E oficial, avem impozit regresiv! Cele mai mari impozite le plătesc salariaţii cu unu până la cinci salarii medii. Pentru tot ce depăşeşte 10.000 de lei brut, impozitele scad iar veniturile cresc.
Teoretic, există suficiente argumente pentru această măsură. Din cauza impozitelor enorme, persoanele cu venituri mari aleg orice altă formă de plată decât contractul de muncă. Plafonarea ar trebui să-i stimuleze să o facă.
Practic, aceleaşi argumente sunt valabile pentru toată lumea. Impozitarea muncii de până la 45% este împovărătoare pentru orice salariu şi ar trebui tăiată la jumătate. Totuşi, guvernul a luat decizia cinică de-a le reduce impozitele doar celor cu salarii mari, care au educaţia financiară necesară pentru a evita taxarea. Restul, să plătească!
Impozitarea muncii în România începe la 41%. Atât costă chiar şi un salariu minim pe economie. Pentru ficţiunea fiscală numită „salariu brut”, 670 de lei, angajatorul scoate din buzunar 863 de lei din care la angajat mai rămân 510 lei. Statul ia 353 de lei pe drum.
Impozitarea urcă rapid spre cota maximă, de 45%, pe măsură ce deductibilităţile dispar. Deja, la un salariu mediu net pe economie de 1438 de lei, efortul angajatorului este de 2600 de lei. Până anul trecut, impozitarea rămânea la acest nivel indiferent cât de mare era salariul.
De anul acesta, pentru salariile de cinci ori mai mare decât media pe economie rata de impozitare începe să scadă. La zece salarii medii, rata de impozitare coboară la 33%, la 30 de salarii medii (10.000 de euro net) este deja de 25%, iar mai departe tinde spre 20%.
Evident, salariile respective cresc. Dacă angajatorul poate (contribuţia angajatorului este plafonată în raport cu fondul de salarii) şi decide să îi dea toate sumele economisite angajatului, un salariu net de zece ori mai mare decât media, adică de 14.000 de lei, creşte cu mai mult de 20%, până la 17.000 de lei.
Un salariu de 20 de ori mai mare decât media creşte cu o treime, de la 28.000 până la aproape 38.000, iar unul cât 30 de salarii medii va creşte de la 10.000 de euro la 13.700.
Angajaţii din privat cu greu vor muşca aşa o momeală după ce s-au fript cu statul de atâtea ori, dar în companiile de stat şi în instituţiile care au scăpat grilelor se desface şampania: vine prima zi de salariu mărit!
38 de comentarii
AristotelCostel
Masura n-are nicio noima.
CASS-u' trebuia plafonat pentru ca e absurd ca un contribuabil sa achite lunar echivalentul unei retete pentru algocalmin, iar altul sa finanteze laboratoare de analiza si sali de operatii in schimbul acelorasi servicii medicale proaste si infecte, servicii pe care cel din urma contribuabil le va sari fara niciun regret.
Reducerea CAS-ului da peste cap principiul solidaritatii intre generatii, anuleaza gargara pe tema fondurilor de pensii private obligatorii, dar cel putin pare a fi o masura logica pentru guvernul de prostovani basisti. 🙂
P.S. Sper ca doamna Vass este autoarea morala a acestei masuri.
Flavian
Da, iesim imediat din criza si cresc inapoi salariile. Acusica, stai sa vezi.
Si apropo de stat, tot nu mi-ai zis: ai apucat sa vezi Z3MF ?
vala
principial este o masura foarte buna… de dreapta!!!
se impoziteaza astfel… lenea…
la munca fratilor
spre un salariu de peste 10.110 ron brut … si va va creste netul …
desi sincer masura ar fi fost cu adevarat buna daca se plafona la trei salarii brute
stiu ca nu apreciati ce va spun dar e crudul adevar
ionut
Singura "masura cu noima" (de fapt legitima) e inlaturarea talhariei, adica a obligativitatii platii cass. Restul e gargara.
