Standard
Lucian Davidescu

Finanţarea per elev şi per pacient: ghid de proastă utilizare

Înscrierea în şcoli încurajează mediocritatea.

Legea care prevede finanţarea per elev ar trebui să fie pusă în aplicare începând de anul acesta. Probabil chiar va fi, însă cu rezultate nule, pentru că un alt set de proceduri va anula presupusele efecte bune.

Înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa întâi a fost concepută astfel încât să uniformizeze numărul de elevi din şcoli, în ideea că şcolile bune vor fi şi mai înghesuite iar cele proaste şi mai pustii. Or, exact asta este ideea finanţării per elev: să răsplătească şcolile performante şi să le trimită în faliment pe cele proaste.

Sigur, ulterior câştigătorii vor putea prelua faliţii pentru a le folosi baza materială, însă păstrând propriul management şi propria reputaţie. „Şcoala” nu trebuie să se identifice automat cu un singur corp de clădire dintr-o locaţie precisă.

Nu se întâmplă nimic din toate acestea. Ba chiar mai rău, procedura nu va echilibra numărul elevilor în şcoli ci îl va dezechilibra, dar în mod absolut aleator.

Procedura de înscriere prevede trei paşi. În prima fază, copiii se înscriu exclusiv „în şcoala de circumscripţie”. În a doua fază, cei care nu au vrut şcoala de circumscripţie se înscriu la alte şcoli, unde pot fi admişi „în limita locurilor disponibile”. În a treia fază, cei care n-au găsit „locuri disponibile” se întorc în „şcoala de circumscripţie”. Evident, dacă ea este deja plină locurile trebuie suplimentate iar numărul exact nici nu poate fi anticipat şi nici nu se autoreglează într-un fel. E o adevărată loterie, în care câştigă şcolile nici-prea-prea-nici-foarte-foarte în dauna celor foarte bune şi a celor foarte proaste.

Cam la fel s-a întâmplat în cazul medicilor de familie. După ce autorităţile au constatat că şi-au atins scopul, unii medici având mulţi pacienţi iar alţii puţini, s-au răzgândit şi au plafonat fie numărul de pacienţi fie sumele decontate. Evident, în felul acesta a dispărut motivaţia medicilor convingători de-a lua pacienţi în plus, asigurând astfel clienţi pentru ceilalţi. Totul, în numele unei false griji a statului pentru pacienţi, că „n-au timp medicii de ei”. Desigur, pretenţia statului că ştie mai bine cât de satisfăcut este un om de serviciile pe care le primeşte este cel puţin stupidă.

Poate că unii preferă să aibă un medic foarte bun chiar dacă îl vizitează o dată la cinci ani. Poate că alţii preferă să stea la consultaţie cinci minute şi să primească o trimitere corectă şi o recomandare bună, decât să piardă jumătate de oră şi să primească o aspirină. Poate că alţii, dimpotrivă, preferă să vină regulat la cabinet „ca să stea liniştiţi”. Iar cei nemulţumiţi de aşteptare sau de calitatea serviciilor pot oricând să se mute din proprie iniţiativă.

Pentru că toate lucrurile acestea nu se întâmplă, exact cei mai buni dintre medicii primari pleacă din ţară.

Cei fără pacienţi se descurcă cu bani mai puţini, deşi soluţia pentru ei ar fi să se angajeze la câte un medic de succes, de la care să mai fure meserie.

Câştigă şi de data asta cei care reuşesc să jongleze cu cifre mari, atenţie selectivă şi deja-clasicele rebate-uri de la producătorii de medicamente: mediocrii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Iulian

Oameni buni, fără supărare, dar mi-e mi s-a acrit până peste cap de ideile astea neoliberale. Până una alta, nu ne-am lămurit dacă funcţionează cu adevărat în economie, în schimb există o goană disperată de a le aplica într-o grămadă de domenii care nu au nicio legătura cu economia. Citez: „exact asta este ideea finanţării per elev: să răsplătească şcolile performante şi să le trimită în faliment pe cele proaste. Sigur, ulterior câştigătorii vor putea prelua faliţii pentru a le folosi baza materială, însă păstrând propriul management şi propria reputaţie”. Despre ce vorbim aici, despre o afacere cu gogonele sau despre viitorul unor copii. Este absurd! Şcolile proaste nu trebuie lăsate să „dea faliment” pe spinarea copiilor, ci trebuie ajutate. Uite un model de succes, şcoala finlandeză, care nu are nicio legătură cu ideile neoliberale ( http://www.smithsonianmag.com/people-places/Why-Are-Finlands-Schools-Successful.html ). Finanţarea per student se aplică de câţiva ani în învăţământul superior. Cu ce rezultate? A crescut calitatea învăţământului superior? În 2006 Universitatea din Bucureşti era în primele 500 din lume. Acum nu mai prinde Top 600 ( sursa: http://www.topuniversities.com/institution/university-bucharest/wur ). Universităţile de stat din România s-au transformat în fabrici de diplome, concurenţă neloaială pentru „Spiru Haret”. Se luptă pentru un număr cât mai mare de studenţi, coborând standardele. Un text foarte bun pe această temă, aici: http://www.criticatac.ro/14525/de-ce-rector-nu-este-manager-al-universitii/

