patria” ne intoarce dosul…. N-am sperat decat intr-o viata decenta, o odihna, meritata zic eu, o liniste sufleteasca la care visam in rarele ocazii pe care cariera militara ni le permitea. Sa le fie rusine! Si noi ar trebui sa reconsideram termenul “camarad” si sa fim uniti indiferent de culoarea uniformei si marimea epoletilor! INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA….AMARA….
Fiecare categorie sociala care se plinge de nedreptati , si daca o asculti ii dai dreptate .Militarii sunt supusi la privatiuni ,politistii ,magistratii ,politicienii ,gunoierii etc si lista poate continua la nesfirsit . Cind tragi linie si aduni pretentiile lor vezi ca nu sunt bani. Solutia este din nefericire una singura, responsabilitatea .Fiecare cind isi alege meseria trebuie sa isi calculeze avantajele si dezavantajele .Fiecare ar tb sa isi aleaga meseria din pasiune sau moralitate fac asta pentru binele celorlalti nu pentru bani in plus . Nu sa se angajeze in speranta unor drepturi matariale exagerat de mari pe seama altor categorii sociale .Bineinteles diferente sociale vor exista nu toti au acelas grad de inteligenta nu toti pot desfasura orice activitate . Dar de aici si la pretentiile obrasnice e cale lunga .Si romanii au inceput sa exceleze in pretentii obrasnice .In general guvernele tind sa plateasca salarii exagerate armatei pe care o foloseste ca mijloc de intimidare a propriului popor . Mai rar ea isi face datoria de a apara tara ,asta se intimpla foarte rar ,o data pe generatie .Nu am nimic cu armata dar peste tot in lume consuma resurse uriase umane si materiale care se traduc prin scaderea nivelului de trai al tuturor .Dintr-un aparator s-a transformat intr-un instrument de sufocare si teroare pentru poluatiei. Si asta nu numai aici ci oriunde in lume.Lacomia oamenilor din ziua de azi depaseste orice inchipuire ,distrug si secatuiesc rezervele planetei in ritm acelerat ,nu se gindesc la generatiile viitoare ,ele ce vor face ?. Sunt multe de discutat dar ma opresc aici
Riscurile meseriei si alte argumente, erau utilizate in modul de calcul a pensiei militare inainte vreme. Reforma lui Boc, ceruta de UE de altfel, a revolutionat sistemul de pensii militare. Si se voia impunerea lui in intreg sistemul de pensii; dar a avortat datorita opozitiei inversunate a … stingii.?!!!
In esenta, despre ce e vorba: un salariat, a contribuit la fondul de pensii toata viata lui. Sumele adunate in dreptul numelui sau, reprezinta baza pentru plata pensiei. Peste tot in lume, acest depozit este considerat proprietatea privata a deponentului. (Doar la noi sunt destepti care considera ca pensiile vin din cer, dupa cum vor politicienii.) Daca vor, pot sa-si retraga toata suma odata si sa-i investeasca intr-o afacere, ceva. Dar dupa aia nu mai au dreptul la pensie.
Ratele lunare ce sunt primite, se raporteaza la suma depusa de pensionar de-a lungul vietii. Si reprezinta dividende la investitia facuta de casa de asigurari care a utilizat fondul de pensie. Caci depozitele astea acumuleaza si dobanda, depusa tot in depositul personal. In cazul nostru, casa de asigurari a fost statul Roman.
Deci, o pensie mare sau mica nu se calculeaza dupa privatiunile, riscurile sau raspunderile din timpul vietii ci doar dupa sumele depuse la banca/stat pentru pensii.
Acest lucru a determinat o revolutie a pensiilor militarte, caci militarii nu aveau salarii egale. Pilotii, submarinistii, marinarii etc. aveau salarii mult mai mari decat gradele/functiile pifanilor, de exemplu. In plus, functiile pe care le detineau depaseau in multe cazuri gradele. Deci salariile erau mai mari. Un locotenent pilot, avea un salariu mai mare decat un colonel comandat de regiment. Un maistru militar de aviatie -care raspundea de starea tehnica a avionului-, cu vechime, avea un salariu peste cel al unui colonel de infanterie. Etc.
Prin luarea in calcul a contributiei la fondul de pensii si nu a gradului/functiei (oricum, sporurile de functie se calculau numai la cine voiau tovii de la pensii), s-a rasturnat ierarhia pensiilor, stabilite pe grad si functie. Si pensionarii au capatat dreptul lor financiar, conform contributiei, nu conform unor scheme artificiale, intocmite arbitrar de functionari si politicieni timpiti sau corupti.
