Riscograma
Lucian Davidescu

Fără număr: “Dacă nu vreţi să tipăriţi euro, tipărim noi dolari”

Cam aşa se traduce “acţiunea colectivă” a băncilor centrale.

Pilula albastră:

Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite, Banca Centrală Europeană (BCE) şi alte patru mari bănci centrale vor lua măsuri coordonate pentru prevenirea unui deficit de lichidităţi în sistemul financiar mondial, inclusiv reducerea cu 0,5 puncte procentuale a costului operaţiunilor swap în dolari. Fed a redus costul finanţării de urgenţă în dolari a băncilor europene cu 0,5 puncte, la nivelul ratei overnight plus 0,5 puncte, iar programul a fost extins până la 1 februarie 2013, se arată într-un comunicat al băncii centrale americane. Rezerva Federală va coordona programul cu BCE, alături de Banca Canadei, Banca Angliei, Banca Japoniei şi Banca Naţională a Elveţiei. Programul are rolul să reducă tensiunile din pieţe şi să majoreze capacitatea băncilor centrale de a susţine sistemul financiar mondial. (Mediafax)

Pilula roşie
Nu că ar plânge SUA pentru necazurile trezoreriilor europene, însă în cazul băncilor discuţia devine muuult mai complicată. Când ai tipărit deja atâţia dolari, nu poţi pretinde ca ei să nu ajungă şi în băncile altora. Iar dacă băncile nu mai pot plăti, fie încasezi lovitura şi vezi cât de rău doare, fie trimiţi alţi bani în “misiune de salvare”. Americanii au ales varianta a doua. În ultimele câteva luni băncile europene perduseră acecsul la finanţarea în dolari, iar Fed spera că asta va convinge astfel BCE să-şi facă propria tipografie. Însă BCE nu a clipit.
Liniile swap înseamnă, în cazul de faţă, finanţarea în dolari a întregului sistem bancar mondial. Fed tipăreşte dolari care ajung în conturile băncilor. Celelalte bănci centrale, în frunte cu BCE emit la rândul lor monedă, dar care ajunge în conturile Fed şi rămâne acolo, sterilizată. La nevoie, în caz că băncile nu-şi pot rambursa împrumuturile, Fed poate ajunge să vândă euro, yenii sau francii deţinuţi pentru a-şi recupera măcar o parte din dolari.

Euro pare să fi câştigat runda asta. Dar încă n-a sunat gongul.

17 comentarii
romania inedit

Practic o sa avem inflatie cat cuprinde !

Daca o sa se continue in ritmul asta, dolarii o sa ajunga la fel de folositi ca si hartia igienica .

Dan

Ionut, sugerezi cumpararea de aur sau argint. Am niste filarmonici wieneze de argint, foarte putine, e drept, insa ma gandeam sa mai cumpar. Fac asta orbeste, doar bazandu-ma pe intuitia valorii intriseci a metalelor pretioase.. Intrebarea pe care mi-o pun ca absolut necunoscator al regulilor economice este in ce masura vor fi aceste metale "bani" in viitor. Sugerezi cumpararea lor ca mod pastrare a valorii, de scut impotriva inflatiei, sau anticipezi utilizarea lor ca moneda directa de schimb intr-un viitor "catastrofal"?

Catalin

europenii ii santajeaza pe americani :)))

d

Deci americanilor le pasa mai mult de Europa decat nemtilor.

MIA

Sau sunt mai stresati de ce vor pati daca crapa vreo banca majora/buget de stat de pe zona … 😉

edy

Deci nu mai avem in SUA QE ci QEE ,ultimul E este de la Europa desigur.De parca nu o mai facusera pana acum cu alte banci prea mari sa crape (vezi UBS in 2009 dar si altele)Ce era asa greu?Uite asa se iese din nou din criza pe hartie pt inca un pic de timp.Dupa care cine stie?Roubini?Ala care spunea ca daca criza se intoarce dolarul si francul vor creste mai mult decat aurul (asta in MAI 2010 ) ?Si ce s-a intamplat de atunci stie oricine.Niste simple calcule de analiza tehnica fara a lua in calcul posibila reactie a bancilor centrale sunt niste glume pe hartie oricum te-ar chema.Poate intelege si Roubini asta.Oricum el si-a luat apartament de milioane de dolari anul trecut cand propovaduia sfarsitul.

edy

Enuntul unu:sa luam aur cu totii.Enuntul doi:cu ce?Las la alegerea marilor specialisti sa spuna cati oameni au economii de care se pot lipsi azi.

ionut

@Dan

Pur prezervarea "valorii"! Despre folosirea lor ca "bani" mai greu: "nu pleaca cainele de bunavoie de la macelarie" (nu renunta statul asa usor la monopolul falsificarii banilor). Si loc de falsificare a celor existente sau ale altora ce vor fi inventate/impuse ca "mijloc legal de plata" mai e.

Altfel, aurul e moneda (marfa si bun de schimb)!

Radu Ionescu

@Dan – daca cumperi, cat dai pe uncie ca e posibil sa vand eu ceva …

edy

Cine a luat Oltchim pe la inceputul anului plange ca nu are aur?

Adrian

Cum putem avea garantii ca aurul cumparat e real, aur pana in miezul lingoului?

hint: metoda cu densitatea nu e infailibila.

ionut

@Adrian

Pentre multe alte calitati care l-au adus in ipostaza de a fi moneda, aurul are una deosebita: divizibilitatea insotita de pastrarea valorii. Cea mai buna metoda e sa-l tai! 🙂

Adrian A.

Sunt de acord, Ionut, eu ma gandisem la un test de duritate, cu un cui si un ciocan, deoarece aurul este foarte moale. Stiati ca exista un metal cu densitatea egala cu a aurului, pana la a treia zecimala? si din care se pot face eventual "lingouri" false? si chiar se fac….in china. Si probabil si in alte locuri. Aurul fals e insa…unul din cele mai dure metale.

"Last fall, Rob Kirby of Kirby Analytics in Toronto reported that China’s central bank had discovered some 400-ounce gold-plated tungsten bars among those it had recently received from bonded warehouses. It was later learned that at least four counterfeit bars were found and that all had come from sources in the United States. As suspicions grow about counterfeit bars among those held in bonded warehouses for delivery against either COMEX or London Bullion Market Association contracts or shares of exchange traded funds, investors could panic. So, you can understand that there has been almost a total blackout on news coverage on this story."

ionut

Bravo! Intuitia ti-a functionat foarte bine! D'asta se musca monezile de aur… 😀

Adrian A.

Multumesc – nu e chiar intuitie, stiam de treaba cu muscatul.

Dar o metoda nedistructiva mai la indemana amatorilor nu e? cea cu ultrasunete e destul de sofisticata pentru a nu fi aplicabila.

Roman Schneider

As long as the ECB and the FED are printing so much new money the gold and silver price will go up … good for gold dealers like http://www.Silber-Philharmoniker.de

Dă-i un răspuns lui edy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *