Alți paraziți ai pieței muncii: Băieții deștepți cu tichetele de masă

(Încă aștept vești de la cealaltă gașcă de paraziți, Adecco și Lugera, sper că și-au căutat deja avocații. Iată, au acum ocazia să-și împartă costurile)

Tichetul de masă este o inginerie financiară care, în ambalajul lucios al unui „cadou” suge bani degeaba din salariile oamenilor, din încasările magazinelor și din bugetul de stat. Am mai scris de asta acum șapte ani, când căpușele supseseră deja jumătate de miliard de euro, la o rată de profitabilitate de 50%. Și au continuat să prospere, cu sprijinul entuziast al unor politicieni despre care până acum există doar dovezi că sunt ticăloși.

Până acum, în cei 18 ani de când au fost introduse, companiile de tichete de masă au tocat un miliard de euro degeaba (doar comisioanele lor, nu rulajul total) iar 2017 va fi de departe cel mai bun an, după ce valoarea tichetului a fost mărită la 15 lei. De câțiva ani, au mai băgat și carduri, semn că au de gând să facă purici de încă măcar un miliard pe aici. Sodexo (Gusto Pass), Edenred (Ticket Restaurant), Up (Cheque Dejeuner). Pe ăștia nu-i pun cu poze ca pe hașéri, că totuși nu știu să fi zis bazaconii în public, doar poleială găunoasă.

Când se apucă să își laude marfa, vin cu tot felul de statistici despre cât de mare este valoarea lor prin tot felul de țări europene și cât de mică este „încăăăăă” la noi.

Dar uită să spună niște detalii esențiale. În multe cazuri ele sunt opționale, adică nu mai au de mult tratament fiscal favorabil. Cine le mai dă acum le dă doar prin tradiție, pe post de bani, dar în schimbul lor oamenii capătă reduceri de la magazinele care le acceptă (nu scumpiri ca la noi!). Unde există deduceri de impozite, impactul lor în costurile cu munca e mult mai redus ca la noi. Sau angajatorii trebuie să le acorde doar dacă nu oferă cantină cu masă caldă. În Franța a rămas strict pe post de măsură de sprijin pentru bistrouri. Scutiri substanțiale de taxe mai sunt prin țări din lumea a treia, dar și acolo modelul de afaceri este complet de diferit. Cei care tipăresc tichete câștigă de obicei exclusiv din publicitatea pe care o tipăresc pe ele. Măcar comercianții își iau toți banii!

Mecanismul este însă același peste tot: lobby intens printre liderii politici și sindicali, care pot astfel să vândă mai departe o „măsură bună”, din seria hai să ne furăm căciula ca să avem mai multă. Îi veți găsi în acționariatul de la începuturi, mai vizibili sau mai dosiți, pe niște politicieni de marcă mai vechi sau mai noi și pe niște șefi de sindicate eterni pe post – detaliem în instanță când va fi cazul.

Tichetele de masă au fost introduse la puțin timp după război, când lumea chiar suferea de foame. Apoi, când n-a mai fost nevoie de ele, au început să tot iasă din peisaj.

Noi le-am băgat la spartul târgului în 1999, când foamea era mare mai ales printre șmecherii locali.

Azi, rostul concret al tichetului de masă nu există. Care e ideea? Că omul decide cumva să mănânce mai puțin? Să fim serioși! Poate doar dacă mai crește legume și orătănii prin curte, caz în care chiar are nevoie de banii ăia!

Oricum găsește de unde să cumpere băutură și țigări pe tichete, dar nu pentru că își rupe de la gură ci pentru că asta are în momentul ăla la dispoziție – niște cartoane. Dacă avea bani, erau la fel de buni!

Pentru angajator, beneficiul (artificial) este clar. Tichetul de masă îl costă doar 16%, impozitul pe venit. Fără CAS și altele, care duc taxarea muncii la un 40% – în top 10 țări ale lumii.

Statul nu câștigă nimic în mod direct, dar pierde prin faptul că banii ar putea fi folosiți mai bine în economie, în locuri care chiar produc valoare adăugată. Dacă ar desființa mâine deductibilitatea pentru tichetele de masă și ar reduce proporțional impozitele, tot acolo ar ieși. Iar angajatorii și salariații la fel. Și indirect mult mai bine.

Singurii care câștigă din chestia asta sunt companiile care emit tichete de masă. Vreo 50 de milioane de euro anul trecut și o să vedem cât anul ăsta.

În schimb, sunt o mulțime care pierd!

Cei mai loviți sunt exact angajații pe salariul minim cărora angajatorul nu le mai dă și tichete. Adică exact cei care teoretic ar avea cea mai mare nevoie de ele.

Un calcul sumar:

La salariul minim pe economie de 1450 de lei brut, cheltuiala totală a angajatorului este de 1783 de lei iar angajatul primește un net de 1065 de lei. Asta e tot. 59,75% din bani la angajat, 40,25% la stat!

Dacă angajatorul adaugă și tichete de masă – 15 lei x 20 de zile = 300 de lei pe lună – Costul lui ajunge la 2083 de lei pe lună, iar angajatul se alege cu 1317 de lei pe lună, cash + tichete. 63,2% bani la angajat, 36,8% la stat.

Iată aberația în toată perversitatea ei: în România avem de fapt impozit regresiv! Cei mai săraci plătesc la stat un procent mai mare! Doar pentru ca unii să poată mulge ceva „mărunțiș”.

Chiar mai tragic devine în momentul în care un angajator care a oferit salariul minim (pe contract) + tichete (pe vorbe) se apucă să taie din costuri. Taie fix tichetele de masă, chiar dacă teoretic ăstea îl avantajează fiscal, pentru niște mici economii la costurile totale.

Și „nemâncați” și cu banii luați – sute de mii de români au fost cel puțin o dată în situația asta!

Iar pagubele nu se opresc aici. Mecanismul ăsta murdar mai introduce și o distorsiune uriașă care lovește fix în micii comercianți. Comisionul este (din informații răzlețe, că oficial nu-l spun) între 1% și 10%. Ești lanț mare de magazine, ai volum? 1% sau chiar mai puțin. Ai un butic la care vând trei generații din aceeași familie, în schimburi? Marcă barem 6%!

Ca mic comerciant ai în față trei opțiuni imposibile. Fie renunți la o bună parte din venituri (6% din încasări pot să însemne chiar și jumătate din profit!), fie mărești prețurile (dragi salariați, poftim cadou!) fie nu accepți deloc tichete și te uiți lung cum foștii tăi clienți trec prin fața ta cu plasele încărcate de la supermarket.

Sau ajungi – că n-ai de ales – să arunci pisica moartă în curtea altora. În loc să cumperi mâncare direct de la țărani și de la micii producători, te duci și te aprovizionezi tot de la supermarket, unde poți să achiți cu teancul de tichete de masă și să scapi astfel de comisionul din partea ta. Atât de ticăloasă este schema, indiferent dacă chiar și-o fi propus asta sau nu!

Sigur, o fi supermarketul bun, o avea prețuri mai mici și avantaje competitive naturale sau nu, dar avantajul ăsta pentru ce îl mai merita? Doar ca să facă niște băieți deștepți (și doamne!) bani degeaba?

Așa că închizi prăvălia, te angajezi casier la supermarket pe „salariul minim și poate tichete” și spirala morții o ia de la capăt.

Mult succes la muncă și afaceri în România!