EXITCARD

isarescue

Lucian Davidescu

„Electorata” este diversiunea perfectă: Statul salvează băncile, victimele aplaudă

În România nu au fost salvate bănci cu bani publici. *Urmează (Update 13 februarie)
Programul prin care reeşalonările făcute de bănci sunt finanţate cu credit fiscal acordat de stat este până acum un succes uriaş de relaţii publice: cu cât mai mare scandalul, cu atât mai ignorat scopul.

Iată câteva lucruri simple care scapă atenţiei publice:

1. Beneficiarii principali sunt băncile, care au deja o cincime credite neperformante şi sunt înspăimântate că cifra va continua să crească. Efectele sociale sunt marginale. FMI i-a cerut Băncii Naţionale un program de restructurare a creditelor încă de anul trecut; dacă nu vine cu altceva, putem presupune fără riscuri prea mari că îl avem în faţă.

2. Faptul că BNR a conceput, scris şi promovat proiectul cu mâna guvernului este, iarăşi, destul de străveziu. La fel s-a întâmplat şi cu Prima Casă etc. În plus, a lăsat urme la locul faptei.

3. Motivul pentru care Mugur Isărescu refuză să-şi asume proiectul este faptul că ar trebui să-şi înghită vorbele cum că în România n-au fost salvate bănci pe bani publici, că asta ar fi „un atac la democraţie” şi că trebuie să iasă de pe piaţă chiar şi băncile „too big to fail”. Ce-i mai rămâne să spună acum decât că „în toate ţările se caută aceste măsuri care să stimuleze consumul, şi care să nu facă rău”.

4. Motivul pentru care Traian Băsescu critică proiectul nu este bailoutul băncilor (că n-a scos un cuvânt – poate doar dacă îşi foloseşte refuzul ca pârghie discretă de presiune) ci faptul că BNR l-a “trădat” şi i-a livrat inamicului muniţia electorală. Când BNR a livrat “Prima Casă” propriei guvernări n-a mai fost nici o problemă. Pentru asta, oamenii de la BNR au găsit de cuviinţă să-i bată discret obrazul.

5. Dacă intenţia era ajutarea datornicilor şi stimularea consumului, măsura naturală – şi socială şi liberală şi oricum – era adoptarea legii falimentului personal. Dar asta a fost refuzată de FMI şi BNR pentru că ar fi avut efectul contrar în portofoliile băncilor.

6. Argumentul că nu sunt costuri imediate la bugetul de stat este o capcană – în realitate, promisiunile atârnă la fel de mult ca un angajament de plată şi strict procedural ar trebui evidenţiate în datoria publică. Cu astfel de scheme a reuşit şi Grecia să-şi mascheze deficitele atâţia ani.

7. Măsura e luată cam în pripă, fără o analiză de oportunitate care să atingă posibilele efecte perverse – de exemplu aşteptările excesive şi hazardul moral.

După ce propaganda guvernamentală a umflat gogoaşa cât a putut iar percepţia beneficiarilor a fost că sunt în bună măsură iertaţi de credit (lucru la care mulţi nici măcar nu se gândiseră până acum!), când se vor duce la bancă să afle că de fapt condiţiile sunt dure sau chiar că nu li se aplică, încă un val va decide să nu mai plătească deloc.

EXITCARD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *