Riscograma
Lucian Davidescu

Încălzire pe gaze sau pe curent?

Gazul a ajuns cea mai proastă investiţie posibilă.

Există şi variante de încălzire mai ieftine decât gazele, însă ele fie nu sunt la fel de practice fie cer investiţii iniţiale masive. Totuşi, gazul este pe termen mediu cea mai proastă alegere, mai proastă chiar decât încălzirea electrică.

La preţurile practicate acum, gazul este de două ori mai ieftin decât curentul. Mai exact, un kwh de gaze (aprox. 1/10 metri cubi) costă 10 bani, în vreme ce un kwh de electricitate costă, noaptea, 20 de bani.

Numai că…

/ Preţul gazelor va tot creşte. Consumatorii individuali plătesc acum cam 300 de dolari pe mia de metri cubi „din producţia internă”. Importurile cu care este completat necesarul costă 500 de dolari mia de metri cubi, plus transport. Dacă preţurile rămân atât de sus, şi au toate motivele să rămână, liberalizarea cerută de UE va aduce în următorii 5-10 ani preţuri duble.

// Preţul curentului va tot scădea. Mai exact, este vorba de preţul pe timp de noapte, ca urmare a intrării în funcţiune a centralelor eoliene. Chiar şi acum se întâmplă ca morile de vânt să vândă noaptea la preţuri derizorii, din cauză că nu există cumpărători. Un preţ la jumătate faţă de cel de acum nu este imposibil de imaginat şi ar face ca raporturile dintre curent şi gaz să se inverseze.

Însă nu orice casă se pretează la acest tip de consum. Cel mai bine se descurcă cele din cărămidă – ca să reţină căldura peste zi, şi izolate doar la exterior – ca să nu crească temperatura aerului prea mult peste noapte.

135 de comentarii
punk

Varianta energiei verzi e foarte discutabila. Exista certe probleme de preluare in sistem a unei cantitati foarte mari de energie eoliana, datorita caracterului sau intermitent. 10-15% din mix-ul energetic nu e o problema, daca ai capacitati hidro care sa lucreze ca tampon. Cand vorbesti de 50% eolian, poti sa ai de exemplu o noapte foarte rece si cu vant redus. E clar ca trebuie sa tampon o centrala nucleara sau pe gaz metan care sa acopere aceste varfuri de sarcina, chiar presupunand prin absurd ca energia eoliana e gratis (nu e).

Lucian Davidescu

Ca producător de energie eoliană în RO trebuie să-ţi găseşti singur clienţi, la fel ca toată lumea, şi trebuie să faci rezervare de capacitate pentru cazul că nu poţi livra cât ai promis, altfel plăteşti amenzi de te cocoşezi. Iar dacă n-ai cui să livrezi te poţi deconecta de la sistem, şi mergi în gol. Deci, când se va atinge pragul maxim, investiţiile se vor opri natural.
Însă pragul maxim e undeva între 5 şi 10000 MW instalaţi. Acum suntem abia la ordinul sutelor şi deja e excedent de producţie pe timp de noapte. De-aia zic că se va mai ieftini.

kilroy

Lucian, pentru graficul asta imi vine sa te imbratisez.

coco

  Cel maI simplu ar fi sa nu se FURE gazele Romaniei de catre UE ( asa zisa LIBERALIZARE e de fapt FURT de catre OMV a rezervelor tarii ).
 
Radu

„Preţul gazelor va tot creşte”  adevarat numai daca hidrofacturarea nu face aceleasi minuni in Europa ca in SUA, unde a scazut mult pretul gazelor pentru urmatorii 20-30 de ani cel putin.  Deci cel putin generatia de acum e asigurata (in zonele unde exista distributie de gaze prin conducte, ca cei care au butelii cu propan platesc triplu).  Cei care nu au acces la gaz probabil ca o sa foloseasca fie pompa de caldura alimentata electric, fie lemne sau carbuni.   Apropo, mai e cineva in Romania care sa se incalzeasca cu carbuni?  In SUA nu sunt foarte multi, ca este un combustibil murdar, dar in zone rurale din Appallachia (valea Jiului a Americii) sunt cateva sute de mii de oameni care se incalzesc cu carbuni (dar macar ei au antracit).
 
Pretul curentului insa nu va scadea mai mult de 10-15% noaptea–chiar daca centralele eoliene produc noaptea, asta inseamna ca cei care au hidrocentrale nu vor mai vinde curent noaptea, ci doar ziua (ca orice hidrocentrala are turbine care pot produce aproximativ dublu cat debitul normal al apelor, doar in caz de ploi torentiale sau topire a zapezilor sunt nevoite sa mearga 24 ore pe zi, alcumva pot sa lase apele sa se acumuleze noaptea, pentru a vinde curentul mai scump ziua).  La fel si termocentralele pe gaz, isi pot ajusta turatia astfel incat sa produca curentul maxim atunci cand este cel mai profitabil pentru ele.  Daca preturile ar scadea prea mult noaptea, nu ar mai vinde noaptea, ar prefera sa inmagazineze ceva gaz pentru a il arde ziua.

Lucian Davidescu

Hidrocentralele oricum nu produc noaptea (decât pentru băieţii deştepţi), dar chiar şi aşa nu există consum pentru toată producţia. Ar trebui ca hidrocentrala să meargă invers, şi chiar este una de-asta în construcţie (http://www.tarnita-lapustesti.ro/avantaje/)
Dar ea are la rândul ei costuri, aşa că va licita destul de jos pentru producţia de noapte.

RaduMR

In alte tari se foloseste de zeci de ani „pumped storage”, pompand apa in sus la cateva hidrocentrale in fiecare tara.  Am un prieten elvetian care imi spune ca langa satul sau natal e o hidrocentrala care cumpara curent ieftin noaptea din Franta (unde centralele nucleare nu isi pot ajusta productia rapid), pompeaza apa, si ziua il vinde inapoi francezilor cu 15% mai scump.  Se pierde cam 10% din eficienta astfel, deci profitul net e de doar 5%, dar asta inseamna ca piata libera nu va lasa pe termen lung divergente mari intre pretul de zi si cel de noapte.  Exact cum nu va lasa nici divergente mari intre un judet si altul sa zicem, deoarece electricitatea poate fi distribuita dintr-un loc in altul cu maxim 10% pierdere pe parcurs.

punk

@RaduMR Ignori costurile de capital enorme ale sistemelor tip pumped storage raportat la capacitatea acumulata, precum si costul de oportunitate – locatiile unde pot fi instalate sunt rare. De aia daca ai exces de surse de energie extrem de ieftine noaptea (nuclear, eolian), pretul va scadea semnificativ si piata libera reprezetata de pumped storage nu prea are ce sa faca.
 
Problema e ca in cazul eolienelor variatiile sunt atat de mari incat acoperirea riscului de nelivrare costa mai mult decat valoarea curentului produs atunci cand bate vantul. Costurile de stocare sunt foarte mari, si medierea vantului pe suprefete mari (gen intreaga Europa de Est, pentru a limita efectele locale) necesita linii de transport scumpe (HVDC), altfel pierderile sunt mult peste 10%.
 
Pentru clienti gen ALRO, care consuma foarte mult si sunt intreruptibili, eolianele sunt ok  – cata vreme sunt subventionate de EU. Pentru utilizatori casnici care mor de frig daca nu bate vantul, e poveste cu zane eco.

kingtocker

Lucian, daca tu crezi ca Tarnita va fi construita, esti relativ naiv. E in proiect de zeci de ani, nu e fezabila din pacate. Aceeasi naivitate legata de posibile evolutii geopolitice care sa influenteze preturile – vezi cat costa acum petrolul si gazele, si care sunt estimarile pentru viitor.

Lucian Davidescu

Ca producător de energie eoliană în RO trebuie să-ţi găseşti singur clienţi, la fel ca toată lumea, şi trebuie să faci rezervare de capacitate pentru cazul că nu poţi livra cât ai promis, altfel plăteşti amenzi de te cocoşezi. Iar dacă n-ai cui să livrezi te poţi deconecta de la sistem, şi mergi în gol. Deci, când se va atinge pragul maxim, investiţiile se vor opri natural.
Însă pragul maxim e undeva între 5 şi 10000 MW instalaţi. Acum suntem abia la ordinul sutelor şi deja e excedent de producţie pe timp de noapte. De-aia zic că se va mai ieftini.

coco

  Cel maI simplu ar fi sa nu se FURE gazele Romaniei de catre UE ( asa zisa LIBERALIZARE e de fapt FURT de catre OMV a rezervelor tarii ).
 
