Riscograma
Lucian Davidescu

Iată cum a distrus comunismul economia României

Comparaţie PIB/cap de locuitor între România şi Grecia timp de 70 60 de ani.

La scurt timp după al doilea război mondial, România era cea mai săracă ţară europeană iar Grecia – cea mai săracă ţară europeană liberă. Diferenţa dintre ele, ceva mai mult de 25% în favoarea Greciei. Cifrele sunt ajustate cu puterea de cumpărare din 2009.

Apoi, s-a întâmplat acelaşi fenomen care poate fi văzut în cazul celor două Germanii sau al celor două Corei.

Până în 1990, PIB/cap de locuitor în Grecia a ajuns dublu faţă de cel din România. Schilodită de comunism, economia românească a intrat într-un deceniu de recesiune, care a adus-o la realitate, pentru ca abia apoi să înceapă să recupereze rapid.

Iar dacă n-ar fi căzut comunismul, e uşor de anticipat ce se întâmpla cu economia românească. După modelul nord-coreean, se întorcea rapid la nivelul anilor ’50.

99 de comentarii
d

Multumim dragi rusi, multumim comunisti, fara voi nu am fi reusit niciodata aceste "performante".

TC

Lucian,

Citez: "Diferenţa dintre ele, ceva mai mult de 25% în favoarea Greciei". Deci, din 1945 in 1950 ROmania a mai recuperat ceva? Pentru ca pe graf diferenta in 1950 apare mai mica de 25%.

iokan

Raman trei mistere de lamurit:

– cum vreme de 22 de ani, cele doua Corei au mers umar la umar.

– unde-i groapa razboiului 50-53?

– ce fel de bere a baut dl. Agnus?

Lucian Davidescu

@d

Comunist-păşuniştii îţi vor spune că nu mai aveam treabă cu ruşii 😐

@TC

Mda, nu se vede clar pe grafic: România 3000 – Grecia 3800

@iokan

3. Mda, am auzit şi eu că în Coreea de Sud se moare de foame iar Coreea de Nord e una dintre cele mai puternice economii ale lumii. Propagandiştii vestici mint de îngheaţă apele, sigur sunt beţivi şi – foarte probabil – nebuni.

2. Groapa se vede, motivul pentru care nu e atât de adâncă pe cât v-aţi fi aşteptat este că la război – odată cu pib-ul – scade şi numărul de capete.

1. Mulţumesc pentru că îmi oferiţi ocazia să repet răspunsul pe care vi l-am mai dat la întrebarea cu "umăr la umăr":

Nu mă miră absolut deloc identitatea graficelor. La începutul anilor 70, comuniştii şi-au atins maximum de incompetenţă – şi în Coreea de Nord, şi în România, şi în URSS, peste tot. O plantaţie de sclavi va fi ÎNTOTDEAUNA mai “productivă” decât o fermă cu oameni liberi. Însă nu va putea fi NICIODATĂ mai mult de-atât – plantaţie.

MeTeo

:)))))))))))

dai(m) vina pe mort ptr distrugerea economiei ?

PS Romania inregistreaza inca un comunist (vba lui Aaron Russo)

Alin

Aici nu analizezi regimul in sine, si situatia geopolitica. Cate despagubiri de razboi au platit grecii dupa WW2 (asta nu tine de comunism)? Planurile de ajutor financiar vestic post WW2 au ajuns in Grecia, dar nu e deloc sigur ca ele ar fi existat daca nu era pericolul din est. Deci, evolutiile diferite s-au datorat nu doar regimului intern, ci si factorilor externi.

Pe termen lung, sigur ca s-a ajuns la chestii nasoale, pentru ca si in comunism s-a ajuns de fapt la un soi de capitalism (vezi chestia; nu iti faci planul, nu primesti bani – sursa razmeritei de la BV, din 1987), care e dovada cea mai clara ca mecanismul economic nu functiona.

Deci, eu nu neg ideea de ansamblu, ci interpretarea, care cred ca e prea bruta; sunt nuante.

Lucian Davidescu

@MeTeo

E mort? Atunci m-am liniştit

@Alin

Noi am plătit despăgubiri iar cei care ne-au băgat comunismul pe gât le-au încasat. La coadă, şi ei au dat faliment. Deci nu există justificări.

Ardan

Dupa cum se vede, Greciei i-au fost necesari 40 de ani (1950-1990) ca sa dubleze PIB/capita fata de Romania iar dupa 1990 au mai fost necesari doar 19 ani ca Grecia sa-si tripleze PIB/capita fata de Romania.

De unde reiese ca ritmul de crestere al decalajului este crescator si dupa 1990.

Era instructiv sa se compare si evolutia datoriilor externe ale celor doua tari in perioada studiata.Sau evolutia datoriei externe/capita.

Altfel, in Grecia e din ce in ce mai bine.De exemplu salariul mediu la caile ferate este de 65.ooo euro/an, grecii ies la pensie la 52 de ani fara probleme, mai toata lumea are cel putin cate o proprietate generatoare de venituri din turism, impozite nu platesc decat fraierii, mita care circula in sistemul public dar si privat este pe estimata la 800 de milioane de euro anual.

Deficitul sistemului de pensii e pe la vreo 800 de miliarde de euro iar de datoria externa ce sa mai vorbim, un mizilic de 400 de miliarde de euro.Fraieri ar fi sa-si plateasca datoriile.Pot sa-si dea mobila din casa, pot sa plateasca prin troc cu insule, ca au destule.

Daca un oarecare roman generic ar invidia pe greci pentru versatilitatea de a trai bine pe veresie, ar fi explicabil.Omeneste vorbind.

E mai putin explicabil ca un economist sa ofere economia Greciei drept model pentru Romania.

Alex Nicolin

Intr-adevar, e utila si o retrospectiva istorica, insa mult mai utila ar fi o lista cu masuri care, aplicate consecvent, ar fi capabile sa impiedice socialismul – de toate felurile – sa distruga in continuare economia Romaniei. In fond comunismul nu e decat un caz particular de socialism, putin practicat azi, iar criticarea acestui caz particular nu poate fi decat o parte a raspunsului. Socialismul in toate formele sale trebuie sa faca obiectul unei critici, daca aceasta se vrea cu adevarat eficienta. Bineinteles, o asemenea critica ar fi si extrem de politically incorrect, pentru ca ar desfiinta mare parte conceptele atat de dragi "boborului", cunoscute ca si "drepturi pozitive".

cezar

E mai putin explicabil ca un economist sa ofere economia Greciei drept model pentru Romania.

Doresti sa dea un exemplu un pic mai la Vest ?

Domnu' Davidescu, introduceti va rog Germania post-razboi in comparatie.

Ba nuuu, hai sa ramanem la Grecia.

Alex Nicolin

@Cezar

In cazul comparatiei pe care o propui, pe grafic, Romania si Grecia ar fi fost doua linii orizontale, aproape confundate 🙂

Iata si un articol despre miracolul economic german, scris chiar de unul dintre principalii sai artizani.

Liviu

O comparatie intre Grecia si Romania este hazardata. Occidentul a sacrificat Romania de dragul Greciei la sfarsitul WW2. Aceasta a fost intelegerea cu Stalin. Marea Britanie si-a dorit in mod deosebit controlul occidentului asupra Greciei. Din punct de vedere al resurselor, Romania are un subsol bogat, in timp ce Grecia are relief atragator turistic precum si transporturi navale dezvoltate. Atitudinea tarilor occidentale fata de cele doua tari a fost si ea diferita. In timp ce Grecia a avut mereu toate usile deschise, Romania a trebuit sa suporte restrictiile comerciale, barierele politice, economice si tehnologice impuse de apartenenta la doua blocuri militare diferite. Pentru cine nu stie, in fiecare tara occidentala erau liste de utilaje si tehnologii denumite strategice, la care tarile din Est, inclusiv Romania nu aveau acces. Sigur ca regimul politic si mai ales subordonarea economicului fata de interesele politice (ca si astazi) au condus la mari pierderi in economia Romaneasca. Ori de cate ori politicieni guralivi vor sa ia locul specialistilor in economie si sa inlocuiasca legile naturale ale economiei cu legi juridice (voluntarism) vom repeta povestea. Nu in ultimul rand a compara tarile prin compararea PIB-ului este de departe o prostie. Ar trebui sa ne intrebam cat din PIB este venit national si cat de national este PIB-ul, in ce masura PIB-ul contribuie la avutia nationala, pe de o parte a cetatenilor si pe de alta parte a statului. Probabil ca unii dintre Dvs. nu ati aflat ca multi ani dupa razboi singura tara cu care Romania a avut dreptul sa faca comert a fost URSS si ca industria Romaniei s-a facut cu sovieticii nu de dragul lor ci pentru ca occidentul se straduia sa distruga economiile tarilor din Est si refuza cu obstinatie incheierea de contracte sau alocarea de credite. o alta bariera ridicata de occident in fata Romaniei a fost de natura valutara. Lipsa cronica de dolari a Romanei a impiedicat-o mereu sa sa faca comert, iar cand a incercat s-a lovit de cote si taxe vamale descurajatoare.

ova

Chiar cum a distrus comunismul economia romaneasca ? Dar intreb si eu ca prostu care economie romaneasca, dupa razboi ?

Agricultura inainte de razboi era cum era, au venit comunistii aia rai si au facut agricultura ca la carte, nu mai zgariau taranii pamantul cu plugurile trase de boi, ci foloseau tractoare si samanta romaneasca de la institutele si statiunile de cercetare (azi cam inchise, datorita actualilor democrat-comunisti), iar industria a cam explodat in anii '70-'80.

Apropo de Grecia, dupa razboi acolo a venit la conducere dictatura coloneilor si partidul comunist grec a trimis in Romania copii si tineri greci ca sa nu moara de foame, asa ca lasati-o mai moale cu Grecia dupa razboi. Iar in Coreea de sud, dupa razboiul intre nord si sud, au dus-o chiar foarte greu, dar datorita ajutorului dat de puterile occidentale a evoluat foarte mult; la ei inca se mai condamna presedintii pt fapte de coruptie, la noi nu, ca e interzis din lipsa de probe.

Am si eu o intrebare pt sefului riscogramei :

Cum am stricat noi democratia in Romania ?

Andrei

Ova , ce inseamna agricultura ca la carte ? Ati fost prea mult la sedintele de partid unde se raportau recolte record la hectar ? Imi pare rau , dar v-au mintit copios . Tractoarele ceausiste erau asa de bune ca mergeau la export doar in tari bananiere . Pe de alta parte in 1938 Romania chiar a fost granarul Europei , cu taranii aia de care zici matale ca scurmau pamintul cu plugurile trase de boi . Surpriza , existau tactoare si atunci , nu le-a inventat Ceausescu

Industria e explodat in anii '70 ? Asta e tot de la sedintele de partid ? Pai industria ceausista era un morman de fiare vechi . In 2009 , in plina criza , fara industria mareata comunista , Romania a incasat pe exporturi de 2 ori mai multi bani decit in 1989 ( actualizat cu rata inflatiei ) . Despre ce industrie ceausista vorbim ? Din aia facuta doar ca sa aiba Ceausescu unde sa angajeze oameni ca sa nu fie somaj ca in tarile capitalismului putred ?

Grecii au dus-o greu dupa razboi ? Pai si noi la fel , tot dupa razboi . Insa ei o duc bine acuma , iar noi tot prost

Maria

Da, tractoarele alea erau bune.Acum nu mai e nimic. Zero și cică e bine din grafice când în realitate oamenii tarii sunt săraci lipiți pământului. Ăstia sunt muncitorii de azi. Ceausescu a construit fabrici, uzine, școli, spitale, o țară lăsată cu datorie zero. După ’90 ați trimis utilaje noi la hoți, ați distrus și furat tot. Cică era vechi, nu e adevărat. Era de furat, nu era vechi. Mulțumim capitalism.

Alex Nicolin

@LD

Shimbarea perceptiei asupra realitatii este dificila si dureroasa pentru cei mai multi, si de-a dreptul imposibila pentru cei care au imbratiseaaza mult prea strans sisteme de gandire a caror functie principala este insasi relativizarea si deformarea realitatii. In influenta unor astfel de sisteme isi are radacina suportul naiv pentru ieile socialiste, cele mai multe dintre ele nerecunoscute ca atare nici macar de catre proponentii lor cei mai indarjiti.

@ova

Chiar ai impresia ca anticomunismul este intotdeauna mai bun decat comunismul insusi? Regimurile militare din Grecia, Korea de Sud sau din alte tari de pe granita marilor blocuri politico-militare care s-au confruntat in Razboiul Rece au fost de multe ori doar cu putin mai libere decat cele comuniste, de dincolo de granita – dar chiar si farama aia de libertate a contat. Diferentele dintre nivelele de dezvoltare economica ale diferitor state, in functie de dogmatismul regimului si de proximitatea geografica a "capitalismului putred" au fost vizibile chiar si in spatele "cortinei de fier". Socialismul "cu fata umana", cu aroma de "gulas" sau cu posibilitati de auto-administrare au facut compromisuri aparenti insignifiante dogmei, insa, chiar dupa prabusirea comunismului decalajele dintre statele care adoptasera aceste forme, si cele care ramasesra inchistate in ortodoxismul stalinist nu doar ca s-au pastrat, ci chiar s-au accentuat.

Problemele generate de socialism nu se rezuma doar la distrugerea relatiilor sociale si economice firesti, ci in primul rand la pervertirea individului. Un bun indiciu al acestei pervertiri este gradul de represiune, si gradul de opozitie al societatii in ansamblu precum si efectul acestei opozitii asupra regimului politic. Nicaieri in "lagarul socialist", in afara de URSS, nu am mai avut un sistem concentrationar, un aparat represiv si manifestari atat de perverse decat in Romania. Nicaieri elitele nu au fost atat de sistematic distruse iar opozitia atat de eficient inabusita ca aici. Ungurii au avut un '56, cehii – un '68, polonezii – un '80, romanii un 1944-62, de care nu si-a aminitit aproape nimeni.

Ionel

Dle. Davidescu, eu va propusesem un grafic pe 100 de ani, nu pe 60 de ani, fiindca am banuiala ca inainte de razboi stateam mai bine cu economia decat grecii. Astfel dintr-un grafic pe 100 de ani s-ar fi vazut cat rau a facut comunismul in Romania. Grecii au fost ajutati cu 376 milioane dolari in perioada 1948-1951 prin Planul Marshall (ceea ce azi ar insemna cam 10 miliarde dolari). Romania si celelalte state comuniste au refuzat Planul Marshall propus si lor de catre americani.

Ca sa fiu obiectiv, se fura si la greci, vezi aici un articol fascinant: http://www.vanityfair.com/business/features/2010/
Grecii sa-i ridice statuie lui Churchill, ca el i-a pastrat in lumea libera si ne-a vandut pe noi la schimb la Yalta. Chiar si lui Stalin, ca a fost parolist nu s-a bagat in razboiul civil din 1948, asa cum a promis.

Cat despre cei care ii plang pe greci ca o duc rau: hai sa fim sinceri, cati dintre noi n-ar da clima, salariul, mizeria, statutul de "hoti" ai Europei pe care il au romanii, ca sa il schimbe cu clima, salariul, istoria, traditiile si statutul de "lenesi" ei Europei, pe care il au grecii? Macar la ei e cald…

Lucian Davidescu

@Liviu (oarecum şi @ova)

Este halucinant cum tot încercaţi să daţi vina şi pe ruşi – care ne-au băgat pe gât tâmpenia numită comunism şi au dat-o în bară la braţ cu noi, dar şi pe Vestul decadent – care nu voia nici de-al dracului să le dea tehnologie prietenilor mai retarzi de la Răsărit. Păi aveţi per-fec-tă dreptate, ce pot eu să mai spun în plus? =))

@Alex Nicolin

Nu pentru ei scriu, ci pentru cei care sunt în dubii şi într-o teribilă asimetrie informaţională: care cu o ureche îi aud pe cei de care zici tu, încăpăţânaţi, ticălos de iraţionali iar cu cealaltă ureche n-aud nimic. Unii au tendinţa să creadă în proverbul cretin cum că "adevărul e ÎNTOTDEAUNA undeva la mijloc" (ar însemna să tot minţi, că măcar pe jumătate îţi atingi scopul).

Scriu pentru ca urechea bună să nu adoarmă de tot.

@Ionel

Mulţumesc din nou pentru sugestie.

Date comparabile există doar din 1950.

Existau şi date anterioare sporadice care arătau aşa:

În 1913, RO era peste Grecia, cam 1700$ vs. 1300$

Următoarele date sunt abia din 1926, când raportul se inversase. Grecia avea 1900$, România doar 1200$.

Problema e că între timp intervenise unirea şi ţara nu mai e aceeaşi.

Foarte probabil Muntenia pornise cu un PIB mare dat de exploataţiile de petrol şi de latifundii, posibil peste Transilvania. Iarăşi, Basarabia e posibil să fi tras substanţial media în jos. Dar toate acestea sunt speculaţii şi complică enorm comparaţia.

Lucian Davidescu

@Alex

Şi-a amintit un cretin, aici.

daca te-ai fi documentat ai fi constatat ca pana prin anii’60 s-au platit datorii de razboi si alte “mosteniri” burgezo-mosieresti,s-au dus lupte cu diversi anarhisti ce nu s-au adaptat cursului vremii

</blockuote>

Mi-e silă şi să-l bag în pizda mă-sii

Alex Nicolin

@Ionel

Daca cineva a complotat intr-adevar cu Stalin pentru a-i vinde Europa, acela nu a fost Churchill ci chiar FDR, influentat de oastea sa de intelectuali progresisti, dintre care multi primeau si salariu de la Kremlin. Cei doi l-au lasat in repetate randuri pe-afara pe "Bulldog" pentru a se sfatui in privat, atat la Teheran cat si la Yalta. Oricum ce-ar mai fi fost de "vandut" la inceputul lui '45, dupa ce "Armata Rosie Eliberatoare" ocupase cam jumatate de Europa? Nu se mai putea da ceasul inapoi, nici la propriu, nici la figurat …

Andrei

Luciane , comunistii ( aia autentici care cred balivernele ) sunt putini la numar si irelevanti intr-o societate . Ca dovada e ca nu ajuns nicaieri la putere prin alegeri , ci doar prin lovituri de stat ( intitulate pompos revolutii) ori pe tancuri sovietice

Andrei

@ionel

Stalin a intrat cu tancurile pina in mijlocul Europei . Si-a luat singur tainul dupa cel de al doilea razboi mondial , nu a avut nevoie de acceptul buldogului englez in acest sens . Churchill nu putea sa "vanda" Romania rusilor , cand ea era deja sub stapinirea tancurilor sovietice . Pe de alta parte in Grecia nu era niciun rus , insa multe trupe englezesti . DIn acest motiv noi cu rusii , grecii cu imperialistii putrezi

Alex Nicolin

@Andrei

Nici virusul HIV nu e mare si nici mult la numar, dar e cert ca o mierlesti dupa cativa ani odata ce l-ai luat. Cumunismul, ca orice forma de colectivism, se propaga fulgerator dupa ce mecanismele naturale de aparare ale societatii au fost neutralizate si s-a atins o masa critica de "infectati". Odata neutralizate regulile naturale care guverneaza o societate, dorinta individului de a dispune de avutia semenului sau in mod fatis violent, sau prin "mijloace politice" devine irezistibila. Omul nou creat de socialism nu e defapt atat de nou, e pur si simplu o fiinta amorala, care cu greu mai poate fi numita om, si care nu ezita sa toarne, sa fure sau sa ia parte la torturarea salbatica a semenilor sai.

iokan

@ Andrei:(oare cati ani ai?)

-granarul Europei a produs o rusinoasa rascoala taranesca , in secol 20!

– cati analfabeti, cate case fara curent electric avea Granarul?

-ai auzit de Comtim? Agricultura aia a putut plati datoriile, si crearea industriei. Daca nu se exporta asa mult, nu era foamete in tara, sigur consumul intern era asigurat.Azi nu numai ca nu mai prea exporta, ci nu asigura nici consumul intern.Cat lapte se arunca azi fiindca nu e cine sa-l colecteze?

– Ai vazut statiuni pomicole parasite ? Sisteme de irigatii abandonate?Cati ingineri agronomi aveam la 1000 ha? cati acum?

-e bine sa exporti si in tarile bananiere- primesti banane! Tractoarele alea in primul rand arau aici, in locul boilor.Nu aveau GPS dar arau. Multi tineri de la tara visau sa devina tractoristi. Azi viseaza sa devina spanioli sau gigoloi.Fredonau muzica populara, azi-manele.

– cate blocuri s-au produs in orasul tau in ultimii 20 de ani si cate inaite?3% din populatie are vile.Inainte s-au creat blocuri pentru 30% din populatie.

– nu mai exista industrie romaneasca.Tot ce a supravietuit a trebuit sa se ascunda sub mantia unei firme straine. De aceea nu putem iesi singuri din criza.Avem dezindustrializare, indemnuri :mutati-va inapoi la tara , emigrati..Asta e involutie, nu evolutie. Ce zici de industria de conserve de peste? Crezi ca a existat, ca s-a bazat pe o flota romanesca? Crezi ca a folosit la ceva ?

@ LD:

– raspunsul privitor la graficul cu Corea (mai ales pct1)este nesatisfacator.Nu e la obiect si concentrat, ca de obicei, ci cuprins de o indignare romantica .Parca ar fi alt autor, cu alt stil… Oricum, pana in 1987 Coreea de S. a cunoscut o succesiune de guverne autoritare, lovituri de stat, etc. Nu a fost o democratie.

– sa trecem la Grecia- cele mai dinamice perioade sunt

1) 1967-1974 -dictatura coloneilor -tara era practic boicotata de restul tarilor democrate din Europa, dar sprijinita de SUA

2) 1995-2008 – explicabil: fonduri europene,

Cum se explica aceste coincidente intre regimuri forte si dezvoltarea economica cam peste tot, cu exceptia Americii de N si Europei de V – exemple notabile dar nu majoritare ?(Vezi si exemplul Chile.Japonia a avut vreo 50 de ani la putere acelasi partid)

ELYSIUM

Comunismul a fost un experiment al occidentului esuat…facut bineinteles pe prosti (tari cu resurse)…deoarece se stia ca doctrina capitalista mergea spre esec din cauza individualismului. Din cele doua doctrine politice esuate testate bine in ultimii 100 ani s-a nascut comunitarianismul…doctrina CE VA DOMINA URMATORUL SECOL TOT GLOBUL SI VA ADUCE CEL MAI RAPID PROGRES…in contextul fiecarei tari.Restul e circ pt tinut cirezile sub control stiintific. PROPAGANDA ONLINE,RELIGIE,HOBBY, TV, DISTRACTII..ETC ETC.. FOAMEA SI FRICA ii dreseaza pe uranguani cu iq sub 100

Ionel

Era vorba de impartirea de la Yalta, noi cu 90% in sfera sovietica si 10% in cea occidentala, grecii cu procentele pe invers. Pe-astea le-a scirs Churchill pe un servetel. Dar oricum era prea tarziu, intr-adevar, tancurile sovietice era bine mersi in Romania (iar Roosevelt era pe duca la propriu). Totusi Stalin putea intra si in Grecia, daca si-ar fi propus (vezi eterna dorinta a rusilor de a avea o iesire la marile calde).

Dle. Davidescu, aveti dreptate, nici eu n-am gasit date mai multe din perioada 1910-1950.

Daca vreti, va mai dau o idee, desi nu prea se poate calcula statistic, cu o riscograma: multi zic ca in Romania s-au facut o multime de lucruri in comunism, fabrici, uzine, electrificare, alfabetizare, etc. De ce nu incercati un joc de imaginatie: ce-ar fi fost daca in 1945 rusii se retrageau la ei si ne lasau in pace (ma rog, si-ar fi luat Basarabia, dar s-ar fi retras cu tancurile si ne lasau sistemul constitutional interbelic), si am fi avut monarhie constitutionala pana azi, ca in perioada interbelica, mai buna sau mai rea, o clasa politica asa cum a fost, dar si alte elite de valoare si alti conducatori in toate domeniile. Oare nu s-ar fi construit fabrici si uzine, nu s-ar fi dat pamant la tarani, nu s-ar fi alfabetizat si electrificat populatia satelor? Cum credeti ca ar fi aratat Romania astazi (in mod realist, nu idilic), si care ar fi fost nivelul de trai, comparativ cu al altor tari?

Lucian Davidescu

@Andrei

Dac-au ajuns până şi aici, eu nu stau aşa liniştit 😉

@Ionel

Păi în mod realist probabil la nivelul Greciei (plus, minus) – nu asta era ideea aici?

@iokan

Întrebarea e cumva fără rost, dat fiind dedznodământul. Ar fi ridicol să dau răspunsurile concrete, care sunt absolut evidente (şi în mare măsură incluse în exemplu). Mai bine continuu cu pildele:

Într-un maraton, aproape orice alergător poate fi – pentru câteva sute de metri – primul, în faţa tuturor campionilor. După care va cădea lat.

Un soldat va construi mai repede un bordei decât va face un inginer o casă. Însă când soldatul va încerca să adauge un etaj, şandramaua se va prăbuşi. Inginerul va face ce se vede pe grafic.

Şi preferata mea: 1 eşec + 1 scuză bună = 1 succes 🙂

Alex Nicolin

@Iokan

Numele "Isosica" ar fi mai potrivit continutului comentariilor tale 🙂

John Galt

Cretinul de C Gheorghe si-a trimis slugile pe aici, sa comenteze. Subiectul e vechi, l-a intors pe toate partile si tot cu placa lui veche a ramas (mortalitatea din anii 50, vai ce dezastru, malarie etc – adica noroc de sovietici ca l-au pus pe bunica'su primar in sat, "sa dea paine la oameni").

Cand i-am spus ca nu lui Ceausescu ci lui Edison ar trebui sa-i multumeasca pentru curentul electric la sate, s-a facut ca ploua..

Imperialistii astia nenorociti, cum civilizeaza ei orice popor. Trebuie striviti ca niste insecte! 😛

"The bourgeoisie, by the rapid improvement of all instruments of production, by the immensely facilitated means of communication, draws all, even the most barbarian, nations into civilization". – Karl Marx. 😉

MeTeo

@Lucian, nu comunistii au distrus, ci indiferenta mea, a ta si a tuturor celor din jurul nostru.

(intotrdeauna) tara are conducatorul pe care si-l merita.

masonii ce si-au vandut sufletul pe 33 de arginti "agenturilor straine" au avut un mare cuvant de spus.

noi (poporul) am fost unealta lor.

Andrei

@Iokan

Stimabile , in anul de gratie 2009 pe timp de criza si fara "industrie" Romania exportat de 2 ori mai mult ( actualizat cu rata inflatiei ) in dolari decit in 1989 cu toate statiunele pomicole ceausiste , cu tot Comtimul , cu toti inginerii agronomi la suta de cetateni , tractorisiti si blocuri neincalzite fara numar , fara numar . V-au spalat pe creier rau de tot bolsevicii de tot ii dati cu industria lui peste prajit

Cat priveste "marea rascoala din 1907" , daca ti fi consultat surse independete , nu manuale comuniste , ati fi aflat a fost un mare fass .

Asta spre deosebire de '89 cand milioane de oameni din toata tara au iesit in strada ca sa-si exprime "multumirea" fata de regimul care le dadea "dupa nevoi" .

PS: la cate sedinte de partid ati participat , pareti destul de indoctrinat ?

Maria

Dar fără industrie ce exportă tara?Hoție, că se fură ca în codru și prostituție de 2 ori mai mult. Tinerii nu au în țară un servici unde să muncească iar muncitorii nu reușesc să -și ducă decent propriul fund. Pe ce baze reale avem,ceva?

Alex Nicolin

@MeTeo

E cam deplasat sa acuzi un popor intreg de indiferenta in conditiile in care non-indiferenta se "rasplatea" cu anchete la Securitate, sau cu "sejururi" la Canal in anii '50, sau o bata dupa ceafa de la "oamenii de bine" in anii '90. Din pacate in Romania nu avem "masoni", ci doar niste nomenkaturisti si ex-securisti, care oricum nu aveau ce vinde, pentru ca astfel de indivizi nu au suflet. Indiferent de culoarea politica afisata pentru public, acesti insi, la fel ca urmasii lor spirituali, raman "rosii" pana in maduva oaselor.

iokan

N-ar trebui sa raspund unor atacuri ad personam, dar fac un efort pentru traficul lui LD 🙂

@ Alex Nicolin – merci pentru porecla. Banuiesc ca nu inseamna ceva laudabil, dar sunt multumit sa constat ca n-ai putut sa ma combati /puncte.Asta este, in anumite medii se dau porecle persoanelor antipatice…

@Andrei : mda, avem cateva insule de productie si export, mai ales Dacia. In rest, s-au construit malluri si biserici, dar s-au inchis uzine si librarii, si asta nu e bine.Daca francezii muta fabrica in Ucraina, ca e mai ieftin- ce te faci?Suntem ca o nevasta casnica, la discretia sotului. "statiunele pomicole ceausiste" – ce vina aveau ele? de ce trebuiau sa dispara, fara fi inlocuite cu ceva echivalent ? Pentru a importa mere din Ungaria?Franta?

"industria lui peste prajit" – erai copil la Revolutie sau nu ai pregatire tehnica.Nu ti-a placut matematica si fizica si i-ai urat pe cei ce au trait pe baza lor.

– tu unde locuiesti? intr-un bloc ceausist sau in vila? Sau esti un pilos cu ANL?

"1907-fass" – nu au fost 11000 de victime, dar au fost destule ca Antonescu (tanar ofiter represiv ) sa aiba apoi o cadere psihica.A fost o mare rusine, pentru un stat european.Cand a fost ultima rascoala taraneasca in Germania sau Franta?

"’89 cand milioane de oameni au iesit in strada" – tu esti spalat pe creier daca crezi ca suntem un popor de eroi.Spalarea cea mai eficace e cea nedetectabila.Comunistii nu te puteau spala pe creier pentru ca propaganda lor putea de la distanta. Inainte de fuga lui Ceausescu au avut curaj "numai" cateva sute de mii -in Timisoara, Bucuresti, Cluj…Ai vazut filmul 'A fost sau n-a fost?'

"la cate sedinte de partid ati participat ," -ha, ha , ai o parere foate buna despre ele daca crezi ca puteau indoctrina pe cineva.Eu am fost indoctrinat cu Europa Libera si Cornel Chiriac , dar un tanar manelist nu poate intelege ce a insemnat asta.M-am bucurat cand am scapat din Absurdistan-ul ceausist, dar acum sunt intristat cand vad ca Romania s-a transformat in rrominica.

ioo

prostii , COMUNISMUL o ridicat economia din ROMANIA.HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU

Andrei

@iokan

Insulele de productie si export in 2009 fac de 2 ori mai mult decit mareata industrie socialista in anul de gratie 1989 . Restul sunt povesti fara sens care vor sa acopere falimentul unui sistem ori sa-i gaseasca scuze puerile . Degeaba ati ascultat Europa Libera , a intrat pe o ureche si a iesit pe cealalta . Tot "adevaruri " cu iz rosu emanati . Deocamdata nu ati combatut nimic . La cifrele lui Lucian Davidescu ati venit cu divagatii despre orice , mai putin pe subiect .

PS: mai bine manelist decit comunist !

Maria

Sistemul de producție care era înainte de ’90 nu era falit. Capitalismul l-a falit. Iar comunism sau capitalism acelaș drac,dacă sunt excesive. Mă interesează oamenii simpli să aibe unde să lucreze ca să își permită o viață demnă. Nu sărăcie lucie ca acum pt că se muncește nu se fură sau se dă din cur. Neinteresanta ideologia. Oamenii nu sunt de vânzare!Se cumpără, ca în capitalism. ..

elysium

Forta de munca este de vanzare in orice societate, iar din cur se dadea mai abitir cand s-au facut decreteii… PE VREMEA CURELARULUI SEMIANALFABET asteptai sa-ti puna telefon 10 ani…2 ore tv si benzina la canistre , popor de urangutani usor de prostit cu ortodoxia si foamea.

Alex Nicolin

@Iokan

Am crezut ca porecla ta vine de la personajul din "Morometii" de Marin Preda (vol. 2), care avea vederi liberale, pe care se pare ca tu nu prea le imartasesti Isosica este insa un personaj cu optiuni politice mult mai compatibile cu cele pe care le exprimi aici. Pe acelea le combat defapt, substituind identitatea unui personaj literar cu a altuia. Bineinteles, gluma n-are farmec daca n-ai citit cartea sau n-ai vazut filmul 😉

Nu voi repeta aici argumentele pe care le-am adus in repetate randuri privind ineficienta oricarei economii planificate, insa pot spune ca pierderea "realizarilor ieconomiei socialiste multilateral dezvoltate" dupa trecerea [mult prea lenta] catre economia de piata era oricum inevitabila. Bineinteles, aceste pierderi nu au fost cauzate doar de structura economica defectuasa a factorilor de productie, ci, in multe cazuri, si de mentalitatea viciata a indivizilor (vezi comentariul de mai sus) impreuna cu lipsa celor mai elementare notiuni de cultura antreprenoriala. Mai precis, pe cei mai mult care au pus japca pe fabrici sau pe ferme care ar fi putut fi restructurate si transformate in companii viabile economic, nu i-a dus capul decat sa le vanda pe nimic la "investitori strategici", sa le fure la bucata si sa le vanda la fiare vechi, sau chiar sa le distruga prin nepasare, ori voit.

Dar nu acolo a fost grosul pierderilor, ci in oportunitatile nestiute pierdute prin aplicarea restrictiilor specifice economiei planificate, din imposibilitatea calculului economic impusa de monopolizarea etatica a factorilor de productie, si nu in ultimul rand de reprimarea sistematica a conditiei umane, specifica tuturor regimurilor totalitate. Nu comunismul a ridicat Romania din mocirla saraciei, ci dimpotriva, a tintuit-o acolo timp de 60 de ani! In 1938, cu cativa ani inainte de razboi, nivelul de trai din Romania era comparabil cu unele state din Vestul Europei, si mai ridicat decat cel din multe state invecinate, deci "mocirla" nu era nici pe departe atat de adanca, si, cel mai important, mentalitatea indivizilor nu era nici pe departe atat de pervertita, in ciuda certurilor politice.

viviana

nu va mai certati 😆 nu mai e nimic de distrus dupa ultimii 20 de ani de civilizare "occidentala / americana" :lol

ion

cit de stoarsa a fost romania dea lungul istoriei ,o doamne trezeste-i pe unii romani ce-au facut comunistii in tara asta(incepind de la casele in care stau si scolile in care invata,sa nu mai …….)si ce au facut cei de dupa comunism ,poate unii din cei ce erau in scutece vorbesc azi de comunism avind norocul sa se fi nascut intr-o familie instarita ,dar tot ce e in tara acum 99%e din vremea lor,astia mai au sa ne vinda indentitatea si poate se satura

iokan

@ Alex Nicolin

Ai dreptate, Iokan vine de la 'poiana lui Iokan' , in sens de forum/agora , dar uitasem de Isosica – (am citit cam de mult Morometii).

Referitor la ineficienta oricarei economii planificate, ca amator, am inteles din lectura
http://en.wikipedia.org/wiki/Economic_calculation… ca economia poate fi vazuta ca un sistem de N ecuatii, unde N este numarul de produse distincte realizate de acea economie.Planificarea centralizata ar fi echivalenta cu rezolvarea acelui sistem.MIses si Hayek au aratat ca aceasta planificare centrala este imposibila deoarece :

1) un sistem cu sute de mii de ecuatii nu poate fi rezolvat in timp util

2) planificatorul central nu poate avea acces la cunoasterea distribuita , concentrata in preturi

In "Socialist planning after the collapse of the Soviet Union"-

Allin Cottrell and W. Paul Cockshott -1993 se arata ca problema a devenit tratabila:

1) un sistem cu 10 milioane variabile se poate rezolva in cateva minute, utilizand matrici rare,pe un PC mai acatarii

2) orice vanzatoare lucreaza acum cu o casa de marcat legata in retea-o multime de date economice primare sunt accesibile instantaneu la distanta.Apar senzori si cipuri integrate in cele mai banale obiecte.Tendinta este clara – de sporire a controlului.

Desigur Allin Cottrell and W. Paul Cockshott sunt oarecum periferici, iar alte studii pe acesta tema probabil nu sunt bogat subventionate, dar asta nu ne poate impiedica sa vedem lucrurile intr-o noua si paradoxala lumina:

Planificarea centralizata a fost pana cum imposibila tehnic , dar devine tot mai posibila.Intrebarea este daca ar fi si dezirabila.Eu cred ca da, daca o comparam cu actuala succesiune de crize, bule si smecherii ale baietilor destepti, care isi bat joc de dorinta naturala de rationalitate si previzibilitate a vietii, pe care cred ca o avem cu totii.

Investitorii straini critica sistemul nostru fiscal pentru ca, prin frecventele schimbari , face dificila intocmirea unor planuri de afaceri pe cativa ani. Oare de ce nimeni nu critica sistemul care o data la cateva decenii da peste cap vietile a sute de milioane de oameni?

Sunt firme multinationale care produc mai mult decat o tara mica.Ele sunt foarte bine planificate, conduse centralizat prin informatizare. De ce nu ar putea fi asa si o tara mica?

Si o ultima intrebare – daca acesta planificare ar fi posibila si dezirabila, de ce nu s-ar putea imbina cu proprietatea privata si pluripartidismul?

Va pun dvs. acest intrebari fiindca va consider printre cele 2-4 persoane /comentatori care i-ar putea tine locul lui LD cand e plecat in concediu 🙂

Andrei

@Iokan

Vedeti dumneavoastra , taman unele dintre multinationalele astea "eficient conduse" au reprezentat fitilul actualei crize – ma refer la banci in principal .

Alte companii in diverse domenii ( auto sau aviatic in principal) au primit tot de la state , prin diverse metode subventii , ajutoare , orice numai sa nu disponibizeze oameni , sa nu mute facilitatile de productie prin Asia sau mai rau sa dea faliment

Singurele companii gigant care o duc bine mersi sunt cele din domeniul energetic care beneficiaza de consumatori captivi si cele din IT beneficiare majoritatea de o pozitie de monopol sau oligopol

Cam asta e cu mitul " intreprinderilor gigant" . Totusi , in orice tara cu apa calda , principalul contributor la buget si principalul angajator il reprezinta sectorul IMM

Alex Nicolin

@Iokan

Pana a ajunge la "rezolvarea sistemului de ecuatii" trebuie mai intai stranse datele care constituie coeficientii, si care sunt in functie de preferintele publicului. Intr-o economie libera, fiecare antreprenor rezolva propriul sau "sistem de ecuatii" mult mai simplu, pe baza preferintelor pe care le masoara el insusi, fie prin studii de piata, fie masurand vanzarile pentru un anumit produs. Daca nu exista piata, si nici sistemul de preturi, antreprenorii nu pot nici anticipa, si nici, aprecia rezultatele finale ale actiunilor pe care le iau, iar haosul calculational este complet. Cu cat interventia statului pe piata este mai accentuata, cu atat mai mult este viciata formarea preturilor, deci si informatiile disponibile antreprenorilor. In lipsa unor informatii corecte, nici calculul economic nu poate fi efectuat intr-un mod adecvat, iar eficienta utilizarii resurselor din punctul de vedere al satisfacerii nevoilor consumatorilor scade. Iata deci ca intr-o economie planificata, chiar daca se pastreaza formal proprietatea privata asupra factorilor de productie (ex. fascism), alocarea resurselor nu va putea fi niciodata eficienta.

In conditiile in care, factorii de productie sunt nationalizati, ca in comunism, preturile acestora nu pot fi determinate tocmai din lipsa unei piete pentru acestia. Dar in practica, nu exista economie complet inchisa din punct de vedere tranzactional si mai ales informational, asa ca preturile factorilor de productie pot fi "copiate" de pe pietele externe. In lipsa capitalismului (comunism global), in cazul in care regimul comunist devine inchistat in autarhie, sau tranzactioneaza doar cu alte entitati de acceasi natura, prabusirea economica se porduce mult mai rapid (vezi mai pe larg aici. In plus, in socialism cei care utilizeaza capitalul (factorii de productie) nu sunt proprietarii acestuia, ci doar simpli administratori. Ei n-au astfel nicio motivatie sa-l conserve, pentru ca nu-l pot nici vinde, nici transfera altfel. De aceea in comunism capitalul se consuma de multe ori mai rapid decat poate fi inlocuit, lucru care duce la saracirea societatii. Chiar daca administrarea factorilor de productie se face democratic (anarho-sindicalism) datele problemei nu se schimba semnificativ.

Crizele ciclice apar datorita expansiunii creditului prin mijloace fiduciare, de catre bancile comerciale care utilizeaza sistemul rezervelor fractionare. Astfel, bancile dau cu imprumut bani care in realitate nu le apartin, fara acordul explicit al deponentilor. Astfel, creditul se extinde si se ieftineste artificial, ducand la o viciere a calculului economic efectuat de antreprenori. Rata dobanzii este indicatorul de baza pentru preferinta de timp a consumatorilor, iar scaderea acestei rate semnalizeaza in mod normal schimbarea preferintei de timp a consumatorilor in favoarea consumul viitor (economisire). Mai precis, cresterea ofertei de depozite din partea populatiei duce la scaderea "pretului" acestora, deci a dobanzilor oferite de banci pentru acestea. Datorita concurentei, bancile sunt nevoite sa scada si "pretul" banilor imprumutati, adica a dobanzilor pentru credite. Aceasta scadere le arata practic antreprenorilor ca preferinta de timp a consumatorilor s-a schimbat, si ca, pe seama economisirii, va creste consumul viitor. Astfel, ei sunt motivati sa utilizeze creditul ieftin pentru a investi in bunuri de capital care sa le asigure o crestere a productiei. In cazul in care acest stimul este falsificat, datorita faptului ca bancile utilizeaza si conturile la vedere pentru creditare, cu scopul de a-si spori profitul, antreprenorii investesc pentru a satisface o cerere care nu va exista niciodata. Astfel, in timp, apare o criza de surpraproductie, care arata practic faptul ca investitiile respective au fost gresite. Urmeaza o recesiune care marcheaza scaderea productiei pana la un nivel adecvat cererii reale (temporar sub aceasta) si falimentul celor care s-au avantat prea mult (atat banci cat si investitori).

Maria

Pădurile înainte de ’90 erau bogate și frumoase deși erau pe vremea comuniștilor. Acum, noroc cu capitaliștii au ras, tăiat, distrus toată pădurea. În practică se întâmplă invers de ce ați spus dumneavoastră.

Andrei

@iokan

Sunt convins spre exemplu ca nord coreeni care la ora actuala testeaza cu succes rachete balistice cu raza medie de actiune ( spre exemplu) au tehnologia necesara sa calculeze "sute de mii de ecuatii" intr-un timp util .

De ce nu folosesc cu succes capacitatea tehnologica evidenta in economia lor centralizata ? Dar rusii l-au trimis pe Gagarin in spatiu acum 50 de ani si nu aveau echipament sa calculeze "sute de mii de ecuatii" pt economia lor centralizata ? E mai usor sa trimiti un om in spatiu si sa-l aduci inapoi decit sa calculezi pentru un bun de cate exemplare ai nevoie ca sa satisfaci cererea si la ce pret sa-l vinzi ?

Pai raspunsul e simplu : NU au legatura una cu cealalta . Esecul economiei centralizate e legat de faptul ca omoara piata , prin urmare si concurenta si unde nu e concurenta , de unde progres ?

iokan

@ Alex Nicolin

Merci,

"coeficientii, si care sunt in functie de preferintele publicului."-Google,Facebook cunosc chiar si preferintele sexuale ale publicului. fiecare antreprenor rezolva propriul sau “sistem de ecuatii” ->optime locale. Cine rezolva optimul global? "Real" – stie preferintele, ca sa-si mentina stocurile.La fel "Carrefour" , "Obi", oricare ABC etc.Preferintele stau in bazele de date ale fiecarei firme, la fel cum datele despre noi stau imprastiate in bazele de la Evidenta Populatiei, Impozite, RAR, banci, doctori, farmacii,pensii…care momentan nu sunt legate intre ele, dar peste 10, 20 ani vor fi. Tehnic e posibila si legarea bazelor de date ale Real, Carrefour, Obi… dintr-un oras, pentru a cunoaste preferintele orasului.Ce bine ar fi si pentru noi, am afla de acasa , interogand baza de date comuna ,unde sunt produsele cele mai ieftine in oras !Incercati sa faceti asta acum !NU-mi pot optimiza cumparaturile la aceste magazine pentru ca nu am acces la bazele lor de date cu preturi si deci trebuie sa ma plimb pe la ele, sa vad rafturile.Brosurile existente sunt subtirele si nu pot suplini un acces online. Iata o situatie in care interesele noastre ca indivizi, corespund cu cele ale viitorului "planificator central" 🙂 , dar cred mai putin cu cele ale firmelor private. Este SF, dar asa era si smartphone acum 30 ani.

Alex Nicolin

@Iokan

De unde obsesia asta pentru control? De ce trebuie sa aiba orice un miez? Nu e mai simplu sa isi rezolve fiecare problemele?

Andrei

@Alex

Obsesia vine din indocrinarea bine facuta timp de 45 de ani , chiar daca pacientul nu-si recunoaste boala . Intotdeauna o sa tanjeasca dupa "tatuci" si "planificator central" care sa le faca viata mai buna

Alex Nicolin

As mai avea de adaugat si faptul ca oricat de sofisticate ar deveni colectare si prelucrarea datelor privind preferintele consumatorilor, si oricat de complexe modelele matematice, ele nu vor putea niciodata inlocui piata. Aici e vorba de natura umana si nu de avansul tehnologic. Probabil si cei care socoteau cu abacul se imbatau deseori cu apa rece, crezand ca au descoperit cum sa planifice mai eficient alocarea resurselor, decat o face piata 🙂

Lucian Davidescu

@iokan

Tocmai aţi identificat o excelentă oportunitate de afacere – colectarea preţurilor într-o bază de date, pe care s-o oferiţi celor care au nevoie de acest serviciu.

Dacă aveţi dreptate, veţi câştiga o mulţime de bani.

Dacă vă înşelaţi, nimeni altcineva nu va trebui să plătească pentru eroarea dvs. de estimare.

Andrei

@LD

Exista si azi agregatoare de preturi , chiar daca Iokan nu le stie . Ce-i drept se refera doar la produse vandute in mediul online .

Totusi mi-e greu sa inteleg cum de s-a ajuns de la comparatiile dintre economia Greciei si a Rom la agregatoarele de preturi .

iokan

@Andrei:

-sa nu bagam in aceeasi oala bancile (cauza) cu firmele auto , care sunt victime si adevarati creatori de locuri de munca si inovatii.Ma gandeam la Toyota – 9 milioane de autovehicole- cateva miliarde de piese ,sute sau mii de subcontractori/furnizori..Sunt sigur ca au planuri, si nu numai anuale

-concurenta – nu e singurul sistem de stimulare :

A system of monitoring, rewards and sanctions such as will ensure that the dipersed units of production comply with the plan for the most part.

– pasiunea pentru meserie, concurenta cu ceillati colegi.Edison, Steve Jobs , … si alti creatori au produs revolutii industriale din pasiune, nu de teama concurentei. …

despre rusi:

the Soviets, for reasons both ideological and technical, did not

come close to building the sort of systems we have identified as essential. Of course

the Soviet planning system was quite effective at first. The Soviets were able to build

a heavy industrial base, and in particular an armaments industry

…the economy was, of course, much less technologically complex than at present, and

the plans specified relatively few key targets.

the early Soviet plans were not drawn up according to the

schema outlined above. Working backwards from a target list of final outputs to the

required list of gross outputs, consistently and in detail, was quite beyond the capacity

of Gosplan. Often, instead, the planners started out from targets that were themselves

set in gross terms: so many tons of steel by 1930, so many tons of coal by 1935, … period of post-war reconstruc-

tion that the sort of planning system inherited from the early industrialization period

was incapable of developing a dynamic, technologically progressive economy that

would satisfy consumer demand. Why this outcome? In the light of the arguments given above, one point that sug-

gests itself immediately is the state of Soviet computing and telecommunications fa-

cilities at the time. That is, while we have argued that effective, detailed planning is

possible using current Western computing technology, the technology available to So-

viet planners in the 1970s was very primitive by comparison.

