Standard
Lucian Davidescu

Despărţirea României de UE

Chiar dacă formal România este parte a Uniunii Europene, interesele economice nu sunt perfect convergente – un lucru firesc pentru oricare dintre membri, de altfel.

Însă deciziile din ultimele zile, care au ca finalitate susţinerea necondiţionată a zonei euro, fac ca traseul României şi al majorităţii ţărilor care au aderat în ultimul deceniu să fie complet rupt de proiectul care începe să se concretizeze acum sub forma „Statelor Unite ale Europei”. Eventuala apartenenţă a României în viitoarea entitate va fi tot formală. Însă asta nu este o veste proastă, ci dimpotrivă.

Statele Unite ale Europei înseamnă sforţarea birocraţiei bruxelleze de-a salva zona euro şi de-a conserva standardul economic ridicat cu care vestul s-a obişnuit. Cel mai probabil, încercarea va eşua, însă va fi un eşec lent, întins pe ani buni. Însă, pentru statele emergente de la periferia Europei, efortul va ţine deschis robinetul cu bani care le-a ajutat şi până acum să se desprindă de catastrofa economiei planificate.

Uniunea Europeană e divizată acum în patru mari zone de interese financiare.
Principala zonă este axa Franţa-Germania (la care se adaugă Olanda, Austria, Finlanda etc.), care promovează proiectul european cu tot cu mijloacele politice şi materiale necesare. Chiar şi printre ele există dubii şi dispute, dar direcţia generală este înainte.
A doua zonă este a euroscepticilor – Marea Britanie, Danemarca, Suedia, care din motive individuale preferă să stea de-o parte. Ele au sperat sau încă speră că se pot dezvolta independent mai bine decât în echipă.

A treia zonă este a risipitorilor – Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania, care s-au împrumutat atât de mult încât acum au nevoie de ajutorul altora. Sau, mai exact, moneda euro are nevoie ca ele să fie ajutate.

Ultima zonă este a nou-veniţilor – România, Bulgaria, Ungaria, Polonia etc, pentru care inflaţia din zona euro se traduce în creştere economică sănătoasă internă. Și pentru care austeritatea din zona euro înseamnă recesiune severă.

Pentru situaţia în care a ajuns moneda euro nu sunt de vină nici nou-veniţii, nici euroscepticii, şi nici măcar risipitorii. De vină sunt chiar Franţa şi Germania, care din 2003 şi-au folosit influenţa decisivă pentru a călca în picioare tratatul de la Maastricht, pentru a-şi mări deficitele bugetare adică pentru beneficii politice pe termen scurt. De atunci, cel mai mare avantaj al monedei euro a devenit cea mai mare vulnerabilitate. Separarea băncii centrale de interesele unui singur guvern era de natură să dea încredere că moneda nu va fi folosită pentru a-i taxa pe posesorii ei, aşa cum se întâmpla şi se întâmplă cu toate celelalte monede în frunte cu dolarul. Însă acest avantaj cerea auto-disciplină, pe care nici măcar cei mai puternici membri ai zonei euro n-au putut-o păstra.

De atunci a urmat o serie inevitabilă de paşi înapoi, care a culminat cu ruperea aproape tuturor tabu-urilor pe care le avea Banca Centrală Europeană. Fiecare concesie a însemnat pentru statele membre reducerea motivelor de-a fi în interiorul zonei euro şi creşterea tentaţiei de-a ieşi.
Însă pentru statele periferice, unde banii s-au revărsat căutând orice de cumpărat, fiecare euro tipărit s-a transformat în aur pentru economie.

Acelaşi lucru se va întâmpla acum, când, fără să-şi fi dorit asta şi fără mari şanse de a-şi atinge scopul, Europa „veche” se va sacrifica pentru integrarea completă a rătăciţilor şi a risipitorilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Liviu Stoian

Da, avem de a face cu o canibalizare a economiilor prinse in tarcul european. Micile economii est-europene care nu au stiut sau nu au putut sa se ascunda printre tufe au devenit victime ale marilor pradatori vest-europeni. Romania se indreapta cu viteza spre a deveni mahalaua Europei in care cine are ceva bani gaseste destule prostituate sa ii faca pe plac. Anesteziate de satisfacerea intereselor personale, conducerile guvernelor est-europene au cazut in contemplatie, nereusind sa impuna nici macar o singura masura de protectie a propriilor economii. Romania se pare a fi in cea mai ingrata situatie, cu un presedinte preocupat doar de propria imagine, aflat pe ultimele trepte ale palatului Cotroceni si un guvern aflat la primele lectii de functionare, cu o gasca politico-economica invatata doar sa ia si cu o masa salariala inspaimantata ca maine va fi mai rau decat azi, tara noastra se indreapta cu pasi mari spre propriul sau faliment, anuntat de rostogolirea de la luna la luna a tot mai multor datorii. Romania are nevoie de un punct de inflexiune daca vrea sa supravietuiasca crizei. Acest punct este legat de masurile odioase ale FMI si de capacitatea sau incapacitatea de a introduce in ceasul al doisprezecelea un management macar cinstit in sectorul de stat.

Victor Draghicescu

Eu nu vreau să mă apere statul. Vreau doar să nu îmi mai dea în cap şi să mă ţină la cozi interminabile… M-am săturat să îmi storc capul cu idei prin care să eficientizez statul; e ca atunci când nu poţi face ordine pentru că ai prea multe obiecte. Trebuie să arunci din ele fără regret. Ar fi mai bine în România dacă guvernul nu ar putea să mai ”facă” atât de multe lucrui (de exemplu să schimbe suma necesară pentru înfiinţarea unui ONG şi să mă oblige să iau procedura de la capăt. Pot să dau exemple până mâine; când statul nu face nimic mie mi-e bine pentru că lucrurile sunt previzibile)

Georgeta Gombos

Sunte-ti prea activ comentator dle Stoian.
Dvs ati comentat doar titlul articolului de mai sus.
Rog sa postati un comentariu si la continutul articolului, dupa ce in prealabil o sa-l cititi.i

Liviu Stoian

Georgeta Gombos
OK Sa le luam pe rand:
1. Deciziile din ultimul timp ignora Romania si asta e de bine. Pentru a intelege ceva trebuie sa vedem ce cauta tarile mici in UE. Mai intai este viziunea (!), vorbe…, apoi este Germania care se sufoca intre granitele sale. O masina uriasa fara materiale si fara piata suficiente, care vrea un „spatiu vital” Ea singura are nevoie de noi, fara frontiere, fara taxe vamale, dar cu resurse libere si populatie crestina…. Germania are vocatia federatiilor de la „Liga Hanseatica” la RFG si la landurile de azi. URSS avertiza inca din 1976 ca integrarea (in UE) nu va fi altceva decat un nou imperiu german. Pana si bancnota Euro este copiata dupa marca germana. Deciziile dramatice din ultimii ani sunt mai dificil de explicat in cateva cuvinte, dar au legatura cu nemultumirea SUA legata de contributiile europene la razboaiele sale si sfidarea prilejuita de infiintarea monedei comune. Asa s-au hotarat SUA sa tranteasca economia mondiala si au reusit. Au aratat tuturor ca daca SUA pierde, pierd toti. Controlul exercitat asupra economiilor europene le-au permis sa scoata la lumina tot putregaiul bine ascuns si pe rand au inceput sa tipe toti. Acum, in spatele usilor inchise, s-au facut intelegeri si foarte probabil ca lucrurile se vor calma, iar criza va fi speculata de ambele parti. Printre lucrurile care sunt pe punctul de a se schimba este si o politica de deficit + devalorizare practicata traditional in Europa. Era un joc si inca mai este prin care statele cheltuiau mai mult decat aveau si compensau prin devalorizarea monedei. Odata cu aparitia Euro, o asemenea politica ii afecteaza si pe cetatenii altor state si iese scandal. Germania vrea un Euro solid si nu admite devalorizarea, asa ca a propus fie renuntarea la deficite, fie iese din combinatie. Problema nu ne priveste inca, dar daca vrem sa aderam la Euro trebuie sa ne aliniem.
2. Impartirea in cele 4 zone este discutabila. Sunt foarte multe de spus aici. Bunaoara, un articol dintr-o revista de strategie atentiona asupra faptului ca Marea Britanie este pregatita sa se infrupte din ramasitele unui esec al UE. Eu insa as paria pe Germania care a dovedit de multe ori ca reuseste sa-si atnga obiectivele. De altfel, pentru cine nu stie, banii Greciei, de la care a izbucnit scandaluli sint in Germania si Franta si deci nu sunt motive ca aceasta tara sa fie abandonata. Grecia va fi ajutata picatura cu picatura decenii.
3. Este prea superficial sa apreciem cine se sacrifica si pentru ce. Pana la urma, economiile tarilor mici au fost sacrificate (canibalizate) cand s-a desfiintat protectionismul vamal national prin aderarea la piata unica. In schimbul primirii in UE noi lle cumparam marfa si lasam resursele noastre pe mana lor. . Mitul „ratacitilor si risipitorilor” este iarasi o apreciere nefondata. Banuiesc ca autorul are in vedere in primul rand Grecia, fara sa aprofundeze insa resorturile care au condus aceasta tara unde este acum.
4. Euro va supravietui si isi va reveni. In spatele lui este Germania care nu renunta. Formarea unei banci centrale europene merge pe drumul spre integrare totala. Cine crede insa ca asta va insemna o banca neinfluentabila se inseala. Partea proasta si probabil cea mai grea va fi infiintarea unui subiect de drept Uniunea Europeana care este altceva decat o federatie de state autonome. Deocamdata fiecare decizie, fiecare tratat se semneaza separat de fiecare membru si asta este un mare impediment.

