Standard
Lucian Davidescu

Răscoala datornicilor: Istoria romanţată a jocului de-a şoarecele şi pisica dintre clienţi şi băncile lor

„Românii sunt cei mai buni clienţi, nu întârzie cu ratele”, spuneau în 2007 ani bancherii veniţi din Vest la munca de jos. Se fereau să spună că românii semnează aproape orice.

Aşa ceva nu citiseră în niciun manual de economie: cum să ai şi risc mic şi profit mare în acelaşi timp

(atenţie, text lung!)

Aventura creditării a început abrupt în România, într-un concurs de împrejurări care – probabilistic – apare cam la o mie de ani. Economia mondială exploda alimentată de creditul ieftin, ţara tocmai scăpase de inflaţia cu două cifre, iar cota unică aducea în legitimitate câştiguri din ce în ce mai mari. Pe scurt, a plouat cu bani.

Iar pentru orice bancă dezabuzată de dobânzile mici din Vest, de 2% sau pe-acolo, o piaţă emergentă însemna mai mult decât profituri mari – însemna o nouă viaţă. În România poţi să ceri 8%, să adaugi încă două-trei puncte cu litere mici-mici şi să iei în cinci ani de mandat bonusuri cât nu luai la tine în ţară într-o viaţă. Asta, la vârf.

La bază, banii erau prea mulţi, fabrica de mici bancheri nu mai făcea faţă cererii. Regula #1 – fă sucursale unde şi câte poţi. Regula #2 – dă credit cui şi cât cere. Regula #3 – după o vreme, schimbă numele, structura şi costurile „produsului”, pentru ca să poţi să-l scumpeşti pentru clienţii vechi şi să le ieftineşti pe cele pentru clienţii noi.

Minunea-minunilor, cu un comision de acordare de 3% pe care banca îl oprea din sumă, banii intrau în bilanţul de profit şi în bugetul de bonusuri încă înainte ca un client să apuce să plătească prima rată. Una ca asta desfiinţa nu doar manualele de economie şi pe cele de fizică. Levitaţia părea următorul pas în inovaţia bancară

Tăietură la montaj, scris pătrăţos şi sacadat, de SF distopic: 3_a_n_i_m_a_i_t_â_r_z_i_u:

12.000 de clienţi ai băncilor s-au adunat pe internet, grupuri-grupuri, şi cer aplicarea corectă a ordonanţei-50-care-elimină-comisioane-tembele-c-aşa-zice-UE sau pretind să le scadă ratele. Sau urlă să fie spânzuraţi bancherii. Ori n-au fost niciodată „cei mai buni clienţi” ori ceva s-a întâmplat între timp.

Primul lucru care „s-a întâmplat” este creşterea de salarii care n-a mai avut loc. 20-30% la fiecare câteva luni devenise la un moment dat ceva banal. Cumsă nu iei credit, când ştii că astfel furi startul în faţa celor care nu merg la bancă până nu se văd cu banii în mână? Al doilea lucru a fost deprecierea leului, care a făcut ca ratele să crească cu alte 10-20%. Apoi, în loc să crească, salariile au scăzut. Adăugaţi faptul că valoarea imobilului cumpărat a scăzut sub valoarea creditului şi aveţi imaginea completă. Omul e pe minus.

Iar banca, bancă! Are şi ea probleme, dar vrea să le acopere din buzunarul tău. Ce faci când venitul disponibil îţi scade la jumătate sau chiar la zero? Plăteşti, sau strigi să fie spânzurat cineva?

Puţine bănci au făcut distincţia dintre venitul total şi venitul disponibil. Venitul disponibil este ce rămâne după ce din venitul total scazi cheltuielile absolut obligatorii: măcar mâncarea şi căldura peste iarnă. Și mai puţini clienţi au făcut această distincţie. Mai ales că venitul disponibil părea să crească la nesfârşit.

Dar, surpriză-surpriză, întotdeauna ai avut de ales.

Pentru cei prea prudenţi sau destul de bine-educaţi financiar, banca avea (şi va avea) întotdeauna un contract de rezervă. Unul în care costurile sunt clare iar condiţiile sunt ferme: cei care au avut inspiraţia să semneze astfel de contracte plătesc acum dobânzi mai mici decât ar fi sperat: 5% sau mai puţin. Evident, făcând media ponderată cu cei care plătesc peste 10%, banca tot iese bine şi îşi permite să plătească (1) bonusuri, (2) dividende mari către acţionari şi (3) dobânzi mari depunătorilor. Anul trecut, când criza deja nu mai era un secret nici măcar în România, sistemul bancar ieşea pe profit net. Asta înseamnă că băncile pe profit trimiteau acasă mai mult decât aduceau băncile pe pierdere. Anul acesta, lucrurile probabil se vor sfârşi pe dos, iar sistemul bancar va avea pierdere netă.