–- uite ce oameni lucrau la plan (dar pann ala urma trebuiau sa asculte de ordinele activistilor)

Leonid Vitaliyevich Kantorovich a Soviet and economist, known for his theory and development of techniques for the optimal allocation of resources. He was the winner of the Nobel Prize in Economics in 1975. … task of optimizing production in a plywood industry. He came up (1939) with the mathematical technique now known as linear programming, some years before it was reinvented and much advanced by George Dantzig.Kantorovich was awarded Stalin Prize

During the Siege of Leningrad, Kantorovich was the professor of VITU of Navy and in charge of safety on the Road of Life. He calculated the optimal distance between cars on ice, depending on thickness of ice and temperature of the air.

iokan

@LD:

Chapeau bas! M-ai prins! Am ideea asta de cativa ani, dar nu stiu cum s-o pun in practica si cu cine, asa ca o fac open source 🙂 pentru cine vrea sa atace o nisa pe care eu o consider virgina… Vad trei variante :

1) sa cumpar de la hypermarketuri accesul PRIN PROGRAM la tabelele cu listele de preturi.Banii ii voi recupera prin serviciul platit. Dar n-am bani si oricum ei nu vor vinde.

2) sa ma bazez pe voluntari care sa incarce preturile intr-un fel de wikipedia a preturilor- dar voi fi umplut cu gunoaie

3) sa folosesc cativa tineri dotati cu tablete, care sa se plimbe prin magazine actualizand zilnic in baza MEA de date evolutia preturilor la cat mai multe produse .Dar vor fi luati la ochi de angajati, iar numarul de produse e limitat.

Lucian Davidescu

@andrei

Sau chiar metode legitime şi deştepte de rezolvare a asimetriei de informaţie:
http://riscograma.ro/2692/videanu-si-observatorul-preturilor-cat-de-mica-e-distanta-dintre-nerozie-si-bun-simt/

@iokan

Steve Jobs a ajuns în fruntea Apple iar Apple a ajuns ce e pentru că au anticipat bine nevoi de care nici măcar potenţialii clienţi NU ŞTIAU CĂ EXISTĂ.

Într-o economie planificată, şeful întreprinderii de calculatoare era un politruc prost, Apple nu exista deloc, de fapt calculatoarele nu existau deloc, întreprinderea mergea direct la fier vechi pentru că nu ştia de ce s-a înfiinţat iar Steve Jobs era cel mult un "element antisocial", care murea de foame cu restul.

Lucian Davidescu

@iokan

Nu vor da acces complet la preţuri, asta nu pentru că le ascund de clienţi ci pentru că se feresc unii de alţii. Evident, la tehnologia de acum culegerea "clandestină" a informaţiei n-ar trebui să fie o mare problemă.

În schimb, îşi vor anunţa cu mare drag promoţiile, adică preţurile CELE MAI MICI. Practic, aici este 90% din informaţia relevantă, care poate fi compilată cu 10% din costuri.

iokan

@ Andrei

"mi-e greu sa inteleg cum de s-a ajuns de la comparatiile dintre economia Greciei si a Rom la agregatoarele de preturi ."

Filozofic, asta se numeste "serendipitate" – pleci in cautarea lui X si dai de Y.

Tehnologic, e vorba de hyperlinkuri.

Exemple:

-navigarea pe Internet

-discutia libera , prin asociatii de idei duce departe de punctul de pornire(dar noi, cu planificarea, nu suntem foarte departe de 'economia Romaniei distrusa de comunism' )

– o excursie printr-un mall : te duci dupa mere si te intorci [ si cu ] sosete

iokan

@LD

E buna ideea de a face economie de data-entry folosind legea lui Pareto. Oare ce s-a ales de 'Observatorul Preţurilor"? Macar " afişarea lor centralizată e un lucru absolut firesc, chiar necesar". (Imi mentin afirmatia ca am avut ideea de cativa ani -nu de a le controla , ci de a le afisa 🙂 )

Lucian Davidescu

@iokan

Ba chiar, în timp, informaţia relevantă va merge spre 100%, pentru că în momentul în care centralizatorul va căpăta influenţă, magazinele vor sări să completeze informaţia lipsă despre ofertele lor bune.

De exemplu, până anul trecut aveam la RL un tabel cu dobânzi. Dacă cumva într-o ediţie omiteam să actualizăm ceva, în aceeaşi zi suna banca în cauză să ne atragă atenţia că au redus dobînda (mult mai rar că au ridicat-o, e drept:) ).

Nu ştiu ce s-a ales de observatorul lui Videanu, e o întrebare foarte bună.

iokan

@LD

Inca o idee (plecand de la Observatorul Preturilor).S-ar putea realiza o rubrica macar saptamanala intr-un ziar .

O baza de date cu :

-promisiunile electorale ale diverselor partide

-diverse alte promisiuni : Observatorul Preturilor, intalniri la 3 luni in piata Constitutiei,..etc

-scandaluri : ramase in coada de peste/adormire : arestarea lui Popoviciu, Becali… (valiza, hotii de masini)

daca e posibil se ataseaza fiecarei linii un termen de relizare, daca nu -o frecventa de reamintire : din 2 in 2 luni.

-Rubrica ar semana cu 'calendarul zilei', dar in loc sa se spuna ' in ziua de ..anul.. s-a nascut poetul X', ar spune :.. acum 6 luni a fost arestat Y eliberat dupa 3 zile.Nu s-a mai auzit nimic…Acum N luni , la alegeri, au fost depistate X persoane care au votat in doua locuri… nu am mai auzit nimic de ele..

-s-ar putea realiza un grafic al scandalurilor ,poate se vad anumite regularitati.Pe ordonata ar fi numarul de aparitii pe Google.

Michael

O modificare se impune : 2009-1950=59. In concluzie:

Comparaţie PIB/cap de locuitor între România şi Grecia timp de 60 de ani.

Lucian Davidescu

@iokan

În principiu, da, dar efortul de alocare a resurselor e foarte mare iar beneficiul – incert 🙁

@Michael

corect, mersi mult 🙂

Liviu Petre

@iokan: pure intellectual delight! Bag seama cu imensa placere ca noi (scuzati modestia 🙂 astia din generatia Europei Libere si a lui Cornel Chiriac (tocmai noi!), suntem cu mult mai putin incremeniti in dogmatisme politice si economice, decat cei cu 30 de ani mai tineri si care sunt convinsi ca lumea s-a nascut odata cu Jeffrey Sachs. Inca o data: va multumim ca existati 🙂 (cunoscatorii stiu ce-i asta, au trait-o…). V-as fi recunoscator daca as sti cum sa va urmaresc in continuare (twitter, ceva…)

Lucian Davidescu

@Liviu Petre

Deocamdată, "voi ăştia" relativiştii avizaţi – care vă revendicaţi de la Europa Liberă dar contestaţi mizeria şi crima – nu puteţi pretinde că vorbiţi în numele unei generaţii 🙂

Liviu Petre

@Lucian Davidescu: Lucian, usurel cu pianul pe scari… De ce imi atribui vorbe/intentii pe care nu le-am formulat vreodata? Stii, 'pe vremea noastra' :), era un banc foarte mishto (scuze!) cu un concurs rusi vs.americani, 'care are cel mai tare (newspeak, 'cool') metrou', iar (contra)argumentul perdantilor (rusilor, of course, asa e bancul…) (newspeak, 'losers') era: 'Voi vorbiti, care ii omorati pe negri?" 🙂

Da' daca tot m-ai provocat cu Europa si Cornel, hai sa-ti mai zic una: ai auzit de Biblioteca Americana sau de de Biblioteca Engleza? Sti ce misto era sa vezi la BA, dupa zile de stat la coada filmul cu Woodstock Festival, cu Jimi dandu-si foc chitarei, cu Janis, cu restul…. Sau sa citesti romanele lui Le Carre ("Tinker, Tailor, Soldier, Spy' iti spune ceva?) sau monografiile despre SAS, SOE si alte ejusdem farinae :)? (repet, vorbim de anii 70-80, secolul trecut…)

Lucian Davidescu

@Liviu Petre

"incremeniti in dogmatisme politice si economice"

Poate mi s-a părut…

Pentru ce atâtea nume?

Liviu Petre

Excelent, Lucian, multumesc pentru link! "Pentru ce atâtea nume?" Pai, tocmai d-aia:

"Name dropping can also be used to identify people with a common bond. By indicating the names of people one knows, one makes known his or her social circle, providing an opportunity for others with similar connections to relate.[6]

As a form of appeal to authority, name dropping can be an important form of informal argumentation, as long as the name being dropped is of someone expert on the subject of the argument and that person's views are accurately represented."

Ma regasesc intru-totul in cele de mai sus…

Lucian Davidescu

@Liviu Petre

Îmi plac oamenii care-şi asumă consecinţele propriilor fapte:

"The term often connotes an attempt to impress others; it is usually regarded negatively"

😛

Liviu Petre

Sigur, a fost un risc asumat, aveam slabe asteptari ca postul meu sa fie altfel decat "regarded negatively" de cei cu care nu am un "common bond" (adica, in nemernicia noastra, negarea crimelor si mizeriei comuniste, n-asha?)

Lucian Davidescu

@Liviu Petre

Dacă aţi fi evitat pedanteria şi condescendenţa, aţi fi ştiut exact de unde se trage. Aşa, puteţi doar să bănuiţi 😀

Liviu Petre

@Lucian Davidescu: Hai, Lucian, ia d-aci, cu condescendenta de la care te poti astepta doar de la un comunist ordinar, ca nu mai prinzi asa vremuri, si 'enjoy': http://www.europalibera.org/audio/audio/246324.ht

Lucian Davidescu

@Liviu

Crezi că d-aia eşti nesuferit, pentru că eşti comunist? Crede-mă, n-are nicio legătură 😀

un comunist

Andrei pui de mason sau jidan sau puiut american uite care e treaba cu democratia asta care o pupi tu in cur, probabil esti bine platit acuma un bmw la scara poate si o nevasta buna de pula, dar uite care e treaba daca tu zici "Romania exportat de 2 ori mai mult" bai frate ce dreaku a exportat pule in mata ce naiba ori tu nu intelegi ca nu mai producem nimic. Tu intr-un fel impreuna cu Lucian Davidescu (o sluga capitalista) voi exportati foarta multa prostie, apropo graficul ala e facut de niste copii de la gradinita ca realitatea e cu totul alta. La 20 de ani pardon 21 de p..la mea inca mai vorbiti de comunism voi astai marii capitalisti lesinati dupa BMW, Samsung, pizde etc…. de ce nu va uitati in ograda. Mereu trebuie voi astia din mass-p..la pardon mass-media sa dati cate un TUN "au facut au distrus comunisti etc..". Un lucru va garantez o sa vina vremea candva sa dispareti dupa fata pamantului cu dedicatie de la un COMUNIST…………MOARTE JIDANILOR, AMERICANILOR, MASONERIEI, CAPITALISMULUI sunteti PRAFFFFFF voi cat si "riscograma"

Lucian Davidescu

@un comunist aka Ștefan Sandu

Hm, tu cum ai trecut de filtrul de spam?

