Riscograma
Lucian Davidescu

Nu trebuie să ceri voie pentru adunările publice!

Statul poliţienesc trăieşte bine-mersi. Dacă Jandarmeria nu respectă legea, atunci Jandarmeria trebuie arestată. Sau măcar supravegheată.

Câteva încercări de manifestare publică soldate recent cu descinderi de dube şi oameni săltaţi sunt cel puţin tulburătoare, sugerând că în România statul de drept şi libertatea de exprimare sunt doar mofturi permise doar atât timp cât nu deranjează prea mult. În mai mult rânduri, câteva zeci de persoane au fost reţinute şi amendate fără să existe un lanţ transparent de proceduri şi responsabilităţi şi, mai grav, împotriva legii.

Constituţia României este explicită în a garanta libertatea adunărilor publice iar legea este destul de bine calibrată, perfectibilă în unele puncte dar de un echilibru aproape solomonic în altele. Astfel, procedura de notificare, impropriu redenumită în uzul curent “autorizare”, presupune că organizatorii trebuie să “declare” adunarea cu cel puţin trei zile înainte. La rândul său, pe baza declaraţiei, primăria poate decide interzicerea adunării, în termen de două zile. Legea este net favorabilă tot autorităţii de stat, care poate în continuare să ia decizia finală, cerându-i în schimb doar să-şi asume în mod transparent asumarea deciziei.

Concret, orice adunare devină legală în momentul notificării. Mingea ajunge în terenul autorităţii, care dacă vrea să răstoarne starea de fapt trebuie să iniţieze în mod explicit interdicţia şi să-şi asume riscul ca ea să fie ridiculizată public respectiv răsturnată în justiţie. De asemenea, punerea în practică trebuie să urmeze o procedură transparentă, în care să fie clar cine a luat decizia, unde şi cum a fost comunicată, respectiv cine a dat ordinul executiv ca ea să fie pusă în practică.

Şi mai concret, un anunţ de genul “această adunare nu are autorizaţie” este de-a dreptul ilegal, singura formulare potenţial acceptabilă fiind “această adunare a fost interzisă de X prin decizia Y” (şi dacă e cazul “decizie confirmată de judecătoria Z”). Şi totuşi, statul alege să nu respecte propria lege.

Aceste lucruri pot părea tehnicalităţi, dar ele reprezintă diferenţa dintre un stat autoritar dar totuşi responsabil şi unul discreţionar şi poliţienesc. În primul caz, cu judecători responsabili faţă de comunitate, jandarmii sunt pasibili de-a fi judecaţi pentru abuz în serviciu respectiv reţinere ilegală.

Sigur, problema este însă mult mai complexă. Pentru ca un astfel de mecanism să funcţioneze bine este nevoie de susţinere publică, or mulţi cetăţeni au impresia că “organele” ar avea prea puţine, nu prea multe puteri discreţionare. Este nevoie ca judecătorii să fie în stare să interpreteze legile în spiritul democraţiei, dar nu există un mecanism de responsabilizare. Este nevoie ca avocaţii să ştie ce să le ceară judecătorilor, însă prea mulţi au fost ei înşişi judecători sau procurori şi încă gândesc în aceiaşi termeni. Trebuie ca arhitectura instituţională să fie corelată cu legea, or simpla prezenţă a Jandarmeriei într-un context public lipsit de distrugeri sau violenţe ar trebui să fie deja considerată excesivă.

În cele din urmă, chiar existenţa Jandarmeriei ridică semne de întrebare. De ce este nevoie ca o instituţie care se ocupă de probleme interne să fie militarizată? Care este rostul acestei organizări, altul decât cel demonstrat istoric – ca la nevoie Corpul să servească împotriva şi nu în favoarea propriilor cetăţeni?

35 de comentarii
radu

daca era chiar asa de mult domnul profesor dan voiculescu si ong-ul facias ar fi acordat asistenta juridica celor nedraptatiti si oropsiti de statul dictatorial condus de securistul de la anvers. 😉

Logosfera.ro

Statul politienesc exista pentru ca sunt suficienti de multi oameni care sa-l puna in aplicare. Intrebarea pe care am incercat-o astazi este: de ce n-ar trebui ca politistii sa sustinta statul politienesc? http://www.logosfera.ro/2011/12/cati-politisti-su

Inca n-am primit nici un raspuns 🙂

Nickmann

Totul depinde de cat de repede autoriatatea statului se degradeaza in modele de mineriade si deschiderea focului de arma impotriva protestatarilor, dar mai ales musamalizarea unor asemenea actiuni.

