Care salariu e mai mare, la stat sau la privat?

Încă mai circulă cu titlul de „analiză economică de impact” comparația dintre „salariul la stat” și „salariul la privat”. Mai exact, se compară mediile agregate pe întreaga economie, ceea ce este, ca să-i spunem elegant, un factoid – adică o informație care nu spune mai nimic.

Acum media este mai mare la stat, în trecut (imediat după tăierile cu 25% de exemplu) a fost și mai mică. Așa, și?

1. Comparația e compromisă de faptul că elementele nu sunt omogene. La stat, aproape jumătate dintre angajați au studii superioare față de o pondere de 20% în restul economiei. Tot în privat lucrează majoritatea covârșitoare a angajaților fără nici un fel de calificare, deci cu salarii mici și foarte mici. O comparație oarecum validă ar putea fi făcută pe eșantioane compatibile – probabil că ar ieși cu totul alte rezultate.

2. Empiric știe cam toată lumea cum stau lucrurile: un medic la privat câștigă de obicei mai bine decât unul de la stat, la fel un profesor. La angajații cu pregătire juridică depinde de om, loc și moment – la stat câștigurile sunt bune și constante, la privat plaja pornește de puțin mai jos pentru a ajunge muuuult mai sus. Alte funcții pur și simplu nu sunt compatibile deloc, de exemplu cele din ordine publică și apărare, dar sunt mai dese cazurile în care angajații din aceste sectoare se recalifică în privat „la mai bine” decât invers.

3. Statistica omogenizată nu ține cont de diferențele regionale, care sunt foarte mici în sectorul public și destul de mari în cel privat. Cu un salariu mediu care variază de la unu la doi între Vaslui și București, angajatul de la stat cu 1,5 poate să fie la fel de simplu bine sau prost-plătit.

4. Media include doar veniturile oficiale. Sigur, chiar și statul își mai plătește angajații „la negru” dar banii ăia tot apar într-o evidență. La privat, banii plătiți informal – în special valabil pentru veniturile mari și foarte mari – nu apar în nici o statistică.

5. Factoidul nu ține cont de ponderile celor două sectoare în rândul salariaților – din 4,5 milioane de salariați, 1,2 milioane lucrează la stat și 3,3 milioane la privat. Sigur, poate că schema de personal bugetar este ușor supraîncărcată, poate că statul ar putea funcționa (mai) eficient și cu mai puțin de un milion de angajați. Însă economia privată sigur angajează mult prea puțini oameni cu acte complete – normal ar fi să fie încă pe atâția!
Aici este și treaba sectorului privat să creeze joburi noi – poate că dacă ar plăti mai bine și i-ar aduce astfel înapoi pe românii plecați să muncească în străinătate, artefactul s-ar răsturna iar. Și este și treaba statului să mai relaxeze din împovărătoarea taxare asupra muncii. Însă, în orice caz, dacă dezechilibrul nu este fie rezolvat fie ponderat cumva în calcule, raportul mediilor rămâne complet irelevant.