Riscograma
Lucian Davidescu

De ce e birocraţia românească mai proastă decât Dacia 1300

La ambele trebuie să ştii cum şi unde să ungi, însă Dacia n-a supravieţuit capitalismului.

Vechea Dacia 1300 dădea excelent măsura a cât de capabil este Statul Feudal Român. Cu tehnologie franţuzească importată la mâna a doua şi execuţie adaptată muncitorilor şi utilajelor româneşti, Dacia a ajuns un sicriu pe roţi, anacronic, fragil şi neconfortabil. Avea un singur avantaj: devenea brusc prietenoasă şi se lăsa convinsă să meargă iar dacă ştiai unde şi cum să ungi.

Chiar şi după 1990, sub administrarea statului uzina n-a fost în stare să vină cu altceva. Inginerii uzinei au încercat să-i pună câte o caroserie mai arătoasă sau câte un motor de import, dar maşina a rămas – mai mult sau mai puţin – aceeaşi.

Dacia 1300 n-a putut rezista la nesfârşit capitalismului, iar după ce nu s-a mai produs a fost nevoie de doar câţiva ani pentru ca majoritatea românilor să renunţe abrupt la ea, ca la un coşmar.

În schimb, în ultimii 20 de ani nu s-a schimbat aproape nimic în administraţie. Aparatul birocratic a pornit la drum la fel de beteag ca o Dacie 1300 şi nu s-a schimbat aproape deloc. A încercat să se mute în câte un sediu mai arătos şi să se echipeze cu ultima generaţie de maşini şi computere. Dar a continuat să funcţioneze după principiile bătrânei Dacii: doar dacă ştii unde şi cum să ungi.

S-a putut vedea care-i diferenţa dintre o administraţie eficientă şi ce avem noi – de exemplu – atunci când statul şi-a deschis şi în Bucureşti un magazin de mărfuri confiscate. Fără grija de a recupera cât mai mulţi bani pentru contribuabili, proaspeţii patroni au stabilit preţuri atât de mici încât cozile şi scandalul au apărut aproape instantaneu. Odată ajunşi în magazin, clienţii erau supuşi unei proceduri neverosimile: întâi îşi notau codurile produselor, apoi mergeau să le achite, după care se întorceau să le ridice. Aşa ceva este de neînchipuit în comerţul real, dar un fapt banal în instituţiile statului.

E o iluzie că statul se poate reforma de unul singur. Nu poate, ceva din fibra lui îl împiedică. Dacia a pierdut aproape un deceniu până a devenit clar că soluţia este privatizarea. Birocraţia a pierdut 20 de ani inventând probleme doar ca să aibă ce rezolva, în loc să lase ţara să trăiască.

A inventat „obiective de investiţii”, de la borduri la săli de sport, doar ca să aibă unde pompa bani. A inventat proceduri şi acte doar pentru a da de lucru unei clientele tot mai numeroase. A inventat merite pentru a da sporuri cui trebuie, nu cui merită. Când a venit nota de plată şi a devenit clar că nu sunt bani, statul nu a mai ştiut cum să se retragă ordonat. A tăiat cheltuielile alandala, accentuând nedreptăţile, în loc să le repare, şi pierzând în instanţă procese de ordinul sutelor de milioane de euro.

Degeaba se bat politrucii în „soluţii”: să facem Dacia 1300 pe motorină, să-i schimbăm numele, să-i punem un eleron. România nu are nici o şansă de a ieşi din situaţia asta prin soluţii venite de la Guvern. Singurul lucru pe care îl poate face un guvern responsabil este să renunţe la cât mai multe dintre atribuţiile sale şi să le lase în mâinile economiei private, cu bani cu tot.

 

19 comentarii
Alex Nicolin

Eu zic sa-l ducem la casat, sa incasam prima, sa vindem bonul, si sa ne luam o bicicleta 🙂

C

Nu au gasit cititor de coduri sau nu au inregistrat toata marfa in stoc? Nu zi ca sunt nepriceputi … de fapt sunt prevazatori …:D

John Galt

Sa mai pun inca o data poza aia veche (Link), pentru ca se potriveste cu discutia la perfectie. 😀