PS Legat de mentalitatea romanilor: la noi nu exista acel spirit de contstare a abuzului statului si nici nu se va naste intr-un viitor apropiat. Mentalul romanului e unul de a sta departe de posibila patare a imaginii sinelui in privirea critica a ochiului public. Asa ca, desi uni vor spune "Bine ca zice cineva", tot aceia vor spune: "Asa le trebe, daca n-ir putut sa taca". Romanul e protestatar doar la birt, ca dupa ce se trezeste din valul betiei, isi revine in fire si indura, ca dara asa or facut si stra-stra-stra-stra-stramosi lui si n-ar avea sens sa se abata de la o regula de mult consemnata.

Nickmann

@Logosdera.ro: In Romania ar fi fain sa apara in fiecare oras un mic "speakers corner" regelementat legal, bineinteles. Sa poata omu' sa zica ce ii pofteste inima, fara sa fie luat in sulite si aruncat in duba. Ar merita si societata romaneasca cate un Hyde Park, macar la nivelul oraselor mari.

ThinkAgainRo

Excelent subiectul abordat domnule Davidescu!Felicitări!Cel mai important dintre toate drepturile omului rămâne DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE! În situaţia când acest drept este încălcat de către chiar autorităţile care ar trebui să susţină şi să apere drepturile oamenilor ACEL STAT ESTE FASCIST!

Am scris mai multe articole cu acest subiect şi vă mulţtumesc anticpat pentru posibilitatea de a expune linkurile:
http://www.thinkagain.ro/romania-fascista/ http://www.thinkagain.ro/romania-sf-cum-dispar-fohttp://www.thinkagain.ro/politia-romana-isi-fura-
Menţionez că în urma abuzului rămas fără ecou în rândurile cetăţenilor când tocmai de ziua internaţională a DREPTURILOR OMULUI au fost săltaţi tineri în timp ce în Ferentari şi rahova stau alţi tineri cu droguri şi arme la vânzare am scris o petiţie adjunctului Jandarmeriei.Răaspunsul a fost că mă aşteaptă la o discuţie în audienţă!

Știu de pe acum ce-mi va spune: ordinele sunt ordine,se execută NUMAI CĂ ÎNTREB RETORIC PE CINE APĂRĂ JANDARMERIA când saltă în cel mai miliţienesc mod pe cetăţenii paşnici care susţin sau exprimă o idee?

Constat halul de anestezie colectivă la care a ajuns poporul român dacă un astfel de abuz inimaginabil NU-L MAI MIȘCĂ!

punk

Ce speakers corner dom'le, cine esti tu sa vorbesti asa d-am-pulea ? Cetatenii are televizor, are aparate de radio tranzistorizate, n-are nevoie de provocarile voastre.

Si daca va mai prindem pe trepte la Universitate, va rupem gura !
http://www.youtube.com/watch?v=RP4r5qgb0Rg

Marius C.

Jandarmeria actioneaza si la comanda politica (sefii lor sunt pusi acolo de catre partidul de guvernamant).

Un rau mult mai mare (decat jandarmeria), il face Politia Locala. In Sibiu, aceasta a distrus comertul stradal (prin hartuirea micilor comercianti). Cu personal care n-are vreo calificare in domeniu, acestia paraziteaza cu adevarat societatea noastra. Cand sunt conflicte, Politia Locala nu este prezenta (din contra, se indeparteaza cat poate de mult).

In Sibiu, Politia Locala pazeste masina primarului (singurul om din Sibiu care are voie sa-si parcheze masina in Piata Mare). De asemenea, este singurul om din Sibiu caruia Politia Locala ii pazeste casa.

Politia Locala n-are niciun rost. Parerea mea.

calin

O tara condusa de un securist nu poate fi decat un Stat poliţienesc !!!

ionut

"Cel mai important dintre toate drepturile omului rămâne DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE!"

Fugiti bre, d'aci, ca nu exista nici un astfel de asa-zis "drept"! Continuati aceeasi confuzie. Acesta este un caz, particular, al dreptului de proprietate.

Statul e, prin definitie, politienesc.

ionut

Si de ce ar trebui, ma rog, un "speakers corner" special pe domeniu public? Mai trebuie si reglementat "legal"? Pai oamenii isi cer singuri lanturile, dupa care stau si se mira cum de au ajuns in conditia asta?

