Riscograma
Lucian Davidescu

El este Jon Corzine, brokerul de bani şi putere care a pierdut miliardele clienţilor la cazinoul zonei euro

Pe măsură ce ies la iveală, detaliile falimentului MF Global conturează încă o poveste din seria Leeson-Kerviel-Maddof-Adoboli. În unele dintre cazuri câte un “rogue-trader” se joacă cu banii clienţilor, în altele este chiar şeful companiei.

Săptămâna trecută, firma a cerut intrarea sub protecţia legii falimentului, al optulea cel mai mare caz din istorie pe baza activelor de 40 de miliarde de dolari. Agenţiile de rating şi bursa anticipaseră că este singurul deznodământ, dar abia anchetele ulterioare au arătat exact de ce.

MF Global este un broker de derivate şi obligaţiuni, activitate în care compania este expusă unor riscuri minore. În limbajul pariurilor, este “casa” şi câştigă întotdeauna. Marea problemă este că limbajul pariurilor le-a plăcut mai mult.

În ultimele 18 luni, sub conducerea lui Jon Corzine – fost guvernator al statului New Jersey, fost CEO al Goldman Sachs, colector de fonduri pentru Barack Obama şi membru al grupului Bilderberg – MF Global a încercat să facă pasul următor: să devină bancă de investiţii.

Pentru asta, a încercat să folosească două căi: Prima – fondurile proprii, investite în instrumente cu potenţial mare de câştig dar şi cu riscuri pe măsură. A doua – banii propriilor clienţi, folosiţi în nume propriu, lucru complet ilegal.

MF Global a cumpărat apoi obligaţiuni de stat emise de ţări ca Portugalia, Irlanda sau Grecia, pentru randamentele ridicate, şi sperând că oficialii zonei euro nu vor lăsa niciodată aceste ţări să dea faliment. După anunţul că Grecia va fi iertată de jumătate din datorie, riscul s-a produs.

Pentru Corzine, calculul era simplu: un pariu câştigător îi trimitea averea de la 50 de milioane de dolari direct în liga miliardarilor. Un eşec… i-ar fi adus cel mult concedierea, de care este agăţată o “paraşută de aur” în valoare de “numai” 12 milioane de euro.

Încă nu este clar dacă Jon Corzine şi-a procurat şi cealaltă formă de asigurare, necesară pentru a scăpa de puşcărie: un ţap ispăşitor.

11 comentarii
iooo

caz clar de predatory lending ,grecia nu trebuie sa plateasca un cent privatilor care au imprumutat-o la dobanzi ridicate din 2008 incoace ,cu restul nu sunt de acord sa nu nu-si plateasca datoriile dar din 2008 toata lumea stia de criza toata lumea stia ca greci nu pot sa plateasca deci vina e exclusiv a celor ca ia-u umprumutat la fel si cu celelalte tari cu probleme, pt restul datoriei nu e normal ca sa se stearga din moment ce oamenii le-au dat credite cu dobanzi reduse in limita bunului simt si cu buna credinta.

iokan

Ma intreb, retoric: oare acest sistem(capitalist) care permite unui individ sa fure 50 miliarde $ (Maddof) , sa-i castige legal ( Gates) sau sa falimenteze singur o banca veche de sute de ani (Kerviel,Adoboli) – este mai rational decat cel comunist, cand la Comitetul de Stat al Planificarii Vacaroiu stabilea ca ajung cateva mii de TV color pentru toata tara ( e drept , in conditii de rambursare a datoriilor ).Poate Gates merita , ca a schimbat lumea.Dar ce a facut Tiriac sau Becali pentru a fi cei mai bogati romani? La cati romani au dat de lucru?Macar Umbrarescu a facut niste sosele. Inca o dovada ca sistemul capitalist trebuie revizuit, mai ales pe partea financiara , ale carei 'produse' au fost reteta spre dezastru.Sistemul care permite castiguri uriase( recompensa a meritelor uriase) permite si furturi/pierderi uriase (ca la cazinou).Oare care ar fi sistemul adecvat pentru o tara ca a noastra, unde 90% prefera castiguri moderate dar sigure ( ca la CEC) si nu avem nici intreprinzatori cu merite uriase?

Wader

De accord cu faptul ca sistemul bancar a creat dezechilibre enorme de functionare a pietelor in goana/lacomia dupa profit, dupa bani virtuali si dupa riscuri suportate de clientii gresit informatii.