Statul nu poate decat sa discrimineze, desi el e singurul care n-ar avea voie s-o faca (sau cel putin asa sustin adeptii lui). Ori ia de la bogati si da la saraci ori invers. In plus, tot timpul, ia de la toti si-si da siesi (clientelei). Altceva nu poate.
Iar pentru adeptii statului, incluziv minarhisti, o tema de gandire: daca taxa si impozitul sunt plata pentru serviciile oferite de stat (ele fiind, de facto, obligatorii nu-s servicii), impozitarea regreasiva e cea mai "corecta". Intotdeauna "bogatii" vor beneficia mai putin de "serviciile" statului: isi vor inscrie copii la scolili "private", se vor trata la spitale "private", vor cumpara siguranta suplimentara etc. Pai nu? E evident ca nici asa nu e "corect", toata lumea ar trebui (daca tot plateste) sa plateasaca aceeasi suma deoarece ar trebui sa beneficieze , in aceeasi masura, de aceleasi "servicii". Adica dupa ce stabilim 100% discretionar (la ghici, dam cu zaru', citim in zat, facem referendum etc.) ca statul are voie sa cheltuiasca, sa zicem, 20% din pib, facem asa: impartim 20 de miliarde (pentru usurinta calculului am zis ca pib-ul e 100 de miliarde euro) la 20 de milioane de indivizi = 1000 de euro/locuitor. Hopa, Huston, avem o problema! Pentru (cei mai) multi taxele ar trebui sa fie 5-600% din venit.
Daca nu atunci hai sa renuntati la gargara aia cu "statul forma superioara de organizare care nu discrimineaza intre cetateni (in fata caruia toti sunt egali)", bla, bla, bla.
Aici se ajunge cand se considera "morala" talharia…
octaaa
Personal sunt pentru impozitarea progresiva.
Si nicidecum pentru un CAS avantajos pentru cei ce castiga bine.
Cristi Contiu
Nu inteleg cum ai calculat.
La 5SM (~10000 RON brut), la stat mergeau 5861, iar anagajatul ramanea cu 7014. La 10SM (20000 RON), pe vechea cheltuiala, la stat mergeau 11722 si la angajat 14028. Acum, la stat merg 10840, iar la angajat, 15246 – dintr-o povara de 25750, la stat merg 42%.
Cristi Contiu
* erata : in loc de 15246 corect este 14910, imi cer scuze.
florin
Plafonarea este o masura buna. Este o recunoastere a faptului ca, de la un venit incolo, platesti degeaba CAS, ca asta nu se va reflecta intr-o pensie mai mare pentru tine. Sunt doar bani bagati in buzunarele largi ale statului.
Daca asta se va regasi in buzunarele angajatilor din privat sau va insemna doar reduceri de costuri pentru angajatori (bune si alea) ramane de vazut.
Astept si plafonarile de CASS si somaj. Pe acelasi principiu.
PS: masura nu ma afecteaza (din pacate)
Cristi Contiu
* erata : in loc de cifra 15246 corect este 14910, imi cer scuze.
Dorin
Cadem in capcana procentelor, dar trebuie sa ne gadim in sume absolute:
cat inseamna 20% din 10,000 EUR (desi ma indoiesc ca cei care castiga 10,000 EUR aleg sa fie salariati) si cat inseamna 45% din 1500 lei?
Cat despre impozitarea progresiva propusa de cineva cred ca "e tot ce ne mai lipseste" in momentul asta.
ftraian
Putini stiu ca si ceea ce primesti inapoi de la CAS e plafonat. Astfel, daca ai net 10.000 lei si esti in concediu medical cu 100% nu vei primi inapoi 10.000 pe luna ci doar vreo 5.600. In aceste conditii plafonarea platii la CAS ar trebui sa die chiar mai mare.
AristotelCostel
vala, masurile dreapta protejeaza japca din CNAS si dau apa la moara viitoarelor masuri de dreapta datorate cresterii deficitului sistemului de pensii de stat. Anterioara "masura de dreapta" a constat in acordarea "pensiei minime" tuturor celor care au contribuit dupa metoda kara.
