Școala cultivă slugărnicia

Numarul 8) era cel mai interesant ( învăţatul pe de rost) si parerea mea e ca vorbim de prima cauza a falimentului invatamintului romanesc . Atita timp cat iti propui sa cresti niste papagali , papagali vei avea . Faptul ca sunt slugarnici deriva intocmai din statulul lor de papagali .

Prin clasa a III-a sau a IV-a, cand a fost nu stiu ce cutremur, absolut toti copiii din scoala se imbulzeau sa coboare pe scari, care peste care, unii disperati, altii veseli, intr-un haos generalizat. Atunci mi-am dat seama ca cel mai bine e sa mergi pe drumuri nebatute de altii, ca daca vrei sa zici ceva in acele momente nu te asculta nimeni, ca singurul lucru care il face multimea e sa te calce in picioare.

Prin urmare am coborat pe scara profesorilor, unde era liniste, frumos, flori.. Intotdeauna dorisem sa vad ce tablouri erau puse acolo pe pereti iar atunci am avut ocazia perfecta.

Oamenii prind curaj numai in situatii de criza. Only a crisis, real or perceived, produces real change.

Nu poti invata o limba straina decit prin memorizare. Daca nu am memoriza lucruri importante, va trebui sa reinventam roata de fie care data ar fi neoie.

@ Lucian: mulţam fain!

@Andrei

Aşa-i, fenomenul are proporţii ameţitoare. Tocmai îl auzeam pe un domn că are teza de doctorat gata şi mai trebuie doar s-o traducă din engleză

@John Galt

Mda, distruge inclusv instinctul de supravieţuire. În şcoala primară o luam p-acolo de câte ori aveam ocazia, atunci nu-mi explicam impulsul. Tabu-ul era atât de puternic încât am avut de câteva ori coşmaruri că sunt prins sau că ajung la etaje care nu existau…

@de-a dura lex

Eu mulţumesc 🙂

Deh, erai si tu rebel (cred) :P. Eu nu aveam cosmaruri pentru ca ma obisnuisem sa fiu aratat cu degetul. Dupa o vreme te obisnuiesti cu senzatia si e distractiv. 🙂

Capitalismul salbatic ce se bazeaza pe individualism e in fiecare, inca din prima zi – asta nu vor sa inteleaga socialistii.

@John Galt

Mmm, nu era asta. Boacănele le făceam în public. Însă acolo mergeam doar singur, era ceva aşa, mistic.

De fapt, cred că ştii exact ce vreau să spun – dă-o-ncolo – ce să vezi la nişte tablouri? :))

Eu am facut 1-8 la un liceu de arta iar acolo erau tinute "masterpiece"-urile. Probabil ca sa se simta profesorii mandrii, importanti, sau poate pentru ca pe holuri le stricau animalele astea de copii.

Era frumos.

@de-a dura lex

Bravo! Felicitari!

O singura observatie: gandesc ca solutia e invatamantul real privat (ne-reglementat, ne-controlat, ne-acreditat etc de catre stat).

Cadou: pour les connaisseurs

Total de acord, nu credeqam ca practicile astea discriminatorii s-au perpetuat din perioada de dinainte de 1989 si pana acum.

Dar si nivelul de tutuire intre profesori si directorii de scoala/liceu este diferit, functie de cine ii asigura "spatele", deh unele obiceiuri nu se uita niciodata.

@de-a dura lex

Felicitari pentru promovarea pe riscograma.

Cele 12 instrumente sunt bine observate, dar ideea de baza imi pare cam dezechilibrata. Unele instrumente au mai mult legatura cu disciplina si respectul ierarhic, decat cu slugarnicia. Crezi ca disciplina e ceva daunator, ce nu trebuie imprimat celor mici /mari sau ca exista in exces in societatea noastra? Cele cateva procente de copii creativi nu vor fi afectati prea tare de interdictia de umbla pe aceleasi scari cu profesorii sau de a-i tutui.

