Riscograma
Lucian Davidescu

Cum te aperi de riscul valutar

Pentru riscul valutar există metode de protecție, mai ieftine sau mai scumpe. Ele sunt valabile nu doar pentru împrumutați ci uneori și pentru importatori sau, folosite în sens invers, pentru exportatori.

1. Cea mai directă metodă este „asigurarea“ pe forex – cu aproximativ 1% din sumă poate fi acoperit întregul împrumut sau cu 0,2% poate fi acoperită o depreciere tipică de 20% (la o marjă tipică de 1 la 100 și preferabil structurat, după calcule specifice sau la sfatul brokerului). Atenție, în caz că leul se apreciază asiguratul pierde rapid toată suma, dar se poate consola că o poate compensa și chiar rămâne pe profit din scăderea de rate.

2. Cea mai eficace metodă, chiar dacă nu este întotdeauna și cea mai simplă, este negocierea în moneda respectivă a veniturilor sau a unei părți din venituri sau după caz cheltuieli – fie salariul, fie chiriile încasate din proprietăți. În cazul exportatorilor, ei pot oferi măcar o parte din compensația angajaților în euro, astfel ca în caz de apreciere a leului să le scadă și costurile proporțional – pe de altă parte, în caz de depreciere angajații vor avea partea lor de câștig.

3. Cea mai ieftină metodă este diversificarea portofoliilor, dar ea se aplică doar în unele cazuri și are doar efecte parțiale. Cine are deja un credit în euro ar trebui să se orienteze spre lei pentru al doilea și invers, iar cine are deja unul într-o monedă mai exotică, de genul francului, este preferabil să compenseze prin conservatorism și să caute doar lei. La fel în cazul importatorilor și exportatorilor – este preferabil ca ei să lucreze cu furnizori respectiv clienți de pe cât mai multe piețe, chiar dacă asta crește complexitatea afacerii.

4. Cea mai sustenabilă metodă – dar și cea mai dificilă! – este arbitrajul între economisire și creditare: împrumută-te acum unde este mai ieftin, dar calculează diferența până la cel mai scump credit și economisește diferența: într-un scenariu sumbru, vei cheltui banii și dobânda mai târziu pentru a acoperi măcar parte din diferență, dar în cazul optimist rămâi cu o sumă substanțială.

5. Cea mai neortodoxă metodă este post-factum: renegocierea – atunci când o mișcare de curs este net în defavoarea unei părți, ea poate presupune că pierderea apare drept câștig în dreptul partenerului, iar dacă diferența înseamnă faliment pentru păgubit, partea cealaltă este mai dispusă să conceadă o parte din profit pentru a-și păstra în continuare restul sau uneori chiar întreaga afacere.

Niciun comentariu