Lucian Davidescu

„domenii care nu au nicio legătura cu economia”
Să înţeleg că educaţia nu are nicio legătură cu economia. După părerea ta, asta e bine sau e rău.

„Despre ce vorbim aici, despre o afacere cu gogonele sau despre viitorul unor copii”
În momentul ăsta, vorbim despre o afacere cu gogonele (şpagă la înscriere, meditaţii, afterschool, caiete „speciale”, concursuri cu taxă de participare etc etc etc)

Iulian

Dacă nu am fost suficient de clar, explic mai bine: o şcoală nu trebuie să funcţioneze după aceleaşi reguli ca o unitate economică. O şcoală nu trebuie să aibă ca scop atragerea unui număr cât mai mare de „clienţi” (citeşte elevi/studenţi). Lucrul ăsta se întâmplă deja în învăţământul superior iar rezultatele sunt vizibile pentru cei care sunt dispuşi să le vadă şi nu sunt orbiţi de îndoctrinarea ideologică.

Norbert Petrovici explică în articolul de pe CriticAtac care sunt consecinţele finanţării per student: facultăţi „la modă” supradimensionate, exemplu Psihologia de la UBB are 6700 de studenţi (are nevoie ţara de atâţia psihologi?) în timp ce alte specializări sunt lăsate de izbelişte pentru că nu sunt la modă şi nu atrag studenţi mulţi, Petrovici dă exemplul facultăţii de Fizică (bănuiesc că fizica nu e un lucru important?). În timpul acesta calitatea învăţământului scade, pentru că Universităţile sunt interesate numai de numărul de studenţi, nu şi de calitatea învăţământului, iar studenţii sunt interesaţi doar să obţină o diplomă la modă, cât mai uşor (vezi Psihologia). Consecinţe calitatea învăţământului superior scade într-un ritm alarmant, în timp ce avem din ce în ce mai mulţi absolvenţi (citeşte şomeri cu diplomă). Tineri care nu a învăţat nimic şi care nu îşi găsesc loc pe piaţa muncii pentru că sunt prea pregătiţi pentru un post de chelner (în opinia lor) şi nepregătiţi pentru un post de fizician sau chimist (în opinia angajatorilor).

Efectele acestui sistem sunt extrem de perverse. Nu numai că zeci de mii de tineri îşi pierd vremea în facultăţi inutile (prin dimensiunea lor), apoi mai fac şi un master şi se trezesc şomeri la 25 de ani, cu un teanc de diplome. Pe de altă parte Facultăţile sunt nevoite să scadă calitatea învăţământului, cele „de succes” pentru a putea menţine un număr foarte mare de studenţi, celelalte pentru a atrage totuşi câţiva studenţi, care ar fi ispitiţi să meargă la psihologie, că e mai uşor, de ce să-şi bată capul cu fizica. Efectele se văd.

Repet, România nu are nicio universitate în Top 600 în lume. În anul 2006, Universitatea din Bucureşti era în top 500, după câţiva ani buni de aplicare a sistemului de finanţate per student, a luat-o „la vale” cu o viteză remarcabilă. Dacă aveţi curiozitatea să răsfoiţi siteul topuniversities.com o să constaţi că o să găsiţi Universităţi din Slovenia, Belarus, Kazahstan şi chiar Pakistan peste nivelul celor româneşti. De ce? Poate ar merita şi problema ăsta o dezbatere.

