Cum să dai în plată

Dacă aștepți cu nerăbdare ziua intrării în vigoare a legii dării în plată pentru a da buzna pe ușa băncii cu cheile, respiră adânc!

Ar fi, probabil, o greșeală teribilă. Băncile vor masacra fără milă linia întâi, chiar dacă asta înseamnă pierderi masive și pentru ele, pentru a înspăimânta – prin puterea exemplului – valurile de clienți care amenință să le calce în picioare mai târziu.

A intrat în funcțiune regimul de cetate asediată.

Bancherii sunt încă în stare de șoc din cauza promulgării legii, după ce ani de zile au fost obișnuiți ca statul să le facă toate mofturile. De data asta, legiuitorul a derapat ușor în partea opusă și – chiar dacă scorul net e încă mult în favoarea băncilor – ele se simt profund nedreptățite.

Regruparea va fi rapidă iar de data asta scopul va fi minimizarea pagubelor. Și merită subliniat, de oricâte ori este nevoie, că pagubele vor fi în foarte mică măsură directe, în urma încetării contractelor la inițiativa clienților și în foarte mare măsură indirecte, în urma renegocierii contractelor la inițiativa băncilor!

Răsturnarea de raporturi nu este juridică și psihologică – micul avantaj pe care clienții îl obțin acum îi face conștienți de marele avantaj pe care l-au avut tot timpul: acela că banca le-a dat niște bani pe ceva ce n-a valorat în realitate atât.

În oricare scenariu, cazurile efective de dare în plată vor fi extrem de puține. Însă de felul exact în care vor decurge depinde rezultatul efectiv al legii – dacă va provoca sau nu ajustarea la piață a activelor bancare.

Băncie comerciale se tem de asta din două motive, unul legitim și altul ilegitim: Cel legitim este că le scad profiturile / cresc pierderile și le scad bonusurile. Cel ilegitim este că în cazul unora vor ieși la iveală fel de fel de grozăvii, inclusiv penale, și că acționarii le vor cere în sfârșit socoteală după ce ani de zile au fost mințiți că „a fost o scădere a pieței” dar că „situația este controlată exemplar”. Plafonul de 250.000 de euro ajută enorm la măturarea mizeriei sub preș, dar odată început tăvălugul cu greu se va opri acolo.

Banca Națională are tot un motiv legitim și unul ilegitim să se teamă. Cel legitim este că într-adevăr deșteptarea la realitate a clienților reprezintă un risc sistemic – nu vorbim de falimente că nu e cazul, dar unele bănci ar putea avea soarta Volksbank – chiar și așa, fericită: „vânzarea” pe zero euro. Motivul ilegitim este acela că a preferat să ajute ani de zile la măturarea gunoiului sub preș, inclusiv prin susținerea unor abuzuri uriașe cum a fost îngroparea vreme de ani de zile a legislației falimentului personal sau a celei împotriva clauzelor abuzive. Iar asta n-a făcut decât să adune și mai mult puroi sub

Spaima clienților a rămas acum ultima speranță a tuturor celor de mai sus.

Războiul psihologic a început de mult, cu dramoleta măririi avansului, care are efect zero pe termen scurt și negativ pe termen lung. Nu contează, dacă ăsta este prețul pentru a transmite un mesaj cartelul și-l asumă.

Însă aceasta a fost doar încălzirea, urmează iureșul. Așteptați-vă la execuții exemplare, fără milă, la râuri-de-lacrimi-și-sânge-pe-pereți. Așteptați-vă la ziariști năimiți să plângă de „prostia colosală” a „celor care au crezut în minciuni” și acum „au pierdut tot”. Și feriți-vă să vă numărați printre ei – meritați mai mult.

Ceea ce urmează este descrierea unei poziționări de neociere. Premizele: clientul vrea să dea în plată, pentru că opțiunea a devenit posibilă iar consecințele acceptabile. Acesta este deznodământul cel mai rău (chiar dacă față de alternetive acum poate părea bun) și orice altceva reprezintă câștig.