La faza cu Dacia si Programul rabla mai e ceva de zis: desi programul s-a vrut a fi o initiativa europeana pentru a "salva Pamantul", de a micsora costurile samd, uite ca in cazul Daciei nu a facut decat sa confirme ca interventia statului in economie da rezultate exact pe dos. Omul de rand, in loc sa mai repare ceea ce avea deja, s-a trezit peste noapte ca a ARUNCAT niste masini oarecum bune, ce poate ar mai fi mers vro 50 mii de km, irosind niste resurse ce au fost cheltuite deja pe tabla, piese, plastice samd, doar pentru a inlocui un activ detinut 100% cu un leasing ce acum nu are benzina si e posibil sa declanseze o executare silita. Noua masina, desi mai aratoasa, confortabila samd, nu a facut decat sa cheltuie si mai mult din resursele limitate ale planetei (imaginati-va in cate luni s-ar termina fierul si aluminiul pe glob daca chinezii si-ar cumpara fiecare cate o masina), adica scopul initial pentru care a fost introdusa SUBVENTIA nu numai ca nu a fost ajutat cu nimic ba chiar a fost compromis (poluare, alte resurse irosite prin calcul IRATIONAL samd).

Adica in loc sa vedem "pe viu" care sunt diferentele dintre ideologii – mai exact ca drumurile, soferii si economia noastra nu sunt pregatite deloc pentru motoare de 200 de cai putere (ce btw, consuma mult mai mult), uite ca ne-am trezit indatorati, sufocati de trafic, cu reparatii extrem de scumpe pentru buzunarul romanilor, ba chiar cu poluarea mult mai mare ca inainte din cauza cimitirelor de masini de peste tot, risipei implicite (unele masini trimise la topit inca erau "bune"), ba chiar si a asteptarilor mult mai mari induse de un nivel de trai nesustenabil (ca tot e la moda acest cuvant).

Nici nu mai spun nimic de traditie, de respectul pentru cei care isi ingrijesc ce au si nu le e rusine de trecut. La noi nu exista asa ceva.

Alex Nicolin

@John Galt

"drumurile, soferii si economia noastra nu sunt pregatite deloc pentru motoare de 200 de cai putere"

Nu cred ca cei care au dus Dacia 1300 la REMAT si-au cumparat astfel de masini – majoritatea au luat Logan, Clio, Punto, Golf, etc. adica masini din clasa compacta sau cel mult medie, cu motoare economice. Cu restul argumentelor sunt perfect de acord – reparatiile sunt enorm de scumpe chiar si pentru masinutele ieftine. Bineinteles, programul a fost de la inceput o butaforie politica – oare cat or fi crescut vanzarile la Citroen? 🙂

iokan

1.Dl Davidescu a ales calea minimei rezistente intelectuale.Se leaga de ceea ce nu merge.Ar fi o adevarata provocare sa gaseasca ceva ce merge , si sa laude.

2.Paralela cu Dacia este o amenintare la adresa sigurantei nationale.Nimeni din tara, chiar cu toata bunavointa,nu putea face cu Dacia ce au facut francezii. Lipsa de know how si mai ales de capital.(Apropos de privatizare – 90% din capitalul privat din Romania e strain!!!! – despre asta discutati dl Davidescu- ce am castigat, ce am pierdut din asta).Paralela cu Dacia sugereaza ca statul roman ar trebui salvat prin inlocuirea cu unul strain.Varful piramidei statale ar trebui sa fie format din straini, iar palmasii/muncitorii de la Dacia- romani.

3.Rezultatele perverse ale pietii:

-inainte de 89 , la IATC(fabrica de actori) erasu vreo 30 locuri /an -statul stia cate teatre sunt, se vor construi in viitorul cincinal, cate filme face /an, cati actori ies la pensie, etc.

-dupa 89-300 actori /an… din care lucreza in domeniu …30? restul- ani de viata pierduti, resurse irosite. Valabil si la drept..si alte fac. Aceste facultati traiesc din cererea prosteasca a tinerilor naivi, care nu stiu/nu le pasa de ceea ce le ofera apoi economia.

4. Ce legatura este intre piata /mana invizibila si institutia LOBBY din SUA, clientela de partid din Romania?

5.Statul actual(minimal in raport cu cel din 1989)+ privatii actuali ar putea construi un Transfagarasan, Canal, Casa republicii?( nu va legati de (in) utilitatea lor, ci de organizarea/mobilizarea necesara).Cum ar arata licitatiile?

6. Agricultura romana privatizata hraneste sub 50% din populatie( nu mai stiu exact procentul).Agricultura cooperatista hranea prost intreaga populatie, dar daca renunta la export, ar hranit-o bine.

7.Statul deja a lasat din mana aprope tot, de aceea guvernul nu mai are parghii de relansare, decat constructiile (mai ales de drumuri).Restul industriilor ne sunt interzise.

punk

Felicitari, e un nou record de densitate a aberatiilor / kilooctet !