Petriot

Despre dictatorul insingerat Gadafi , care isi chinuie poporul.

-Poporul Libian primeste credit fara dobinda

-Elevii primesc salariul mediu acelei profesii, pe care o invata.

-Daca cineva nu-si gaseste de munca statul ii da salariu plin parca ar lucra.

-Tinerii casatoriti primesc casa gratis de la stat.

-Orice tinar libian daca se inscrie la orice facultate din lume,primeste 2500 eu de la stat plus intretinere + o masina.

-Masinile sint vindute la pret de fabrica.

-Libya nu are datorii fata de nimeni in lume.

-Invatamintul si spitalizarea sunt gratis.

-25% din populatie are facultate.

-Pe strazi nu sint cersetorii,toata lumea are locuinta.

-15 centi costa o paine. Deci e rau de tot.

Nu e de mirare ca pentru cei ce conduc lumea asta din umbra, Libya e o .

Gaddafi nu a fost de acord cu dobinzile mari aplicate de Banca Mondiala.

Lucian Davidescu

@Petriot

Însîngerat? Gata, l-au şi căsăpit? 😀

cristy

ASTA ESTE PROPAGANDA NENOROCITILOR DE VESTICI CAPITALISTI EXPLOATATORI!…pe vremea lui 'ceasca' datoriile tarii ereau apropa de zero iar lumea avea din ce sa traiasca ,iar acum dupa 20 de ani suntem datori vanduti pe 15 generatii de acum incolo,iar inafara de cei cativa megabogati ai romaniei care invart economia pe degete ,restul populatiei moare de foame fiind disponibilizati non-stop de la locurile de munca…personal ma picur pe ea de 'democratie' promovata de uE si capitalism

Comanoiu Benone

Aceşti israelieni îşi trag originea
din sălbaticii khazari (numiţi şi aşkenazi), băutorii de sânge uman, popor fără cultură scrisă,
care împreună cu rudele lor aliate, hunii, au îngrozit două continente acum 1.000 de ani, prin
sadism şi plăcerea de a ucide.Evreii khazari sau aşkenazi, turcomani din stepele Asiei, sunt astăzi proprietarii marilor
afaceri din întreaga lume, a marilor finanţe, ei conduc organismele mondialiste şi oligarhice
ale lumii occidentale, sub identitate evreiască ucide!
“Alianţa noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici
australiană, ea este universală, împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane
drepturilor şi intereselor noastre, vom rămâne membri ai poporului ales. Naţionalitatea
noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. Trăim în ţări străine şi nu ne
putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări, întrucât interesele noastre morale şi
materiale sunt în primejdie. Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o zi întreg pământul.
Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă, e aproape să îngenuncheze. Pe zi
ce trece, reţeaua cu care evreii îmbrăţişează întreg pământul se întinde, iar măreţele profeţii
ale cărţilor noastre sfinte se vor împlini. Nu este departe timpul în care toate bogăţiile
Pământului vor fi ale noastre.”
“O seminţie care câştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască… Ce
servicii a adus omenirii îndărătnicul şi egoistul neam evreiesc. Ocupându-se pretutindeni
numai cu traficarea muncii străine, alegându-şi de patrie numai ţările acele unde prin
deosebite împrejurări s-a încuibat corupţia, ei urmează în emigraţia lor pe pământ tocmai
calea opusă omenirii întregi…
“Din cele mai sângeroase sacrificii ale omenirii, neamul care s-a folosit mai mult, fără să
rişte nimic, au fost evreii.
“Evreii, atât de remarcabili prin instinctul lor de
dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze într-
însa oameni care, neaparţinând neamului lor se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să
colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”

Cosovan Constantin

O tara este bogata cand fiecare cetatean este bogat. Sigur ca nu era bine atunci (datorita pupincuristilor aplaudaci) dar acum (datorita canaliilor si hotilor) este si mai rau. Oamenii care mai pot face „cate ceva” – in orice domeniu lucreaza pe alte meleagurri…iar scoala si sanatatea si nivelul de trai sunt in cadere libera.
Grecii ??? cercetatile solul si subsolul si … ‘lenea’. Daca in anichitate erau ‘japonezii’ Europei acum au pierdut pasul si pe mare si de pe uscat.
Noi ce sanse mai avem doar adaugandu-ne cate un nume, eticheta sau doar un ‘ r ???’.
Succesuri !

Liviu Stoian

Ce bine si ce simplu ar fi sa tragem concluzii dupa cateva cifre. Concluzia simplista ar fi ca era suficient sa nu fie „comunista” si pac se deschidea robinetul cu lapte si miere. Dar lucrurile nu sunt chiar asa. Sa incepem comparatia dintre Romania si Grecia. Mai intai, Grecia a fost mereu un punct strategic pe harta Mediteranei. Mult timp inainte de debarcarea din Normandia au fost controverse intre Anglia care dorea ocuparea Greciei si SUA care voia un front dinspre Atlantic. Au castigat strategii americani si Grecia era cat pe ce sa devina tara socialista. Ideologic si cultural si acum Grecia simpatizeaza cu stanga si poate ca si asta a contat cand occidentul a adus la putere in Grecia armata prin 1968 (de la acel regim se trag acum necazurile cu datoria publica externa). Grecia a fost mereu o tara saraca si tot ce a castigat s-a facut prin comert si transporturi navale. Bineinteles ca a primit ajutoare din vest directe si indirecte pentru a se mentine la suprafata, dar pentru ca Grecia a ramas nesigura ideologic si mult prea independenta, inafara de ceva fabric de textile si marile valuri de turisti, mare lucru nu s-a investit acolo. Grecii au continuat sa traiasca in felul lor balcanic, sa munceasca asa cum se munceste in zonele foarte calde si sa fie in majoritate saraci. Fiind zona de granita cu estul, occidentalii au avut totusi grija sa nu ii lase pe greci sa cada sub un anumit standard de viata, putin mai ridicat decat in vecini. In aceeasi perioada, Romania, o tara plina de resurse a trebuit sa suporte mai intai 10 ani de ocupatie sovietica, cu imense despagubiri de razboi, cu tara devastata si cu un embargou aproape total din partea occidentului. Abia dupa plecarea trupelor sovietice si recuperarea treptata a economiei prin anii 68, Romania a reinceput sa isi caute propriul drum in economia mondiala. In timp ce in Grecia investitiile si tehnologia de varf erau accesibile, in Romania fiecare tehnologie fie trebuia reinventata, fie furata. Ori de cate ori Romania voia sa cumpere ceva din occident primea invariabil conditii politice incompatibile cu regimul sau. Abia dupa ce si-a manifestat o oarecare independenta fata de Moscova Romaniei i s-a permis sa cumpere pe credit utilaje mai performante care sa fie folosite pentru productia de export. Unele dintre cele mai distrugatoare mijloace folosite de occident impotriva regimului ceausist au fost arma valutara si cea vamala. Nevoia de valuta pentru importuri si accesul la pietele bogate din vest au fost jucate nu pentru ci impotriva Romaniei. Pentru cei care nu stiu, obtinerea clauzei natiunii celei mai favorizate de catre Romaniaafost un cal de bataie permanent ani, poate zeci de ani. Grecia nu s-a confruntat cu asa ceva. Dupa 89. se intampla cu Romania ce s-a intamplat cu Grecia. Lipsa unei obediente totale fata de vest, mineriadele si mai ales semnalele negative trimise de autohtoni au pus in garda vestu, care continua sa ramana neincrezator si suspicios. Pentru a ne lega de maini si de picioare si folosindu-se de trompetii locali, Romania a fost inclusa in NATO si UE. Suntem in prezent in situatia in care eram fata de imperiul otoman. Ei ne asigurau apararea, ne permiteau comertul, iar noi le eram supusi, plateam anual haraciul si le trimiteam si niscaiva fete si baieti ca acum. Daca logica articolului s-ar fi adeverit, atunci cresterea PIB-ului Romaniei ar fi trebuit sa explodeze dupa 89. S-a intamplat ? Din pacate nu. Asadar nu regimul ideologic (socialismull) a favorizat Grecia in raport cu Romania ci regimul politic, apartenenta Greciei la occident si apartenenta Romaniei la alianta militaro-economica a URSS. As vrea totusi ca toata lumea sa intelega ca Grecia a fost condusa decenii de socialisti ale caroror idei nu erau departe de ale celor de la noi. Pana si sistemul de pensionare cu ultimul salariu era copiat dupa modelul socialistilor din est.
In privinta celor doua Coreei, iar mi se pare o gresala sa le comparam, pentru ca nu vorbim de tari libere, nici in nord si nici in sud. Nu regimul ideologic a contat si conteaza acolo. In nord nu avem comunism ci o dictatura de tip feudal, fara ideologie, militarizata complet, controlata pana la sange de o familie monarhica ce isi permite sa face ce isi doreste atat cu bogatiile tarii cat si cu fiecare cetatean. Este ceeace se chiam o monarhie despotica. In sud, avem un stat militarist, fara drepturi democratice, cu nenumarate convulsii sociale, aflat in asteptarea continua a unui conflict cu nordul. Acolo valorificarea potentialului economic s-a facut si se face prin sprijinul direct si necrutator al SUA. Pentru sustinerea economiei sudcoreene, SUA pompeaza in acea tara atat tehnologii de varf cat si comenzi imense si asta le determina prosperitatea. Tigrii asiatici nu sunt decat pisici indopate de economia occidentala si vitrine propagandistice de prosperitate menite sa le faca pe toate statele din zona sa saliveze.