Problema e cu cei 80% care vor deveni pitipoance si cocalari de nadejde ai tarii. Ei nu au curajul intelectual de a contrazice o opinie incetatenita/locurile comune , dar au doar curajul fizic, animalic, de a se bate intre ei – in final si cu sabii –, de a teroriza profesoare fara aparare postand apoi isprava pe Youtube, de a da manelele la maximum in bloc, de a trage cu pistolul in cel ce i-a ocupat locul de parcare, de a lua la bataie batranii care traverseaza incet, de a da spargeri .etc. Un elev care nu invata disciplina in scoala, nu o mai poate invata la armata si nu va putea fi un bun subordonat in nici o firma. Caracterul se formeaza prin infruntarea cu diverse obstacole, la fel cum musculatura se formeaza ridicand greutati. Fiti atenti ce va doriti, ca deja ati obtinut!

Desigur, slugarnicia exista si nu trebuie incurajata, dar poate nu ea este problema cea mai mare. In final, ceva invatat pe de rost 😉 acum 40 de ani :

Ut ager sine cultura fructuosus esse non potest, sic anima sine disciplina.

mulţumesc mult pentru felicitări!

–

@ ionut

a fi sau nu „real privat” (cu autonomie deplină etc.) ţine fix de această caracteristică culturală despre care vorbeam în articol.

poţi întâlni acel „real privat” în societăţile cu vocaţia egalităţii puterii indivizilor.

dar în societăţile cu vocaţia distribuirii inegale a puterii, precum Ro, nu poţi avea cu adevărat ceva autonom.

–

@ ova

da, chestiunea cu „spatele” este extrem de importantă în ţara noastră.

şi se învaţă la şcoală 🙂

–

@ iokan

nu, acele instrumente NU se leagă de disciplină şi respect ierarhic!

1. nu se leagă de disciplină ca atare, ci de înţelegerea ei ca supunere faţă ce cel cu statut mai înalt.

fireşte că este nevoie de disciplină, dar tocmai această pervertire a sa, înţelegerea ca supunere faţă de sus-pus, este cea care generează indisciplină:

sus-pusul (demnitarul, de pildă), deci cel care nu trebuie să i se supună altuia, înţelege că este mai presus de lege şi o încalcă, generând multă indisciplină.

întotdeauna disciplina celor „mici” este un rezultat al disciplinei celor „mari” – dacă cei „mari” sunt indisciplinaţi (fac ce vor), rezultatul este indisciplina tuturor.

2. nu se leagă de o ierarhie profesională (tehnică, organizatorică) oficială, ci de una socială, neoficială şi cu efecte nocive (acea ierarhie în virtutea căreia simplul cetăţean este amendat, demnitarul nu).

de altfel, nici nu există o ierarhie organizatorică a elevilor ȘI profesorilor.

din perspectiva şcolii, profesorii sunt angajaţi, iar elevii consumatori, nu sunt două trepte diferite ale unei ierarhii organizaţionale.

deci nu se poate vorbi nici de vreun respect ierarhic.

şi nu doar că profesorii nu sunt mai presus de elevi într-o structură ierarhică, dar chiar mai mult: „clientul nostru, stăpânul nostru” – şcoala trebuie să respecte elevul înainte de toate.

raţiunea de existenţă a şcolii sunt elevii, nu profesorii.

–

în privinţa tutuirii:

ideea nu era tutuirea, ci adresarea în acelaşi mod.

deci nu elevii să-i tutuiască pe profesori, ci invers: profesorii să utilizeze faţă de elevi formulele de politeţe.

ca în Europa nordică.

–

« Cele cateva procente de copii creativi nu vor fi afectati prea tare de interdictia de umbla pe aceleasi scari cu profesorii »

ba da.

nu la modul brutal, nu va plânge nimeni din acest motiv.

dar aşa se insuflă ideea inegalităţii sociale, unii sunt „şmecheri” (favorizaţi), ceilalţi „fraieri” (defavorizaţi).

–

„Problema e cu cei 80% care vor deveni pitipoance si cocalari de nadejde ai tarii.”

e rezultatul chestiunilor de care vorbeam, inclusiv mai sus cu câteva rânduri.

copilului i se aplică ştampila cu „fraier” (aducătoare de defavorizare), iar el tânjeşte la statutul de „şmecher” (aducător de favoruri).