1. Pai esti un exemplu viu ca n-au murit laudatorii statului Roman; nu stii ca stirile negative aduc audienta ? 🙂

2. Asta se intampla acum, cetatenii inlocuiesc statul cu totul, si pleaca in statele strainilor, pentru ca romanasii tai ii fut in cur de le tiuie. Daca nu exista know-how, hai sa-l inchiriem de la straini, nu sa-i tinem pe incapabili in scaune.

3. In primul rand ca si univesitatile de stat fac acelasi lucru, maresc numarul de locuri conform cererii, si facultatile fara cerere se atrofiaza, vezi majoritate specializarilor din Politehnica. In al doilea rand, crezi ca statul stie mai bine decat mine daca eu pot sa ajung actor ? Uite, eu despre tine cred ca nu poti fi mai mult decat portar la cimitir. Ce te faci daca ma aleg ?

5. Nu zice nimeni ca va face mana invizibila reforma in statul Roman. Avem nevoie de un stat functional tocmai pentru a rezista "lobby-ului" facut ex-securisti, actuali oameni de afaceri de succes. Americanii si masoni sunt ultimele dintre problemele tale.

6. Hranea, tinand oamenii legati de glie, pentru a economisii motorina la tractoare. Capacitatea reala (fara sclavi) a agriculturii comuniste e cea de azi, pentru ca nu s-a schimbat practic nimic de atunci.

7. Nu e dom'le interzis nimic. Uite, relanseaza-te tu in nisa lasata libera de stat pe piata semiconductoarelor (cu colaborarea lui Omar, prietenii stiu de ce). Daca reusesti, eu te votez ministrul semiconductoarelor. De fapt, ministrii de la care astepti tu relansarea se pricep la semiconductoare tot atat cat se pricepe baba la otet de mere, si vor relansa pe sistemul Dacia 1310.

MeTeo

de ce am intrat pe un alt cont ????? a intervenit…statul ? sau..d.a.c.i.a. ?

@MeTeo

Alin

@Iocan: Lasa-l frate…. Nu-ti mai fa sange rau. Asa face el calculele. NU ca regimul ala feudal a redus populatia rurala del a 80% in 1930 la 48% in 89, formand o clasa de oraseni (poate semi-, dar, oricum, urbani). Pt el, tot regim feudal e, ca asta e blog de statistica si aia cu matematica nu stiu sa citeasca istorie.

Nu vede faptul ca mana de lucru de la Dacia a fost formata in timpul comunismului, si ca, daca astia au putut face ce au facut, a contat si pregatirea angajatilor.

Nu are rost sa ne consumam, nu e prima oara cand bate campii cu gratie…

Fiind cu artimeticile, nu stie nici macar sociologie, sa intelega cum e cu schimbarea sociala. se pare ca nu intelege ca un aparat de stat, de reglementare, slab si timorat e perfect pt sectorul privat. Pt ca sectorul privat din Romania, in grosul lui, s-a facut prin afacerile frauduloase cu statul. Un stat puternic si sigur ar falimenta poate mai mult de jumatate din marile averi… Nu mai injurati bugetarii si statul de pomana: ei sunt ce li se cere sa fie. Politrucii din guverne nu sunt lucratori la stat, ei sunt veniti din privat, din afaceri si smenuri.

Dle Davidescu, citindu-va blogul si viteaza cu care faceti comparatii si sariti la concluzii (inteleg perfect de ce, trebuie sa produceti un articol pe zi, nu e timp, aveti si alta treaba…) imi aduc aminte de o replica dintr-o carte: astia asa de bine se pricep la aviatie, ca Aurel Vlaicu i-ar fi batut pe umar si le-ar fi spus: mai cititi, baieti, mai cititi… La fel ca dvs. cu istoria…

ionut

"Un stat puternic si sigur ar falimenta poate mai mult de jumatate din marile averi…"

Exceptand faptul ca doar in mintea unor "inepti intelectual" acest fenome ar fi benefic, afirmatia e si eronata (pentru ca prezuma inabilitatea oamenilor de afaceri). Nici gand ca oamenii de afaceri sa astepte ca statul sa le falimenteze afacerile. Un stat puternic (adica un grad sporit de agresiune) nu va reusi decat sa "relocheze" majoritatea afacerilor.