marks

Pai Germania are 20% din PIB-ul UE. Germania cu Franta si cu Anglia au 50% din PIB-ul UE. Daca se adauga urmatoarele 3 tari ca PIB adica Italia, Spania si Olanda se ajunge la 75% din PIB. Romania are 1% din PIB-ul UE( date furnizate de Banca Mondiala si preluate de Google). In UE se intampla ca si in democratie. Dreptul de vot e al tuturor dar cei cu mai multi bani au posibilitati de presiune dincolo de dreptul de vot. Dincolo de comentarii imparteala pe desen e relevanta. Elefantii sunt mari si tari si n-ai ce sa le faci. Calca unde vor si cand vor si stau in turma. Lupii sunt in haite. Mai degraba feline sunt ceilalti pentru ca profita de ceilalati , vor sa manance de pe urma lor incepand cu …leul britanic. Aici avem cazul Finlandei care tare ar vrea sa fie o Danemarca azi adica sa beneficieze dar sa nu raspunda. Vacile produc dar nu conteaza ca nu le asculta nimeni. Porcii chiar cand sunt mistreti, se bucura de viata , se descurca dar mai mult strica. Si in sfarsit sacalii fac galagie pe margine si incearca sa fure de la masa bogatilor ce prind.

Radu

@Liviu Stoian
Industria Romaniei nu era competitiva (prea energofaga, etc). Teoretic ar fi putut urma politica industriala a Coreei de Sud sau a Taiwanului, dar stim cu totii ca in Romania ar fi avut prea putine sanse ca sa urmeze acele modele. IPRS Baneasa ar fi avut nevoie de investitii de sute de milioane de dolari ca sa faca semiconductoare competitive cu cele coreene/taiwaneze, si realistic nu vad cum s-ar fi putut face asa ceva. Singura investitie in semiconductoare in spatiul ex-communist a fost de catre AMD la Dresda, vezi http://en.wikipedia.org/wiki/GlobalFoundries#Fab_1 , dar nici aceasta forja nu este chiar ultimul racnet (cele mai mari investitii facute acum de GlobalFoundries sunt in Singapore si SUA, care pot produce chipuri de 28nm). Nu trebuie uitat ca Coreea de Sud si Taiwanul (si Singapore etc) s-au dezvoltat in regim de dictatura, si de abia dupa ce au ajuns foarte bogate a inceput tranzitia spre democratie (acum 25 de ani). Romania e prea anarhica pentru a le urma modelul.

Modelele Poloniei, Cehiei, Ungariei etc sunt ceva mai realiste–desi sunt in mare parte conduse de companii straine (nemtesti), totusi o duc mai bine. La fel ca litoralul bulgar, care am citit ca este sub management (si probabil si proprietate) german. Faptul ca Romania nu a putut urma nici macar modelul altor tari vest-europene nu e vina nemtilor.

Singurul lucru care trebuie reprosat bancilor straine este ca au impiedicat o lege a falimentului personal, cum aproape toate statele civilizate au. Daca ar fi fost o asftel de lege anti-camatareasca (si lege similara cu creditele pe proprietati), atunci mai mult ca sigur ca nu ar fi fost o astfel de bula imobiliara. Ce banca ar fi tampita sa dea un credit imobiliar de 100k euro pentru un apartament la Planorama de exemplu, sau unul la un bloc comunist, daca ar stii ca la spargerea creditacul poate scapa doar cu avansul pierdut, si sa ii trimita bancii cheile apartamentului, sa se spele cu el pe cap?

Bancile sunt un rau necesar. Mai bine creditac la banca decat la case de amanet, sau la camatari care folosesc metode „neortodoxe” pentru a-si recupera banii. Dar guvernele din tarile civilizate impun anumite limite bancilor, ca sa nu ajunga populatia sclava creditelor. O lege a falimentului personal in care creditacul sa nu isi aiba intregul viitor distrus se impune.

Dan Duran

Cand spui ca stau ‘de-o parte’ la care parte te referi?

Popescu Antoanela

din punctul meu de vedere romania sta binisor cu bancile ,politica si furaciunile sant peste tot in lume nu exagerati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.