Județele cu economie ca în Spania și județele cu economie ca în Albania

Cică dacă stai cu capul în cuptor și cu picioarele în frigider, în medie îți e bine.

A început iar panica: România continuă să aibă cea mai mare creștere economică din UE: 5,7% în trimestrul 2. „E artificială”, „nu se vede în buzunare”, „se duce în consum” – ultimele două împreună sunt din categoria Fram, ursul bipolar.

La o singură cifră, creșterea economică nu este prea mare, este prea mică.

În primul rând pentru că există încă un decalaj rural-urban uriaș, de unu la doi, a cărui recuperare impune creșteri de minimum 10% măcar în rural.

În al doilea rând pentru că există decalaje regionale uriașe, care tot cresc. Economia își va fi atins potențialul de creștere abia când ele vor începe să scadă.

România are un PIB pe cap de locuitor care a depășit 9000 de dolari, dar extremele sunt între 300% respectiv 50% din acest nivel.

Am preluat cifrele din două analize detaliate făcute de analizeeconomice.ro (dolari) respectiv cursdeguvernare.ro (euro).

În București, PIB pe cap de locuitor este de 26 de mii de dolari, cât în Spania. La extrema cealaltă, în Vaslui este de 4,5 mii de dolari, cât în Albania.

Raportul este de șase la unu, față de 2,5 la unu în urmă cu două decenii. El se explică doar parțial prin diferența de „productivitate” – raportul dintre salarii este de doar doi la unu.

Uriașa diferență dintre cele două extreme vine din numărul de locuri de muncă existente. În București, la o populație de 1,8 milioane de locuitori, numărul de locuri de muncă este de aproape 900 de mii, adică un job la doi locuitori. Șomajul este de 1,7%, aproape cel mai mic din țară.

În Vaslui, populația este de 400 de mii, însă numărul locurilor de muncă este de 50 de mii, adică un job la opt locuitori. Șomajul oficial este cel mai mare din țară – peste 10% – însă dacă raportăm comparativ cu rata de angajare din Capitală, ar rezulta un șomaj real de peste 70%!

București și Ilfov produc împreună 27% din PIB, la fel de mult cât restul Sudului (Muntenia, Oltenia, Dobrogea) împreună respectiv de două ori mai mult decât toată Moldova. Toată Transilvania produce restul de 33%.

Adunate altfel – București și cele șase județe marcate pe hartă cu violet dau aproape jumătate din PIB cu doar 28% din populație.

Comparate după mărime și putere economică, regiunile ar arăta cam așa:

București-Ilfov, la o populație comparabilă, ar egala economic Slovenia (21500 de dolari/locuitor), cea mai dezvoltată dintre țările foste comuniste – cu un nivel de viață peste Grecia și Portugalia și apropiat de Spania sau Coreea de Sud. Cu diferența că în Slovenia salariul mediu net este de 1100 de euro, dublu față de București, și cel puțin la fel în celelalte țări menționate – lucru care arată că Bucureștiul nu este nici pe departe o căpușă a economiei naționale.

Sudul (Valahia) fără București ar fi o țară comparabilă cu Bulgaria din toate punctele de vedere – PIB/cap (7700$), PIB total (50 mld. $), populație, salarii.

Pentru Transilvania și Moldova nu există vreo corespondență perfectă, însă PIB pe cap de locuitor în Transilvania (8000$) este comparabil cu cel din China, Rusia sau Mexic iar cel din Moldova (5000$) este apropiat de cel din Serbia.

Însă majoritatea economiei este concentrată în doar câteva județe și orașe mari, la fel și locurile de muncă. Lipsesc între două și trei milioane de locuri de muncă în economia rurală și mic-urbană, un număr foarte apropiat de cel al românilor care au plecat să-și găsească de lucru prin alte țări.

Există o școală de gândire care vede „creșterea PIB potențial” la aproximativ 4% și devine îngrijorată de orice depășește nivelul respectiv. Problema cu calculele respective este că sunt făcute după modele economice care nu țin cont nici de structura economiei românești, nici de decalajele care cresc în loc să scadă. Poate că 4% este o creștere „sustenabilă” pentru București și cele șase județe care au depășit PIB/cap de 10.000 de euro, probabil că este mulțumitoare pentru Polonia sau Ungaria (PIB/cap de 12-13000 euro). Strict pentru zona rurală și micul urban, periculoase sunt tocmai creșterile cu o singură cifră.

Nu există absolut nici un risc de supra-încălzire într-un sat sau orășel unde se deschide o fabrică nouă și angajează câteva zeci de șomeri, chiar dacă calculele contabile pot arăta o creștere chiar și de 50% a PIB-ului local. Cel mult se vor încălzi casele pe vreme de iarnă. Sau tot în termeni contabili – România are un decalaj economic structural care face irelevant orice „output gap”.

Recuperarea acestui decalaj ar permite României să prindă din urmă Ungaria sau Polonia , în doar 7 ani, cu condiția unui ritm de creștere economică mai accelerat cu 5 puncte procentuale față de cele două țări: 4% în București, 10-15% în rural, în Vaslui sau Botoșani și o medie cât mai apropiată de 10%!

Iată și o cartogramă de acum 7 ani cu suprafața județelor redesenată în funcție de mărimea PIB – cifrele s-au schimbat dar proporțiile se păstrează.