Nu am mare lucru de zis decat ca la asa subiect poate mai apare o conversatie mai incinsa in zona de mesaje ca in ultima vreme au fost cam calme. Oricum sunt curios daca apare comparatia intre caile ferate britanice si cele germane/franceze
Catastrofa previzibilă a “managementului privat”
Încăpăţânarea statului de-a căuta soluţii-surogat în locul privatizărilor va duce la un eşec de proporţii.
Aparent, aşa-numitul management privat este soluţia de compromis ideală între faimosul slogan “nu ne vindem ţara” şi discretul “o jefuim noi”. În realitate, aşa-zisa soluţie nu rezolvă aproape nimic însă deschide o mulţime de alte probleme.
Un manager profesionist poate îmbunătăţi nişte procese interne, câştigând astfel câteva procente de eficienţă. Însă pentru scuturarea căpuşelor, a sinecurilor şi a gândirii păguboase din companiile de stat româneşti asta nu e nici pe departe de ajuns.
Chiar şi în companiile private, relaţia dintre acţionariat şi management este una complicată – cunoscută ca “dilema principal-agent”. Directorii vor să obţină câştiguri cât mai mari şi cât mai repede, acţionarii vor ca investiţia lor să-şi păstreze valoarea pe termen lung. Pentru ca interesele să se alinieze, este nevoie de un sistem funcţional de stimuli dar şi de acţionari -fie şi minoritari – vigilenţi faţă de propriii bani. Principalul mecanism prin care acţionarii îşi pot exercita presiunea este posibilitatea de-a-şi vinde acţiunile în caz că nu sunt mulţumiţi de manageri. Or, statul angajează “manageri privaţi” tocmai pentru că nu vrea să-şi vândă acţiunile, atitudine prin care îşi distruge şansele la o colaborare corectă cu noii manageri.
Măsurarea performanţelor manageriale se face cu ajutorul unor indicatori tangibili – vânzări, profit etc., dar şi intangibili, care diferă de la caz la caz şi nu pot fi niciodată prevăzuţi de la început. Astfel, un manager poate fi tentat să umfle profitul pe termen scurt, pentru a-şi încasa bonusul de sfârşit de an, chiar dacă în felul acesta provoacă pagube care vor fi decontate cu vârf şi îndesat mai târziu.
Într-un astfel de caz, chiar dacă nu au pârghii contractuale, acţionarii interesaţi de banii lor încep să vândă acţiunile, ducându-le preţul în jos. Este dovada că un manager nu a creat valoare pentru acţionari şi motiv frecvent de demisie. Fără acest barometru, chiar şi un profesionist de bună-credinţă s-ar putea să nu ştie când greşeşte.
Există desigur companii private cu un singur proprietar şi cu management bun. Diferenţa este însă că în aceste cazuri proprietarul este conştient că dacă nu este suficient de atent îl aşteaptă falimentul. În companiile de stat, faptul că se bazează pe fonduri publice în caz de faliment adoarme atât simţurile acţionarilor cât şi pe ale managerilor.
La fel stau lucrurile în cazul taxelor. O companie privată care nu-şi plăteşte datoriile la stat poate fi trimisă în faliment şi revândută către un alt acţionar. O companie de stat cu datorii la stat nu poate păţi nimic, motiv pentru care orice manager, fie de stat fie privat, este tentat să lase plata impozitelor la coada listei.
Există şi alte filtre de selecţie adversă. Provocările atipice din interiorul unei companii de stat, neîncrederea în procesul de selecţie şi incertitudinea în faţa întrebării dacă acţionarul-stat chiar îşi doreşte o companie sănătoasă sunt lucruri care îi îndepărtează tocmai pe cei mai competenţi manageri şi îi atrag, în schimb, pe cei puşi pe căpătuială.
Nici măcar corupţia nu este eliminată. Chiar dacă noul director nu va mai fura personal, el va fi tentat să-i lase pe clienţii politici să fure în contnuare pentru a-şi păstra postul.
Din aceste motive, “managementul privat” fără acţionari privaţi nu este decât un management de stat mult mai scump.
12 comentarii
Cât de greu este să conduci Hidroelectrica?Apa curge curent produce costurile sunt minime fiindcă s-au amortizat investiţiile demult, stai pe un fotoliu secretara ţi-aduce la semnat nişte hartii,juristul îţi prezintă puncte de vedere cu privire la eventualele contracte.Ai piaţa de desfacere asigurată nu-ţi faci probleme de cotă de piaţa sau concurenţa.
Mai sună vreun politician să îi dai şi vreunei firme de-a sa niste contracte de retehnologizare, mai pleci pe teren să iei masa cu vreun ministru, etc.
Este constatat că în Ro funcţiile de management public sau privat implică un singur efort: de a sta pe un fotoliu ergonomic şi de a urma indicaţiile preţioase al celui(celor) care te-au pus acolo!
