Desi pare greu de crezut, exista "ceva" care nu s-a facut, ori s-a facut de catre cineva care nu se pricepe la acel CEVA.
😉
Solutia este foarte simpla, cu sanse de a schimba in jumatate de an directia cu… 179 grade
:)))
5 oportunităţi incredibile irosite de reţeaua lui Patriciu
Într-una din serile trecute, un cocălar a ieşit de la Bet Cafe Arena, a intrat alături la mic.ro să-şi ia un suc, apoi s-a întors să termine de văzut meciul. Era singurul client al ambelor magazine.
Iar sucul era unul dintre puţinele produse rămase prin magazin. Clienţii nu vin pentru că nu găsesc nimic, marfa nu vine pentru că nu mai intră nimeni s-o cumpere şi astfel se închide cercul care va aduce, probabil, sfârşitul unei afaceri care părea că are toate avantajele posibile.
1. „Goodwill”. După ce Patriciu a ieşit din Rompetrol în schimbul unei sume fabuloase, îşi permitea să deschidă o astfel de afacere în primul rând din banii altora: bănci, furnizori, cum să îţi securizezi un client cu perspective atât de bune? Numai că bunăvoinţa durează doar până la prima dezamăgire. Odată irosită, este puţin probabil că se va mai întoarce.
2. Preţurile mari. Chiar ele, dar mai ales faptul că iniţial se găseau suficienţi clienţi pe care ele să nu-i deranjeze, au fost un avantaj pentru afacere. În cazul unei eventuale vânzări a lanţului, ele demonstrau soliditatea afacerii. E uşor să ieftineşti acolo unde vindeai scump dar absolut imprevizibil să scumpeşti unde era ieftin. Însă preţurile mari presupun exigenţă mare. Dacă prima dată clientul nu găseşte hârtie igienică, crede că a fost un accident. Dacă a doua oară nu găseşte apă, iese şi nu se mai întoarce.
3. Conceptul logistic. Pentru maximum de eficienţă, magazinele trebuiau deservite de puncte de colectare şi distribuţie, care eventual să lucreze şi cu magazine mai mari, pentru mărirea rulajelor. Asta a început să se întâmple abia mai târziu, când Patriciu a preluat Minimax, redenumit Macro. Prea târziu. Pentru că deja „goodwill” de la punctul 1 era pe sfârşite iar furnizorii voiau cash.
4. „Business intelligence”. Mic.ro a fost primul lanţ alimentar care a încercat să aibă un sistem de monitorizare a stocurilor în timp real până la nivel de vânzători (după modelul din farma sau electro-retail). Nu e clar dacă el a funcţionat vreodată la parametri, însă un lucru clar totuşi există: vânzătorii de magazin nu au educaţia şi rigoarea farmaciştilor, şi măcar pentru asta trebuie să te aştepţi la riscul ca acest avantaj competitiv să devină călcâiul lui Ahile.
5. Coagularea imobiliară. Mic.ro putea fi vândut cel mai bine ca lanţ de comerţ funcţional, cu valoare adăugată mare. Asta e acum imposibil, pe măsură ce reputaţia devine mai degrabă un handicap decât un avantaj. Cu atâtea efecte de pârghie, valoarea reţelei poate să devină chiar negativă. În astfel de cazuri, între semnarea unei eventuale tranzacţii şi închiderea ei trece un interval de cel puţin 6-12 luni în care valoarea poate fi ajustată (de obicei în jos) dacă performanţele se schimbă sau dacă noul proprietar găseşte scheleţi prin tejghele. Singura posibilitate de-a mai obţine un oarecare profit acum este ca reţeaua să fie folosită ca vehicul de reînchiriere, pentru eventualii nou-intraţi care vor să grăbească startul.
Vezi şi fotografii din Gostat Minimax la Radu Soviani
Desi pare greu de crezut, exista "ceva" care nu s-a facut, ori s-a facut de catre cineva care nu se pricepe la acel CEVA.
😉
Solutia este foarte simpla, cu sanse de a schimba in jumatate de an directia cu… 179 grade
:)))
pentru mine au fost citeva motive sa evit mic.ro
1. masinile alea ambulante. Era una la mine la colt de strada si facea un zgomot infernal. Generatorul ei, adica
2. preturile mari. daca voia sa aiba succes, trebuia sa fie la concurenta cu hiper marche-urile, nu cu super market-urile (diferenta mare de pret)
3. aroganta lu' dom' Dinu. L-am auzit o data la televizor declarind cu nonsalanta ca "dom'le, la mine la mic.ro e mici preturile, dom'le. Cum dom'le sa fie scumpe? Du-te dom'le ca bati cimpii." A fost momentul de "A, da? Bineee…."
4. a fost si o problema de perceptie. dezvoltarea a fo exagerat de rapida (si prost, prost, prost gindita, cu 3 magazine gard in gard) si a dus la o aparitia unei anumite repulsii in mintea cetateanului (a mea, cel putin). Adica "io-te-l ba si p-asta, fu…l, cum se intinde ca un … ."
Drumul spre iad e plin de intentii bune!!! : economic putem traduce ca in insolventa intra numai firme care au avut un inceput bun!…
Asa ca nu este folositor sa discutam despre ce nu s-a facut, e mai bine sa vedem ce se poate face acum in ceasul al-12-lea ; schimbarea managementului; decuplarea produsului-conceptului de tata-patriciu prin vanzarea spre un off-shore ; clusterizarea sistemului; introducerea centrelor de cost la nivel de cluster pentru ca locatiile mai bune sa sustina pe cele mai putin bune; adaugarea de mici produse-avantaj la anumite achizitii de ex o bomboana la un ziar; mai sunt si altele…..
Nu stiu cum sunt mic.ro in alte orase, dar prin Pitesti s-au inchis si motivele ar fi: preturi mari, mult mai mari decat in hypermarketuri sau la choscurile sau magazinasele de cartier. Unele mic.ro erau chiar langa supermarketuri sau hypermarketuri, culmea tupeului.
Apoi, o marfa monotona, cateva produse, nici macar toate de stricta necesitate, prezentate prost.
Alta prostie: au aparut niste mic.ro mobile, pe niste masini Mercedes; ok, buna ideea, numai ca pe langa hot-dog (aici era pret bun, 2 lei unul sau 2,7 un hot-dog +o coca cola de jumate de litru) erau de vanzare orez etc, ulei, bineinteles , la pret mare. cine naiba vine in centrul orasului, unde erau asezate asemenea mic.ro mobile, sa ia orez???
Adevarul e ca e usor sa faci afaceri cu statul, si pe mama o pun sa faca si reuseste, cum a facut Patriciu cu Rompetrolul, Midia Navodari, dar e greu sa le faci "pe bune"!…
He he … si asa se cam duce de rapa mitul marelui afacerist Patriciu … 🙂
Masinile pentru comert ambulant sunt o idee extrem de buna, dar lipsa de experienta in domeniu si-a spus cuvantul.
Pentru a avea succes in comertul ambulant, trebuie sa stii urmatoarele:
– nu folosesti generatoare pe motorina (consuma mult si fac galagie). Honda si alte cateva companii vand generatoare pe gaz, la fel pot fi folosite utilaje din horeca care functioneaza exclusiv pe gaz
– foloseste intotdeauna doi angajati/masina (un vanzator si un "executant"). De ce? Timpii mai mari de 45 de secunde alunga clientii romani. Romanii n-au rabdare sa stea si sa astepte, mai ales daca angajatul nu este "iute ca piperul". Din proprie experienta stiu ca un angajat in plus poate ridica vanzarile cu 500 % (de cinci ori)
– nu cere autorizatie pe amblasamente invecinate cu alti comercianti. Orice comerciant (magazin mare sau mic) poate declansa un adevarat razboi in zona. Majoritatea au in spate tot felul de pile si relatii si-ti pot treimite instant controale pe cap. Majoritatea stiu cum sa te saboteze ca sa dispari rapid din zona
mic.ro cred ca a fost o idee buna. Nu stiu de ce preturile erau mari, dar probabil ca asta se putea rezolva cumva. Am vazut insa (la zeci de magazine) cum pubela de gunoi sta chiar in fata si cum angajatii fumeaza si beau cafele pe scarile magazinului.
Vanzatorii de magazine nu trebuie sa aiba contracte mai mari de o luna. Acestia nu trebuie sa aiba siguranta locului de munca(poate doar daca esti prezent mereu in magazin si ii poti supraveghea).
Nenea Patriciu e obisnuit cu invarteli si tunuri ….nu stie sa faca bani adunand leut peste leut. In plus mai este si prea zgarcit cu angajatii …inca o dovada de prostie ….sa se duca in Congo ca acolo le poate vinde oglinzi de buzunar la 100 de dolari .
Se credea ca va fi un profit neasteptat cu asemenea magazine care au sufocat toate crtierele oraselor.Preturile sunt situate la un standart ridicat ;Ce are bun,este ca au program prelungit si daca ai nevoie la o ora mai tarzie mergi la ei.
Mic.ro a fost incercarea lui Patriciu de a negocia cu "sistemul corupt" (posibil chiar prin santaj). Din cauza asta a bagat bani in el. Faptul ca avea un anumit numar de clienti care ii cumparau paine, lapte, biscuiti si alte povesti imi spune ca el incerca sa-si asigure o cota de piata care sa fie de partea lui, in caz ca lucrurile merg prost.
Insa nu va ganditi ca dorea binele cuiva. Lucrurile la care ma refer eu sunt mult mai urate.. gen marfa expirata ambalata din nou, vin facut din pastila samd. Megaimage sau Carrefour pot influenta si in alte moduri "siguranta nationala", pot lasa urme in ambele directii, tocmai pentru ca au aceasta forta de a schimba lucrurile, la care ma refer.
>Se credea ca va fi un profit neasteptat cu asemenea magazine care au sufocat toate crtierele oraselor.
Ca parere pur personala cred ca tocmai strategia asta de expansiune oarecum necontrolata … asa, "sa fie" ca mai mult e mai bine – a fost una din cauzele esecului.
Cred ca una din sursele de inspiratie pentru mic.ro a fost reteaua de magazinase 7Eleven numai ca la ele spilul e tocmai ca sunt puse in anumite locuri – pentru a beneficia de "nisa de timp" in care sunt unica alternativa.
Ce nu am inteles … mic.ro asta era din "economia adevarata", din "privatii care tin tara si bugetarii in spate" ?
Mic.ro trebuia sa se concentreze si sa atace zonele mai sarace, unde nu sunt supermarketuri si trebuia sa distanteze imaginea mic.ro de imaginea lui Patriciu, pentru ca de obicei in magazinele mici de cartier lumea cumpara de la cineva nu de undeva .
Extinderea agresiva trebuia sa fie facuta numai dupa ce aveau un lant de distributie bine pus la punct, capabil sa preia orice solicitari .
Am fost si eu la minimax si impresia este de magazin parasit. Cu toata bunavointa, nu ai ce sa cumperi .
@Tudor Bugetar Ca merge sau nu aceasta afacere, Statul ia impozite (TVA incasat pe produse, impozit pe chirii la spatiile comerciale, impozite platite pe salariile angajatilor).
Ca merge sau nu aceasta afacere, Statul n-are de-a face. Statul doar incaseaza, nu da bani in acest caz.
Bugetarii trebuie sa invete meserii/alte profesii, nu-i vad bine deloc in viitorul apropiat.
Da, bre @bugetare, era. Oricat de "jnapani" au fost cu furnizorii, un impozit pe salarii si un CAS pentru vanzatorii aia tot au platit. Si o chirie, pe factura, la care statu' si-a incasat partea de impozit. Oricum ar fi afacerea, in pierdere sau in castig, statul e partas numai la castig si intotdeauna iese numai in castig.
Si era si din economia adevarata, pentru ca s-a vazut cum un afacerist dedulcit la furtisaguri de la stat nu e capabil sa reziste pe piata libera.
"Ce nu am inteles … mic.ro asta era din “economia adevarata”, din “privatii care tin tara si bugetarii in spate” ?"
Iti place sau nu, astia chiar te tineau pe tine in spate. O afacere urcă sau pică. Din păcate, a picat (si zic din pacate in primul rând pentru angajatii aia de minim pe economie de pe acolo, pe pulică frânaru de patriciu nu dau doi bani).
În schimb un ITst la stat ia 30 de mil pe lună. Un şofer care mai mult o freacă cam 10 mil.
Aia din TVR nu se mai pun…
Nu stim care e situatia financiara si ce intentii are finantatorul, dar e interesant de urmarit. Reteaua s-a extins mult prea rapid, insa cu un management bun este posibil sa se relanseze. Multe magazine au locatii bine alese.
si una si alta din afaceri au dat faliment din motive reale, concreta dar pe care nici unul din cei implicati (conducator sau comentator) nu le pricep.
doar un om care e zi de zi cu mana in marfa si cu nasul in magazin va sti.
primul si cel mai important factor e factorul uman. nu vati admite niciunul, dar asta e adevarul: din cei ce se angajeaza in asemenea munci, prefera sa fure azi 8 milioane sa plece cu ei la mare 2 zile, decat sa se gandeasca la ziua de maine.
patriciu e un mare fraier daca nu si-a luat consultanti reali din romania. or fi bune si firmele din olanda, sau managerii platiti cu scaune confortabile si bani multi, dar pentru realitatea din romania ar fi trebuit sa-si ia oameni din romania, din piata reala.
din nefericire pentru el, s-a imbatat cu apa rece, si a crezut ca pe strada e ca la banca sau ca la minister.
data viitoare poate va fi mai destept
ma minuneaza cati destepti sunt pe aici, care stiu ei cum e " cu managementu'" dar n-au avut in viata lor un chiosc….
Ce ma distreaza este orbirea angajatilor la patron care muncesc ca slugile 12 ore pe zi sau mai mult , nu mai au viata , nu mai stiu nimic decat slugareala la patron si isi inchipuie ca , bugetarii le mananca lor zilele . Probabil e un mecanism de aparare si asta , negarea , care -i ajuta sa nu-i dea patronului foc , sau cu toporul in cap . Surpriza ….patronul dvs va exploateaza , ( voi patronului ii cumaprati porsche nu bugetarilor ) si voi nu aveti minima inteligenta sa va uniti sa va faceti un sindicat , precum cei din sistemul de stat ….( ma rog nu ca ar functiona sindicatele ) . Surpriza numarul doi se numeste ca : nu va impiedica nimeni sa va duceti la stat, dar acolo banii sunt mai putini …na ..nu le poti avea pe toate . Surpriza numarul 3 este ca , da, bugetarii nu traiesc numai cu apa de ploaie , nu sunt nici sfintii deci , cer si ei ceva la schimb . Un rezident in chirurgie generala , de exemplu sta 12 ore la serviciu , pe 800 de lei pe luna , asa ca nu va mai cainati atat si spuneti NU patronului cand v-o trage pe la spate si nu mai inghititi in sec , ca va nevrozati .
Nu le am cu afacerea asta dar din experienta pe alte meleaguri , marile tunuri comerciale se trag cind se imprumuta zeci de milioane euro pentru a lansa sau finanta o afacere comerciala . Care imprumuturi trebuie platite de reteaua comerciala si nu de ideatorul ideii care de regula nu pune bani multi si personali in afacere . In viata reala , ideatorul, seful afacerii (numit si patron 🙂 ) e primul care profita de imprumuturile pentru activitatea creditata . Vezi falimentele Cirio , Giacomelli sau cel mai rasunator , Parmalat . 🙂
Eu personal nu am vazut niciodata rostul practic al retelei asteia. Pe de alta parte, la 5 minute de mers pe jos de mine erau deja 3 magazine de cartier care aveau cam tot ce vroiai de la o astfel de afaceri si au continuat sa aiba produse si aprovizionare mai buna ca micro. Tun sau nu dpv personal micro a fost un concept esuat din ziua 1. Poate in alte zone unde nu era mai nimic o fi fost altfel. Oricum cel mai bun lucru din zona mea e un supermarket Fonzy care, desi are unele preturi mai mari, e deschis non stop si are produse de calitate, variate si in general lucruri pe care nu le gasesc in alte parti (ca de exemplu unul din cele 4 Mega Image-uri situate la sub 10 minute de mers pe jos de locuinta mea).
Observ ca au aparut bugetari in piele de proletar furios incercand sa deturneze subiectul, sa ne invete pe noi sarmanii neangajati la stat care e de fapt problema. Si daca le zic cas tampiti sau fac propaganda ieftina ma trezesc acuzat ca nu dau argumente.
@Radu Ionescu: recunosc ca nu-s tampit ca tine. Si tocmai de asta nu m-am putut impiedica sa nu comentez mai sus. Adica, Patriciu nu e o virgina, e cel care da "lectii" de economie si multi se uita in gura lui ca la sfintele moaste. Prima parte a comentariului tau a fost relativ ok: "micro a fost un concept esuat din ziua 1". dupa aia te-ai dat pe brazda. Adica daca constat o realitate inseamna ca fac ropaganda ieftina ? Stai cam prost cu logica. Nu ma mir ca ucrezi in privat.
In schimb "unu" a punctat excelent. Dupa ce am lucrat 10 ani pe firma mea si 6 la o alta firma numa munca mam trezit ca "tineretea mi s-a dus cu anii", probleme imense in familie. Dar vad ca viata e ciclica. Dupa ce mi-a venit mintea la cap, am constatat ca apar gramada de masochisti din spate. Dar stiti ce va cer doar ? Daca tot aveti frustrari ca voi munciti 12 ore p patron, nu mai injurati bugetarii: mergeti in baie si trageti-va 2 palme. Poate va treziti. Si viata va fi mai frumoasa.
@Vener comersantul si @celui care a postat la ora 15:12: nu conteaza daca "a platit ceva" Pana una alta a tras ultima teapa statului de 600 mil dolari pe petromidia si nu stiu de ce dar am senzatia ca nu a platit taxele pe mic.ro – devrem ce are furnizorii neachitati miram-as sa fi platit tva-ul. si inca ceva: pe mine nu m-a tinut patriciu in spate si nici tu – sunt platit integral din impozitele si taxele locale de unde lucrez, de oamenii pentru care lucrez.
PS i acu sa va spun cum am ajuns bugetar 🙂 imi dadusem demisia de la un cretin care se credea patron, i-am spus ca n-a mancat destula fasole si l-am trimis in p. masii. Am predat masina si telefonul, m-am urcat in autostop si am incheiat definitiv un capitol negru din viata mea. Dupa o perioada de refacere (la serviciu uitam sa mananc, lucram 12-14 ore pe zi etc), mi-am cautat e lucru. Am gasit 2 joburi – sef de magazin minimax (!!!) sau bugetar, inginer. Luni dimneata trebuia sa merg la una sau la alta. Ca bugetar 25 km cu masina, la minimax in fata blocului meu. Acelasi salar. La minimax 6 zile pe saptamana plus inca o zi pe luna inventar care daca iesea bine mai primeam un bon de 50 lei. Spre desperarea postacilor din "econmia privata" am ales sa am timp de muieri nu sluga pe plantatie. Succes baieti.
Scuze l-am uitat pe MKM:
"Bugetarii trebuie sa invete meserii/alte profesii, nu-i vad bine deloc in viitorul apropiat."
Daca spui asta este o solutie. Incearca la un oculist. O pereche buna de ochelari te ajuta mult. Daca nu incearca un transplant de cornee.
PS inca n-am vazut fost bugetar care sa moara de foame, dar am vazut mii de firme care mai degraba angajeaza un bugetar decat pe altcineva (educatie, experienta si multe altele). Problema ta este ca tu crezi ca cineva angajat la stat stie doar sa coasa la banda. Pt asta exista masochistii din "economia adevarata" care vor sa concureze china la manopera. Succes si tie.
Amice comentariu meu se referea mai degraba la unu dar vad ca te gasesti in descriere. Bravo tie.
A ajuns mare mandrie sa traiesti din jaf in tara asta si sa fii si jmecher. Hai sa ne angajam toti bugetari sa vedem de unde mai vin banii fara privati jupuiti prin taxe.
@Radu Ionescu: " Hai sa ne angajam toti bugetari […]" – ce stii sa faci ?
"A ajuns mare mandrie sa traiesti din jaf in tara asta si sa fii si jmecher" : banci, patriciu, "consultanti politici", anal-isti "economici", ziaristi, carburanti, metro (oau aia e chiar de groaza) etc etc ….
SI care e elementul comun celor mai de sus? Bugetari corupti
Hai sa va spun din experienta personala de ce s-a dus de rapa mic.ro:
– cand am auzit prima data de mic.ro am zis cool, ce idee buna, in sfarsit o sa avem un lant de magazine de cartier moderne si la preturi mici.
– fericirea a durat pana cand am intrat intr-un astfel de magazin. Spatiu intr-adevar micro dar preturi macro. Mai ceva ca la buticarul de langa care nu avea puterea de negociere a lui Miliardaru' Patriciu.
– In plus am aflat si cum intelege dl. Patriciu sa faca bani. Pe carca altora! Adica toate facturile cu furnizorii se plateau la cel putin 2 luni. Pai in 2 luni rulezi marfa de zece ori, frate, la marfuri de zi cu zi.
Cand a inceput micro avea sansa mare sa curete pe toti micii comercianti cu magazine de cartier. Putea sa-i faca la preturi cum numai hipermarket-urile pot. Dar lacomia lui Patriciu a facut ca preturile sa fie exorbitante ceea ce a insemnat ca marfa statea prin galantare nevanduta. Chiar mai mult decat alea 2 luni de la furnizori. Asa ca pana la urma si astia l-au luat la suturi pe Primul Miliardar al Tarii. Asa ca uite cum fluiera vantul prin galantare acum.
Cum ar mai putea sa turn-around Patriciu? Simplu:
1) Facturile catre furnizori sa se plateasca imediat. Sa vezi ce marfa proaspata si buna o sa aiba.
2) In al doilea rand sa mearga pe adaosuri cat mai mici. Si pe zone!!! In zonele mai sarace, preturi mai mici, in alea mai afluente preturi mari. Atat cat sa ingroape competitia.
3) Sa renunte la micro-urile mobile.
@Radu Ionescu: m-ai lamurit !!! NU degeaba te cheama Ionescu (pe la noi le spune mitica, cu m mic). Si esti si prost ! Noapte buna. :)))
@Alex: ai perfecta dreptate dar mai sunt niste chestii …
Intr-o postare mai sus am pomenit de Metro. Era in alt context, se referea la birocratia de acolo – am vrut sa iau acu 1 an un mixer la oferta predandu-l pe cel vechi, tot ce aveau pe raft era defect, am avut treaba cu 14 angajati (paisprezece !!!!!!) si am ramas si fara mixer nou.
Revin la subiect: stiu SIGUR ca "mica evaziune" in comert incepe de acolo; te duci si umplii 10 carucioare cu marfa pt magazin, faci asta de 3x pe saptamana (cazuri concrete). La casa, primul carucior il platesti "pe firma" celelalte 9 pe "persoana fizica" – ghici de ce si ghici pe ce faci receptie. (oau, corectitudinea din economia reala !!! :))
Ca atare, cam greu sa faci fata institutional – deci dupa reguli ma rog, nu ca patriciu ar fi zana din povesti.
In plus, la magazinele de cartier mai apare faza cu "vanzarea pe caiet" – trebuie sa te cunoasca patronul si sa aiba incredere in tine …
Eu am lucrat cativa ani in ceva conex si din start am dat sanse zero povestii asteia cu mic.ro. Mac.ro ar fi putut sa mearga daca ar fi avut cap dar sa nu uitam ca vorbim de patriciu, un anal-ist. Vax.
Dar mai am o intrebare la care m-am gandit mult: nea Paturica isi punea autoutilitarele pe trotuare (vazut cu ochii mei de fiecare data cand am calcat pe la mitici). Ala e domeniu public. S-a intrebat cineva daca avea autorizatie daca platea concesiunea domeniului public ?
Tudore tata bine o spunea divertis noroc ca prostia nu doare ca altfel nu m-ai puteai sa scrii. Dar nu conteaza, mai dat gata cu atacul asuprta numelui si nu mai am replica. Deasta esti bugetar ca te duce mintea la replici inteligente
Pe domeniul public se plateste la mp2/zi. In Sibiu costa 2 lei/mp2/zi (oriunde in Sibiu). Acelasi tarif si pentru terase.
@Radu Ionescu: nu am replici inteligente pt ca-s bugetar ci pt ca sunt inginer. Si stii asemanarea intre catei si ingineri ? ambii au chii inteligenti dar le este greu sa se exprime. In rest, mai gandeste-te la ce ti-am scris (nu neaparat cu rautate) si poate vei intelege ca lucrurile sunt mult mai complexe. Hai sa-ti fac o destainuire: pana acum 3,5 ani (de cand am devenit angajat al Statului Roman) nu pricepeam nimic din ce se intampla DINCOLO de ghiseu. Acu pricep – chiar daca nu sunt de acord, dar asta-i alta discutie. Hai sanatate! (eu bau o palinca)
"Spre desperarea postacilor din “econmia privata” am ales sa am timp de muieri nu sluga pe plantatie. Succes baieti."
Aaa, păi asta înseamnă că merge încă o tăiere de salarii, de 25-50% >:)
@MKM: da, stiu ce spui. Dar intrebarea era: conu' Paturica avea sau nu autorizatie si 2) platea sau nu ?
@bugetalhar: esti frustrat. daca vrei sa stii am 1063 lei, acum. Ma descurc, in Ardeal viata nu e asa scumpa ca la mitici. dar daca mai vrei 25-50 cu minus se poate. Saptamana trecuta eram in concediu dar primesc un telefon de la un privat "Sanatate domnu' inginer! Am auzit ca puteti concesiona x; hai sa o facem sa fie bine (oau cat ma termina expresia asta) si sa aiba si gura dv. ce sa manance ! (Ma rog i-am spus ca de mancare am, licitatia va fi publica, nu sunt gras, nu mananc mult, multumesc, ma descurc) Ghici ce voi face daca imi tai 25-50% ?