John Galt

Think Again, lasa socialismele. Dreptul la libera exprimare e o poveste inventata de Ciomsky (Noam Chomsky, nu Naum Ciomu), care si-ar dori ca toate ONG-urile pamantului sa-ti sara in cap daca te legi de homosexualii care se plimba de mana in parc. Parc pentru care platesc EU.

Asa zis'ul tau drept la libera exprimare vine din dreptul la libertate, care vine din dreptul tau de proprietate, mai exact din dreptul de a face ce doresti tu cu proprietatea ta. In caz ca este a ta. Insa spatiul public nu iti apartine doar tie. Imi apartine si mie. Iar eu poate nu sunt de acord cu toate prostiile care iti trec tie prin cap.

In caz ca tu vrei sa "te exprimi liber in spatiul public" (adica sa mergi in fundul gol, sa zicem), invocand cine stie ce considerent "artistic" cat si "dreptul tau la libera exprimare", care e "cel mai important", uite cum eu iti spun la revedere si te las sa-ti bagi drepturile astea in fund. Pentru ca din punctul meu de vedere acest lucru e impotriva bunelor moravuri. Adica impotriva MORALITATII, mai exact dreptului meu de a NU vedea funduri goale pe strada, cand ma plimb cu copiii mei.

La tine in casa poti sa faci ce vrei, sa dai ce educatie vrei, sa accepti orice dialog vrei, insa cand vii la mine de Craciun nu cred ca iti va permite cineva sa injuri (de exemplu) un alt invitat, doar pentru ca tu consideri ca exprimarea nu ar trebui limitata in nici un fel.

Ceea ce faci tu tot fascism (socialism) se cheama ca e, doar ca e cu sens invers. Incerci sa impui o discriminare pozitiva, tuturor, acuzandu-i pe cei care nu sunt de acord de propriul tau totalitarism. E schema folosita de ONG-urile abonate la bugetul de stat (sau Soros) care protejeaza toti mortii si ranitii pamantului, de multe ori chiar ele fiind cauza principala pentru acei morti si raniti. Ca altfel nu ar mai primi nici un buget..

Prin urmare las-o mai moale cu dreptul la libera exprimare in parc si incearca sa citesti articolul lui Lucian din nou, pentru ca el s-a referit la altceva, mult mai grav. Poate ajungi sa realizezi de ce politia este de foarte multe ori mana in mana cu infractorii, de ce uneori chiar ei provoaca anumite furturi si incalcari ale PROPRIETATII ca apoi sa ceara si mai multi bani de la buget. Evident fara a rezolva nimic, sau chiar mai rau.

Defineste problema corect si vei vedea ca nu e nici o contradictie. Ameteste-o cum ai facut tu, si o sa ajungem exact in dictatura aia de care incerci sa scapi.

ionut

Deci, precum spuneam, totul e o problema de proprietate.

Cine e proprietar pe spatiul public?

ionut

Inca ceva: din moment ce infractorul nr. 1 e statul, politia nu e "de cele mai multe ori" mana in mana cu infractorii, ci tot timpul si inerent!

punk

"Parc pentru care platesc EU."

Dar vezi tu, ca si homosexualii platesc. Ei zic ca au voie sa stea in fundul gol, tu zici ca nu. Intreg rant-ul tau nu e decat un apel la majoritate deghizat in superioritate morala. Problema fundamentala ramane deschisa: cum stabilim regulile de folosire a acelui spatiu comun.

Sigur, in orasul lui ionut trotuarul apartine unui investitor privat care stabileste regulile de folosire – dar in orasul nostru am ales sa fim co-proprietari asupra trotuarului, deci trebuie sa negociem regulile de folosire. Nu ma intereseaza problema teoretica de determinare a carui regim de proprietate asupra trotuarului e superior; problema e una practica, de rezolvare a conflictului intr-un regim de proprietate fixat: cel comun, asa cum exista el cam in orice oras din lumea asta.