Radu

„Preţul gazelor va tot creşte”  adevarat numai daca hidrofacturarea nu face aceleasi minuni in Europa ca in SUA, unde a scazut mult pretul gazelor pentru urmatorii 20-30 de ani cel putin.  Deci cel putin generatia de acum e asigurata (in zonele unde exista distributie de gaze prin conducte, ca cei care au butelii cu propan platesc triplu).  Cei care nu au acces la gaz probabil ca o sa foloseasca fie pompa de caldura alimentata electric, fie lemne sau carbuni.   Apropo, mai e cineva in Romania care sa se incalzeasca cu carbuni?  In SUA nu sunt foarte multi, ca este un combustibil murdar, dar in zone rurale din Appallachia (valea Jiului a Americii) sunt cateva sute de mii de oameni care se incalzesc cu carbuni (dar macar ei au antracit).
 
Pretul curentului insa nu va scadea mai mult de 10-15% noaptea–chiar daca centralele eoliene produc noaptea, asta inseamna ca cei care au hidrocentrale nu vor mai vinde curent noaptea, ci doar ziua (ca orice hidrocentrala are turbine care pot produce aproximativ dublu cat debitul normal al apelor, doar in caz de ploi torentiale sau topire a zapezilor sunt nevoite sa mearga 24 ore pe zi, alcumva pot sa lase apele sa se acumuleze noaptea, pentru a vinde curentul mai scump ziua).  La fel si termocentralele pe gaz, isi pot ajusta turatia astfel incat sa produca curentul maxim atunci cand este cel mai profitabil pentru ele.  Daca preturile ar scadea prea mult noaptea, nu ar mai vinde noaptea, ar prefera sa inmagazineze ceva gaz pentru a il arde ziua.

Lucian Davidescu

Hidrocentralele oricum nu produc noaptea (decât pentru băieţii deştepţi), dar chiar şi aşa nu există consum pentru toată producţia. Ar trebui ca hidrocentrala să meargă invers, şi chiar este una de-asta în construcţie (http://www.tarnita-lapustesti.ro/avantaje/)
Dar ea are la rândul ei costuri, aşa că va licita destul de jos pentru producţia de noapte.

RaduMR

In alte tari se foloseste de zeci de ani „pumped storage”, pompand apa in sus la cateva hidrocentrale in fiecare tara.  Am un prieten elvetian care imi spune ca langa satul sau natal e o hidrocentrala care cumpara curent ieftin noaptea din Franta (unde centralele nucleare nu isi pot ajusta productia rapid), pompeaza apa, si ziua il vinde inapoi francezilor cu 15% mai scump.  Se pierde cam 10% din eficienta astfel, deci profitul net e de doar 5%, dar asta inseamna ca piata libera nu va lasa pe termen lung divergente mari intre pretul de zi si cel de noapte.  Exact cum nu va lasa nici divergente mari intre un judet si altul sa zicem, deoarece electricitatea poate fi distribuita dintr-un loc in altul cu maxim 10% pierdere pe parcurs.

atotnestiutorul

„Însă nu orice casă se pretează la acest tip de consum. Cel mai bine se descurcă cele din cărămidă – ca să reţină căldura peste zi, şi izolate doar la exterior – ca să nu crească temperatura aerului prea mult peste noapte.”
sper ca iti dai seama ca prin aceasta propozitie ai negat existenta a mii de ingineri … ai facut exact ca Gică ala din reclama care zice „etrieri de 6 o fi bine?” … acum sincer … nici coana Safta de la colt nu putea sa scoata un „ţăţism” mai grav ….
 
In rest realitatea este clara – gazele se scumpesc iar curentul … se scumpeste (parere personala) dar raportul intre gaze si curent se va inclina in favoarea curentului electric.
Cu aceasta „constatare” nu prea putem face nimic momentan – degeaba ne hotaram toti ca este mai bine sa investim acum in instalatii de incalzire care au ca sursa de energie curentul electric (sau lemne-peleti-GPL).
Sa ma explic:1. Ca sa poti incalzi un bloc (izolat termic) ai nevoie de cam 30-50W/mp putere instalata – asta se traduce pentru o scara de bloc P+8 cu 4 apartamente pe etaj a 60mp in aproximativ  65-110kW putere instalata. Daca luam in calcul un COP de 3.5 (realist… nu 5 cum se lauda producatorii prin pliante) obtinem un nencesar de curent electric de 13-22kW putere instalata … aici intervine problema. Blocurile sunt legate la reteaua de 220V si prin cartiere mai apar centrale electrice legate la reteaua de inalta tensiune. Ca sa aducem la fiecare scara de bloc din Berceni (ex.) curent electric de 380V (in general pentru astfel de puteri pompele de caldura au nevoie de 380V trifazat) ne trebuie o investitie majora din partea Enel … care este cunoscuta ca o societate privata care NU plateste nici o extindere de retea la cererea unei entitati private…. si daca Enel nu plateste platesc beneficiarii investitiei si te trezesti ca in tabelul tau te muti cu „pompele de caldura” din dreapta jos in dreapta sus … sub gaze ca eficienta.. chiar daca gazele se tripleaza la pret.
2. Povestea de la punctul 1 se repeta, amplificat, si la zonele de case unde fiecare isi pune pompa de caldura individuala – necesarul de curent 380V este la fel de mare dar este necesara o retea mai „lunga” datorita faptului ca sunt case ..
3. Povestea cu peletii .. desi frumoasa, aratoasa, si cu investitii (parerea mea) mai mici decat in cazul incalzirii pe gaze, are si ea un mare defect – de unde atatia peleti? … sau, de unde atatea lemne?. Imi pot raspunde singur la intrebare – se poate sa exploatezi eficient padurile romaniei cat sa ne incalzim cu totii numai pe lemne, ai avut o serie foarte frumoasa de articole despre cum poate (si nu este) fi exploatat fondul forestier al romaniei si nu mai este cazul de reluarea discutiei  . . .  dar cum draq sa-i convingi pe „baroni” sa nu mai taie aiurea pentru export si profit imediat ?.
4. GPL este o poveste si mai frumoasa … mai ales daca te numeri printre cei care au aisistat la dublarea pretului in ultimii 3-4ani … iar „povestea” continua 🙂
 
..astfel ramanem in continuare cu gazele de la steaua călăuzitoare din est …
 
Ai o eroare in text (in caz ca ai avut rabdare sa citesti pana aici) : Gazele naturale au ~10kWh/mc .. tu ai scris ca ai 1kWh la 10mc .. minora greseala dar ar fi bine de corectat … iar pretul este de cam 0,11ron pentru un kWh de gaze pentur consumatorii casnici si de cam 0,14ron /kWh pentru firme.
 
Acum despre case, o mica „parere personala”:
Gică … posesor de bani si doritor de vila … este in general un dobitoc … ca asa-i romanul, face si el o „afacere” si cum prinde niste bani isi trage vilan .. Gică „vede” pe la alti gigei care si-au facut deja vilane diferite lucruri: termopane cu argon si LowE, polistiren pe fatade etc. si se gandeste ca ii trebuie si lui, ca sa fie in rand cu lumea – dar nu are suficienti bani si de termopan cu 3 foi de sticla, argon si tratament LowE si isi cumpara niste termopane d’alea mai eftine, că „ce dom’le nu ie tot termopane?”. Gică isi pune si el polistiren pe casă .. dar pune de 2cm, ca „ce dom’le nu-i tot polistiren?”. Gica nu vede ca, dupa ce pune scanduri pe casa, vecinul lui a bagat si vata minerala … „nu se vede – nu exista” in mintea lu’ Gică .. nu mai vorbesc de termoizolatie sub pardoseala. Astfel se poate observa ca, dintre casele noi cam 50-60% dintre cele construite dupa 2000 si cam 90% dintre cele construite inainte de 2000, sunt incorect si insuficient izolate termic. Aceste case sunt deficitare la capitolul izolare termica … deficit de izolare care duce la un consum mult mai mare decat ar fi normal pentru incalzirea unei case. Am intalnit atat de multi de Gică incat pot spune ca procentele alea sunt foarte aproape de realitate  (pana acum nu am intalnit decat un client care a pus mai mult de 10cm de polistiren pe casa … si nu am avut doar 2 clienti in total pana acum).
 