PS Te deranjeaza ca am timp de muieri ? Le vrei tu pe toate ?
Ceva bun tot a facut si MIC-ro…a ridicat un pic standardu de amenajare ….adica e o adevarata placere sa umbli printre rafturile alea inoxate si frumos luminate ….chiar daca seamana in ultima vreme cu rafturile goale din comunism–poate vad si buticarii vechi si isi mai amenjeaza si ei un pic magazinasele care desi functionale au ramas cam la acelasi concept din vremea preistoriei capitalismului romanesc de prin anii 90––
D-l Patriciu se pricepe la afaceri,dar aceasta "afacere'' era riscanta deja in 2010 sau 2011,dupa existenta in numar mare,a magazinelor gigant straine.
Pluralul cuvantului schelet este"schelete".Ce incult a putut sa scrie"scheleti"?
Ca de obicei, comentariile sunt o sursa, mereu proaspata, de umor. Brusc toata lumea s-a trezit in postura de antreprenor (care ar fi facut si dres in locul lui Patriciu), un neispravit care freaca menta pe la stat (din banii altora), pe care, logic, il fute grija doar de taxele platite/neplatite de altii, si caruia i-au trebuit 16 ani sa-si atinga limita de incompetenta, confunda "lectiile de economie" cu cele de antreprenoriat etc.
Eu unul, din acesta poveste (a unui, in esenta, esec), am retinut doar amabilitatea, disponibilitatea si, cel mai important, atentia reala pentru nevoile clientilor, brusc marite ale celorlalte magazine de cartier. Pe banii lui Patriciu, ca sa zic asa… 😀
Cat despre Patriciu si "economia reala" (cine o fi ea, as fi curios s-o intalnesc si s-o invit la o cafea, s-o trag putin de limba, sa vad ce-i pofteste inimioara), vorba aceea:
@Ionut: tot e bine ca ai retinut ceva E un progres. Continua., poate poate…
Pai mai pulifrici atarnator, in domenii in care esti habarnist (unul autodeclarat), cum e antreprenoriatul, e de preferat sa taci si sa dai impresia de prost decat sa deschizi gura si sa inlaturi orice dubiu.
Ca de obicei,ne dam cu parerea fara a avea habar si bineinteles nu uitam sa credem despe noi ca suntem mai destepti decat ceilalti.
Va spun in deplina cunostinta de cauza ,ca exista in Romania 3 lumi diferite :
– bugetarii ;
-multinationalele;
-firmele romanesti.
Am fost cativa ani bugetar,am lucrat 10 ani in 3 multinationale (de la agent la manager pe jumatate de Romanie) si de cativa ani am afacerea mea proprie ,intr-un domeniu care nu are nicio legatura cu activitatea multinationalelor unde am lucrat.
Am plecat de la zero in afacere si in 6 ani am creat o afacere care a platit pana acum 16 miliarde taxe la stat.
Va intrebati cati bani am eu :ZERO ! Va intrebati cati bani iau lunar din firma :30% din cat castigam la multinationala !
Daca-mi pare rau ? Nu ! Fiindca am incredere ca voi reusi !
Cat despre marea majoritate a oamenilor care lucreaza in institutiile bugetare ?
Are vreun rost sa va spun cum e?
Important este sa intelegem ca trebuie sa ne asumam responsabilitatea propriei existente si sa sfintim locul acolo unde suntem.Si sa nu lasam nesanctionate comportamentele acre -indiferent unde le intalnim !
Succes si sa ne vedem fiecare de ale noastre si de un scop comun :NOI,ROMANIA! La multi ani !
"Am plecat de la zero in afacere si in 6 ani am creat o afacere care a platit pana acum 16 miliarde taxe la stat.
Va intrebati cati bani am eu :ZERO !"
Altu'! 😀 Care deschde gura …
Desi, strict in cazul tau, in afara de faptul ca ai "inlaturat orice dubiu" esti si complice.
Lucian, stii tu oare ca, pentru a deschide un MIC.ro domnii de la micro srl cereau viitorului "patron" o garantie ?
da-mi un mail si ne mai conversam pe tema asta, am o povestioara despre cum a incercat un coleg sa devin un astfel de "patron" … va fi punctul 6 din lista ta 😉
Din pacate putem observa cum abia cum incep sa se "aranjeze" apele in ceea ce priveste business. Nu-mi pre rau de Mr Patriciu, pentru ca asa cum a scris cineva mai sus in afara de aroganta si tupeu acest domn nu are absolut nimic. Cu toate ca se bate cu pumnul in piept (vorba vine) si da lectii de economie pe la TV (culmea e ca mai e si platit ca sa apara la TV si sa spuna baliverne !!!), habar nu are de business !!! Are habar doar sa dea tunuri, ori asta nu e om de afaceri, iar daca, repet daca, va pierde bani cu Mic.ro va OK, pentru ca au fost bani castigati necinstit si ia castigat usor, ii pierde usor.
"Cu toate ca se bate cu pumnul in piept (vorba vine) si da lectii de economie pe la TV (culmea e ca mai e si platit ca sa apara la TV si sa spuna baliverne !!!), habar nu are de business !!!"
Incetati odata sa propagati greseala asta de logica formala, careia, dupa cum se vede, i-ati cazut prada o gramada dintre voi!
Un cunoscator "emerit" al economiei poate fi, concomitent, un antreprenor deplorabil. Si viceversa!
@Ionut: Termenul "pulifrici atarnator" s-l folosesti cand te vezi in oglinda. Si in rest ar fi preferabil sa taci, pt ca in afara de fraza "Un cunoscator “emerit” al economiei poate fi, concomitent, un antreprenor deplorabil. Si viceversa!" tot ce-ai spus e vax albina.
Frumos e ca se infige rau de tot si cu bet cafe! Stiu sigur! Acest mega afacerist nu poate sa priceapa ca nu-i poti spune clientului ca tu de fapt nu ai atunci ceea ce se afla la tine in oferta in acel moment. La bet cafe asta se intampla de cand au deschis!