Clientul trebuie să fie la curent cu procedurile de dare în plată și să fie gata să le inițieze în orice moment. Chiar dacă nu are interesul să o facă (și mai ales să vorbească despre asta – vezi ceva mai jos), este posibil să fie forțat să o facă în caz că banca declanșează intempestiv executarea silită sau popriri pe conturi și salarii (acestea se anulează în momentul dării în plată, dar pentru confort este preferabil să țineți doar cash).

Interesul comun al atât al băncii cât și al clientului este ca garanția să nu fie executată ci să se ajungă undeva în apropierea valorii de piață a imobilelor. Conflictul apare în momentul în care banca ar alege să se comporte irațional, să prefere pierderea de ambele părți, în schimbul unui presupus beneficiu pe termen lung – frica generală. Obiectivul clientului este să nu fie profilat în linia întâi, de sacrificiu, ci în eșalonul următor – de renegociere.

În scenariul, mai puțin probabil dar nu imposibil, că nu vor fi destui clienți care să meargă ca mieii la tăiere, este posibil – spre groaza bancherilor de data asta – ca linia întâi să nu mai existe deloc.

Prima regulă a dării în plată: nu vorbi despre darea în plată!

Așteptați-vă ca toate notificările explicite de dare în plată să fie centralizate și analizate de celule de criză aflate de cel mai înalt nivel. Nu este o exagerare, cazul dumneavoastră este atât de important încât poate că însuși președintele băncii va vrea să dispună când și cum să fiți evacuat, care televiziuni să vă întrebe „cum vă simțiți” și la ce oră să fiți dat pe post.

Nu le dați informația de care au nevoie. Nu mergeți la bancă să dați în plată, nu amenințați că dați în plată, deocamdată nici măcar nu trebuie să știe că luați în calcul să dați în plată.

În schimb, cumpărați-le copiilor ce le-ați refuzat de ani de zile, plătiți rata când sau cât vă permiteți. Așteptați să vă sune.

A doua regulă a dării în plată: nu vorbi despre darea în plată!

La primul apel, vorbiți cât se poate de frumos (chiar dacă până acum n-ați făcut-o întotdeauna) ca să fiți apoi repartizat la echipa de neconflictuali. Spuneți-le că aveți dificultăți, că încercați să plătiți dar nu știți când. Nu cereți nimic. Eventual virați-le o sumă oarecare și așteptați următorul telefon.

La unul dintre următoarele apeluri, pomeniți despre posibilitatea unei reeșalonări. Nu cereți nimic, nu avansați cifre, nici promisiuni. Este important ca în această etapă să fiți încadrați, ca profil, printre candidații la reeșalonările de credit de mai târziu. Plătiți exact atât cât v-ați aștepta să încasați pentru chirie la cel mai optimist preț al pieței.

În acest moment, ați setat un reper dur dar cinstit de evaluare și aveți răgaz să așteptați fără presiunea ratei.

A treia regulă a dării în plată: oricât e de greu, abține-te!

Ofertele de „renegociere” probabil vor apărea – individual sau colectiv, în public sau în privat. Multe vor fi la plezneală – eternele rescadențări prin care banca lungește creditul, îl încarcă cu alte comisioane și eventual cere garanții în plus. Nu asta este miza. Pragul la care vă puteți aștepta acum în urma unei ajustări a creditului este cea mai mare valoare dintre următoarele trei repere:

1. Suma stabilită anterior (echivalentul chiriei)
2. Rata recalculată la dobândă zero pe sold (uneori, în cazurile extreme, se poate merge și sub 0% dobândă, dar doar dacă vreți să vă forțați norocul).
3. Jumătate din valoarea ratei „normale”.

Acestea sunt pragurile cele mai optimiste, raționale. Din punct de vedere emoțional, care prevalează de cele mai multe ori, rata se va stabili la cea mai mare valoare pe care împrumutatul o poate susține în mod decent.

Greul pentru bancheri abia apoi începe.

Citește și De unde să cumperi franci elvețieni pentru a plăti rata mai ieftin