Aici intervine notiunea de "drept la libera exprimare", care nu este altceva decat una din solutiile la problema gestiunii spatiului public. Solutia spune ca oricare din co-proprietari poate folosi spatiul public pentru manifestari individuale, cata vreme nu impiedica pe altii sa faca acelasi lucru. De exemplu, poti sa infierezi cat doresti "sistemul", si daca nu-mi convine ma duc mai incolo. Daca decizi sa faci sex in public, asta are efecte ireparabile asupra educatiei copilului meu, care nu se rezolva daca ma duc mai incolo. E cat se poate de clar ca un "speakers corner" intra la prima categorie.

Ori tocmai asta este rolul organului de paza, el trebuie sa aplice regulile negociate de gestiune a spatiului comun. El nu este un apendice al statului abstract, menit sa mentina "ordinea si linistea". Resortul lui este sa medieze conflictele care apar intre cetateni, sa zicem intre protestatari care ocupa strada si cei care vor sa ajunga acasa pe stada. Actiunea organului e nelegitima cata vreme nu exista alti co-proprietari lezati de protest.

ionut

Doar într-un regim al proprietăţii private putem stabili cine este agresor şi cine este nevinovat.

In cel al proprietatii publice (ilegitima prin definitie) acesta distinctie e imposibila.. Ca atare decide administratorul. Care a decis: e nevoie de "autorizatie". N-o ai, te salta jandarmii!

Regulile de folosire a spatiului "comun" n-au facut, niciodata, rolul unei negocieri.

Propunerea de stabilire a unui "speakers corner" "reglementat legal" inseamna, in esenta, o flegma in obrazul baiatului aluia!

dani

@John Galt

Thinkagain spunea altceva, exemplul cu homosexualii este irelevant pt ca este dus la extrem,el spunea ca un cetatean, care si el plateste pt un parc, nu doar John Galt, daca vine cu o pancarta pe care scrie "Jos primarul corupt," sau oricine altcineva, orice autoritate…este ridicat pur si simplu si aruncat la parnaie:))( macar cateva zile) . Adica ce amenintare reprezinta cativa cretini, sa spunem, cu niste pancarte care nu deranjeaza nici trecatorii, nu demoleaza nimic, si care culmea mai platesc si ei pt parcul ala, asta este socialism? Si daca ai amintit de proprietate privata…pai in Romania daca omori un hot ce-ti incalca proprietatea, daca nu ai relatii, e posibil sa faci si putina puscarie, deci si asta cu proprietatea la noi e o gluma buna.

ionut

"Actiunea organului e nelegitima cata vreme nu exista alti co-proprietari lezati de protest."

Dupa ce am stabilit ce inseamna "lezat", din 2 una:

– ori in cazul protestului astuia exista co-proprietari "lezati" si actiunea organului e legitima.

– ori a merge in fundul gol pe strada nu "lezeaza" pe nimeni.

iokan

Problema exista, dar e secundara si prost pusa .

-E prost pusa, fiindca organele nu actioneaza de capul lor. Abia atunci ar fi un stat politienesc.Ele asculta de alte organe, civile, alese : primar, etc. Sa critici uneltele e ca atunci cand baietelul fuge prin casa , cade si da cu capul de masa, plange, iar mamica spune : na, na masa, ca ai facut buba la copil !

-E secundara pentru ca :

a) afecteaza putina lume

b) exista cai de suntare a acestor piedici: internetul , graffiti, fluturasi pe pereti, in cutiile postale, etc.Problema noasta acum nu este lipsa libertatii de exprimare.

Mie imi pare mai grav ca in piata de langa mine exista de 20 de ani un trib de tiganusi care ofera tigari , la cativa metri de politia pietei; e un exemplu clar ca 'politia este de foarte multe ori mana in mana cu infractorii'- pe fata , sau daca vreti- varful icebergului.Asta ne afecteaza pe toti.Nu voi crede in reforma statului pana nu vor dispare astia.

Sau poate tiganusii si prietenii lor politisti(nu doar cei de jos ci si sefii lor, caci nu s-ar putea face protectia fara ca ei sa stie) sunt libertarieni sau complici involuntari care bat cate un cuisor in sicriul statului, care merita sa aiba probleme, deoarece este infractorul nr. 1 (iar jandarmii-infractorii nr. 2 ; nu bancile, doamne fereste ; e incorect politic sa ne legam de ele si in general sunt un exemplu al succeselor initiativei individuale, neingradite de birocrati, a contractelor libere intre parti egale : clientul si banca 🙂 ) .

romania inedit

Este evident ca lui Basescu ii este frica de popor !

ionut

"Problema noasta acum nu este lipsa libertatii de exprimare.

