Cât timp toate relele economiei erau puse pe seama recesiunii, a fost uşor.
Doi ani de recesiune sunt pe cale să se încheie la sfârşitul primului trimestru al acestui an. Este, desigur, o veste bună, dar nu în sensul în care o pricep mulţi, mai ales din zona politicului.
Trecerea economiei pe plus este un pas absolut necesar, însă nu reprezintă şi rezolvarea tuturor problemelor. Ba, dimpotrivă, ea ar putea deveni confirmarea că unele probleme nu se vor mai putea rezolva niciodată.
Iar la nivelul percepţiei se poate spune că, după euforia relansării, se va întoarce, practic, criza. O dovedeşte experienţa tuturor celorlalte ţări europene, care au trecut pe plus cu două-trei trimestre înaintea României, dar care nu pot spune că au scăpat de problemele economice.
Pentru afaceri, ieşirea din recesiune va fi momentul în care mulţi patroni vor realiza în sfârşit că lucrurile mergeau prost din cauze interne, nu externe. Culmea, tocmai trecerea economiei pe plus ar putea provoca un val de falimente şi o creştere a şomajului. Companiile care au amânat restructurarea în aşteptarea unei iluzorii reveniri a economiei vor realiza acum că în realitate nu au ce să mai aştepte.
Pentru creditare, ieşirea din recesiune nu va însemna în nici un caz reluarea creditării de consum la nivelurile halucinante la care ajunsese. Dimpotrivă, băncile vor fi excesiv de prudente, iar când nu vor fi Banca Naţională va avea grijă să le reteze orice iniţiativă mai agresivă. Cel mai mare pericol în traseul României spre euro este un nou val de creditare în valută. Din acest motiv, împrumuturile uşor disponibile în următorii ani vor fi în lei şi cu dobânzi mari, deşi moneda naţională va merge pe o tendinţă de apreciere.
Pentru finanţele publice, ieşirea din recesiune va duce la o aparentă creştere a încasărilor bugetare, însă în realitate creditorii vor presa Guvernul să controleze cheltuielile şi mai strict, să evite deficitele şi tăierile de taxe, care ar putea da un adevărat suflu nou activităţii economice. O parte din companii vor găsi pe cont propriu căi de a minimiza taxele, ceea ce pe termen mediu şi lung înseamnă un procent din PIB din ce în ce mai mic ajuns la stat.
Cea mai tristă constatare va fi că „reforma statului” a fost o farsă.
Birocraţii au rămas aproape la fel de mulţi şi pe toată perioada crizei n-au făcut altceva decât să-şi aştepte sporurile înapoi. După ce şi le vor recăpăta, lucrurile vor fi ca înainte, cu diferenţa că datoriile acumulate presupun dobânzi, care trebuie, la rândul lor, plătite.
Evident, primele care îşi vor reveni din această mahmureală sunt companiile. Într-un termen foarte scurt, de cel mult un an, vor ajunge la un punct de echilibru de la care să poată creşte iar.
Creditarea nu-şi va mai reveni decât pe termen mediu, adică abia în momentul când România va trece la euro şi va avea astfel ancora valutară a cărei lipsă a provocat atâtea probleme până acum.
La cum arată lucrurile până în acest moment, statul va rămâne iarăşi ultimul. Într-un caz bun, reforma va dura încă un deceniu şi abia următoarea criză va termina ceea ce n-au reuşit să facă actuala şi precedenta. În scenariul pesimist însă, lucrurile vor merge din rău în mai rău şi se vor sfârşi cu o prăbuşire necontrolată.
Un articol excelent, scurt si la obiect, plin de bun simt.
As adauga inca o valoare acolo.
Capusarea economiei nationale de firmele partidului prin contracte cu dedicatie:
ian-feb 2008: cam 50%
ian feb 2011: cam 75%
Daca ma gandesc bine, aici se vede ca nu a fost nici o reforma, ba din contra.
Cred ca la partea cu redus cheltuielile, nici un stat care a anuntat austeritate nu le-a redus cu adervarat, mai degraba a redus ritmul de crestere. Si daca acestei pseudoreforme i s-au impotrivit o multime de cetateni, nu va fi niciodata vointa politica necesara pentru reforma adevarata, pana la colaps desigur.
Chestia cu trecerea la euro nu e ceva de luat in considerare acum, nu se va intampla prea curand. Si peste 10 ani vedem daca mai este euro.
In Bucuresti si se observa o stagnare importanta. Santiere mari si mici incepute si abandonate , lucrari de reparatii si reabilitari cu ritm scazut sau o.
Nu sunt specialist , dar umbland mult prin oras observ o apatie ciudata doar comparand activitatea din anii trecuti cu situatia de acum.
Culmea, fiind obisnuit cu heirupismele din anii preelectorali sunt si mai contrariat de acesta situatie .
Probabil ca miza pentru Bucuresti a capatat brusc importanta pentru toate partidele sau ……, se pune iarasi de o noua alianta a politicienilor impotriva bucurestenilor.
..ultimul stinge lumina.