Dar acest lucru nu a convenit. Pentru ca sistemul anterior de pensionare, prevedea calculul pensiilor militare doar dupa venitul din ultimul an de pensionare. Si aplicarea schemelor de grad/functie artificiale, existente in epoca. Din cauza asta, multi colonei -si generali-, in ultimul an de activitate dadeau mita sa fie promovati in functii bine paltite. Ieseau la pensie cu pensii mari, nemeritate. Ei au fentat statul. In dorinta de a capata pensii mari.
Acesti oameni -foarte putini- s-au trezit cu pensii micsorate. In rest, toti fostii militari s-au trezit cu pensiile marite. Uneori dublate sau chiar triplate. Exista un tabel cu pensiile militare la M.Ap.N., pe care puteti vedea cum au crescut.
Acest lucru nu a convenit celor ce au pierdut la pensie (foarte putini, dar grade si functii mari) si nici celor ce aveau mentalitatea gripata pe ideea ierarhiei militare. Cum un maistru militar, sa castige mai mult decat un colonel?
Si atunci s-a pornit o vanatoare de vrajitoare.
Ca Boc a distrus pensiile militare. La unii, chiar asa s-a intimplat.
De ce: functionarii din M.Ap.N. nu sunt chiar usa de biserica. Unii dintre ei mai gresesc, altii o fac intentionat. Dar cand cu pensiile militare, s-a pornit o epidemie de acte negasite, desi arhivele militare sunt administrate de militari si se gaseste orice, daca ai rabdare sa cauti. Din cauza acestor „greseli”, multor militari nu li s-au gasit actele ce atesta vechimea. Si ani buni, nu apareau in tabelele lor. In acelasi timp, au inlocuit perioadele in care nu au gasit actele, desi era clar ca erau tot militari (se vedea in actul de pensioanre),cu pensii civile, obisnuite, fara sa mai claculeze contributia lor in perioadele „lipsa in acte”. Multi au fost nedreptatiti in acest mod. Mai ales aviatori. Adunind nemultumirea celor ce fraudasera statul si a celor care se trezisera cu pensii de civili sau „nici cal nici magar ” (nici cat colegii, nici cat civilii) s-a pornit o miscare violenta impotriva pensiilor militare calculate pe baza contributivitatii.?!~!!Trebuia sa se inceapa o misscare violenta impotriva functionarilor militari care au recalculat pensiile si care nu au gasit actele. (Dar GRU e inca puternic la noi.) S-au mai adaugat unele greseli -unele necorectate pina azi-. Cum ar fi calcularea defectuoasa a valorii contributiei, tinind cont de valorile diferite ale leului in perioada 1949-2010. Etc.
Dar in esenta, pensiile militare recalculate au fost un progres si au democratizat grila de calcul a pensiilor militare. Desi celor ce li s-a calculat gresit -datorita „lipsei” documentelor personale din arhivele militare in anumiti ani- pensia li s-au returnat diferentele dupa un an de zile, timp in care s-a luat dosar cu dosar si corectat, totusi valul de miscari sociale acuza „distrugerea sau furtul” pensiilor militare?!!!
E primul caz in istorie, cand o marire de pensii e prezentata ca o micsorare a lor si subiectii maririi protesteaza?!!! Sigur, aici mai trebuie amintiti si cei disponibilizati din armata, care au primit mai multe salarii compensatorii. Si care au primit si pensie. Acum, micsorata, pentru ca nu au avut vechimea necesara. Dar ei au primit multi bani cash si au si pensie si loc de munca.
Acum, Ponta a marit pensiile celor care s-au trezit cu pensiile micsorate, conform principiului contributivitatii. O fi bine? (Asa cum a promis in campania electorala, bulversand -din nou- criteriile dupa care se acorda pensiile militare.) Cine a profitat de aceasta lege? Cati? O fi moral? Conform carui principiu de drept s-a facut acest lucru? Greu de spus…
Daca venim in civilie: e normal ca un otelar sau miner, sa primesca o pensie de mizerie, tinind cont de salariile pe care le-au avut si contributiile lor? Etc. Toate criteriile de comparatie a cuantumului pensiilor sunt subiective, daca nu se aplica principiul contributivitatii. Si respectarea proprietatii private a individului. Banii depusi „pentru pensie” -sau retinuti automat- nu sunt jucaria Parlamentului. Iar dobanzile acumulate, sporesc acest nivel. Poate ca ar trebui sa va schimbati mentalitatile, domnilor. Pensia e o afacere privata a individului. Nu pomana statului.