Însă profitul şi pierderile au o logică a lor. Strict din activitatea de creditare, cam toate băncile pierd bani. Pentru că, deşi dobânzile sunt mari, creditele neperformante sunt şi mai mari. Dacă o bancă reuşeşte totuşi să obţină profit nu e atât din comisioanele pe care le umflă acum în contractele clienţilor cât din marja de dobândă pe care o obţine luând bani de la BNR şi dându-i mai departe statului. De exemplu, când BNR anunţă că dobânda de politică monetară este de 6,25% iar Ministerul Finanţelor spune că nu găseşte să se împrumute decât cu 8%, înseamnă că diferenţa este profitul intermediarului.

Dar nu pe toate. Clienţii „buni” din contractele de creditare, cei care au fost cândva de acord să plătească orice comision considera banca de cuviinţă, sunt şi ei sursă de confort financiar pentru bănci: ÎNCĂ un miliard de euro pe an. Cel puţin aşa au stat lucrurile până a venit „nefericita” ordonanţă 50 care – jumătate cu bună-credinţă, jumătate cu exces-de-zel – şi-a propus să mute toţi banii ăştia din buzunarele bancherului în buzunarele datornicului.

Nu se putea moment mai prost. Dar, vorba dictonului, Fiat iustitia, pereat mundus.

Și cursul valutar şi nivelul dobânzilor şi finanţarea bugetului depind de bunăvoinţa cointeresată a băncilor. Pe lângă aceste lucruri, un eventual câştig de câteva zeci de euro pe lună pentru fiecare client păleşte. Însă asta nu contează acum, pentru că băncile nu se gândesc încă la opţiunea nucleară ci doar la războiul de gherilă: Cum să-şi păcălescă clienţii să semneze încă o dată că renunţă la drepturi? Unde să facă lobby pentru ca legea să fie abrogată?

E un joc în care – în acest moment – e imposibil să nu piardă măcar una din părţi dar nu este exclus să piardă ambele. Sau chiar să existe pagube colaterale. O pierdere masivă impusă administrativ, nu sună bine pentru viitor.

Nici România, nici vreun român nu se va mai putea împrumuta ieftin în următoarele decenii. Nu că s-au împrumutat ieftin până acum, dar cine ştie câte ceva despre sistemele de creditare occidentale înţelege: întâi trebuie să demonstrezi bonitate, abia mai târziu ai parte de dobânzi mici. Însă ce bonitate să mai demonstreze unul înglodat în datorii pentru tot restul vieţii? Pentru el e mai important acum să scape de consecinţele propriei neglijenţe.

Dar cum să faci asta când banca îţi propune comisioane noi?

Semnarea actelor adiţionale, care trebuia terminată în septembrie dar în unele cazuri s-a prelungit cu o lună – este un ultim număr de iluzionism încercat de băncile care mizează pe lipsa de cultură juridică a clienţilor.
Realitatea este că legea obligă banca la eliminarea unor comisioane fără a mai fi nevoie de semnătura clientului pentru asta.
Iluzia este că băncile trimit către clienţi o PROPUNERE de act adiţional prin care clientul se obligă să plătească alte comisioane, mai mari, care să le înlocuiască pe cele vechi. Dacă clientul semnează, actul devine voinţa părţilor.
Trucul este că, dacă clientul nu semnează, banca aruncă propunerea la coş şi scoate din mânecă un contract conform cu legea. Pentru client, singura strategie câştigătoare este să nu semneze deloc, pentru că de fapt diversiunea, “aprobarea tacită” nu poate funcţiona decât în favoarea lui. Aşa supune legea.

Totuşi, nicio faptă rea nu rămâne nerăsplătită. Arestaţi-l pe EURIBOR!