Revin la exemplul şcolilor finlandeze. Constatăm cu uimire de câţiva ani că elevii finlandezi sunt cei mai bine pregătiţi din Europa. Nu e un miracol. Linkul de mai sus explică foarte clar cum au reuşit, iar soluţiile lor nu au nicio legătură cu finanţarea per elev sau concurenţa între şcoli şi „falimentul” instituţiior de învăţământ necompetitive. Dimpotrivă. Iată câteva „secrete” ale succesului finlandez: şcolile mai slabe au fost ajutate mai mult; elevii mai slabi sunt ajutaţi mai mult; au investit în pregătirea cadrelor didactice; în Finlanda meseria de profesor este extrem de căutată şi de respectată; profesorii sunt remuneraţi decent şi încurajaţi să îşi perfecţioneze permanent pregătirea profesională; elevii nu încep şcoala înainte de vârsta de 7 ani, în primii 6 ani nu sunt evaluaţi deloc, nu stau la şcoală mai mult de 4 ore pe zi şi nu primesc deloc teme în primii ani; toţi elevii Finlandei au asigurată masa de prânz, gratuit! Toate aceste idei sunt inedite pentru România. În plus, cheltuielile per elev în Finlanda sunt mai mici decât cele din sistemul public de învăţământ din SUA, iar rezultatele sunt mult mai bune.

Iar calitatea unei unităţi de învăţământ se evaluează după pregătirea absolvenţilor, nu după numărul de elevi.

În final, nu înţeleg cum o să dispară şpaga la înscriere, meditaţiile, caietele „speciale” etc, prin introducerea finanţării per elev şi în învăţământul preuniversitar? Dacă vor exista difetenţe tot mai mari între şcolile de „succes” şi celelalte nu se va intensifica cursa părinţilor pentru a-şi înscrie copii în şcolile bune? şcolile bune vor putea înscrie un număr infinit de copii? Dacă nu, atunci nu va creşte şi şpaga pentru înscrierea în aceste şcoli. Ce facem cu părinţii care nu îşi permit să de şpagă? Pentru că dacă se licitează pentru un loc într-o şcoală bună, mereu vor exista părinţi care nu vor putea să plătească şpaga. Îi lăsăm pe copii în şcoli mizerabile, „necompetitive”, care se îndreaptă spre „faliment”? Numai mie mi se pare scenariul ăsta abominabil? Poate că ar trebui să mai aruncăm o privire la şcolile finlandeze.

Luc

Iulian, multumesc pentru comentariu, care ar putea foarte bine sa fie articol principal in sine!
Lucian nu are nici el replica si tind sa cred ca e de acord cu tine, doar ca nu poate sa o recunoasca, pentru ca el trebuie sa scrie articole in fiecare zi si sa isi mentina parerea, directia. Business’ul lui 🙂

Dar exact asa este, dupa parerea mea, educatia nu e o afacere. E o piatra de temelie a societatii care trebuie gandita pe cel putin 30-40 de ani inainte, si trebuie asezata pe principii nu pe profit. Profitul astazi e, maine nu mai e, dar principiile sunt universale.

Numai bine si multumesc inca o data pentru articol si pentru comentarii!

Lucian Davidescu

@luc
„Lucian nu are nici el replica si tind sa cred ca e de acord cu tine, doar ca nu poate sa o recunoasca, pentru ca el trebuie sa scrie articole in fiecare zi si sa isi mentina parerea, directia. Business’ul lui”

Sigur, sigur, iar tu eşti de acord cu mine dar nu poţi să recunoşti pentru că îţi şantajezi elevii că dacă nu fac meditaţii cu tine rămân corigenţi. Mai bine să nu fabulăm 😀

„E o piatra de temelie a societatii”

Sau un lemn de temelie, după limbaj – pentru care desigur că „şcoala” are toate meritele 😛

Logosfera.ro

Ar fi bine sa avem macar mediocracy… dar dupa ce pleaca cei care sunt buni, media se reface din nou… in jos… si asa ajungem la idiocracy…

punk

Problema cu „scolile bune” care ar atrage mai multi scolari e ca nu exista un criteriu cinstit de departajare, copiii sunt fungibil. Pana acum criteriul era: suntem obligati sa preluam copiii din zona scolii, iar restul locurilor se ocupa de cei dispusi sa plateasca spaga minima. Spaga minima ajungea la cateva sute de euro pentru scolile bune.
Ok, sistemul asta care-i obliga pe parinti sa riste pierderea locului la scoala de cartier si redistribuirea la o scoala si mai proasta e unul dubios. Dar care e solutia ? Parintii sa introduca in calculator, pe langa lista de optiuni, si suma pe care sunt dispusi sa o plateasca ?

Lucian Davidescu

„nu exista un criteriu cinstit de departajare”
Ba există, numărul de înscrieri

punk

Scoala „buna” are mai multi inscrisi decat locuri. Mult mai multi, sa zicem 3:1. Suntem in 2012 deci nu exista posibilitea de a folosi localurile altor scoli in „faliment”. Concret, cum procedezi ? Cine are dreptul sa se inscrie ? Daca toti, cum suplimentezi numarul de locuri ?