(bine, sa existe si kwh)
facusem si eu o comparatie pe executiile bugetare pe primele 9 luni…2008 comparativ cu 2010. mi-a iesit 30% in plus la salarii si 40% in plus la asistul social. de ce? salba de legi votate de inconstientii care conduceau in 2008. pomenile electorale votate de toata clasa politica, dar responsabili pentru ea sunt cei ce guvernau. pdl impins cu motiunile de cenzura de psd. evident, altfel nu se poate explica, de ce, in 2010 la aceeasi bani incasati, statul a cheltuit cu 30% mai mult pe salarii cand s-au dat oameni afara. la fel, asistul social, dublarile de pensii sporuri ajutoare de handicapati, caratul copiilor cu dubele primariilor, bone pentru handicapati pe banii statului, de parca am fi fost bogatii europei s ane permitem sa sustinem atata socialism. asta ne-a bagat pe bat psd-ul 2 ani cat i-au strans cu usa pe moliceni. ba mai mult, in plina criza cand s-au aliat cu pds n 2009, au mai dat colac peste pupaza si venitul mediu garantat, bani pe care ii garantau toti lenesilor si plevustlor care pe buna dreptate meritau sa moara de foame cum o facusera si pana atunci. inconstienta unor terminati ajunsi la putere prin voturile prostimii! nu avem nici o sansa in fata lor!
"pdl impins cu motiunile de cenzura de psd." evident era vb de pnl. " in plina criza cand s-au aliat cu pds n 2009", era vb de pdl
Pentru afaceri, ieşirea din recesiune va fi momentul în care mulţi patroni vor realiza în sfârşit că lucrurile mergeau prost din cauze interne, nu externe
Era evident ca pentru multi faliti din aceste vremuri criza era doar o scuza.
Aia nu si nu, forfetaru' i-a ingropat 🙂
Pentru creditare, ieşirea din recesiune nu va însemna în nici un caz reluarea creditării de consum la nivelurile halucinante la care ajunsese.
Sa fim seriosi, 20% din PIB creditare e o gluma fata de…Polonia, Cehia etc., let alone alelalte. BNR inca din dec. 2003 a pus frana serioasa creditarii gospodariilor…cat despre ponderea minuscula a ipotecarelor in total credite, ce sa mai vorbim. Ca structural am folosit si putinii bani din credite pentru prostii, asta e altceva 🙂
Cea mai tristă constatare va fi că „reforma statului” a fost o farsă.
N-as fi chiar asa pesimist. Cunosc institutii unde restructurarea personalului si eliminarea angajarilor pe pile functioneaza. ANAFul e doar una dintre ele 🙂
@Lucian Davidescu
de ce iei ca reper inceputul lui 2008… sau mai exact care e sensul postului asta?
mult mai relevanta ar fi fost o comparatie cu inceputul anului 2009 sau chiar 2010 apropos de guvernarea din timpul crizei.
Tot ce demonstrezi tu este ca toate masurile de austeritate nu acopera toata exuberanta cresterii salariilor si a asistentei sociale din 2008.
Nivelul maxim al cheltuielilor cu salariile si pensiile a fost la inceputul lui 2009….
Se putea face mai mult in ultimii doi ani ?
Probabil ca da, dar pe de alta parte in acesti 2 ani nu am auzit de la opozitie alternative functionale
@Darael
Mersi. Eşti optimist.
@Radu Ionescu
Ar fi interesant de văzut
@plastickboy
Chiar, oare în Bucureşti a fost recesiune?
http://riscograma.ro/2019/recesiune-in-bucuresti-a-fost-sau-urmeaza/
@John Galt
Trei la zece mii… 😛
@unu
Deci, cine?
@cezar
N-aş fi aşa optimist. Am avut treabă pe la ANAF chiar săptămâna asta.
@dan
"de ce iei ca reper inceputul lui 2008?"
Înainte… după…
Pai discutia si parerile despre Bucuresti, spun cat de riguroase sunt afirmatiile unora. Si asa am pierdut destul timp pe aici.
Oare de ce este intrecerea asta in a prevede CATASTROFE?
De dragul prevederii? Nu prea cred.
Necitind creatia de astazi, nu stiu daca a ramas cu obiceiul autocitarii. Sa zicem ca a progresat si nu a mai facut-o.
Emil
Despre rigoarea năucă de-a lua literal cifrele INS
Putem spune azi că am intrat în recesiune, pentru că tocmai s-a anunţat a doua scădere consecutivă în primul trimestru. La fel de bine putem spune că am ieşit din recesiune, pentru că de o lună şi jumătate a început deja trimestrul al doilea.
Putem spune că o scădere de 0,1% e totuşi o scădere. La fel de bine putem spune că marjele de eroare ale INS au altceva decât zero înainte de virgulă.
În fine, putem mişca ochii în zig-zag pe grafic pentru a căuta ieşirea. Sau, mai bine, putem face un pas înapoi pentru a vedea mai bine ce se întâmplă.
Iar ce se întâmplă poate fi sintetizat mult mai simplu:
În 2008 a fost vârful economiei româneşti. Deja, pe final nu mai exista nici un pic de vlagă.
În 2009 s-a produs prăbuşirea. INS spune că a fost sub 10%, însă efectele au fost ca după o cădere de 15 sau 20%.
În 2010, 2011 şi 2012, nu s-a întâmplat nimic. Economia este bine stabilizată şi se dă de-a dura pe fundul prăpastiei.
Cum mai ţopăie un pic, cum anunţă INS că iar am ieşit din recesiunea în care vom intra.