Vestea bună este că bancherii au venit aici să facă afaceri pe termen lung. Asta înseamnă că nu vor pleca nici la prima bătaie de vânt, nici la prima pierdere de 900 de milioane de euro, plus-minus.
Vestea proastă este că pe termen lung vom ajunge – vă surprinde!? – tot la mâna bancherilor. Iată forţa unui eufemism: „Acum dobânzile sunt mici iar riscul de ţară este mare. În viitor, dobânzile vor creşte, dar legea nu ne va obliga să scădem marjele proprii odată cu riscul de ţară”. Asta a spus un bancher din primii cinci şi asta e traducerea din banchereza germană pentru expresia financiară românească „las’că ne mai întâlnim noi”.

Pentru clienţii care înţeleg ceva mai bine ce se întâmplă asta-i principala îngrijorare: că dobânzile mari ancorate de un EURIBOR mic vor deveni enorme când EURIBOR va creşte. EURIBOR e dobânda la care se împrumută băncile mari între ele şi acum, pe criză, e sub 1%. Când economia îşi va reveni, ea ar putea ajunge la 5%, iar un client care are în contract o dobândă de EURIBOR+6 va vedea cum îi creşte dobânda de la 7% la 11%. La aşa creştere de dobândă, rata lunară poate creşte chiar şi cu 30-40%.

Dar pentru asta nu mai e deja nicio soluţie, în afară de ipotetica refinanţare – posibilă doar în caz că banca va fi de acord – de exemplu – să accepte ipotecă pe un bun care nu mai valorează nici jumătate din cât părea că face la început.

Deja, legea a forţat la maximum tot ce era de forţat – uneori, să recunoaştem, la limita ambiguuităţi şi a principiilor de drept – iar de-acum nu mai poate să intervină. Inevitabil, banca şi clientul trebuie să se privească iar faţă în faţă. La început îşi vor pasa vina reciproc, însă până la urmă trebuie să se înţeleagă.

Toată lumea-i vinovată, nimeni nu-i vinovat.

Să arătăm pe cineva cu degetul acum e târziu şi degeaba. Clienţii semnau orice, iar cine nu semna orice pierdea oportunităţi. Bancherii au dat credite uşor, iar cine nu dădea uşor ieşea de pe piaţă. Tot ei au acceptat evaluări fanteziste după ce au acceptat – ca nişte profesionişti ce erau – că un preţ poate creşte la nesfârşit. Statul nu se băga, dar şi când se băga îi supăra pe clienţi, care semnau orice şi tot aşa. Ce contează este cum vor cădea lucrurile. Variantele sunt două:

Varianta #1. Lucrurile cad prost: câştigă clienţii.

Băncile înghit pierderea şi încearcă să-şi recupereze banii cu orice preţ. Fiecare client prezent şi viitor va fi tratat ca un potenţial adversar în instanţă, al cărui cont trebuie golit cât mai rapid şi cât mai discret dar care trebuie trimis la plimbare deîndată ce începe să reprezinte un pericol. Relaţia bancher-client este distrusă pentru câteva decenii de-acum încolo.

Varianta#2. Lucrurile cad prost: câştigă băncile.

Singura posibilitate de-a câştiga este prin lobby de cel mai jos nivel, adică – fără exagerare – şpagă şi şantaj, indiferent că influenţa este exercitată prin intermediul Parlamentului, al Preşedinţiei sau chiar al FMI.
Însă bancherii merg pe gheaţă subţire, pentru că o astfel de schimbare ar fi percepută de clienţi ca furt al unui drept câştigat şi ar anatemiza definitiv băncile. Fără încrederea clienţilor, proiecţiile de profit ale băncilor fac exact cât o ceapă degerată.

Bine, bine, dar soluţii există?

Din partea băncilor există o singură soluţie: să-şi muşte buzele până la sânge şi să accepte. Riscurile au fost mai mari decât se aşteptau iar acum costurile trebuie plătite. Orice altă situaţie, chiar dacă aduce câştiguri pe termen scurt, este perdantă pe temen lung.

Pentru clienţi, afacerea nu costă nimic dar este mult mai „obositoare”. A fost, probabil, singura dată când statul a putut interveni în favoarea lor. Fantezia juriştilor e infinită în timp ce pârghiile legii sunt limitate. De-acum este treaba clientului să-şi facă educaţia financiară sau măcar să citească de la cap la coadă contractele, ofertele şi pe cei care le fac.

Iată ce trebuie să ştii:

1. Nimic nu e mai important ca reputaţia. Dacă o bancă şi-a tratat bine clienţii sunt şanse mari că o va face în continuare. Dacă şi i-a tratat prost, nu merită şansa să-şi repare reputaţia cu tine. Uneori o astfel de bancă pare să aibă costuri mai mari, dar pe termen lung ele vor fi cu siguranţă mai mici.