"Lenea" se impozita si inainte, acum se plafoneaza taxele pe furt… în companiile de stat şi în instituţiile care au scăpat grilelor se desface şampania: vine prima zi de salariu mărit!
P.S. Imi fac inca iluzii ca nu esti chiar atat de… pe cat pari. 🙂
Gabi M
Inca o data:
"în companiile de stat şi în instituţiile care au scăpat grilelor se desface şampania: vine prima zi de salariu mărit!"
Si peste ani, astia o sa aiba pensii dupa contributii. Of!
cezar
CASS-u’ trebuia plafonat pentru ca e absurd ca un contribuabil sa achite lunar echivalentul unei retete pentru algocalmin, iar altul sa finanteze laboratoare de analiza si sali de operatii in schimbul acelorasi servicii medicale proaste si infecte, servicii pe care cel din urma contribuabil le va sari fara niciun regret.
Tu, costele, in calitate de finantator de…algocalmin, n-ar trebui sa ceri plafonarea CASS.
In plus, era vorba aici de CAS.
vala
AC
– faptul ca nenorocitii de la stat au salarii prea mari nu insemana ca nu ar trebui redus CAS-u'
– aia vizavi de care ai reprodus citatul ar trebui dati afara .. azi
– pensia minima ar trebui desfintata ca si salariul minim
– cu peseu' n-am inteles… mai zi-mi
bogdan
Calculam ca sa ne aflam in treaba:
– in primul rand macar puteati sa citati ce zice legea noua (cei de la Romania Libera) au facut-o: CAS (10,5%) pentru angajat nu se mai plateste pentru sumele ce depasesc 5 salarii medii; la angajator se plafoneaza CAS-ul platit (~20%) la fondul de salarii la 5 salarii medii * numarul de angajati;
– pentru sumele platite de angajator vor scadea numai in cazuri exceptionale (cam cati manageri/super consultanti si cati angajati entry level poate sa aiba o firma, asa in medie?); deci cei ~20% raman de platit in principiu;
– si acum calculul pentru un salariu 10 * salariul mediu ~= 20.000 RON brut pe noul si vechiul sistem (batai de tobe):
A sistemul vechi:
– CAS 10,5% din brut: 2100;
– CASS 5,5% din brut: 1100;
– samaj 0,5% din brut: 100;
– impozit 16% din (brut – sociale) = 16% din (20.000 – 2100 – 1100 – 100) = 2672
-> salariul net: 14028
B sistemul nou:
– CAS 10,5% plafonat la 1061: 1061;
– CASS 5,5%: 1100;
– somaj 0,5%: 100;
– impozit 16% din (brut – sociale) = 2838! (e mai mare pentru ca baza de calcul e mai mare)
-> salariul net: 14901
Diferenta salariu nou – salariu vechi: 873 = 4.36% -> cu atat a scazut impozitarea din punctul de vedere al angajatului; iar daca calculam ca procent din fond de salarii o sa iasa si mai putin in cazurile de firme normale unde raportul angajati platiti foarte mult versus angajati platiti mediu este mic.
Ramane de vazut impactul asupra colectarii, va fi mai buna sau nu? Nu ca as banui guvernul de prea multa competenta sau ca ar face studii de impact 🙂
ionut
"Tu, costele, in calitate de finantator de…algocalmin"
In cazul lui Costel, pare-mi-se, ca dumnealui nu finanteaza nici macar "algocalminul". Ca lucreaza la stat. Adica in cazul lui statu' muta banii (jefuiti de la restul) dintr-un buzunar in altul. Ca sa dea impresia ca bugetarii/functionarii/demnitarii isi "platesc domnnule si ei impozitele"…
Insa sigur ca, la randu-i, si Costel e talharit de catre stat…
Andrei
In general aveti articole corecte dar aici va inselati. Impozitul este de 16% pentru toti, ce vorbiti dumneavoastra acolo sunt niste constributii, de fapt niste prime de asigurare. Si este normal sa fie plafonate din moment ce si pensia este plafonata.