Ca sa ma iau un pic de remarca la adresa caselor de caramida : FALS, cat se poate de FALS . O casa, indiferent de sistemul constructiv, va fi ineficienta daca nu este izolata corespunzator. Ai avut un articol despre casele pasive (anul trecut parca) si s-a discutat destul de mult despre cum ar trebui facut pentru a reduce necesarul de energie pentru incalzire/racire. De la articolul ala pana aici nu inteleg cine si de ce ti-a bagat in cap ca o casa de caramida ar fi superioara uneia din BCA sau lemn. Poti spune despre casele din caramida (la fel ca si despre alea din beton) ca au o inertie termica mai mare si nu sufera de schimbarile bruste de temperatura de afara, ajutand astfel centrala termica sau instalatia de aer conditionat – dar in nici un caz nu se poate spune ca o casa din caramida este „mai buna”. Poti spune ca o casa din caramida izolata corespunzator este ideala pentru oricine, si asta este perfect adevarat. Tu ai prins cu o jumatate de ureche o discutie deformata despre inertia termica .. dar ai prezentat-o aici ca pe ceva „adevarat” si asta nu-i bine. Daca vrei putem conversa pe mail despre astea, poate iti furnizez ceva info interesante despre tehnologii ce pot fi aplicate cu succes si in romania :).
 
Lucian Davidescu

@atotnestiutorul Lasa-ma atunci sa formulez in termeni ingineresti: Daca ai 12 de energie ieftina alternate cu 12 ore de energie de trei ori mai scumpa, care (alta) este solutia optima de construire si izolare?

atotnestiutorul

 @luciandavidescu
Se poate folosi o sursa de stocare a energiei. Daca ai fost baiat destept si ti-ai facut incalzire in pardoseala – deci ai nevoie de agent termic cu temperatura mica pe tur (25 de grade… plus minus) poti folosi un rezervor de 2mc de apa chioara (poate cu niste antigel in ea ca sa nu creasca flori 🙂 si sa il incalzesti noaptea iar ziua sa folosesti caldura din el. In articolul despre case pasive am facut si un mic calcul la adresa cantitatii de caldura ce poate fi inmagazinata de apa (pe vremea aia cred ca ma semnam cu „Dan” .. dar am schimbat cand ai inceput sa mai ai si alti fani cu acest nume).
O secunda sa caut articolul ala 😛 ….  http://riscograma.ro/4097/5-metode-de-a-reduce-dramatic-consumul-de-energie/ undeva pe la jumatatea sirului de comentarii , incepe cu : „Q=c*m*[delta]t – clasa a 10-a (pentru unii dintre noi ) la fizica.” .  Asa, acolo spuneam ca 1mc de apa poate inmagazina 11,6kWh prin cresterea temperaturii cu 10 grade … si iti va da inapoi 11,6kWh prin scaderea temperaturii cu 10 grade.
Daca ai 2mc si bagi 20 de grade in rezervor noaptea – deci 45kWh – cheltuiesti 45x[pret curent noaptea]  si economisesti 45×3*[pret curent noaptea] folosind acea caldura pe timp de zi. Dar tre sa ma repet … nu prea merge sa facem toti asta.. ca nu suporta reteaua de distributie. Daca vrei sa te faci frate cu ecologistii iti tragi o eoliana (chiar si artizanala… care desi are duata de viata mai mica costa mult mai putin si are sanse sa se amortizeze) si o legi la instalatia de incalzire – te intereseaza sa ai curent cand afara urla crivatul nu? … daca reusesti o eoliana de 1kW poti produce si 24kWh intr-o zi, daca te ajuta crivatul.
Metodele de izolare sunt multe – cert este ca mai multa izolatie termica = mai bine. Ar fi frumos daca ar incepe si la noi sa se dezvolte un pic aceste metode de construire de case foarte eficiente dpdv termic, am putea sa ne reducem dependenta de straini pentru energie. Daca ai o casa foarte bine izolata termic nu conteaza foarte mult din ce ai construit structura, casele se vor comporta asemenator … sunt multe aspecte de discutat la acest capitol, daca vrei sa aprofundezi cu adevarat te poti adresa catedrei de constructii civile de la UTCB, prof. Asanache.
Cum scriam in comentariul din articolul mentionat mai sus – o mare economie nu prea ai cum sa faci, dar creste calitatea vietii in casa respectiva. Poti economisi daca ai o sonda in curte (a ta) sau  vreo suta de hectare de padure…

Lucian Davidescu

@atotnestiutorul Lasa-ma atunci sa formulez in termeni ingineresti: Daca ai 12 de energie ieftina alternate cu 12 ore de energie de trei ori mai scumpa, care (alta) este solutia optima de construire si izolare?

atotnestiutorul

„Însă nu orice casă se pretează la acest tip de consum. Cel mai bine se descurcă cele din cărămidă – ca să reţină căldura peste zi, şi izolate doar la exterior – ca să nu crească temperatura aerului prea mult peste noapte.”
sper ca iti dai seama ca prin aceasta propozitie ai negat existenta a mii de ingineri … ai facut exact ca Gică ala din reclama care zice „etrieri de 6 o fi bine?” … acum sincer … nici coana Safta de la colt nu putea sa scoata un „țățism” mai grav ….
 
Înțeleg din răspunsul tău că soluția optimă de construire și izolare în cazul respectiv este aia pe care am descris-o eu 😛

atotnestiutorul

 @luciandavidescu 
pai.. „solutia” descrisa de tine este un fel de (scuza-mi aciditatea comentariului)  „Daca vrei apa calda roteste de robinetul din stanga” … normal ca iti faci casa si o izolezi p’afara… dar motivul izolarii pe afara este cu totul altul.
 
Ce nu este bine in ceea ce spui tu este treaba cu casa din caramida care retine caldura peste zi si este izolata doar p’afara ca sa nu se incalzeasca prea tare aerul din casa .. adica cum sa nu se incalzeasca prea tare aerul din casa ?
Poate vrei sa spui ca incalzesti casa pe timp de noapte si, din cauza ca ai izolatie doar pe afara, ti se incalzesc peretii si astfel ai caldura si ziua … inertie termica … dar ceea ce nu ti-a spus ala care ti-a spus este ca nu poti stoca atat de multa energie in pereti ca sa te poti baza pe ea sa-ti tina de cald o jumatate de zi. Ca sa ai o temperatura potrivita in casa trebuie sa bagi in casa atata caldura cata se pierde, la orice moment dat … daca opresti caldura temperatura va scadea – rata scaderii este data de rezistenta la transfer termic a peretilor, tamplariei, etc. cu cat este mai bine izolata cu atat mai greu se raceste, nu datorita inertiei termice ci datorita rezistentei la transfer termic a anvelopei cladirii ai putea avea senzatia ca „pastrezi” caldura.

Lucian Davidescu

 @RaduMR Cifrele sunt corecte, dar abia după amortizare. Până atunci trebuie să incluzi şi costul de capital.

Lucian Davidescu

“nu poti stoca atat de multa energie in pereti ca sa te poti baza pe ea sa-ti tina de cald o jumatate de zi”
 
Păi vorbeam de cea mai bună soluţie dintre cele existente, nu de o presupusă soluţie perfectă. Iar în cazul de faţă, o casă izolată DOAR pe exterior se comportă mai bine decât una izolată ŞI pe interior (care e preferabilă în multe alte situaţii, despre care însă nu discutăm aici).

atotnestiutorul

 @luciandavidescu 
daca o izolezi si pe interior si nu faci ceva ca sa controlezi umiditatea din casa si din perete o sa iti blestemi zilele 😉
 
repet… nu locul unde ai pus izolatia determina rezistenta termica si pierderea de caldura a unei case ..

punk

@RaduMR Ignori costurile de capital enorme ale sistemelor tip pumped storage raportat la capacitatea acumulata, precum si costul de oportunitate – locatiile unde pot fi instalate sunt rare. De aia daca ai exces de surse de energie extrem de ieftine noaptea (nuclear, eolian), pretul va scadea semnificativ si piata libera reprezetata de pumped storage nu prea are ce sa faca.
 
Problema e ca in cazul eolienelor variatiile sunt atat de mari incat acoperirea riscului de nelivrare costa mai mult decat valoarea curentului produs atunci cand bate vantul. Costurile de stocare sunt foarte mari, si medierea vantului pe suprefete mari (gen intreaga Europa de Est, pentru a limita efectele locale) necesita linii de transport scumpe (HVDC), altfel pierderile sunt mult peste 10%.
 