Lucian Davidescu

@MeTeo

E un soi de bug, mi se-ntâmplă şi mie

@Alin

Cu tot respectul pentru presupusele cuncoştinţe aprofundate de istorie ale dvs., regimul feudal, criminal şi adus cu tancul despre care vorbesc a venit puţin mai târziu de 1930.

loop

@Alin :

Daca nu era regimul comunist, acum am fi avut sub 10% din populatie cu ocupatia de baza in agricultura.

Pentru cultura dumneavoastra generala, caci la istorie pornesc de la premisa ca ati mai citit oarece, uitati aici o paralela intre 2 germanii, una sub comunism, si una in afara comunismului :
http://mises.ro/663/
Sa vedem daca mai sunteti de parere ca a fost asa de bun regimul comunist !

xela

In concluzie e mai proasta pentru ca a rezistat capitalismului

Alex Nicolin

O-hooo, ce de nostalgici. Or mai fi locuri pentru excursia in Korea de Nord?

Alin

@loop: eu nu am spus ca era mai bun comunismul; daca era mai bun, ramaneam cu el, logic nu? Eu spun doar ca a modernizat fortat Romania, intr-un anume fel si intr-o anumita masura. Nu poti vorbi aiurea cu regim feudal si alte alea, Asa poti spune ca acum traiesti in feudalism, ca ai impozite mai rau ca iobagii.

Nu am de ce sa fiu nostalgic in nici un fel; daca spun ca administatia romaneasca era mai profesionista in timpul comunismului decat acuma, este doar constatarea faptului ca era un stat care avea coerenta, avea proceduri, avea o logica – ce lipseste cvasitotal administratiei de acuma. Nu e judecata de valoare a regimului politic, ci a modului de organizare. Faptul ca poti constata eficienta economica si sociala in Germania intre 1933-1938 nu inseamna ca faci apologia nazismului.Regimul comunist a cazut pentru ca economic era un model neviabil; adminsitratia era puternica si performanta si de aia vorbim inca, dupa 20 de ani, de comunisti si securisti in functii cheie: nu doar ca sunt retea, aia stiu cum sa conduca! de aia sunt peste tot si in asigurari, si in banci private etc.

@Davidescu: reperul este anul 1930 pentru ca atunci a fost recensamantul, care da date (mai) exacte despre situatia sociala. Reperrul din capatul celalalt este recensamantul din 1992.

Lucian Davidescu

@Alin

1. A fost un recensământ în 1948.

2. Ca să estimăm "ce-ar fi fost dacă" nu venea comunismul în România, sunt relevante comparaţiile dintre Germania de Est şi Germania de Vest sau Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

C

@ Alin

Imi permiti sa concluzionez?

Trebuie facut un recensamant si trebuie sa ne ferim de doctrinele socialiste cu extremele lor nazismul si comunismul, care au dus unul dupa recensamantul din '30 , celalat dupa recensamantul din '48 la abuzuri sociale si genocid .

Si trebuie sa inlaturam tiparele, unele ramase inca in societate, din acele vremuri.

florin

Am sa mai dau eu un exemplu de "eficienta" a institutiilor de stat:

Pe vremuri, pentru un cazier judiciar trebui sa faci mai intai un drum pe la Trezorerie, sa platesti o taxa, si unul pe la un oficiu postal, sa iei timbru judiciar. Modernizarea instutiei si apropierea de cetateni a insemnat ca gaseai totul intr-un singur loc. Mare lucru, mare pas inainte (nu e nici o ironie aici)!

Costul: 4 oameni:

– unul cere buletinul, baga datele si listeaza chitanta

– al doilea ia chitanta, cere banii, da rest, pune o stampila pe chitanta si da si timbrul judiciar

– al treilea iti cere timbrul si chitanta, verifica chitanta, lipeste timbrul pe o cerere goala si te indruma spre o masa unde sa completezi cu pixul datele din buletin

– al patrulea iti ia cererea, baga datele de pe cerere in calculator si te striga cind iti iese cazierul

Eu, ca om care lucreaza de 10 ani in privat, as gasi oricand solutii ca totul sa mearga struna cu doar 2 oameni. Un patron mai strans la punga ar face asta cu un singur om.

PS: Inmultiti treaba asta cu 42 judete si 6 sectoare. Apoi mental tineti cont ca in fiecare judet exista cam 15-20 de institutii publice in care fluxuri din astea aberante se repeta.

ionut

@florin

Exemplul tau este unul care dovedeste, net si ferm, ca institutiile statului sunt eficiente 😀 Scopul lor este de a extrage (cat mai multa proprietate) proprietate.