AristotelCostel
@cezar
Dramatic e ca investitiile imobiliare le-ai facut tot dupa "prima impresie". Sa ma jenez eu de perceptia ta cand tu de fapt n-ai aflat pe ce lume traiesti? 🙂
@ionut
10% RSR + 90% UE = 32% AC + 45% RSR + 23% UE
@vala
Am uitat ca-n afara de nenoricii de la stat, doar esca si cativa capi de piramida din finante-banci se vor bucura de plafonare.
vala
AC
pai de aia am zis ca ar fi trebuit sa plafoneze la 3 salarii…
sa se bucure si o parte din clasa muncitoare
cezar
Costele 🙂
Dan
zi vre-o 1 salariu mediu … avand in vedere ca peste jumatate din angajatii la "privat" au declarat pe cartea de munca salariul minim …. o scadere a impozitarii urmata de o declarare reala a salariilor ar duce lejer la venituri mai mari la buget ( evident nu luam in considerare banii mutati dintr-un buzunar in altul … asta-i bullshit total rezultat din metodele fundamental gresite de functionare a economiei din zilele noastre )
Dan
ce chestie… am incercat sa postez ceva … si in loc sa apara un comentariu serverul mi-a trimis un cookye continand datele lui Vala ( adresa de mail, sire web .. ) poate ar trebui sa te consulti cu cineva 😉
pe mine m-a bufnit rasul cand unul mai carcotas a venit la mine si mi-a spus: nu te bucura de marirea asta ca la pensie o sa plangi ca ti-a limitat punctele de pensie.
La ce viata ducem, sa fim fericiti daca mai prindem varsta de pensie, care o sa fie ea atunci- 80-90 ani
ionut
AristotelCostel
"sunt libertarieni care nu stramba din nas la suprastat… in declaratia de venituri. :D"
Daca nu "stramba din nas" sunt parati nu autentici!
Eu cred că ar fi fost cu adevărat bună dacă se plafona la salariul minim. Iar salariul minim să nu mai plătească în schimb impozit pe venit.
@ionut
După tine, singura măsură cu noimă e autodesfiinţarea statului. Strict ipotetic, sunt de acord, mai ales în cazul acestui stat
@octaa
Acu e regresivă, deci ar trebui să te baţi pentru cota unică 😛
@Cristi Contiu
Mmm, nu, din 26k efort (20k brut) la angajat ajung acum 17k (faţă de 14k înainte)
@florin
Peste 30 de ani, oricum toate pensiile vor fi de doi lei, aşa că plafonarea trebuie să fie undeva pe la şase lei…
@Dorin
E foarte bine să cădem în capcana procentelor. 45% este enorm, trebuie redus.
@ftraian
Foarte corect
@Gabi M
Cum îţi aşterni… :))
@bogdan
Vă apreciez ironia – presupun că ştiţi că sunt unul dintre "cei de la Romînia Liberă", întâmplător editorul coordonator al articolului menţionat 😛
În privinţa comentariului dvs. că "pentru sumele platite de angajator vor scadea numai in cazuri exceptionale", permiteţi-mi să nu fiu de acord. E doar o formalitate pentru o companie să înfiinţeze o nouă firmă – vehicul fiscal – pe care să mute toţi angajaţii cu salarii mari, nici măcar nu e nevoie de consultant fiscal pentru ideea asta.
@Andrei
Nu-s de acord că ar exista contribuţii în România, doar un impozit de 40-45%. Impozitul pe venit reprezintă cam 10 puncte din această sumă.
"Contribuţia" la pensii nu-i contribuţie, e impozit, pentru că dai un sfert din efortul angajatorului pentru a plăti pensia unor angajaţi care la vremea respectivă au dat doar 14% şi pentru că atunci când va fi timpul să primeşti pensie nu vei lua decât o fracţiune din cât ai "contribuit" sau chiar pensia minimă, pe care o ia absolut oricine.