Pentru clienti gen ALRO, care consuma foarte mult si sunt intreruptibili, eolianele sunt ok  – cata vreme sunt subventionate de EU. Pentru utilizatori casnici care mor de frig daca nu bate vantul, e poveste cu zane eco.

iokan

Tehnic si pe termen lung, curentul va castiga, macar datorita fuziunii controlate, eventual la rece.
Politica mai poate amana sau grabi deznodamantul . Cum poate gazul deveni mai atractiv:
1- minunile hidrofracturarii (gazul de sist) mentionat de Radu, gaz care exista si la noi.Daca nu se opun ecologistii,ca in Bulgaria.
2-renuntarea la centralele atomice .Ceruta de ecologisti., inca inainte de Fukushima.
3-nerevenirea la carbune, dupa cum vor ecologistii
4-pentru noi: o politica pragmatica fata de Rusia ar duce la scaderea pretului la gaz.
Elementul comun intre 1,2,3 si 4 este Rusia. Ecologistii actioneaza constient(macar unii) sau inconstient in directia dorita de Moscova: marirea dependentei de gazul rusesc.
   Inca un mic paradox: intrarea in Europa ne impinge in bratele rusilor mai repede: ca sa intram, am dat gazul nostru, care nu mai e al nostru.De aceea, desi e inca mai ieftin decat cel din import, e cu siguranta mai scump decat era daca ramanea in proprietatea noastra.Chiar si avantajele gazului de sist vor merge majoritar in buzunarele straine, ca si in cazul gazului dinn Marea Neagra. Cu cat profiti mai putin de norocul de a avea gazul   tau ieftin (fiindca ai cedat gazul si norocul catre prietenii dezinteresati din vest) cu atat mai repede trebuie sa apelezi la gazul scump din Siberia.QED . 

RaduMR

  Nu vad cum ar fi mare costul de capital–ma refer in cazul de hidrocentrale deja existente (deci fara a necesita constructie de lac de acumulare sau conducte noi), cat de mare poate fi costul unei pompe?  Dar si fara pompare activa, hidrocentralele si termocentralele pe gaz s-ar opri in timpul noptii daca costul electricitatii ar fi cu peste 15-20% mai mic decat ziua, pentru ca ambele au un bottleneck in cantitatea de apa (sau gaz) care vine pe rau (sau conducta), si ar fi mult mai profitabil sa acumuleze in timpul noptii si sa tureze mai mult in timpul zilei.  Capacitate de a tura mai mult in timpul zilei exista in aproape toate cazurile, cu exceptia ploilor torentiale sau a topirii zapezilor, care fac hidrocentralele sa mearga la 100% din capacitate cateva zile pe an.
 
Dar decat sa ne dam cu parerea, are cineva idee cat de mult variaza pretul de zi fata de cel de noapte in tari vest-europene?  Daca variatia nu e mai mare de 20% in tari vest europene, de ce ar fi mai mare in Romania, doar ca e Romania mai cu mot?
 
iokan

Tehnic si pe termen lung, curentul va castiga, macar datorita fuziunii controlate, eventual la rece.
Politica mai poate amana sau grabi deznodamantul . Cum poate gazul deveni mai atractiv:
1- minunile hidrofracturarii (gazul de sist) mentionat de Radu, gaz care exista si la noi.Daca nu se opun ecologistii,ca in Bulgaria.
2-renuntarea la centralele atomice .Ceruta de ecologisti., inca inainte de Fukushima.
3-nerevenirea la carbune, dupa cum vor ecologistii
4-pentru noi: o politica pragmatica fata de Rusia ar duce la scaderea pretului la gaz.
Elementul comun intre 1,2,3 si 4 este Rusia. Ecologistii actioneaza constient(macar unii) sau inconstient in directia dorita de Moscova: marirea dependentei de gazul rusesc.
   Inca un mic paradox: intrarea in Europa ne impinge in bratele rusilor mai repede: ca sa intram, am dat gazul nostru, care nu mai e al nostru.De aceea, desi e inca mai ieftin decat cel din import, e cu siguranta mai scump decat era daca ramanea in proprietatea noastra.Chiar si avantajele gazului de sist vor merge majoritar in buzunarele straine, ca si in cazul gazului dinn Marea Neagra. Cu cat profiti mai putin de norocul de a avea gazul   tau ieftin (fiindca ai cedat gazul si norocul catre prietenii dezinteresati din vest) cu atat mai repede trebuie sa apelezi la gazul scump din Siberia.QED . 

Lucian Davidescu

 @luciandavidescu Tot schimbi vorba, ceea ce mă face să trag concluzia că nu ai înţeles prea bine exemplul la început (o fi şi vina mea), te-ai grăbit cu „argumentul” şi acum îşi e ruşine să recunoşti ;).
Sfatul meu pentru cititori rămâne acelaşi: la o sursă de încălzire intermitentă este preferabil peretele de cărămidă, care să funcţioneze ca un acumulator, şi izolaţie exclusiv pe exterior. Pentru orice alt fel de sursă de încălzire, @atotnestiutorul se pricepe mai bine 😛

Lucian Davidescu

 RaduMR. Foarte multe ipoteze, dar neconfirmate de realitate.
 
„Nu vad cum ar fi mare costul de capital–ma refer in cazul de hidrocentrale deja existente (deci fara a necesita constructie de lac de acumulare sau conducte noi), cat de mare poate fi costul unei pompe?”
 
Până una-alta, în România, SINGURUL proiect este de la zero. Poţi presupune că dacă puteau să adapteze măcar o hidrocentrală existentă, începeau cu ea.
 
„Dar si fara pompare activa, hidrocentralele si termocentralele pe gaz s-ar opri in timpul noptii”
Hidrocentralele chiar se opresc, dar tot nu e de ajuns. Termocentrale exclusiv pe gaz (de fapt, unităţi) sunt foarte puţine în România.
 
„Daca variatia nu e mai mare de 20% in tari vest europene, de ce ar fi mai mare in Romania, doar ca e Romania mai cu mot?”
Poate e, poate nu e. Acum, în România, variaţia este de 50%.http://www.opcom.ro/opcom/uploads/doc/rapoarte/lunar/R_1201_RO.pdf În 2008 era doar 40%. Fiecare moară de vânt în plus măreşte diferenţa.
 
axu

Lucian, din graficul tau se intelege ca incalzirea electrica necesita investitii minime, iar costul de exploatare este foarte mare, ceea ce nu este tocmai asa.
Probabil tu te-ai referit la calorifere electrice sau convectoare elctrice, bagate direct in priza. In cazul asta, da, ai dreptate … doar ca nu asta inseamna incalzire electrica eficienta.
Un sistem de climatizare foarte performant (incalzire/racire) este exact la polul opus, respectiv este scump, dar are un randament foarte bun si costul de exploatare este foarte mic.

Lucian Davidescu

Da, m-am referit la ce spui tu, adică la soluţia comparabilă cu încălzirea pe gaze.
Randamentul direct la încălzirea electrică este practic de 100%, deci presupun sistemul de climatizare de care vorbeşti include şi pompă de căldură aer-aer (aer condiţionat, dar care nu este suficient în cazul temperaturilor exterioare foarte mici) sau aer-apă, pe care o găseşti pe grafic.
 
axu

Da, ma refeream la „aer conditionat”, dar nu la un sistem split de 200 EUR luat din hipermarket, ci de un sistem VRF de climatizare (http://en.wikipedia.org/wiki/Variable_Refrigerant_Flow), care are randamente foarte bune (COP 4-5 http://en.wikipedia.org/wiki/Coefficient_of_performance).
Astea functioneaza fara probleme si la -20 grade, … cel putin pt. Bucuresti sunt ok.
Initial am fost reticent la aceasta solutie, aveam impresia ca daca e pe electric, trebuie sa consume mult, dar mi-am invins reticenta si bine am facut: pentru niste spatii de birouri de 100 mp, factura de curent pe consum real a fost pe ianuarie de 300-350 ron pentru fiecare, asta incluzand consumul calculatoarelor, pe care il estimez la minim 100 ron.
Deci cum e sa incalzesti 100mp cu 200 de ron in luna ianuarie, cand au fost si -20 de grade in Bucuresti ? Si tine cont ca pentru birouri pretul curentului e cu vreo 30% mai mare decat cel pentru consumatorii casnici …  E drept, instalatia a costat aproape 10.000 Eur pentru fiecare spatiu de 100mp, iar izolatia termica e f.f. buna.
 
RaduMR

@LD    OK atunci, nu e conectata reteaua energetica a Romaniei cu Bulgaria, Ungaria, etc?  Asta ar trebui sa conduca daca nu la egalizarea preturilor, macar la o diminuare a diferentelor la maxim 10%.  Deci cand pretul pietii e prea ieftin in Romania (cum zici tu, noaptea) un producator din Romania poate exporta in Bulgaria, Ungaria etc ar face asta (cu pierderi de maxim 10% pe parcurs), si cand e scump din Romania s-ar putea importa.  Cel putin asta zice doctrina pietei libere, care chiar merge in alte tari.  Si daca mai adaugi inca 5% pentru profitul operatorului de retea, tot ar fi maxim 15% diferenta de pret, nu un factor de 2x cum zici tu.  
 
Nu zic ca ce zici tu e fals, ci doar ca arata ca piata libera nu merge in Romania precum in alte tari.  Deci tot ca Romania e mai cu mot.