şi atunci recurge la „înlocuitori”, îşi construieşte pe alte baze un asemenea statut de „şmecher” (chiar de şmecher la propriu).

„nu-mi dai voie să merg pe acest culoar, pentru că-s ăla mic?

nu-i bai, atunci o să-ţi arăt eu cât sunt de mare şi o să merg pe acel culoar, făcând pe grozavul şi încălcând regula.

sau o să ies în evidenţă într-un alt mod: afişându-mi mobilul cât mai costisitor, vorbind cât mai tare ş.a.m.d.”

În general sunt cam puerile aspectele respective.

Dar na … e oarecum ( încă ) la modă genul ăsta de abordare. 🙂

Daca dorim sa avem un invatamint performant , trebuie sa realizam ca elevul/studentul este beneficiarul unui serviciu , iar profesorul este prestatorul serviciului . Intre aceste categorii nu trebuie sa existe decit o relatie de cooperare .

>Intre aceste categorii nu trebuie sa existe decit o relatie de cooperare .

Poate suna frumos enuntul – dar e gresit. 🙂

Din ecuatie lipseste "platitorul" serviciului : adica fie parintele ( in cazul unui invatamint preponderent privat ) fie "societatea"/contribuabilii – ceea ce complica binisor situatia … 😉

@ Andrei

e cât se poate de corect ce spui.

ăsta (adică tot ce-ai spus) ar trebui să fie principiul fundamental de funcţionare al şcolii.

dar… există un „dar” 🙂

pe lângă faptul că cultura românească este defavorabilă acestei abordări (în conştiinţa românească, profesorul e sus, elevul e jos, şi asta trebuie să se vadă clar), mai există un fenomen important:

ideea enunţată de tine este acceptată de multe persoane implicate (profesori în special) doar din perspectivă morală (nu şi tehnică).

adică:

„da, frumos e să fim uniţi cu elevii, nu mai suntem ca pe vremea lu' mam'-mare”.

„acum e o nouă paradigmă: a profesorilor care acţionează în armonie cu elevii” [şi alte asemenea vorbe fără acoperire reală, adică „abureală”].

relaţia respectivă e abordată ca şi cum ar fi o concesie acordată elevilor.

„noi am putea fi foarte inegali, dar, datorită mărinimiei mele, eu zic că hai să părem egali”.

o concesie nobiliară, de la stăpân la servitor.

aproape nimeni nu judecă acea relaţie din perspectivă tehnică, organizatorică, managerială, a eficacităţii şi eficienţei acutului de învăţământ.

din această cauză, atitudinea pro-elevi rămâne una falsă: declarativ, proful e pro-elev, dar în realitate are grijă să-i arate elevului diferenţa de statut dintre ei.

@MIA

Contribuabilul ar trebui sa stie ca doar o relatie de colaborare reala dintre beneficiarul serviciului de educatie si prestatorul sau pot genera plus valoare invatamintului romanesc . Deocamdata se complace si accepta situatia actuala . Ce-i drept ii lipsesc si parghiile necesare sa schimbe ceva

>Contribuabilul ar trebui sa stie ca doar o relatie de colaborare reala dintre beneficiarul serviciului de educatie si prestatorul sau pot genera plus valoare invatamintului romanesc

Asta este un aspect extrem de discutabil – asa ca pretinsa necunostiinta a contribuabilului e o pista ( oarecum ) falsa. 🙂

Dincolo de doza de teribilism din punctele respective ( cam iresponsabil incurajate pe-aici – asta apropo si cu enuntul conform caruia cultura romaneasca incurajeaza una si alta, mai degraba cultura romaneasca la momentul actual pare sa incurajeze ceva de genul "las' ca mere si asa numai să nu fie odraselele prea stresate" 😉 ) sorry, nu prea se reţine nimic cu adevărat de substanţă … din propria experienţă – din fericire limitată – din învăţământul românesc am remarcat tendinţa, extrem de supărătoare, ca profesorii cei mai slabi exigenţi să fie şi cei mai "apropiaţi" şi "colaboraţionişti" cu elevii/studenţii … că na … să nu iasă prea repede în evidenţă propriile limite aşa că …

@ MIA

eşti drăguţă să faci efortul (mare, e drept) de a urmări raţionamentul de mai jos?

urmărind logica şi valoarea de adevăr a fiecărei afirmaţii, nu faptul că am scris eu?

dacă da, îţi mulţumesc!