Lucian Davidescu

Păi nu văd de ce e complicat. Dacă nu s-au înscris destui elevi, e clar că profesorii nu îşi vor putea lua salariile întregi, deci şcoala e în prag de faliment. În momentul ăsta, directorul trebuie să plece, şcoala să intre juridic în lichidare, locaţia şi baza materială – să fie preluate de o şcoală care are prea mulţi înscrişi (deci care a demonstrat că e în stare să facă treabă) profesorii – reangajaţi doar care se califică după noile standarde. Se poate face oricând.

punk

O şcoală din Cotroceni are de 2 ori mai multi înscrişi decât locuri. O alta şcoală din sectorul 5, sa zicem una din Prelungirea Ferentari îşi acoperă doar jumătate din locuri.
Concret, cum are loc procedura asta de faliment a şcolii din Ferentari şi absorbţia de către o alta şcoală ? Cum crezi ca or sa reacţioneze părintii din şcoala „buna” când afla ca au fost „repartizaţi” la localul din Ferentari ? Ce se întâmplă cu copiii de acolo, sunt amestecaţi cu ceilalţi ? Practic ai mutat şpaga de la înscriere la repartiţie.

Motivul pentru care pun şcoala „buna” intre ghilimele este ca nu prea exista asa ceva. Calitatea învăţământului dintr-o şcoală are prea putina legătură cu „managementul performant”. Ce exista de fapt :
– Părinţi cu posibilităţi materiale peste medie, interesaţi de calitatea educaţiei primite de odrasle; mobili (bona, automobil etc.)
– Profesori care ii vânează pe cei dintâi, pentru ca asta înseamna copii studioşi, curaţi, multe meditaţii şi plocoane
– Zone unde majoritatea părinţilor au posibilităţi sub medie, şi şcolile arata în consecinţă
– Foarte mult rasism, cinic vorbind justificabil

Iată cum apar în practica „şcolile bune”, prin polarizare în raport cu cartierele sărace. Povestea cu concurenţa şi absorbţia şcolilor este o chestiune ce ţine de dogma economica.

Dacă vrei sa propui un sistem total privatizat, sau unul pe vouchere plătite de stat şi furnizor privaţi, atunci zi-o pe şleau fără sa te ascunzi după corcoduşul pseudocompetiţiei în sistemul public.

Lucian Davidescu

Exemplul încearcă să fie spectaculos şi reuşeşte să fie nerealist. De unde afinitatea Cotroceni-Ferentari? Mult mai realiste sunt cuplurile Cotroceni-Sebastian, Sebastian-Rahova, Rahova-Ferentari.

punk

E cat se poate de realist, per global scolile care vor da „faliment” vor fi tocmai alea din Ferentari, Aparatorii Patriei, Chitila. Cele mediocre isi vor acoperi locurile, deci o scoala de „succes” va avea doar optiunea sa faca „achizitii” la periferie, in cartierele dubioase si cu multi tigani – alea de care fug toti parintii.
Asta pentru ca, asa cum spuneam, succesul scolii este strict legat de calitatea copiilor si a zonei, nu de abilitatile manageriale ale conducerii.

punk

Cel care trebuie sa vina cu dovezi esti chiar tu – pentru ca tu propui schimbarea. Eu zic doar un lucru de bun simt pentru oricine are tangenta cu sistemul de invatamant din alta postura decat cea de „upper middle class parent”; demonstreaza ca nu e asa: cifre, statistici, nu doar dat din mana pe dogma economica. Demonstreaza mai ales impactul asupra celor mai dezavantajati copii, aia din Ferantari si de la tara – ei sunt afectati de politica publica, nu copiii familiilor bune din orasele mari, care vor fi bine educati si in Africa subecuatoriala.
Asa cum am sugerat, majoritatea parintilor accepta scoala de cartier din lipsa de mobilitate. Cand cartierul e sarac, scoala arata in consecinta si apare fenomenul de fuga spre scolile „bune”. De aia apare polarizarea Ferentari-Cotroceni, nu spor incremental Rahova-Sebastian.
Din moment ce directorul nu controleaza politica de HR (i se impun oameni prin examen national, salarii „pe grila”) nici cea de investitii (primarie, inspectorat), beneficiul pe care il au copiii din Ferentari ca directorul are biroul in Cotroceni e fix pix.

ionut

„Parintii sa introduca in calculator, pe langa lista de optiuni, si suma pe care sunt dispusi sa o plateasca ?”