Lucian Davidescu

„Daca logica articolului s-ar fi adeverit, atunci cresterea PIB-ului Romaniei ar fi trebuit sa explodeze dupa 89. S-a intamplat ?” Se putea întâmpla la câţiva ani după ’89, după o perioadă de reforme. Ca în Cehia, Polonia, Ungaria etc. România a mai zăbovit câţiva ani în comunism, aşa că PIB-ul a explodat abia după 2000.

Liviu Stoian

Pana la urma PIB-ul este un indicator economic extrem de inselator. In el se aduna atat produsul firmelor autohtone cat si cel al firmelor straine al caror impact este limitat la folosirea fotrei de munca romanesti. Nimeni nu mai vorbeste despre avutia nationala sau despre venitul national. Ce folos ca ne laudam cu producerea unui automobil, daca 90% din valoarea lui o reprezinta importurile. PIB-ul este inselator si pentru ca produsul unei ramuri este materie prima pentru alta si se regaseste in valoarea celei din urma a doua oara. In privinta zabovitului in comunism si a comparatiei cu Ungaria, Cehia sau Polonia eu cred ca gresim cand incriminam ideologia. Dovada este stagnarea economica in care ne zbatem acum. Ideologia devine o problema cand economia foarte dezvoltata se impiedica de ea. Dupa cum se vede, nici macar in China ideologia nu impiedica economia. Ce a fost intr-adevar pagubos atunci nu a fost o ideologie clamata teatral, ci pofta conducatorilor de a se juca de-a Dumnezeu, asa cum se intampla si azi. Alocarea resurselor de catre anumite persoane dupa bunul lor plac, folosirea preturilor ca pârghii econimice nu aveau legatura cu ideologia, ci mai degraba cu un spirit voluntarist in care una sau cateva persoane voiau sa isi vada numele legate de anumite realizari, fara sa inteleaga mecanismele obiective ale economiei. Cei de atunci faceau aceeasi greseala ca actualii conducatori, incercau sa rezolve probleme economice prin mijloace administrative si esuau. Socialismul romanesc se dorea un semicapitalism, cu economie de stat in industrie si cooperatista in agricultura, cu piata controlata de stat. Nicaieri in doctrina nu exista asa ceva. Dupa doctrina, etapa socialismului trebuia sa fie o economie sociala de piata veritabila si nu caricatura care a fost creeata. Lucrurile urmau sa se schimbe in comunism cand elementele economiei de piata dispareau. Daca este sa ne uitam la legatura dintre performante si ideologie, probabil ca cea mai buna economie s-a realizat in timpul odioaselor dictaturi Hitler in Germania, Musolini in Italia, Stalin in URSS. PIB-ul crestea exploziv, dar pe cale extensiva si nu intensiva. Asadar ar cam trebui sa renuntam sa apreciem natiunile dupa PIB. In Cehia, Polonia si chiar Ungaria cresterea economica a fost sustinuta din exterior masiv. Sa ne amintim doar de anularea datoriei externe a Poloniei fata de SUA de 60 de miliarde de USD. Acele miliarde erau rezultate din investitii. pe polonezi schimbarea de regim i-a gasit cu o infrasructura economica incomparabila fata de izolata Romanie care nu mai investea nimic de multa vreme in dorinta de a plati datoria externa.

Chris Kay

Lucian Davidescu : „carcera dura” cum ii spui care practic ar fi corespuns unor bunuri si servicii care vorba aia intra pe gura si ies pe … nu lasa vro urma in economia reala…asta a fost logica pt care comunistii au construit „fabrici si uzine”
problema e ca dupa ce boboru’ suveran le-a luat in „grija” s-a ales prafu de ele…de zici ca maibine mincam si beam banii aia pe vremea lu’ ceasca…rezultatul era diferit doar ca muntele de betoane abandonate, ar fi putut fi niste muntzi de gunoaie si rahat…

Lucian Davidescu

Dacă PIB-ul e sau nu un indicator bun în general, e altă discuţie. În cazul României, el pare că s-a sincronizat cu realitatea: după ’90 românii au ieşit dintr-un regim de carceră dură (alimentaţie, încălzire, iluminare etc) şi – încet, încet – au ajuns la un standard de viaţă compatibil cu fiinţa umană. Dintr-un singur ajutor de şomaj sau dintr-o pensie minimă poate trăi acum, la standarde ceauşiste, o familie întreagă: http://riscograma.ro/3441/cat-ar-costa-azi-alimentatia-stiintifica/

Ion Constantinescu

cat tupeu ati trebuie sa compari economia de pana in 1990 cu dezastru de acum ?

Lucian Davidescu

Vezi pe grafice: cu albastru tupeul, cu roşu prostia 🙂

Cimpan Andrei

CE MAI CAND CETATENI UNEI TARI AU CE LE TRBUIE SI TARA ESTE BOBATA .PE TIMPUL TRECUT ERA PARCA MAI BINE DAR ERAU ALTI CARE APLAUDAU DAR ACUMA SUNT HOTI BAIETI DESTEPTI BARONI NOI NU AVEM NICI O SANSA POATE IN 2050 SA SE SCHIMBE

Vasile Ion

aveti multa dreptate

Vasile Ion

super va apreciez ptr frumoasele si adevaratele vorbe [email protected] ptr a vb mai multe

Cristian Liviu

Baza aceea de industrii ceausiste trebuia retehnologizata treptat cu utilaje noi .
Nu trebuia desfiintat CFI-ul intern .Nu trebuiau liberalizate importurile brusc .Trebuia facuta o convirtibilitate limitata a leului din prima , numai pt a cumpara uitlaje performante ,nu pt a cumpara bomboane . Nu trebuia desfiintat planul de stat .Trebuiau pastrate pietele ceausiste .Trebuiau pastrate bune relatii cu rusia asa cum era ea in paralel cu deschiderea spre ocident .Trebuia terminata centrata atomica .Trebuia investit in continuare in agricultura .Pamintul trebuia dat in apoi pe acte dar CAP-urile pastrate si cei indreptatiti primeau produse si salariu daca munceau . Doar suprafete mici de linga sate trebuiau retrocedate .Oamenii nu aveau putere sa lucreze suprafete mari de teren in cimp .Fermele de animale trebuiau si retehnologizate . Baietii destepti nu le trebuisa permisa existenta .Cine era prins cu invractiuni economice care subminau economia nationala pirnaie de la 20 ani in sus. Ma ales cei care auvindut combinate gigant pe nimic . Astia pirnaie pe viata .In geneal tredatorii de orice fel pirnaie pe viata. Trebuia facut un portal informatic gigant organizat pe domenii de activitate in care sa se intilneasca cererea si aferta . Asa toata economia pornea si stia ce face stinga si dreapta . Baietii cu droguri distribuitori sau instigatori de orice fel pirnaie pe viata din prima .Pentru cei ce se drogheaza trebuiau luati in evidenta si sa primeasca tratament sau droguri la pret mic ,in asa fel se`termina cu flagelul asta .Prostitutia tb legalizata ,aduce bani buni la buget si oricum nu poate fi eradicata. Daca si cu parca se faceau lucrurile astea romania era departe acum ,avea un pib real si stabil si excedent comercial . Acum pibul asta e o mascarada e sustinut din occident . Cine vroia sa investeasca tb sa isi faca fapricile lor nu sa cumpere si sa distruga ce era . Da la noi ca la nimeni

Drinceanu Dumitru

O afirmatie hazardata, de fapt, total nefondata. Doua diagrame nu pot da o extrapolare pentru Romania. Au fost alte realitati economice si politice, alte interese ale oocidentului, infrastructura a evoluat diferit, etc, etc. Acest articol nu este decat o spoiala jurnalistica. Nu scrie nimic de stadiul finantelor Romaniei in 1989, dincolo de situatia interna care arata foamete, frig, lipsa bunurilor. Documentati-va mai indeaproape.

PROGRESPOWER

PT DOBITOCIMEA BOLSEVICA SI URMASII EI UNII CU STUDII ECONOMICE un exemplu graitor fiind cacalin jorgescu filorus mason economist priceput la toate si la nimic….n-a condus nimic dar regurgiteaza ineptii in mediul public… ultranationalist antiamerican antinato antiue ……. CEL MAI PERFORMANT sistem socio-economic de dupa 1965 pana azi si pana in 2050 este cel al statului SINGAPOREZ….rstul e batut campii bolsevicilor nostalgici etatisti si al copiilor lor plus nepregatitii ajunsi la decizie tor etatisti sadea ineficienti….

BogaEu

Si inca o sa ia la vale in continuare! Stati sa vedeti ca asta nu-i nimic inca!

ion

Ha siktir!Ai gresit .Fa un nou articol da nu uita de grafic.Cum s-a distrus economia Romaniei după Lovitura de stat din 1989 si cadearea comunismului.Fir-a-ti ai dreac de propagandisti trădători.

Bartolomeu

Hey, se eludeaza principala problema a poporului roman care intotdeauna )
(indiferentde vremuri…) atrait foarte bine doar prin …reprezentanti. Populatia a trebuit sa plateasca toate „vasele spart” si sa nu detina alte drepturi decat o portie de „mamaliga” care este evaluata prin tot felul de „indici” (culoare , greutate, sare, apa „chioara” etc.).Niciodata populatia onesta nu a primit puterea legala sa schimbe cu adevarat ceva in Romania.Totul porneste de la lege si mai ales de la respectarea legii incepand de la „vladica pana la opinca”! Tot timpul infractorii au fost „victime” si au fost despagubiti deoarece vinovatii de dezastrele economice au fost din alte tari sau de pe alte planete! Bartolomeu