1. ce încurajează cultura românească?

mentalitatea şi comportamentul românilor.

asta prin definiţie, nu e o opinie.

2. care/cum sunt mentalitatea şi comportamentul românilor?

evident, ele pot fi urmărite pe mai multe planuri.

cel vizat de mine este al distribuţiei puterii în societate/organizaţie.

atunci hai să vedem câteva elemente care ţin de acest lucru:

– administraţia autoritară din toată istoria românilor (mă refer strict la conducătorii români);

– cultul personalităţii, în regimul Ceauşescu (dar nu numai);

– baronii locali (persoane care fac ce vor într-un judeţ/oraş);

– faptul că demnitarii sunt mai presus de lege;

– faptul că demnitarii se îmbogăţesc rapid;

– faptul că demnitarii dobândesc rapid, nejustificat, diplome şi titluri academice (de la diploma de bac la titlul de doctor);

– se consideră că „dacă eşti la patron, trebuie să-l asculţi, indiferent ce-ţi cere”.

ş.a.m.d. – mai pot enumera multe lucruri, dar consider că ajunge cât am scris.

românii sunt favorabili unei distribuiri inegale a puterii în societate, asta însemnând că cel cu statut mai înalt are privilegii, iar cel cu statut mai mic i se supune.

desigur, s-ar putea ca tu să nu consideri că societatea românească e caracterizată prin elementele înşiruite de mine.

dar orice om cu capul pe umeri îşi dă seama că în România demnitarii sunt mai presus de lege, că demnitarii se îmbogăţesc într-o măsură mult mai mare decât le-ar permite salariul/indemnizaţia, că managementul este unul abuziv, bazat pe bunul plac ş.a.m.d.

eu sunt sigur că şi pe tine te revoltă zilnic astfel de lucruri, rămâne de văzut dacă le poţi accepta acum, în această discuţie, când le afirm eu.

3. din raţiuni de simplificare a exprimării, am folosit cuvântul „slugărnicie” pentru a desemna mentalitatea şi comportamentul abordate mai sus.

desigur, cuvântul „slugărnicie” nu acoperă total acea mentalitate şi acel comportament, însă este unul destul de potrivit pentru a le descrie.

–

o mică recapitulare:

cultura românească încurajează caracteristicile românilor,

deci cultura românească încurajează atitudinea favorabilă inegalităţii sociale (pe care am numit-o „slugărnicie”),

deci cultura românească încurajează slugărnicia (slugărnicia fiind o componentă a culturii româneşti).

în continuare, să vedem ce e şi cu învăţământul:

–

4. o cultură există (se menţine în timp) prin procesul de transmitere între generaţii a mentalităţii şi comportamentului.

adică prin educaţie, în toate sensurile: educaţie formală, exemplul personal, consecinţe ale diferitelor acţiuni ş.a.m.d.

iarăşi, este vorba de chestiuni care definesc cultura, nu de opinii.

5. există două locuri principale de transmitere între generaţii a tiparelor de gândire, simţire şi acţiune: familia şi şcoala (cu precizarea că, şi în cazul şcolii, mă refer la educaţia informală, nu la curricula şcolară).

este un fapt, nu o opinie – copilul învaţă cum să se comporte şi îşi modelează gândirea acasă şi la şcoală.

trecem peste familie, nu ne interesează acum (dar şi aceasta este o temă foarte interesantă).

aşadar, dacă o societate are o anumită caracteristică culturală (de gândire, simţire sau comportament), aceasta se formează cu precădere în şcoală (şi familie).

dacă americanii sunt individualişti, este pentru că în familie şi în şcoală învaţă să fie individualişti.