Fix asa! Problema e invatamantul „public” adica „gratuit” si obligatoriu. Raspunsul e privatizarea reala a invatamantului ( care e doar o parte a educatiei), un bun economic ca oricare altul. Voucherele de la stat nu inseamna privatizare, ci, din contra, etatism sporit si intarit.

iokan

@Lucian : 6000 psihologi? E clar ca planificarea socialista stia pe ce lume traieste, mai mult decat piata de azi. De fapt, despre care piata vorbim? Pe piata invatamantului, psihologia ‘se vinde’. Pe piata muncii- nu.Cine si cum va impaca aceste doua piete?
@LD :”orice altceva hotărâm noi aici” – tarile sunt respectate in functie de succesul industrial, care atrage si puterea militara. Astea sunt probleme de inginerie. Ingineria are nevoie si de matematicieni si fizicieni si , nu in ultimul rand, de tinichigii, sudori, strungari si electricieni …si economisti!.Pe langa ei vor putea trai si psihologi, artisti, visatori si originali.Societatea postindustriala, ‘a cunoasterii’ , a speculatiilor financiare ,poate exista doar pe baza unei industrii si agriculturi foarte productive si cand uita asta, ajunge la criza actuala.China, India, Japonia si chiar SUA nu s-au impus in lume prin psihologi , avocati sau pictori.

Lucian Davidescu

Normal, socialiştii le ştiau pe toate, probabil că doar sabotajul capitalist ne-a dus în mizerie şi faliment

trolu

scolile generale ca si medicul de familie ca si politistul de proximitate (!) ar trebui sa aiba o caracteristica fundamentala: sa fie in imediata apropriere a copilului, pacientului etc doar o politica neoconservatoare face o afacere de stat cu aceste servicii publice de maxima generalitate, universalitate, gratuitate etc
pentru ca oriunde in lume vor fi si scoli bune si mai putin bune la fel si medici sau politisti iar rolul statului e sa ajute cele mai putin si nu sa le desfiinteze pe ideea ca toate cele ramase vor fi foarte bune !?!

Lucian Davidescu

„sa fie in imediata apropriere a copilului, pacientului”
Păi să fie, cine spune să nu fie, întrebarea e ce faci când copilul, pacientul fug ca de dracu’ de şcoala şi medicul de la colţ. Îi obligi să se ducă acolo?

robert30ro

„În final, nu înţeleg cum o să dispară şpaga la înscriere, meditaţiile, caietele „speciale” etc, prin introducerea finanţării per elev şi în învăţământul preuniversitar? Dacă vor exista difetenţe tot mai mari între şcolile de „succes” şi celelalte nu se va intensifica cursa părinţilor pentru a-şi înscrie copii în şcolile bune? şcolile bune vor putea înscrie un număr infinit de copii? Dacă nu, atunci nu va creşte şi şpaga pentru înscrierea în aceste şcoli. Ce facem cu părinţii care nu îşi permit să de şpagă? Pentru că dacă se licitează pentru un loc într-o şcoală bună, mereu vor exista părinţi care nu vor putea să plătească şpaga. Îi lăsăm pe copii în şcoli mizerabile, „necompetitive”, care se îndreaptă spre „faliment”? Numai mie mi se pare scenariul ăsta abominabil?”
Nu , tovarase , nu numai tie , pariu si ca lui Ion Iliescu i se pare la fel.
Cum o sa dispara spaga ? Pai , prin taxe , tovarase , Pe mine nu ma dau banii afara din casa , dar platesc 1000 RON / luna ca fetita mea sa urmeze o scoala particulara si sunt foarte multumit ,
Si gratis si bun nu se poate , tovarase ; vrei o scoala buna , platesti ; n-ai bani , asta este , calul de dar ….
„şcolile bune vor putea înscrie un număr infinit de copii?” nu , scolile bune nu vor mai fi gratis . vrei o scoala buna pentru copilul tau ? Muncesti mai mult , mai tai din cheltuieli si PLATESTI !!!
„Ce facem cu părinţii care nu îşi permit să de şpagă?”
Ii trimitem la scolile gratuite ( si evident de o calitate mult mai slaba decat cele cu plata ).
Welcome to capitalism !

Eugen Vasile Negrescu

Vad ca pe aici pe site e plin de onanişti ce o ard darwineşte.Papagali gen ionutz şi robert30ro.Am şi eu la facultate id i oti de aştia asistenti universitari din generaţia 90 care se cred miezul..

Lucian Davidescu

Ai parţial dreptate, chiar nu mai e nevoie de încă unul. Pa

Sanda Dan Ion

DA DOMNULE DAVIDESCU, SUBSCRIEM LA AFIRMATIA DUMNEATALE DESHI E CLAR CA SE VOIA/ESTE UN SOFISM!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.