Chiar şi aşa, bugetul CAS e pe deficit aşa că plăteşti şi impozit pentru a acoperi gaura.
"Contribuţia" la sănătate nu-i contribuţie, e impozit, pentru că primeşti aceleaşi servicii indiferent dacă dai un leu sau 1000.
"Contribuţia" la şomaj are un minim de legătură cu beneficiile, dar tot o schemă redistributivă este.
Ar fi mai aproape de realitate, dar şi mult mai simplu de administrat, să fie toate înglobate într-un singur impozit. Eu unul prefer să nu cad în capcanele terminologice ale statului, aşa că le tratez drept ceea ce sunt în realitate.
@Dan
Sper că următoarea versiune wordpress va rezolva asta
@Bogdan
La doi lei punctul, nicio pagubă 😐
Chrysthyan
Warning!!!
Desi contributiile la fondurile private de pensii obligatorii trebuiau sa creasca statul roman a oprit anul trecut acest proces care il lipsea de bani de tigari. Asa ca fondurile private de pansii primesc acum 2% in loc de procentul la care ar fi trebuit sa se ajunga in 2011.
Alta deturnare a banilor nostri.
Cristi Contiu
Adica intregul tau grafic se bazeaza pe presupunerea ca salariul pentru calculezi taxarea (5SM, 10SM, 20SM, etc) este si salariul mediu in firma respectiva.
Lucian Davidescu
@Chrystian
Hm, a nu returna o zecime din furt e încă un furt, corect? 😛
@Cristi
Distanţa dintre presupunerea asta şi realitate este cât un drum până la Registrul Comerţului – neglijabilă – vezi şi comentariul pentru @bogdan
ThinkAgainRo
Daca vreti sa stiti de ce au dreptate cei care nu merg niciodta la vot intrati aici: http://www.thinkagain.ro/?p=356 !Dupa PDL va urma…tot un drac care sa aplice niste politici economice de rahat!
Nickmann
Pai, asta dim lipsa a intelege ce e aia taxa unica. Cred ca economisti care ii sfatuiesc pe politicenii nostri dragi, sunt dinastia cu realtii care au copiat in facultate si au ajuns pe post fiindca muma-sa sau ceva neam lucra deja pe un post bugetat, cum ar fi: femeie de serviciu.
Oricum, ceva off-topic. Poate sa ma lamureasca careva cat costa un leu? Adica, valoarea productie a unei singure bacnote de un leu? Ca tare ma mira de nu ii mai scump de un leu.
AristotelCostel
@ionut
"motiorhed"… 🙂 yummy … "S" de la ce?
ionut
De la R"S"R. Republica Securista Romania…
totedati
@vala
dacă ăla care câştigă puţin e leneş e clar că avem bubă la cap şi dăm în gropi de proşti! harnici o fi ăia care nu fac nimic şi trăiesc din dobânda de la bancă, după ce au câştigat la loto!? incredibil! pe aia să îi recompensăm! dacă o ţinem tot aşa o să ajungem toţi loterişti …
şi mie mi se pare imoral şi incorect să iei mai mult de la săraci, pentru că nu ştiu şi nu pot să se ferească de mâna lungă a statului hoţ, în timp ce pe bogaţi nu îi mai stresăm că sunt prea jmecheri şi ştiu să ascundă banii … pe termen lung e vorba de o sinucidere pentru că statul în varianta naivă de stat naţional a fost creat tocmai pentru a apăra pe cei mulţi, oropsiţi şi asupriţi de străinii cei răi! de-aia sa unit transilvania cu regatul! păi dacă tot pe cei bogaţi îi apără si tot pe cei săraci pune povara cea mai mare, culmea cei care muncesc!, atunci mai bine să dispară statul!
dacă astfel îşi imaginează statul pedelist că va creşte numărul bogaţilor şi clasa mijlocie în românia, crescând povara fiscală pe cei săraci, e dus rău cu pluta!