Mie imi pare mai grav ca in piata de langa mine exista de 20 de ani un trib de tiganusi care ofera tigari"

Un creieras spalat nu se dezminte niciodata! 😀

iokan

@ionut :

Fiindca iti place expresia 'creieras spalat' (ai idei putine dar fixe), hai s-o analizam: ea semnifica rezultatul unui bombardament sistematic si de durata cu anumite idei, care prin repetare formateaza inconstientul si constientul victimei.Tu te gandesti la bombardamentul oficial, comunist dinainte de 89, numai ca acela era asa imbecil incat nu mai atingea pe nimeni si cu atat mai putin pe cineva care asculta Europa Libera din clasa a 7-a. Deci, ai partial dreptate: am fost spalat pe creier, dar de Europa libera. Dupa 89 realitatea m-a trezit treptat din hipnoza ideologica.(Nu am ascultat de sfatul fizicianului care spunea ca e pacat ca o experienta amarata sa distruga o teorie frumoasa 🙂 ) .De fapt si tu esti spalat pe creier, dar cu un sampon ales in mod liber de tine.Asta are dezavantajul ca te face mai refractar la a accepta faptele care se opun credintei. . Cei ce au peste o anumita varsta pot fi acuzati de tine, in corpore, ca au 'creierele spalate', dar ei au un avantaj fata de tine , irecuperabil : au trait acele vremuri si stiu mai bine despre ce vorbesc. Cand se ajunge la o contradictie intre un cosmonaut care a fost pe luna si un profesor care a citit o biblioteca despre luna , e mai credibil cosmonautul

John Galt

Iokan, tu fara "Stat" nu ai fi in stare sa faci nici macar o cale ferata, tu vrei sa-ti finanteze altii expeditiile in jurul lumii pentru ca singur nu prea pare sa te descurci. Tu vorbesti de plecatul pe Luna?

ionut

"dar ei au un avantaj fata de tine , irecuperabil : au trait acele vremuri si stiu mai bine despre ce vorbesc."

Primo, exceptand faptul ca iarasi te inseli, secundo, ca e irelevant (incercarea de instituire a socialismului care e imposibil, mai ales a celui marxist, are, peste tot, aceleasi efecte), tertio, toate "experienetele" au confirmat, din plin, stiinta economica care a anticipat exact inca de acum un secol cam tot ce se va intampla.

"am fost spalat pe creier, dar de Europa libera."

Ceea ce e, se pare (nu e numai cazul tau), mult mai eficient.

Adrian

Vreau sa comentez un pic ideea secundara a articolului, si anume jandarmii. Ce vina au jandarmii, jandarmeria, politisii, politia daca se constata incalcarea unei legi? Cu totii cred ca vrem jandarmi, politisti care sa respecte legile si sa-i faca si pe ceilalti sa le respecte. Constat ca ideea secundara a acestui articol se leaga de jandarmi, despre cum ar trebui ei sa 'apere poporul'. Dar fortele de ordine apara poporul prin impunerea respecatarii legilor de catre tot poporul, inclusiv de catre cei care se 'aduna spontan', si care nu se deranjeaza sa ceara sau sa astepte o autorizatie. Credeti ca o veti duce mai bine fara politia nationala si fara jandarmerie? Uitati-va un pic prin tara si dati-va cu parerea despre politistii locali!

Eu personal vreau o Politie si o Jandarmerie foarte hotarate care sa puna in aplicare legile tarii, atat cat pot, bineinteles pentru ca nu suntem SUA.

clocea

Ne ducem DREAKU' , ce mai calea-valea …

@

Eu cred ca toti capitalistii sunt niste porci imbuibati care nu au respect pentru semeni(vezi cazul relatiilor patron-angajat ultimul e considerat sclav de patron dar si cumparator-patron,aici patronasul evazionist nu se mai considera sclav ca si in cazul relatiei cu angajatul ci "partener de afacere).Toti patronii sunt niste gunoaie,deci socalismul e mult mai bun oricand.

Stefan

@Marius C.

esti sigur ca este Politia Locala din Sibiu ?

la noi la Bucuresti s-a descoperit ca este o firma de securitate cu bodyguarzi deghizati in politisti calare ;););)

VictorCh

"Constituţia României este explicită în a garanta libertatea adunărilor publice…"

Garanteaza? CUM? Cu CE? In CE fel? Si DE CE nu functioneaza asa-zisa "garantie"?