Tocmai speculatia ordinara permite crearea bulelor de pret pe diverse produse (imobiliare, lalele, etc). Ori ce aport pozitiv mai pot aduce bancile in economie atunci cand prefera speculatia cu riscuri creditarii tot cu riscuri a antreprenorilor? Niciunul. Nu aduc decat haos iar cei care platesc sunt tot oamenii simpli.

Presupun ca daca cu miliardele bagate in imobiliare umflate s-ar fi creditat idei de afaceri si start-up-uri, cu toate esecurile unora dintre ele, tot ar fi fost un plus semnificativ pentru orice economie decat supra-evaluarea unor betoane care nu produc nimic.

Nu inteleg de ce unii insista pentru "dereglementare" in loc de "reglementare". Tocmai absenta reglementarilor a permis bancilor sa joace banii clientilor pe riscul lor ca la Cazino. absenta reglementarilor a permis bancilor sa transforme clientul ne-solvabil intr-unul proaspat albit si solvabil pentru a-i bani sa-si procure o locuinta supra-eveluata.

Si atunci, de ce tipa unii ca arsi impotriva reglementarilor cu precadere in domeniul bancar? Poate doar pentru ca ei au dus-o bine oricum si le convine ca lucrurile sa ramana la fel.

ionut

"Si atunci, de ce tipa unii ca arsi impotriva reglementarilor cu precadere in domeniul bancar?"

Pentru ca deja nivelul de reglementare in domeniul bancar a ajuns la un nivel halucinant si e in continua crestere. Pentru ca acest exces de reglementare n-a putut si nici nu va putea impiedica vitoarele crize de genul boom-bust cata vreme vreme s-a "legalizat" si va ramane asa practica falsificarii de bani si a rezervelor fractionare la depozite.

"absenta reglementarilor a permis bancilor sa transforme clientul ne-solvabil intr-unul proaspat albit si solvabil pentru a-i bani sa-si procure o locuinta supra-eveluata."

Din contra, prezenta lor: adica a "garantarii" de catre stat a depozitelor in limite din ce in ce mai mari a dus la practici iresponsabile de creditare. Si a sutelor de reglementari pe care o banca comerciala e nevoita sa le accepte, practic orice banca fiind doar un simplu "agent de vanzare" a creditului manageriat direct si net de catre banca centrala (cu alte cuvinte, bancile comerciale, si-au pierdut prin legislatie calitatea de intermediar/antreprenor pe piata imprumutului de bani, ele insa continuand sa caute cai prin care asta sa faca pentru ca asta sunt de facto).Si falsificarea dobanzii de catre bancile centrale (la initiativa statelor, adica tocmai a autoritatii de reglementare, in goana lor dupa din ce in ce mai multe resurse).

Ce va urma? Pai din ce in ce mai multa prostie reglementativa. Deja s-a intiat un proiect de lege care condamna "camataria", definita de autoritati "dobanda excesiva" (cine poate defini ce inseamna asta merita premiul nobel).

1) Tocmai "camataria" (nivelul de dobanda stabilit exclusiv de piata) e solutia (in domeniul imprumuturilor).

2) Sunt curios: alde "provident" intra in categoria camatari si va fi interzis?

Radu

@ionut

"Pentru ca deja nivelul de reglementare in domeniul bancar a ajuns la un nivel halucinant si e in continua crestere. Pentru ca acest exces de reglementare"

WTF? Vrei sa spui ca in Romania e mai multa reglementare acum decat in comunism? Sau in ca in SUA e mai multa reglementare acum decat in perioada Glass-Steagall (1933-1999)? Cei care cred ca reglementarea introdusa in 1933 a crapat de abia dupa 75 de ani trebuie sa explice de ce a durat asa mult. Si de ce Canada, care nu a dereglementat nimic (spre deosebire de SUA) nu a trecut printr-o astfel de criza.

Vezi cele 2 dereglementari din SUA care au condus la criza din 2008:
http://en.wikipedia.org/wiki/Gramm%E2%80%93Leach%http://en.wikipedia.org/wiki/Commodity_Futures_Mo

Ce reglementare in SUA s-a facut anterior crizei, cand si administratia si Congresul erau controlate de partidul bancherilor (republican)? Probabil ca te referi la universul bizarro ? http://en.wikipedia.org/wiki/Bizarro_World#Seinfe

ionut

"WTF? Vrei sa spui ca in Romania e mai multa reglementare acum decat in comunism? Sau in ca in SUA e mai multa reglementare acum decat in perioada Glass-Steagall (1933-1999)?"

1) Da, fireste ca da!

2) Lasa povestile "wiki" si stai de vorba cu oameni care au incercat efectiv sa infiinteze o banca!

Si trezeste-te odata: cauza crizei e manipularea (falsificarea) dobanzii de catre FED, BCE etc.

MIA

>Si de ce Canada, care nu a dereglementat nimic (spre deosebire de SUA) nu a trecut printr-o astfel de criza.

Canada e si ea in plina "bula imobiliara" – cind o sa se sparga … mai mult ca sigur criza va fi similara.

>Vezi cele 2 dereglementari din SUA care au condus la criza din 2008:{…}

Vezi ca prima masura e aparata inclusiv de Bill Clinton ( pina una alta cel mai succes presedinte democrat de la Kennedy incoace ) 😉 !! Cum sa intelegem pozitia ta ? Si ca o tentativa de demascare a "deviationistilor de dreapta" din Partidul Democrat ? 😀

Radu

@MIA

Am luat eu parte lui Clinton si a democratilor cumva? Nu sunt partizan. Cat priveste dereglementarea financiara, ambele partide sunt (aproximativ, nu exact) la fel de vinovate. La fel si mass-media care a repetat linia de partid mura in gura, fara sa se intrebe ce consecinte ar putea avea dereglementarea. Vezi ridicola coperta Time din Februarie 1999: http://www.time.com/time/covers/0,16641,19990215,…
"Rubin, Greenspan, and Summers" The Committee to Save the World

Summers, BTW, a fost omul cheie in echipa economica a lui Obama pana de curand. Deci nu il vad pe Obama mai breaz decat Clinton in acest domeniu, dar macar e competent. Ceea ce nu se poate spune despre Republicanii care au acelasi raspuns de a taia taxele pentru bogati indiferent de problema (guvernul are prea mare surplus la buget, sau prea mare deficit, sau SUA e atacata de extraterestri)

MIA

Bine – sa zicem ca nu esti partizan ( mie nu mi s-a parut dar na … ). 🙂

>Cat priveste dereglementarea financiara, ambele partide sunt (aproximativ, nu exact) la fel de vinovate.

Acuma … problema adevarata e daca asta e cauza crizei actuale sau legile respective doar au blagoslovit ceva ce oricum avea loc deja de citiva ani ( sub diverse forme "impachetarile de active" incepusera sa se practice de pe la inceputul anilor '90 ). Si si mai important e daca aceste aspecte "tehnice" nu au facut decit sa scoata la iveala mai repede ceva ce oricum era "pe vine" …

Radu

@MIA

Fuziunea Citigroup deja era in parcurs, desi contravenea regulatiilor financiare, si sunt sigur ca a fost un efort mare de lobby pentru schimbarea regulatiilor. Politicienii americani (de ambele partide) justificau ca daca ei nu dereglementeaza sistemul, atunci conglomeratele financiare se vor muta in Londra, Frankfurt, Hong Kong. Acelasi argument care Republicanii in folosesc cu privire la dereglementarea cu poluarea–daca nu elimina normele ecologiste, atunci fabricile care vor sa polueze se muta in China, ca acolo isi pot face de cap. Logic, nu? Si daca normele impotriva exploatarii copiilor (prin trimisul lor la munca inainte de a avea 15 ani) nu se elimina, la fel (Republicanii din statul Maine chiar au folosit acest argument anul trecut!)

MIA

>Politicienii americani (de ambele partide) justificau ca daca ei nu dereglementeaza sistemul, atunci conglomeratele financiare se vor muta in Londra, Frankfurt, Hong Kong

O justificare destul de corecta probabil – in fond un sediu de institutie financiar-bancara ( sau macar formal, "sediul principal" ) se poate muta, sau se putea muta in contextul existent, intr-un alt loc mult mai usor decit sa se delocalizeze o fabrica – nu ca aia ar fi ceva imposibil.

OK – probabil solutia aleasa a fost nefericita si/sau cu efecte colaterale nasoale de tot dar na … nici alternativa nu era deloc placuta ( sau asa parea ). In fond o mare parte din sectorul serviciilor din SUA e format din serviciile financiar-bancare …