dacă nemţii sunt riguroşi, este pentru că în familie şi în şcoală învaţă să fie riguroşi.

dacă românii sunt favorabili inegalităţilor sociale, este pentru că aşa învaţă în familie şi în şcoală, că inegalitatea socială este starea de normalitate.

cu alte cuvinte, preiau slugărnicia din familie şi din şcoală.

altfel spus, şcoala îl învaţă pe copil că drepturile indivizilor depind de statutul fiecăruia, că un statut înalt îţi aduce privilegii, că diferenţa de statut trebuie evidenţiată ş.a.m.d.

adică exact acele lucruri pe care le-am scris în deschiderea articolului, mecanismul de transmitere a acestei mentalităţi fiind cel prezentat în restul textului.

======

asta este doar o parte a culturii româneşti.

este foarte importantă, dar nu singura.

da, cultura românească include (şi încurajează, automat) ceea ce ai spus, acea atitudine descrisă prin „las' că merge şi aşa”.

şi, bineînţeles, şi această atitudine este transmisă în principal în familie şi în şcoală.

la fel, cultura românească include şi faptul că profesorii slabi încearcă să fie „apropiaţi” de elevi.

sunt sigur că, dacă te gândeşti puţin la acest lucru, îţi vei da seama că este vorba tot de slugărnicie, dar manifestată invers:

din cauza faptului că e slab, iar elevul îl poate da de gol, profesorul este cel dependent de elev, nu invers.

deci, în acest caz particular, profesorul este cel cu un statut mai mic (fraierul) şi elevul este cel cu statut ridicat (şmecherul).

tot de slugărnicie este vorba.

Ionut : Welcome to the machine. 😉

What is 'Watson'? IBM computer wins 'Jeopardy!' practice round

Asta e viitorul.

😐

@de-a dura lex – Fenomenul l-ai surprins bine,dar cauzele nu sunt convins ca sunt corect identificate.

Cred ca faci si o confuzie, sau pui semnul egalitatii, intre ierarhie care- i fireasca in orice societate si umilire care nu-i normala.

Umilirea de regula este impusa. Nimeni nu se umileste de placere.

Am fost la medic cu mama la cabinetul particular, la medicul care o interna pentru tratament de doua ori pe an.

A vrut sa-i dea o reteta pentru coxartroza si dupa ce a primit "atentia" , a renuntat la reteta si a spus "veniti maine pentru internare".

Ce trebuie sa fac, ca parinte? Sa invat copilul ca trebuie sa "miste din urechi" ca sa-si atinga obiectivele sau sa-i bag in cap idei care nu au legatura cu viata?

Eu sustin ca exista o mentalitate care-i in ton cu compromisurile la care te obliga viaat. Daca vrem sa schimbam mentalitatea trebuie sa schimbam conduta celor care dau tonul, respectiv a celor de la putere.

Societatea romanesca se conduce in mod "sultanist". Fiecare individ in functie "taie si spanzura" dupa bunul plac, pentru ca nu exista reglementari care sa-l oblige la un comportament normal.

Am scris mai multe despre cauza pentru care nu functioneaza institutile din Romania, pentru ca salariatii si functionarii nu sunt evaluati dupa criterii obiective. Subiectivismul genereaza frustrari, abuzuri si umilinte.

@ Deceneu

[în primul rând, o paranteză:

scuze că răspund după atâtea zile, dar e un topic vechi, nu-l urmăresc zilnic.

acum am intrat în el întâmplător, urmând un link.

presupun că nici tu nu poţi afla că răspund, aşa că voi posta la tine un link înspre aici 🙂 ]

nu ştiu dacă e firească ierarhia.

pentru că e vorba de o ierarhie non-tehnică, non-organizatorică (nelegată de îndeplinirea unor sarcini), de o ierarhie legată exclusiv de drepturi şi favoruri.

nu are nicio legătură cu conceptul organizatoric de ierarhie, este doar un instrument de a-i spune altuia „eu sunt şeful”.

de altfel, chiar tu ai vorbit de caracterul malefic al acestei pseudo-ierarhii, când ai pomenit de „sultanism”, de faptul că fiecare „taie şi spânzură” după bunul plac, de evaluarea salariaţilor pe baze subiective.

la acest lucru mă refer şi eu: o ierarhie a drepturilor, în care oamenii nu sunt deloc egali, în care cu cât eşti mai sus cu atât eşti mai presus de lege şi acţionezi după bunul plac.