2. Viteza costă. Unele bănci câştigă clienţi pentru că aprobă dosarele incredibil de repede. Dacă cer de la început un preţ mare, riscul e asumat cinstit. Însă dacă dobânzile par mici, aproape sigur banca va încerca să-şi recupereze paguba mai târziu.

3. Un contract complicat este făcut pentru a funcţiona în favoarea celui care l-a scris, chiar dacă la prima vedere pare neutru. Cu cât mai simplu, cu atât mai ieftin.

4. Cu cât diferenţa dintre dobânda afişată şi DAE este mai mare, cu atât va creşte mai mult.

5. Dacă o bancă umblă cu “scrisul mic” încă de pe panourile de publicitate, sunt mari şanse ca în contract să treacă deja la “scrisul invizibil”


Lasă un răspuns la casandra Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ovidiuR

Nu poti sa nu fii fan Riscograma dupa asa articole! Felicitari!

Logosfera

Am fost la banca sa iau act de cunostinta de actul aditional. In timp ce il citeam un client a sunat interesat de actul aditional. I s-a spus ca dobanda a ramas aceeasi dar ca s-a modificat modalitatea de calcul. De la 9% = 2% (dobanda bancii) + 7% (marja) a devenit 9% = 1% (euribor) + 8% (marja). I s-a explicat ca, conform legii formula de calcul trebuie sa includa euribor si ca dobanda trebuie sa nu creasca, conform legii. Din cate mi-am dat seama, omul a inghitit explicatia, si a ramas cum a vrut banca. Cand o sa ajunga euribor 5% o sa vina la banca personal plin de nervi.
Si cu mine banca a incercat marea cu degetul http://www.logosfera.ro/2009/03/atentie-la-banci/

MeTeo

Mirosind de la bun inceput „afacerile” pe care bancile din RO le fac cu populatia si societatile comerciale, stiind sa ma intind cat mi-e plapuma de lunga, nu m-am imprumutat la nicio banca. Acum in ”criza” ma simt confortabil. Am facut presiuni ptr dobanzi mari la banci la inceput de criza si am reusit. Cu 20-23% dobanda mi-a mers bine. M-am ferit de imobiliare si bursa ptr ca ma pricep prea putin si-am dorit sa raman departe de gura sacalilor. Am ramas tot cu banca „prietena” mea. Acum insa dobanzile au scazut dramatic, sub inflatie. O singura banca cu un singur depozit reuseste deocamdata sa fie Putin peste inflatie. Sa cumpar aur m-am gandit…..dar cine are curaj (Informatii) sa cumpere pe crestere?

MeTeo

Cine stie insa ca si la depozite banca vrea sa te fraiereasca ?
Te trezesti ca a crescut sau s-a infiintat comisionul de administrare cont curent. Numai ca de fiecare data am mers cu actele bancii in mana si mi-am facut dreptate cerand banii inapoi indexati cu rata inflatiei. Si am reusit ptr ca niciuna din banci nu avea semnat cu mine vreun act care sa le dea mana libera in vreuna din variantele de mai sus. Fiind sume mici am gasit (culmea) intelegere pana acum. Insa ma gandesc la faptul ca de exemplu un 8lei stransi de banca intr-un an inmultit cu un numar de 100.000 deponenti cel putin la nivel national face o suma frumoasa de bani. Si asta doar emitand o hartie cu cheltuieli minime. La credite suma asta creste exponential.

Tom

+1 !!!

bedexe

corect, sansa clientilor era sa nu semneze, am postat si eu peste tot in saptamana de dinainte de 20 sept. Cine a vazut, a vazut.

Toader Cezar

Ce bine ar fi daca astfel de aricole frumoase ar fi incadrate pe mijlocul paginii !

Ovidiu Ciceo

Buna ,

Situatia nu ar fi tragiga daca s-ar atabili ca modul de calcul al marjelor la noile acte aditionale ar tine cont nu de Euriborul de acum ci de cel initial ,de la data semnarii contractului adica a conditiilor existente atunci in piata ,Dar cand ti se propune Euribor + 9,6 % in primul rand te simpti prost.
Referitor la faptul ca clentii s-au repezit la luat credite si bancile la dat e adevarat , iar cu contractul scos in caz ca puneai mai multe intrebari mie mi0a fost pus aclasi tip de contract cu dobanda variabila afisata la sediul bancii de toate bancile la care am fost , cand ii intrebam de ce nu stabilm euribor + marja im-i spuneau ca nu se poate modoifica contractul ,daca vrei semnezi daca nu nu mai sunt 100 la coada …. asta e poveste si ca orice consumator am crezut in onestitatea bancii , m-am fript e o lectie importanta.
A doua lectie importanta e ca trebuie sa-i dau in judecata , nu vreau dar parca le-a luat banii mintile si im-i tot trimit raspunsuri tip la intrebarile mele nimic concret la ce intreb ,si acum sa inchei cu o vorba din anii 90 ,Cica in 90 cand sa luat decizia de improprietarire a tuturor romanilor , niste avocati americani care ne-au vizitat au spus ca dupa cum e legea 10 ani de acum inainte avocatii vor avea o mina de aur din procesele ce vor aparea , acum se pare ca ordonanta 50 va face acelasi lucru, Ea a fost punctul declansator, conflictul va fi transt de legislatia de pana acum .Ea doar ne-a arata ca de fapt in astia 2 ani de cand dobanda variabila a devenit fixa puteam Da banca in judecata oricand, dar sunt convins ca multi am mers la banca am intrebat de ce rata nu scade ni sa spus ca mie ca e dobanda lor interna si asta e , eu am tras o injuratura , am iesit si mi-am consumat energia sa pot plati in continuare rata . Dar e trecut , Viitorul ….. Cel mai important în război este să ataci în strategia inamicului

Si sa stiti cine e si inamicul BCR – ” Gandim la fel „

Ovidiu Ciceo

Si ti-as mai propune un exercitiu de logica, si poate un articol.

Ce ar insemna pt Economia Romaniei ca cei un miliard de euro pe care bancile ii considera pierderi in mod abuziv s-ar regasi in piata ?

Oare prin efectul de multiplicare nu am avea anul asta o scadere de Pib Nu de 1, 9% ci de 1% sau poate chiar nu ar fi scadere .

casandra

Foarte fain articol, foarte bine scris.

John Galt

„Fiat justitia ruat caelum”, ca e mai de efect sa „cada cerurile”..

Cand Alexandru cel Mare i-a intrebat pe generalii lui de ce se tem cel mai tare pe lumea asta (cand detinea deja 3/4 din harta cunoscuta), acestia i-au raspuns ca cel mai tare se tem sa nu le cada CERUL (The Sky is the LIMIT) peste ei.

Alex s-a cam suparat, pentru ca el credea ca EL trebuie sa fie singurul de care trebuie sa se teama indivizii, mai exact de POSIBILITATEA ca el sa nu fie DREPT, corect fata de ei (sau fata de victime). Mai exact.. JUST.

De ce? Pentru ca atunci cand cade cerul peste oameni, la vremurile de la sfarsitul timpului :P, SCAPA NUMAI CEI CARE POT STA DREPT .. in fata lui Dumnezeu.

🙂

Gabriel

”Pentru client, singura strategie câştigătoare este să nu semneze deloc, pentru că de fapt diversiunea, “aprobarea tacită” nu poate funcţiona decât în favoarea lui. Aşa supune legea” -total greşit.

Gabriel Sorocianu

De ce nu aveti optiunea de a salva articolele in pdf? Citesc cu mare interes toate articolele pe care le publicati pe acest sait, dar mi-ar fi placut sa nu ma chinui pentru a le salva.
In rest, este unul dintre cele mai bune saituri in romaneste.

John Galt

Ei bine, genul asta de comentarii chiar face bine la orgoliu! 😀

totedati

pentru orice client acum optiunea nucleara ar fi, daca poate, sa sisteze complet, 100% plata ratelor …

repet, daca poate, daca isi poate ascunde veniturile reale …

cam cum face statul cu arieratele … daca ai banii cash in mana, venituri reale nu fantezii, poti oricand negocia de pe pozitii de forta ca sa ii dai candva, in viitor … ca acum nu poti, ai alte prioritati … banuiala mea e ca banca va deveni maleabila si va renegocia contractele, restructura ratele decat sa piarda de tot capra de muls ….

Lasă un răspuns la casandra Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Începând cu 1 octombrie 2019, Riscograma a început un proces de fuziune ireversibil cu standard.ro. Vă invităm să vizitați noul site și să ne urmăriți pe paginile de Facebook, LinkedIn sau Twitter.