BogdanPaunescu

@RaduMR : pompele pentru sistemele astea care inmagazineaza energia de noapte a unei nucleare de ex. sunt chiar turbinele hidrocentralei. Problema mare este ca randamentul operatziei este scazut si ca trebuie investit in bazinele sistemului. Undeva am vazut un calcul a ce ar insemna trecerea SUA pe eolian 100%. Din cauza neliniaritatzii productiei ar fi nevoie de buffere de tipul asta care sa compenseze fluctuatziile. Investitzia in bazine ar fi de ordinul unui PIB USA.

axu

Lucian, din graficul tau se intelege ca incalzirea electrica necesita investitii minime, iar costul de exploatare este foarte mare, ceea ce nu este tocmai asa.
Probabil tu te-ai referit la calorifere electrice sau convectoare elctrice, bagate direct in priza. In cazul asta, da, ai dreptate … doar ca nu asta inseamna incalzire electrica eficienta.
Un sistem de climatizare foarte performant (incalzire/racire) este exact la polul opus, respectiv este scump, dar are un randament foarte bun si costul de exploatare este foarte mic.

VictorCh

 @RaduMR punk, esti SIGUR ca „clientii gen ALRO” sun intreruptibili, si nu in-intreruptibili?

RaduMR

 @BP In SUA problema e ca zonele unde bat vanturile sunt foarte slab populate (zonele Great Plains, de exemplu, care sunt chiar depopulate acum, ca aproape toti tinerii americani pleaca spre zone metropolitane la mii de km distanta, ca doar nu o sa lucreze pe camp ca mexicanii capsunari).  Deci investitiile masive ar fi necesare in reteaua de distributie (care nu poate suporta prea multa energie eoliana) mai degraba decat in bazine de acumulare.  Oricum, pe termen lung daca diferenta de pret va fi mai mare de 10% (fie intre pretul zi/noapte, fie intre pretul din zonele unde bate vantul si metropolele de la distante de mii de km), mana invizibila se va ocupa de investitii, ca ar fi fezabile din punct de vedere economic.   Ce nu face mana invizibila sunt planuri pe termen lung–ce se va intampla dupa ce se epuizeaza rezervele de gaze de exemplu (conventionale si neconventionale).  Mana invizibila e buna doar la „path of least resistance”, o doare in cot de ce va ramane pentru generatiile urmatoare.
 
Lucian Davidescu

Da, m-am referit la ce spui tu, adică la soluţia comparabilă cu încălzirea pe gaze.
Randamentul direct la încălzirea electrică este practic de 100%, deci presupun sistemul de climatizare de care vorbeşti include şi pompă de căldură aer-aer (aer condiţionat, dar care nu este suficient în cazul temperaturilor exterioare foarte mici) sau aer-apă, pe care o găseşti pe grafic.
 
Lucian Davidescu

„atunci, nu e conectata reteaua energetica a Romaniei cu Bulgaria, Ungaria, etc”
Fizic, da. Se pare însă că lipsesc (în mod intenţionat) nişte protocoale – sunt unii comentatori de aici care ştiu mai exact 😉
Bulgaria e oricum cam în aceeaşi situaţie ca România. Diferenţele zi-noapte sunt mari peste tot unde e multă energie eoliană. 
 
Lucian Davidescu

 @BogdanPaunescu  
„pompele pentru sistemele astea care inmagazineaza energia de noapte a unei nucleare de ex. sunt chiar turbinele hidrocentralei”
Exact, orice turbină devine motor dacă e alimentată 🙂 Marea diferenţă este că trebuie să ai două lacuri de acumulare – şi înainte şi după baraj.

axu

Da, ma refeream la „aer conditionat”, dar nu la un sistem split de 200 EUR luat din hipermarket, ci de un sistem VRF de climatizare (http://en.wikipedia.org/wiki/Variable_Refrigerant_Flow), care are randamente foarte bune (COP 4-5 http://en.wikipedia.org/wiki/Coefficient_of_performance).
Astea functioneaza fara probleme si la -20 grade, … cel putin pt. Bucuresti sunt ok.
Initial am fost reticent la aceasta solutie, aveam impresia ca daca e pe electric, trebuie sa consume mult, dar mi-am invins reticenta si bine am facut: pentru niste spatii de birouri de 100 mp, factura de curent pe consum real a fost pe ianuarie de 300-350 ron pentru fiecare, asta incluzand consumul calculatoarelor, pe care il estimez la minim 100 ron.
Deci cum e sa incalzesti 100mp cu 200 de ron in luna ianuarie, cand au fost si -20 de grade in Bucuresti ? Si tine cont ca pentru birouri pretul curentului e cu vreo 30% mai mare decat cel pentru consumatorii casnici …  E drept, instalatia a costat aproape 10.000 Eur pentru fiecare spatiu de 100mp, iar izolatia termica e f.f. buna.
 
Lucian Davidescu

 @axu Păi ce spui tu (COP 4-5) corespunde exact pe grafic cu pompa de căldură

VictorCh

axu: Pt comparatie, pt exact aceleasi birouri (marime, arhitectura, materiale, izolatie etc) CAT ar fi costat (acum) incalzirea „pe gaz” (ca investitie initiala si apoi ca si cost lunar)? Sub o jumatate din costul actual (fiecare) – inclusiv executia instalatiilor?

axu

 @VictorCh
Victor: Daca te intereseaza strict incalzirea, atunci da, instalatia pe gaz (centrala, calorifere) e ceva mai ieftina, dar nu chiar la jumatate. Nu omite ca pe langa centrala si calorifere, se aduna costuri importante cu tevile, fitingurile, accesoriile, manopera, autorizarea de functionare, costuri pe care ai tendinta sa nu le aproximezi foarte bine de la inceput, si care la sistemul „aer conditionat” sunt mult mai mici.
Costul lunar insa NU e mai mic pe gaze, e chiar un pic mai mare, sau cel mult egal … asta e discutabil, depinde de performantele echipamentelor. Nu uita ca centrala pe gaze mai consuma si ceva curent.
Problema e ca cel putin la birouri este obligatoriu sa ai si racire vara, care n-ai cum s-o faci cu centrala pe gaze 🙂
Deci in loc sa pui 2 sisteme mai ieftine (si categoric mai slabe calitativ), unul pentru incalzire si unul pentru racire, este mai bine sa pui un singur sistem f. performant, care le rezolva pe amandoua si costa cam tot atat per total, iar costurile lunare sunt mai mici.
Si nu vorbesc aiurea, pentru ca am termene de comparatie exact cum mi-ai cerut, in aceeasi cladire, la alte etaje, unde s-a optat pentru incalzire cu gaz.
 
axu

 @Lucian Davidescu
 Ai dreptate, eu am restrans notiunea de „pompa de caldura” la cea de tipul geotermala.
In orice caz, ca sa raspund si eu la intrebarea ta din titlu, optez categoric pentru pompa de caldura de tip VRF – consum electric. Rezolva si racirea, si incalzirea, mentenanta minima, nu explodeaza, nu necesita ‘jde mii de autorizatii, etc. Chiar nu inteleg de ce lumea si la bloc vrea centrale de apartament + aere conditionate.

Lucian Davidescu

 @axu Dacă chiar are COP 4-5 şi face faţă la -20 de grade, demonstrat în condiţii reale câţiva ani la rând, bate cam orice.

axu

 @Lucian Davidescu
 In jur de 4 are COP si functioneaza la -20 grade. Asta in teorie. In practica, am doar iarna asta, si a facut fata cu brio la gerurile de acum cateva saptamani.
Or exista chiar si mai performante, nu stiu …
La MIercurea Ciuc sau Intorsura Buzaului mai mult ca sigur ca nu sunt potrivite iarna, dar pentru Bucuresti par perfecte.
Chiar nu inteleg de ce nu se promoveaza astfel de sisteme … dupa cum am zis, si eu am fost reticent la inceput. Sper sa n-am surpize in timp, dar pana acum e chiar mai bine decat m-am asteptat.

Lucian Davidescu

 @axu E foarte important şi ce temepratură interioară ai avut noaptea, când afară erau -20. Una e la birou, unde dacă scade la 15 grade n-are pe cine deranja, şi alta e acasă.

unu

 in pretul gazelor cantareste foarte mult „factorul uman”.
nu gazul e scump, nu gazul se scumpeste, ci factorul uman e scump, factorul uman se scumpeste.
sper ca pricep si restul analogia prezenta si in postul de aici
http://riscograma.ro/2712/pieile-rosii-ataca-in-dobrogea-fugiti-fete-palide/
 
concluzia este ca orice previziune, chiar si pe termen mediu, este imposibila.
factorul uman abia asteapta sa se inghesuie toti pe centrale electrice ca sa se intample tot felul de noi „distorsiuni” ale pietei.
 
in romania nu poti prognoza nici pretul la cartofii din piatza pentru urmatoarele 5 minute, in timp ce esti langa taraba cu cartofi si te uiti la eticheta cu pretz,. atat de tare si misto e factorul uman la noi 🙂

axu

 @Lucian Davidescu
In mod normal temperatura interioara nu scade cu mai mult de 3-4 grade peste noapte nici macar daca opresti complet sursa de caldura … si asta la o termoizolatie relativ proasta. Acuma, nici sa nu fie casa din chirpici si geamurile crapate … 🙂
Sigur ca 15 grade ar deranja si la birou daca atat ai gasi dimineata cand ajungi zgribulit de la -15 de afara.
Apropos, acasa am centrala oprita peste noapte … in fine, nu chiar oprita, ci „la relanti”, tocmai in ideea ca spre dimineata 2-3 grade mai putin sunt chiar indicate pentru un somn bun.
 
unu

 in pretul gazelor cantareste foarte mult „factorul uman”.
nu gazul e scump, nu gazul se scumpeste, ci factorul uman e scump, factorul uman se scumpeste.
sper ca pricep si restul analogia prezenta si in postul de aici
http://riscograma.ro/2712/pieile-rosii-ataca-in-dobrogea-fugiti-fete-palide/
 
concluzia este ca orice previziune, chiar si pe termen mediu, este imposibila.
factorul uman abia asteapta sa se inghesuie toti pe centrale electrice ca sa se intample tot felul de noi „distorsiuni” ale pietei.
 
in romania nu poti prognoza nici pretul la cartofii din piatza pentru urmatoarele 5 minute, in timp ce esti langa taraba cu cartofi si te uiti la eticheta cu pretz,. atat de tare si misto e factorul uman la noi 🙂

atotnestiutorul

 @Lucian Davidescu
 
Lucian.. nu cred ca m-am grabit … sunt inginer constructor si nu vorbesc din auzite despre treburile astea 🙂
 
Ceea ce vad ca nu stii tu este ca acea caramida nu tine caldura atat cat crezi tu ca tine… nu stiu cate stii despre capacitatea calorica a materialelor… ceea ce iti sugerez a si cercetezi aceste aspecte, poate iti vei schimba parerea.
 
Ceea ce sugerezi tu cu casele din caramida si izolatie pe dinafara nu te poate ajuta sa incalzesti numai noaptea si apoi sa te astepti ca toata ziua sa ai 23 de grade in casa … nu se poate din mai multe cauze.. dezvoltam daca vrei.

VictorCh

 @axu  @Lucian Davidescu 
Din cate stiu eu, chirpiciul este un izolator termic mai bun decat caramida (si cu atat mai mult decat betonul) – si asta cu atat mai mult avand in vedere ca deobicei peretii de chirpici sunt mult mai grosi (asta prin contrast cu geamurile crapate comparativ cu termopanele).
 
Pt ca sa poti economisi energie inafara orelor de lucru si totusi sa nu „faci cuie” dimineata, nu poate fi prea costisitor un temporizator care la nevoie sa porneasca instalatia dimineata la o ora preprogramata, cu un interval de timp dat inaintea inceperii lucrului. („Acel „la nevoie” poate fi determinat introducand SI un senzor de temperatura interioara.)

VictorCh

 @Lucian Davidescu 
atotnestiutorul: Factori-cheie (inafara izolatiei exterioare si a tipului de material = caramida):
– grosimea peretilor (pe de o parte CANTITATEA de caramida inglobata si pe de alta parte distanta pe care trebuie sa o parcurga caldura prin perete pana la fata exterioara)
– capacitatea calorica (cantitatea de caldura absorbita/restituita pt/la modificarea temperaturii cu o diferenta de temperatura data – determinata de compozitia concreta a materialului de baza si a incluziunilor) 
– coeficientul de transfer termic – prin convectie (de la aerul interior la perete) (depinzand de netezimea suprafetei interioare a peretelui si de eventuala acoperire a suprafetei) si prin conductie (prin grosimea peretelui) (compozitia materialului (porozitatea) si TIPUL de caramida: arsa/nearsa, plina/cu goluri (economica) etc.)
In functie de acesti factori, peretele transfera catre exterior si respectiv absoarbe si retine in interiorul sau cantitati diferite de caldura per unitatea de suprafata.
 
Nu poate fi asigurata CONSTANTA temperaturii in incapere, dar poate fi asigurata ne-diminuarea temperaturii interioare pe parcursul programului de lucru cu mai mult decat o diferenta data (cateva – putine – grade), ambele temperaturi (atat cea „calda” cat si cea „rece”) incadrandu-se in domeniul confortului termic.
 
Peretii POT asigura evitarea supraincalzirii aerului interior peste o valoare considerata confortabila, ei jucand fata de aerul cald din interior rolul de „panou rece”.

Lucian Davidescu

Păi eu nu contestam pregătirea ta de constructor, ci tocmai pe cea de filolog 😛
 
Nu ştiu cine a zis „apoi sa te astepti ca toata ziua sa ai 23 de grade in casa” (http://en.wikipedia.org/wiki/Straw_man) în afară de tine.
 
Poţi să ai 23 > 22 > 21 > 20 > 19 > 18… etc
 
Iar soluţiile sunt
 
? > ? > ce ziceam despre cărămidă > ! > !
 
La semne de exclamare sunt jde variante. Ai vreuna pentru semnele de întrebare?
 
VictorCh

 @Lucian Davidescu 
Scuze – nu fusese atotnestiutorul, fusesem eu adresandu-ma lui cu niste precizari / completari. (Nu stiu sa „scot” destinatarul presupus de blog.)

RaduMR

 @LD   Mai sunt si alte moduri de rezolvare a problemei, pe „demand-side”.  De exemplu in SUA, unde noaptea curentul e mai ieftin cu 10-15%, cladirile de birouri, spitalele, si orice alti utilizatori masivi de aer conditionat au masini de facut gheata in timpul noptii; apoi topindu-se in timpul zilei, e folosita in racirea aerului recirculat.  Daca curentul in Romania chiar ar fi cu 100% mai scump in timpul zilei decat in timpul noptii, nu s-ar folosi acelasi procedeu?  Ca doar masini de facut gheata nu sunt asa scumpe, si la o asa mare diferenta de pret investitia s-ar rambursa in 2 ani, nu in 15-20.  Dar daca stau sa ma gandesc, parca in Romania am vazut prin ministere fiecare camera cu unitatea sa de aer conditionat, desi aerul conditionat central ar fi si mai ieftin (din punct de vedere al capitalului) si mai eficient (ca consum de energie).  Deci singura explicatie este ca Romania este mai cu mot decat alte tari.

vasile

„La preţurile practicate acum, gazul este de două ori mai ieftin decât curentul. Mai exact, un kwh de gaze (aprox. 1/10 metri cubi) costă 10 bani, în vreme ce un kwh de electricitate costă, noaptea, 20 de bani.”
 
Habar n-aveam ca acum consumul meu de curent e impartit noapte/zi. Eu credeam ca platesc tarif standard, pe baza consumului indicat de dupa contoar 🙂
Lasand gluma la o parte, curentul e acum ~50 bani kw, gazul e ~10. E de 5 ori mai scump (adica la o casa de 250 mpc m-ar costa vreo 2500 lei s-0 incalzesc cu centrala electrica) si cum ambele se vor scumpi in viitor cred ca raportul va ramane acelasi.
Din pacate/din fericire gazul este si va fi cel mai economic mod de a te incalzi (pe tine dar si global –  planeta:)

RaduMR

Am citit acum vreo 2 ani ca in Germania se promovau centrale cu gaze la subsol (nu retin daca la blocuri sau case) care sa mai genereze si curent pe langa caldura. Chiar daca curentul era generat ineficient (sa zicem randament de doar 50%), restul de 50% din energie nu era pierduta, ci folosita pentru incazire.  Pare o solutie destul de eleganta (cel putin pentru urmatorii 20-30 de ani cat mai exista gaze la preturi permisibile), nu am idee cat costa  o astfel de centrala,  Dar pe termen lung pompele de caldura vor fi solutia (si ramane de vazut daca se vor alimenta din electricitate produsa de termocentrale pe carbuni, centrale nucleare, sau panaceea fuziunii)

Lucian Davidescu

@ion
Dacă habar n-aveai, probabil că al tău nu e. Trebuie să ceri tarifarea zi/noapte, pentru care îţi vor monta un contor special. După care vei fi taxat cu 17-20 de bani noaptea.

Prostu satului

N-a fost vb de „centrala electrica”, asta e probabil unul dintre cele mai nefericite moduri in care te poti incalzi.  A fost vb de sisteme care au drept „combustibil” electricitatea – de la pompele de caldura de diferite feluri, trecand prin panourile radiante si ajungand la banalul radiator/calorifer.

Lucian Davidescu

 @Prostu satului „centrala electrica” are un scop foarte îngust dar foarte clar, acela de-a înlocui o centrală cu combustie păstrând însă reţeaua şi radiatoarele existente. 

Lucian Davidescu

Gata, l-am concediat şi pe ăla. E greu să mai găseşti un sistemu bun de comentarii în ziua de azi 😀

 @Lucian Davidescu Mesajul anterior ii fusese adresat lui vasile mai sus, da’ nu ma descurc deloc cu sistemul asta al tau, ma insulta zicandu-mi ca-s „undefined” etc. 🙁
Altfel, sigur, putem discuta; nu incerc sa fiu ironic sau condescendent, dar pur si simplu nu-mi pot imagina de ce ar recurge cineva la o centrala electrica.
Adica pot intelege ca la un moment dat cineva e obligat sa „treaca pe electric” avand in acelasi timp tevaria si caloriferele pozate pe pereti… dar astea-s deja costuri scufundate, ce rost are sa mai arunci bani buni dupa bani rai.
Poate o avea vreo logica in cazul incalzirii in pardoseala…

cezar

Ideea cu incalzire pe curent e ingenioasa si evident nefundamentata.
Tariful de noapte Electrica se aplica de la 22.00 la 7.00 (si in weekend) si nu este 20 ci vreo 27 bani (cu tva,accize si taxa pt. regenerare), ceea ce face ca iarna tariful mediu la 24 ore sa fie cel putin 40 de bani, iar vara aproape de cel normal. Adica enorm de scump fata de solutia gaze, chiar daca mai umblam nitel la cifre 🙂
Cat priveste evolutia preturilor, energia electrica se va scumpi la fel ca si gazele. Cineva trebuie sa suporte certificatele verzi, si consumatorul e ala.

@cezar

Ce de minciuni, probabil ca ai firma de gaze in Sighetu Marmatiei unde a fost explozia.
Kilowatul noaptea e 0,1619 lei. Taxa „pt. regenerare” e inclusa. Cu TVA ajungi la 0,2007. Acciza e 1% deci total = 0,2027. Ai trunchiat adevarul Cezare.

cezar

@aflat in treaba
Calculul meu ramane in picioare, incalzirea pe curent ramane de 3-4 ori mai scumpa decat cea pe gaze chiar si cu tarif de noapte, dimineata, weekend sau mai stiu eu ce.
Evident, in 20-30 de ani gazele se vor scumpi prin disparitie :). Problema e ca la varsta pe care o vei avea atunci, disputele cu gazu si curentu or sa fie ultima ta problema.
🙂

eon

Toate bune si frumoase, dar un bransament electric obisnuit de bloc e dimensionat la o putere de 6 KW, in timp ce o centrala pe gaz ( care produce si apa calda ) are 24 KW. Peste 10 KW normativele ANRE solicita bransament trifazat, ceea ce presupune refacerea integrala a instalatiei interioare a blocului, pe cheltuiala beneficiarului. Nu mai spun ca reteaua de distributie din marile orase, construita in general intra anii 1950-1980 pur si simplu nu suporta o mai mare incarcare – ar trebui sa vedeti penele de curent din ultima perioada, produse exact prin supraincarcarea retelei. Cat priveste energia eoliana, am participat la zeci de sedinte de CTE si de fiecare data proiectantii sustineau ca un astfel de parc eolian va produce in cel mai fericit caz 50% din puterea instalata, si asta pe intervale foarte scurte de timp, in majoritatea timpului functionand la sub 20 % din puterea instalata. In ceea ce priveste pretul, de ce ar vinde producatorii de eolian mai ieftin decat cei hidro, de exemplu, avand in vedere ca reglementarile europene prevad achizitia cu prioritate a energiei provenite din surse regenarabile? Aceasta politica face ca dispeceratele energetice nationale sa tina grupurile termo ( cu pornire grea ) subincarcate, pentru a avea la dispozitie instantaneu ( asta insemnand max 3 minute ) o rezerva de putere de 10%. Am lucrat la o termocentrala din regiunea Ruhr, dotata cu un generator in ciclu mixt gaz – huila de 125+660 MW plus 3 turbine pe gaz de 150 MW fiecare, iar generatorul principal functiona de obicei la 75% din puterea instalata pentru a putea compensa variatiile de putere din retea produse de centralele eoliene din zona. In plus, grupurile pe gaz erau pe pornire rapida, dat fiind ca foloseau turbine de gaz, ( practic niste motoare turboreactoare ) nu cazane de abur – in cazul lor o pornire dura maxim 5 minute, comparabil cu o hidrocentrala. Toate aceste limitari impuse de prezenta in zona a centralelor eoliene cresteau costurile de productie ( si implicit pretul energiei electrice produse ) cu circa 10-15%, platit pana la urma direct sau indirect de consumator.

Lucian Davidescu

Standardul este 30-35% din puterea instalată, maximum 40% într-o zonă cu vânturi foarte bune. Valorile ăstea sunt luate în calcul de la început. La fel şi rezervările de capacitate sau urgenţele, pe care trebuie să le plătească eolienii din buzunarul lor.

eon

Investitorii isi fac acest calcul la parametri pe care ii spuneti dumneavoastra…. dar, atunci cand se fac analizele de siguranta in sistem pentru cazul n-1 ( adica daca o statie de transformare din zona adiacenta cade ) se ia in calcul cazul cel mai defavorabil, adica 100% din puterea instalata. Am avut ocazia sa anchetez prin 2006 un incident de acest tip, produs de o MHC. O comuna intreaga ( aproape 1000 de gospodarii ) s-a trezit duminica la pranz cu toata aparatura electrica arsa din cauza defectarii unei protectii in acea MHC. Chiar daca reparatiile / inlocuirea aparaturii s-a facut pe cheltuiala Hidroelectrica, povestea a durat mai mult de o luna.

tavi

pai dumnezau a dat vant si nemtii fura vantu , uitativa ca au turbine gigantice de 136 de metri , e nebunie curata , o singura astfel de turbina alimenteaza un cartier intreg , daca lucrurile stau asa viitorul pare destul de stralucitor

Stefan Dan

ce te faci cu distributia de electricitate … daca de maine 10% din populatie ar incepe sa consume 5kWh pentru incalzire probabil am ramane toti fara curent – reteaua de distributie este incredibil de subdimensionata 😉

Lucian Davidescu

Păi dacă 10% din populaţie ar citi riscograma ar fi într-adevăr o… problemă 😉

Stefan Dan

touche !

mihai

hm… am un amic care si-a instalat centrala pe curent… a avut noroc că „cineva” trăsese în zona trifazatul că altfel îşi făcea încalzirea direct pe lemne… A spart totul in casa, a tras firele prin pardoseala… şi a aşteptat factura pentru iarna. Decembrie a fost relativ ok… dar Ianuarie şi Februarie l-au omorăt… Aşa că în Aprilie şi-a scos centrala pe curent şi şi-a pus una pe lemne! Costurile au scăzut iarna următoare aproape de 5 ori…
Cât despre instalaţii electrice de încălzire la bloc, în majoritatea blocurilor comuniste se inroşeste firul când dai drumul la o maşină de spălat mai nouă…
Din păcate, deocamdată, investiţia în sisteme de încalzire electrice se poate face doar după o investiţie masivă în infrastructura de curent(extrem de scumpă în unele cazuri) pe care ulterior o predai gratis Enel-ului
Deocamdată cărbunele şi lemnul e cea mai ieftină soluţie..

Danut Ciui

????

Radu

@mihai
De acord ca e prea scump curentul pentru incalzire, nu doar in Romania ci si in SUA unde nu arde asa rau la buzunar. Am locuit multi ani in zona Seattle unde iernile erau foarte blande si curentul foarte ieftin (din cauza ca sunt foarte multe hidrocentrale acolo) si tot iesea $300 pe luna incalzitul pe curent, dar eram prea comod sa imi fac soba cu lemne. Acum m-am mutat in zona unde am la dispozitie gaz pe sist, si incalzirea vine de 5x mai ieftina, desi iarna este mult mai dura decat in Seattle (inca este zapada, pe 16 aprilie).

In Romania e mai scump gazul, dar tot la fel ca in SUA–in orase majore gazul (care poate fi si in Romania de sist, daca Putin se joaca iar la robinet sau cere preturi obscene) este cea mai buna solutie. Apoi ar veni pacura, al carei pret este proportional cu cel al altor hidrocarburi, deci e de recomandat numai daca nu sunt conducte de gaz prin apropriere. Cu toata scumpirea petrolului, pacura tot vine mai ieftina decat incalzirea pe curent (daca pretul kWh trece de 4-5 centi cel putin, dar nu cred ca Romania sa aiba curent asa ieftin).

Daca pacura e prea scumpa, intr-adevar lemnul si carbunele sunt mai ieftine, si incalzirea pe aceasta baza se practica in medii rurale, unde poluarea nu este chiar asa mare problema. Dar in orase majore, zeci de mii de sobe de carbuni ar duce la smog, si din cauza asta este in general interzis. De exemplu smogul din iarna lui 1953 a omorat 4000 oameni in Londra, si de aceea s-au interzis in Londra sobele cu carbuni (cel putin cele cu carbuni inferiori si fara filtre bune la cosuri) :

http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Smog#Effect_on_London

Danut Ciui

????

Gogu

Sa adaug si eu niste cifre, ca tot s-a terminat iarna si putem trage linie: stabilim din start luna de iarna – noiembrie/decembrie/ianuarie/febrauarie/martie. Cost mediu la 200 mp construiti (zona langa Bucuresti; destul de deschis, vant puternic langa lac; casa nu are orientare spre sud-vest, fiind duplex) – 400 ron; mai exact factura maxima 581 oe ianuarie; contor citit in fiecare zi; daca vreti grafice cu consumul zilnic vi-l dau pe mail. Trecerea la o centrala pe curent este destul de simpla la o casa noua; aproape oricine si-a facut casa de curand are deja 380V (asadar si eu); am plita pe inductie 380 – curent iarna asta mediu: 140 ron; pompa centralei are 180W. E o centrala clasica, nu in condensatie; instalalatia e cu caloriefere; casa are caramida poroterm 28 cm + 10 cm polistiren si tencuiala de rigoare. Consider ca daca pretul electricitatii devine competitiv, trecerea este simpla: schimb centrala si trag un fir.
Intrebarea este: daca toti trec pe electric, gazul nu se va ieftini? Rezervele de gaz nu sunt asa mici; iar daca s-a terminat gazul, atunci si petrolul s-a terminat de ceva vreme; daca gazul e o problema, cu termocentralele pe gaz ce facem? Eu nu cred ca raportul se va schimba major astfel incat sa justifice trecerea de la gaz la electric.
Exista totusi o metoda prin care sa scadem preturile: recent s-a legiferat faptul ca distribuitorul de energie electrica e obligat sa preia excedentul unui mic producator casnic; deci oricine are o eoliana sau un panou solar, scapa de problema stocarii. In acest caz noaptea va scadea destul de mult pretul la electricitate si poate va pune presiune pe pretul gazului sau va inclina balanta.
Consider ca investitiile in pompe de caldura ar putea justifica la scara de complex; pentru o singura casa, este extrem de dificil de amortizat, cu tot sprijinul statului; mai exact: sa platesti caldura de 60.000 euro, ca sa amortizezi acel sistem e o sarcina pe termen lung, la 500 euro/an (asta daca incalzesti toata casa la 23grade). Consider ca poti investi acei bani mult mai inteligent si cu profitul acoperi lejer diferenta de 1500 ron/an (6 x 250 – teroretic cu atat ar fi mai ieftin pe luna incalzirea prin pompe de caldura); evident ca acest calcul nu se aplica celor care deasuprea unei ape geotermala la 90 grade.

Radu

@Gogul
„Eu nu cred ca raportul se va schimba major astfel incat sa justifice trecerea de la gaz la electric.”
Probabil ca ai dreptate, Romania nu o sa aiba paispe reactoare nucleare in viitorul apropriat sau chiar pe termen mediu. Pompe de caldura pot incalzirea pe baza electrica de 2-3x mai eficiente decat sunt acum, dar tot e mai ieftin pe gaz sau pacura (daca acestea nu se dubleaza inca o data la pret cel putin). Plus ca pompe de caldura necesita investitii in jur de 10k USD, si daca tot investesti asa mult, se merita investit in mici centrale pe gaz cu co-generare (in care 30% din gaz sa se transforme in energie electrica, si 70% din gaz in caldura care oricum este utila, ci cel mult 5% din acea caldura se pierde).

„In acest caz noaptea va scadea destul de mult pretul la electricitate si poate va pune presiune pe pretul gazului sau va inclina balanta.”
Nu cred ca va scade cu mai mult de 10%–pur si simplu se vor opri hidrocentralele pe timp de noapte, si termocentralele pe gaz se pot tura mai incet. Doar tari ca Franta, care au curent 75% nuclear nu isi pot tura centralele nucleare mai incet, dar si atunci pompeaza apa in amont inapoi in baraj hidro, si stocheaza asa energia, si tot nu e mai scazut pretul curentului pe timp de noapte cu mai mult de 15% decat normal.

„Consider ca poti investi acei bani mult mai inteligent si cu profitul acoperi lejer diferenta”
Dobanzile/profiturile pe viitor vor fi in general mult mai mici ca pana acum, cel putin daca vrei sa minimizezi riscul. Exista exceptii, dar necesita efort si noroc. Pe de alta parte, si finantarea pe termen lung este mult mai ieftina acum in lumea dezvoltata, asta daca intrunesti anumite garantii. Tocmai faptul ca finantarea este asa ieftina ar trebui sa stimuleze investitiile in lucruri care cresc eficienta energetica, fie in mod activ (pompe de caldura etc), fie in mod pasiv (termoizolare). Dar criza tot va mai dura ani de zile… (la japonezi dureaza de peste 20 de ani)

Florentin

O plita electrica de bucatarie necesita modificarea si refacerea instalatiei electrice a locuintei ?

Dan Ştefan

ai actualizat cu preturile de anul asta ? 🙂

Gazele „incaseaza” anul asta doua bucati de 8% si una mai mica parca, fix in prag de iarna. Fata de anul trecut gazul la pers fizice a ajuns la 0.126lei/kWh (incl. TVA). Iarna viitoare va fi in prag de 0,15lei/kWh … si usurel cele scrise mai jos se apropie de adevar.

Intre timp am studiat treburile legate de instalatiile in pardoseala legate la sisteme cu peleti, ventilatii cu recuperare de caldura .. o intreaga poveste despre cum sa te doara in bască de pretul gazelor 😉

Adrian Andronache

Hai sa punem si incalzirea pe biomasa/deseuri de gradina, prin compostare. Am de gand sa fac un asemenea sistem la casuta mea….Cost initial: cca 1000 lei. Cost de operare: zero

Sarkany Istvan

Consumatorii captivi nu plătesc preț negociat la curent. Ei plătesc cam 30 de bani/kWh, ceea ce e triplu față de gaz. Cel puțin pe moment. Dacă de exemplu ai putea introduce curentul produs de tine în sistem ca în țările civilizate, ecuațiile s-ar schimba drastic. La noi însă nu se poate. Cică e prea complicat. Asta de la un director de electrica. Fir al naibii de complicat să pui contoare bidirecționale…

Carmen Dumitru

da ,esti bine

Valeriu

Va multumesc frumos pentru informatiile prezentate in acest articol. Intrucat articolul a fost publicat acum aproximativ 5 ani ar fi foarte utila o actualizare cu preturile de azi. In masura in care aveti timp si condsiderati ca este util.
Sa auzim numai de bine!

George

Am o casa de cca 200mp si nu este reteaua de gaze este destul de departe astfel ca necesita investitie prea mare pentru a fi accesata. Casa este bine izolata, sus, jos, pereti, suprafata vitrataa; incalzirea electrica necesita 6kw permanent (am 380V) pentru 32 grade plus sau minus 1 grad functie de temperatura exterioara. Costul pentru cei 6 kw este de peste 2000 lei lunar (totalul facturi impartit la kwh da cca 0,5 lei/kwh, multe taxe, accize…)
GPL ar fi putin sub pretul curentului electric dar mai prezinta un avantaj: se poate face economie datorita puterii instantanee mai mari a centralei, daca lipsesc 3 zile pot opri centrala (nu chiar de tot) si sa reincalzesc casa destul de repede. La curent recuperez 1 grad pe zi pentru ca puterea instalata nu permite un consum instantaneu mare.
Tarifele diferite zi/noapte la curent au disparut din oferta asa ca mai e cale lunga pana sa ne incalzim cu ajutorul curentului electric.
Tocmai studiez piata sa-mi montez o butelie mare de propan in curte.

George

O greseala mai sus, 23 grade corect, 32 grade gresit.