Baieti, pana nu aveti cel putin 4 5 dosare pentru evaziune fiscala nu se cheama ca sunteti "antreprenori". 😀
Ce ma distreaza faptul ca vorbiti de Patriciu cum ca ar fi dat-o-n bara.. Din ce stiu eu nimicurile.ro au fost toate sub regim de franciza : adica niste neni au platit ca sa foloseasca brandu nimic.ro .. prin urmare Patriciu si-a incasat banii .. Nu era important daca afacerea avea vreun viitor ci daca se raspandea cat mai repede si cati mai multi doritori de "afaceri de-a gata " sa plateasca taxa de 7000 de Euro , taxa ce chipurile va fi returnata ..In cazul unui faliment nush cati vor primi banii inapoi… Si uite-asa putem vorbi de succesul lui papatriciu cu un nimic.ro….
@Tudor Bugetar
"sunt platit integral din impozitele si taxele locale de unde lucrez, de oamenii pentru care lucrez"
Pe dracu', primaria primeste cota defalcata din TVA si din impozitul pe venit, adica traiesti ca un parazit din banii mei.
"Saptamana trecuta eram in concediu dar primesc un telefon de la un privat “Sanatate domnu’ inginer! Am auzit ca puteti concesiona x; hai sa o facem sa fie bine (oau cat ma termina expresia asta) si sa aiba si gura dv. ce sa manance ! (Ma rog i-am spus ca de mancare am, licitatia va fi publica, nu sunt gras, nu mananc mult, multumesc, ma descurc) Ghici ce voi face daca imi tai 25-50% ?"
Stia el de ce te-a sunat, dar asta era probabil aranjata deja de primar. Daca-ti mai taie salariul o sa iei spaga tot ca pana acum. Deci mai bine iti desfiintez postul, ca n-o sa-ti simta lipsa nimeni, decat ala de te-a sunat.
"Spre desperarea postacilor din “econmia privata” am ales sa am timp de muieri nu sluga pe plantatie"
Dar ai pierdut satisfactia de-a face ceva util.
Desi nu merita sa-ti raspund,domnule Ionut,iti voi raspunde :
– ce e neclar ? am platit taxe,impozite ,salarii,investitii …Pentru o clipa,cand am vazut cum ai raspuns cuiva,te-am banuit de inteligenta.
Decat sa intri in razboi cu oameni pe care nu-i cunosti si care te-ar putea depasi din toate punctele de vedere pozitive ,mai bine ai produce ceva..si nu razboaie mici..
@Peter Pan: saracutul de tine. stii ce este mai interesant pe lumea asta ? un cretinoid semidoct.
1) Deci ai auzit de cote defalcate din tva. nu stii insa ca au 2 destinatii: salarii la scoli si intretinere si investitii.
2) salariile se platesc din imp si taxele locale.
3) cel ce m-a sunat de data asta m-a cunoscut cand am mers eu la el acu cateva luni auzind ca se ocupa si cu transportul masinilor la rabla. eu nu iau spaga amice. si ca sa te lamuresc, imediat dupa ace telefon l-am raportat. Lui i-am promis ca in momentul in care va fi licitatia pe SEAP il anunt daca vrea sa participe.
3a) a mai fost unul care acu nu ma saluta pe strada. la o negociere ne-a cerut 600 milioane si pana nu l-am dus la 198 nu m-am lasat. si asta cerand alte si alte oferte competitive de la alti furnizori, cl mai mic pret obtinut de la altii a fost 198 milioane asa ca i-am spus 198 sau nimic. a semnat contractul pt 198. de la ala am primit vre-o 25 telefoane si acolo formlarea era : "am 4 ingineri pe statul de plata ce ma costa daca am 5 ?"
Povestea cu spaga cred eu ca este alimentata prim mass-media desi stiu si eu cateva personaje care am indicii (nu probe) ca ar lua.
4) Ce sansa de a face ceva util am pierdut ? Nu-ti dai seama ca in ingustimea mintii tale de frustrat habar nu ai daca ceea ce fac eu e util sau nu ?
5) Ce ma enerveaza realmente este acei "pur sange privati" care ced ca lumea a inceput si s-a terminat cu ei, ei sunt buricul, alfa si omega.
Hai a te intreb ceva. A murit Steve Jobs. Ei si ? S-a terminat lumea ? E mai rea mai buna ? Da faliment un buticar. Si ? Nu pricepi ca economia privata exact in asta sta ? pierd unii si devin frustrati si se ridica altii. Daca da faliment o macelarie maine apare alta. De asta nimeni nu e de neinlocuit. Nici chiar EU :)) Dar tu, cu frustrarile tale nu te poti reintegra. Pt asta ar trebui sa ai mintea deschisa. Si nu este cazul tau.
PS. Dar cu femeile ce ai > esti gay ?
PS2. Tot ce am scris eu mai sus a sintetizat perfect Iulian. Nu-ti place de mine, perfect. Dar asculta si alta lume si incearca, macar incearca sa intelegi.
@Peter Pan: ia uite mascariciule (completare la pct 5)
Ati muscat momeala dar poate ca va convine asa. L-am mai vazut pe Tudor 'bugetar' si pe alte forumuri (în alta parte spunea ca are salariu '15 milioane'), e doar un troll ultra-liberal care joaca un rol – de-a caricaturiza si antagoniza bugetarii. Mimeaza prostia si aroganta si inventeaza povesti pentru a sugera ca bugetarii sunt niste spagari nesimtiti.
Eu sunt bugetar, profesor de economie, si sunt constient ca este nevoie ca cineva sa munceasca pentru a satisface cererea directa si concreta si sa plateasca taxe pentru ca statul sa poata decide ca e cazul ca eu sa-mi fac meseria. Spre deosebire de primii, nimeni nu ma verifica si nu poate sa ma dea afara daca nu-mi fac treaba. Eu incerc sa mi-o fac, in primul rand pentru ca sa fiu recunoscut printre cei mai buni si la o adica sa fiu selectat la un liceu privat pe bani adevarati. Recunosc insa ca daca as fi lasat pe cont propriu acum n-as putea sa conving destui parinti si elevi ca merit banii lor. Cu meditatiile merge destul de greu, mai mult nu.
Acestea fiind spuse, sunt cazuri (nu al meu) in care redistributia facuta de stat este necesara. Mai ales pentru posturi cu salarii mari, pentru ca valoarea adaugata adusa societatii este cu adevarat mare. A baga pe toata lumea la gramada nu face decat sa creeze ura de clasa, si nici macar sa schimbe ceva vreodata.
@George Nedelcu
"Mimeaza prostia si aroganta."
Te inseli: nu mimeaza nimic! 😀
"…pentru ca statul sa poata decide ca e cazul ca eu sa-mi fac meseria."
Poate pentru faptul ca ai studii economice esti in stare sa recunosti treaba asta. Insa, tot datorita acestor studii, ar fi trebuit sa vezi in schimb cat de eronat e ca statul sa decida (pe banii altora) ca tu sa-ti faci meseria.