Vor veni străini care vor fi corupţi în timp scurt şi nimic nu se va schimba!
Din perspectiva unui curs de utilitarism articolul e impecabil. Totusi, privatizarea (ma refer la cea reala) ar trebui facuta din cu totul alte motive, si anume: sa terminam cu socializarea pierderilor (care e inerenta in cazul proprietatii "publice" cu forta).Problema, in cazul companiilor publice (cu forta), am mai spus-o, e nu sa-l faci partas pe mananger la profit, ci la pierderea inerenta.
Vor ajunge sa le privatizeze in 2-3 ani datorita "foamei" de bani a statului roman. Vor vinde la preturi proaste datorita licitatiilor "balcanice" si conjucturii externe (criza ). In unele situatii vom inlocui monopolul statului cu unul privat.
Ar trebui sa incepem sa regretam ca nu suntem polonezi daca vezi privatizarile unor companii de stat, pe bursa de la Varsovia, in 2008-2009. La sumele obtinute de statul polonez, acele companii sigur nu aveau manageri de "partid".
Nu credeti ca trebuie sa incepem cu privatizarea partidelor (de exemplu-pe bursa) pentru a avea indirect "companii de stat romanesti profitabile" (scuze pentru pleonasm).
Nu inteleg de unde termenul "privat". Orice politruc e o persoana "privata", nu este o simpla extensie a borg-ului din palatul Victoria. Tocmai de aia fura si distruge tot ce prinde, pentru interesele sale private, sau ale grupului privat din care face parte.
Daca e vorba de aducerea unor manageri care au experienta in sistemul privat, atunci vorbim de varianta capitalista a "omului de tip nou" comunist. Nu exista nici un motiv sa credem ca oamenii cu experienta in privat se va comporta radical diferit daca este confruntat cu aceiasi stuctura de motivatii. Culmea, actuala promotie de manageri publici promovati de partidele securist-capitaliste are de multe ori vasta experienta in domeniul privat, unde au reusit sa acumuleze averi de milioane. Avem deja manageri privati !
Daca vorbim de o alta structura a motivatiilor, de contracte clare cu indicatori ce trebuie urmariti si penalizari/beneficii financiare si disciplinare atunci nu vad de ce nu se poate aplica aceasta metoda actualei promotii de manageri. Schimbarea lor cu altii mult mai bine platiti e un pas inutil, cel mult putem sa-i inlocuim pe aia care nu accepta noile contracte.
In opinia mea singura forma de "management privat" care sa nu implice vanzarea actiunilor companiei o reprezinta cedarea controlului catre o companie privata care este partasa atat la profit pe termen lung, cat si la pierdere, adica poate prezenta garantii suficiente care sa acopere eventualele erori de management din propriul buzunar, asa cum se intampla in mod obisnuit in lumea privata. Ori daca gasesti asa ceva, nu mai bine le vinzi complet compania ?
@Radu Ionescu
Care-i comparaţia?
@ThinkAgainRo
"Cât de greu este să conduci Hidroelectrica?"
Imposibil, dacă
1. (te faci că) te iei în serios spunând că ai datoria să ajuţi economia naţională cu electricitate "ieftină"
2. eşti (sau vrei să pari) atât de prost încât susţii că e mai avantajos să livreyi curent constant decât pe vârfurile de sarcină
3. îţi reglezi preţul în funcţie de încasările unui anumit client.
@ionut
E un text pentru indecişi 😉
@marcel
"privatizarea partidelor"
sunt deja
"pe bursă"
nu vinde nimeni, daci n-ai lichiditate
Mereu cand e se vorbeste de privatizare apar unii care se opun ideii si ofera vari exemple cum nustiuunde functioneaza ceva de stat mai bine decat ceva privat. Caile ferate Anglia/Franta este un exemplu care l-am vazut foarte des pe internet – cum functioneaza mai bine la stat decat la privat, desigur exemplu dat fara cunostinte prea temeinice despre respectivele sisteme. Eram curios daca apare si aici in discutie acest exemplu, in general cam pot sa prezic ce zic diversi cititori ai blogului despre diverse subiecte.
Cred ca asta cu management privat e o struto-camila, nu prea ma pricep la management, insa ma intreb ce putere are un manager "privat", daca in consiliul de administratie sunt ţ -şpe persoane de la stat, adica care reprezinta teoretic interesele statului, practic, interesele de moment unor politicieni. din ce stiu, deciziile nu le poate lua doar managerul, ele trebuie votate intr-un consiliu de administratie, fiind firme de stat si neexistand un actionariat privat care sa detina mai mult de 50% din actiuni, deciziile s-ar putea sa fie luate nu pe considerente de eficienta economica, ci pe interese de moment, vin alegerile, hai sa facem presiuni asupra managerului sau sa votam nu stiu ce, sa nu se scumpeasca nu stiu ce produs sau serviciu pe care-l produce/presteaza firma,sa nu concediem oameni care totusi sunt ineficienti sau sunt in plus etc. pana la urma, daca as fi manager privat la o firma de stat, asa incerca sa nu supar pe nimeni, sa-mi iau banul si , pana la sfarsit, chiar daca firma nu merge bine, ce mi-ar pasa asa mult, ca doar nu firma mea, gasesc eu un alt loc unde sa ma angajez in caz in care as fi concediat.
Draga Lucian,
ai dreptate si pentru ca:
1) Ideea nu e noua. Prin anii 1997 a existat un program PHARE prin care s-au adus manageri de criza din strainatate pentru companii romanesti aflate in dificultate. Prima deviere de la intentiile programului a fost ca au fost angajati ” Coach” si nu directori generali. Pe urma au fost izolati in cadrul companiilor unde nimeni nu asculta de indicatiile lor, tipii s-au vexat si au plecat dezgustati si fara sa fi reusit ceva. M-am intalnit cu 3 dintre ei si erau stupefiati de ceea ce li se intampla.
2) Hai sa zicem ca maine avem director competent la CFR Calatori, o gaura neagra. Prima masura a unui astfel de director privat, ar trebui sa fie renuntarea la rutele care fac pierderi. Asta ar insemna adio serviciu social, plus concedieri pentru angajatii care deserveau aceste rute. Un CFR mult mai mic, concentrat pe rutele pe care se castiga bani ar fi solutia. In consiliul de administratie sunt reprezentantii Guvernului, care va trebui sa plateasca ajutoarele de somaj, sa fie injurati de sindicate si sa iasa pe usa din spate cand vor fi manifestatii la minister. In plus, cetatenii din satele si orasele in care nu va mai opri trenul s-ar putea sa nu mai voteze cu Guvernul. Cum crezi ca vor vota reprezentantii acestuia in CA?
3) Cum vor face noii directori concedieri si cum vor elimina beneficii ale salariatilor (gen calatorii gratis pentru toata familia) daca acestea sunt cuprinse in contractul colectiv de munca?
Daca tot vorbim de previzibilitate, prevad urmatorul mod de lucru al "managementului privat" la companiile de stat:
1) situatia companiilor e trista, problemele functionale si sociale sunt mari, raspunderea e, formal, dubla – de aici rezulta niste salarii + bonusuri mai mult decat motivante (mai motivante decat la Eximbank…)
2) fiind vorba de niste venituri importante, afini ai politicienilor si/sau ai membrilor CA vor descoperi brusc ce manager privat zacea intr-insii.
3) drept care vor candida si, cel mai bun dintre cei buni va invinge (adica cel cu pila cea mai tare…)
4) zambind amabil, CA, ministerele si alte organe interesate vor stabili niste obiective de performanta cat mai ambiguu cuantificabile astfel incat orice nereusita sa nu poata fi imputata decat vointei Domnului (deh, bonusurile de performanta trebuie luate, ca sunt datorii de platit…)
5) cei mai buni dintre cei mai buni manageri privati la stat vor sti cum sa devalizeze companiile si cum sa-si incaseze dreptu', unii avand deja mana formata in companii private (in care controlul intern e mai vigilent, deci trebuie sa fii mai capabil ca sa-l poti fenta…)
Abaterile de la cele de mai sus vor insemna doar ca 1) aveau nevoie de cineva care sa lichideze compania si sindicatul ei sau 2) e nevoie de una-doua companii mici si neimportante care sa poata fi date ca exemplu de succes nemaivazut al operatiunii.
OK, un manager "privat" care nu poate fi constrans nici de patron si nici de actionari ca sa aduca rezultate, primeste un cadou de cateva sute de mii de euro in prima saptamana de munca, iar ulterior i se cere o mica favoare de la "un baiat destept" care ai explica clar ca asa functioneaza treaba de zeci de ani, ca nu sunt riscuri, ca isi pastreaza jobul si mai mult ca nu poate fi sanctionat/ penalizat/ condamnat pentru rezultate proaste. Mai mult, dupa un an va inepe rocada "managerilor privati", iar cei care colaboreaza vor fi mutati de la o fabrica care nu are rezultate, la o alta fabrica care nu are rezultate, iar daca chestia tine cativa ani, toata lumea este fericita. Uraaaa!!!!
da, asa e managementul privat e clar mai scump, si nu intotdeauna mai eficient
dar oare mai conteaza la o companie gen Tarom, ca dai 10 mii de euro pe luna ce ar echivala cu 120mii euro pe an, atunci cind pierderile sunt de ordinul zecilor de milioane de euro?? la o cifra de afacere de 2-3 sute de milioane ??
in cel mai rau caz putem sa o mai bifam si p-asta…pina la urma oricum, societatzile astea vor fi aduse la sapa de lemn inainte de a fi date aproape de pomana…pt ca daca ar fi produs vr-un leu profit, nu ar mai fi fost vindute, fiind profitabile