–

într-o altă ordine de idei.

ai spus: « nimeni nu se umileşte de plăcere »

corect, ca comportament individual.

incorect, din păcate, ca comportament colectiv.

majoritatea indivizilor consideră (conştient sau nu) că îşi satisfac interesele printr-o atitudine slugarnică faţă de cel cu putere (indiferent despre ce putere e vorba).

nu e vorba de o preferinţă personală, ci de un comportament învăţat:

aşa au văzut în jur, de-a lungul vieţii: cei care au slugărnicit au avut de câştigat, cei care n-au slugărnicit au avut de pierdut.

un individ poate fi anti-slugărnicie, ca conştiinţă personală, dar societatea îl presează să se comporte conform normelor nescrise ale acelei societăţi.

de exemplu, îl dă „dreptul” doctorului.

şi insist: nu e de condamnat (întotdeauna) individul, el doar se supune regulilor societăţii.

în niciun caz nu-l condamn pe individul care-i dă plicul medicului: este dreptul lui la a-şi asigura existenţa (la propriu), funcţionarea organismului.

dar îi condamn pe părinţii care se înţeleg şi, împreună, îi fac un cadou consistent unui profesor.

un citat cu care eu sunt total de acord:

«autoritarismul supravieţuieşte numai acolo unde întâlneşte supunere»

în privinţa modului în care se poate remedia situaţia, eu nu sunt atât de optimist.

are o mare importanţă, desigur, conduita celor de la putere.

dar baiul e că populaţia cere acel comportament „sultanist”.

populaţia nu alege nişte manageri care să gestioneze structuri, ci alege cine să fie mai presus de restul.

populaţia alege un domnitor/baron bun, nu un preşedinte/parlamentar/primar/etc.

dacă demnitarul nu e sultan, îl înlătură boierii de sub el, în râsetele mulţimii.

după mine, schimbarea mentalităţii se poate face doar prin „contaminare”.

forţând puţin: fiecare român să trăiască 5 ani în Europa nordică (din p.d.v. cultural, nu spaţial, adică în lumea germanică; de preferinţă în Scandinavia).

fireşte, e o semi-utopie.

dar, într-o anumită măsură, chiar se poate – eu mă bucur pentru fiecare „căpşunar” (fără nicio conotaţie peiorativă), fiindcă se va întoarce cu mentalitatea puţin schimbată.

aaa, să nu uit:

mentalitatea asta este într-o relaţie strânsă cu mediul de viaţă.

reducerea servilismului şi atitudinii favorabile „sultanismului” se face, înainte de toate, prin urbanizare.

dar printr-o urbanizare veritabilă, nu prin simpla mutare a sătenilor la oraş.

@dea dura lex – "după mine, schimbarea mentalităţii se poate face doar prin „contaminare”."

Dupa mine contaminarea este responsabila de mentinerea si accentuarea mentalitatii.

Am spus ca educi copii sa se integreze in viata.

Schimbarea se face prin legi si stimularea celor care trebuie sa le aplice, sa le puna in aplicare. In timp comportamentul devine obisnuinta.

Este ca intr-o firma straina care angajeaza muncitori romani cu mentalitatea romanesca. Firma le poate impune un comportament, o disciplina, si cu cat somajul e mai mare cu atat oamenii isi vor cenzura comportamentul traditional care le-ar periclita veniturile.

Durex’ule, uneori am impresia ca esti totusi pe drumul cel bun. Mai tre’ sa recunosti ca unele lucruri pe care le vedeai ” necesare” , sunt parte din acelasi great bullshit, asa cum bine remarci in articol.

liceul Carol I din Bucuresti se regaseste perfect in acest subiect !