"sunt cazuri (nu al meu) in care redistributia facuta de stat este necesara."
Redistributia facuta de stat o fi "necesara" pentru cei care o fac! Altfel ea e, primo, ilegitima (spre deosebire de cea facuta de piata) si, secundo, in orb, absolut discretionar, fara nici un criteriu obiectiv. Ca atare e absolut "ne-economica".
@iulian
Scopul unei firme e acela de a aduce profit actionarilor, nicidecum de a plati salarii, taxe, impozite si de a face "investitii". Exceptand interventionismul si frauda, singurul mijloc de a ajunge la profit este anticiparea corecta si satisfacerea unei/nevoi reale si demonstrate ale unor persoane. Asadar, rolul social al profitului este dat de faptul ca el e scop si nu mijloc.
@George Nedelcu: daca gasesti O SINGURA referire a mea la un salariu de 15 milioane mi-o tai si o dau la ratze.
2) Nu mimez, nu inventez. SI cred ca asta socheaza cei mai multi avand obiceiul sa minta pe net. Cand esti sincer se pare ca nu esti crezut.
3) Da sunt ultra-liberal de constiinta dar "PNL" nu poate sa ma defineasca – Rusanu, Crin, Ghise, Petre Roman, Melescanu, samd.
Liberalismul nu are de-a face cu ce se intampla in lume acum. Mai corect spus sunt sustinator al antreprenoriatului dar a nu se intelege ca evazionistii si spagarii fac parte dintre simpatiile mele.
Ce nu se intelege sau se fac ca nu inteleg "liberalii de pe forumuri" este regimul lor versus al statului.
dar asta-i alta discutie.
4) "de-a caricaturiza si antagoniza bugetarii" la ce te referi ???
PS Acu am treaba, pa.
Domnul Patriciu nu stie sa faca afaceri decat cu Statul. Cand nu mai e Statul, e micarau treaba.
Nu-i asa Domnu Patriciu? Nu aranjam un imprumut de la stat pentru MIC.ro? Din ala convertibil in actiuni, stii matale reteta ca doar ai inventat-o..
pai pe langa mic.ro acum inchide si magazinele minimax incepand cu 1.01.2012 pe toate, ieri a instintat angajatii, si sunt 59 de magazine mari, aici nu mai zice nimeni nimic decat mic.ro dar restul ce fac unde se duc in prag de sarbatoare?
Tudor, cand Legea este corupta si OBLIGA la injustitie sau imoralitate, atunci evaziunea nu este numai o forma de protest ci chiar o OBLIGATIE MORALA, fata de propria persoana.
Eu nu spun sa FURI, nu spun sa iei cuiva ceva. Spun sa nu DAI. Nu e ca si cand te-ai sui in autobuz sau metrou si NU ai vrea sa platesti biletul, eu zic ca nu ar mai trebui sa te sui deloc, daca acel bilet presupune ca cineva sa-si bata joc de tine, sa te scuipe si sa-ti fure banii, doar pentru ca te-ai suit. Din cauza asta ti-am zis ca nu intelegi corect termenul, nu de altceva.
..
Revenind la subiect, motivul pentru care a dat faliment Patriciu: Mic.ro nu poate reambala marfa expirata, asa cum fac ceilalti. Pentru ca era prea mic. Asta e tot.
@John Galt: La primul paragraf nu sunt de acord cu tine;
"[…] atunci evaziunea nu este numai o forma de protest ci chiar o OBLIGATIE MORALA, fata de propria persoana"
pe acest rationament, fiecare se poate considera nedreptatit. si eu ca bugetar ma pot considera nedreptatit. si T., prietenul meu, patron de 3 magazine. Se poate ajunge ca el sa creada ca este obligat moral sa faca evaziune. Atunci eu de ce sa n ajung sa cred ca sunt obligat moral sa iau spaga ? De asta nu sunt de acord.
Tudor, exista mai multe "moralitati"? Nu stiam..
1+1 poate sa dea .. 3?
Relativismul asta in chestiuni simple este principala arma cu care ataca socialistii. De cand sunt ei. Sper sa nu cazi in capcana lor.
@Tudor Bugetar ma indoiesc ca bugetarii sunt capabili de multe , iar tu sigur nu esti . Fireste ca multi nu traiti din taxele platite de privati , doar luati spaga ce mama dr… . Informatizarea asta excesiva ce va veni in urmatorii ani va reduce dramatic numarul vostru, spre bucuria multora .
@Antoane vezi ramai indoit de sale si sciatica strica la sex. Mai da mai sunteti multi frustrati ?
Mai Antoane faci parte din categoria celor care au idei putine de fixe. Ce e aia bugetar stii macar ? vezi ca profesorul tau cu laptopul a fost dat afara am inteles ca nu a curatat cu destul sarg dosul sefului tau. Acu cine sa te invete ? AAA, au ramas dumitrescu, Gadea, Badea, Grecu, Ciutacu … Bravo baietas.
"iar tu sigur nu esti"
Cum adica, bre? E "capabil" de … fix 1063 de lei! Un pulifrici atarnator, da' obraznic!
@ionut: mai pulifrici atarnator vezi ce nulitate esti ? respectul la tine tzine de cati bani ai in buzunar – ei afla ca 1063 lei net este retributia pt fctia de consilier IA, maxima la o primarie de comuna. Asta ca sa lamurim povestea cu cati bani ia un bugetar obisnuit. E drept, pe vremea lui Tariceanu aveam 2340. Vei fi surprins ca daca nu cheltui 10 lei pe o bere in centrul istoric sau 8 lei pe o cafea la orhidea, daca nu stai in trafic in bucale 30 minute pt 10 km, daca ai porcul tau crescut natural in cocina nu chimicalele de la carefour, daca maninci o branza de casa, bei vinul din via ta si tuica de caisa de acasa si … as putea sa continui, nu e iadul pe pamant. Dar exista alt lucru mult mai important: esti cu familia. Voi ati pierdut notiunea asta multi. Cand ii vad cum spun "stau 12-14 ore la serviciu" … Pt ce bibicule. Spune-mi si mie pt ce ? Scrie in stele ca traiesti 200 ani ?
Si inca ceva baietas: 1) ti-am dat tema de casa ieri, un link. te-ai descurcat sau vrei traducere ?
2) De ce-s obraznic mai mucosule ? pt ca nu ma inchin la moasa-ta e gheata ? Nulitati ca tine am mai vazut baietas.
Esti obraznic pentru ca tu crezi ca ceea ce faci merita un salar. Probabil chiar crezi ca functia ta e indispensabila, pica lumea daca nu e cineva sa faca chestia aia. Nu-i asa?
ce plictisitor a devenit subiectul asta… toti va aratati muschii in teorie economica, uitand ca de fapt vorbim de mic.ro 😉
Impresia mea personala este ca locatiile mic.ro sunt stramte, foarte inghesuite si ca au produse putine si prost alese, plus senzatia aia tampita ca trebuie sa cumperi neaparat ceva – de mila- ca sa faca si antreprenorul de la tejghea un ban, sa nu moara de foame (subconstientul stie ca e o franciza)… intr-un cuvant, o senzatie difuza de inconfort care ma retine sa mai intru pe acolo.
Betcafe este unul din locurile unde intru cu placere, pe langa pariuri serveste cafea si sucuri
Cat despre Patriciu… comparati-l va rog cu actualul ministru al economiei (un neica nimeni, nici nu stiu cum il cheama, ceva cu -eanu in coada parca) si vedeti daca in final va da cu plus sau cu minus 😉
Din ceva zvonuri care le-am auzit de la cineva care lucreaza intr-un mic.ro totul a fost o afacere foarte bine pusa la punct de a scoate niste bani. Toti banii care au fost luati din banci s-au pierdut pe la alte firme de a lui Patriciu, iar Mic.ro devenind falimentar nimeni nu poate sa ii ia nimic. Logistica? Nu are pentru ca tot ce e Mic.ro este in leasing deci a altora. Spatiile sunt inchiriate si cam asa cu restul lucrurilor.
Asa ca cineva (Patriciu) a ramas cu banii imprimutati transferati pe la alte firme in mod legal. Iar cei pagubiti sa ia ce mai pot adica …
Deci in toata afacerea asta nu a pomenit nimeni de faptul ca pentru a deveni "antreprenor patrician" intai tre sa cotizezi 7000Euro, bani care reprezinta o "garantie" de buna purtare.
Pentru a deveni acel antreprenor cu venituri minime lunare de 2500Euro ti se puneau in fata tot felul de "minunatii" sub forma .pps sau frumos colorate si laminate, din care aflai cum trebuie sa functioneze magazinul, cum trebuie sa fie totul curat si ordonat, cum ca o sa poti sa-ti gestionezi singur niste treburi si cum o sa se ocupe ei prin acel sistem de stocuri ca tu sa ai permanent marfa .. etc…
… etc-ul dureaza la nesfarsit in primul val de informatii … dupa care urmeaza o pauza si primesti o copie a contractului pe care tu, viitor antreprenor, il vei semna si vei deveni administrator de magazin – cu venit minim garantat de 2500Euro pe luna.
… daca esti berbec si semnezi ca prostul .. cotizezi 7000E si apoi incep belelele … daca esti cat de cat cu capul pe umeri ceri ajutorul unui jurist … si incepe "groaza" : Contractul este presarat cu ambiguitati, cu referiri la diverse documente la care "antreprenorul" nu are acces decat DUPA ce semneaza contractul … desi in baza acelor documente el poate sa piarda si cei 2500E lunar si cei 7000E predati ca garantie. Ca orice antreprenor cu capul pe umeri incepi sa te intrebi :
"De ce mi se "garanteaza" un venit minim de 2500E si apoi mi se aduce la cunostinta prin contract ca acest venit poate fi diminuat de eventuale penalizari stabilite in baza unui caiet de sarcini pe care eu nu il vad decat DUPA ce dau din buzunar 7000Euro ? "
" De ce decizia de penalizare se poate lua, conform contractului, unilateral din partea micro srl iar eu nu pot decat sa o accept ? "
" De ce nu stiu cat pot fi aceste penalizari? .. ce draq, inseamna ca pot sa ajung sa aduc bani de acasa pentru plata celor (minim) 3 angajati pe care, conform contractului, trebuie sa ii am"
"Cand imi pot recupera cei 7000Euro depusi ca garantie?"
"De ce scrie marunt ca pot fi penalizat iar banii pot fi retinuti si din garantia depusa"
…. dupa intrebarile astea se face "lumina"….
Dl. Patriciu si Mic.ro nu sunt o afacere care sa produca profit din vanzari .. nu nu nu 🙂 . Ceea ce a creat Mic.ro este un lant de magazine deschise haotic dupa bunul plac al unor retardei proaspat terminati la fac. de "manageament" si care magazine nu prezinta nici un risc – pentru ca, Domnilor experti in economie, Domnul Patriciu si Mic.ro MUTA RISCUL DIN PROPRIA INCOMPETENTA CATRE INCAPACITATEA ROMANILOR DE A CITI UN CONTRACT. Dupa ce semnezi ca bou' si dai 7000E garantie preiei riscul ca magazinul sa nu mearga .. nu merge te-ai ars, pentru ca (desi nu am citit acel caiet de sarcini ce vine "dupa" contract . revin la acest punct imediat) daca nu faci vanzare de nush-ce-suma lunar NU PRIMESTI banii aia .. 2500Euro… primesti 2500Euro MINUS PENALIZARI dictate UNILATERAL de SC Micro SRL .
ca oameni sanatosi la cap ne-am pus aceste intrebari si le-am trimis frumusel catre persoana de contact de la mic.ro .. un domn foarte dragut si amabil, care s-a purtat exemplar in a prezenta toate informatiile de care are nevoie viitorul "antreprenor" . . . . dar acel domn are ordine clare – NU DISCUTA SUBIECTUL ACELOR INTREBARI !!!. Dupa ce a fost trimis mailul cu "intrebarile" au trecut cateva zile si am primit un raspuns …
" va rugam sa retineti numarul de inregistrare XXXXXXXXX pentru ca in viitor..bla-bla-bla mai vorbim noi .. poate"
SEC SI LA OBIECT NE-AU TRIMIS LA PLIMBARE. Am pus intrebarea cheie si brus toata amabilitatea, politeturile, pliantele frumos colorate si tot asa, s-au transformat in scrum !!!
Poate cineva care detine un astfel de contract ne poate spune si noua ce scrie in "caietul de sarcini" . . . . ah, stai, nu poate – PENTRU CA ARE O CLAUZA DE CONFIDENTIALITATE CU PENALIZARI DE 25000EURO … de ce oare o fi asa "secret" contractul si "caietul de sarcini" ?
la multi ani dragilor, ne vedem la anu' cu idei si mai marete despre cum sa salvam lumea din spatele monitorului.
Dan
Confidentialitatea contractului e o conditie absolut legitim-fireasca. Ca si existenta antreprenorilor inabili dealtfel…
Ufff! S-a dus dracu’ un subiect misto! Sorry, Lucian – am capotat…