"…mulţi cetăţeni au impresia că “organele” ar avea prea puţine, nu prea multe puteri discreţionare."

SI EU fac parte dintre cei care considera ca "organele" asr trebui sa dispuna de mult mai multa libertate si autoritate de actiune IMEDIATA – dar NU discretionare, NU la simpla alegere a "organelor" care ulterior sa nu mai raspunda pt actele si faptele lor, ci o autoritate si o libertate pt care "organul" "sa dea socoteala" (in mod STRICT) ulterior actiunii in cauza, la raportarea / analizarea acesteia, asa cum se intampla in majoritatea tarilor cu "organe" EFICACE.

"Este nevoie ca judecătorii să fie în stare să interpreteze legile în spiritul democraţiei…"

Nu numai sa fie in stare, ci sa si vrea s-o faca – si sa fie trasi la raspundere daca n-o fac (si sa suporte consecintele).

"…simpla prezenţă a Jandarmeriei într-un context public lipsit de distrugeri sau violenţe ar trebui să fie deja considerată excesivă."

…cu exceptia cazurilor in care analiza statistica a evolutiilor precedente ale unor situatii similare in zona si in perioada respectiva justifica concluzia unei probabilitati inacceptabil de mari de evolutie care este de dorit sa fie impiedicata (cat mai de la inceput) a se produce.

John Galt:

"In caz ca tu vrei sa “te exprimi liber in spatiul public” […] invocand […] “dreptul tau la libera exprimare”…"

Eu parca intelesesem ca principiile democratiei "spun" ca dreptul si libertatea unuia inceteaza din momentul in care acestea incalca dreptul si libertatea altuia…

Adrian:

"…fortele de ordine apara poporul prin impunerea respecatarii legilor de catre tot poporul, inclusiv de catre…"

Inclusiv de catre ele insele (de fortele de ordine)? Inclusiv de catre presedintele tarii, de judecatori (si beizadelele lor) etc?

John Galt

Victor, sper ca nu te referi democratia care voteaza/acorda drepturile folosind argumentul majoritatii. Ca nu tine povestea.. 🙂

E un motiv pentru care fiecare familie din Elvetia are o pusca, u know..

ribelalu

Primaria Bucuresti este condusa de candidatul USL la un nou mandat, sectorul 1 are primar tot de la USL. Cine i-a oprit pe organizatori sa nu respecte pasii legali si sa se dreseze ALOR LOR pentru ca mitingul sa fie legal?

Iar libertatile astea garantate de Constitutie au limitele lor. Libertatea alora de a dansa pinguinul in mijlocul strazii aduce atingere libertatii mele de a circula cu masina pe drum public. Daca ma urc pe trotuar sau intorc ca sa o iau prin alta parte, voi fi nevoit sa incalc eu legea, incalcand dunga continua.

Libertate de exprimare nu inseamna debandada. Poti sa strigi orice, poti sa angajezi firme de publicitate sa-ti raspandeasca mesajul pe autobuze sau afisaj stradal, sa apari la tv sa debitezi orice iti trece prin cap. Insa nu poti bloca drumurile in virtutea dreptului la libera exprimare, nu arunci cu torte si petrade, nu spargi capul la jandarmi samd.

ribelalu

Avum am inteles…articolul este SF. Data cand a fost publicat este "[Articol publicat în 20.12.2012]"

octavescu

mie mi-e deja rusine cu mine; tocmai mi-a explicat distinsul strateg si analist politic C.Gusa din studioul Realitatea tv ca as fi pegra a societatii daca m-as gandi sa-mi exprim vreun punct de vedere ori opinie altfel decat prin vot, cand imi vine randul-deci numai atunci; dar nici atunci, daca mi-as da votul pe galeti ori malai

in loc de a opta pentru oricare nume listat pe buletinele de vot.

adica, libertatea mea se rezuma la a legitima pe careva- evident un om de bine, selectionat cu grija din sanul cald al clasei politice- care, pana data viitoare, sa gandeasca si sa exprime pentru mine.

mi-e rusine cu mine de doua ori: intai pentru ca eu aveam alta impresie despre drepturile mele si constat ca era una gresita; a doua oara pentru ca sunt obligat sa constat ca era mai bine pe vremea odiosului si a sinistrei:

-cu votul era fix la fel, da nu ma facea nimeni pegra; iar huligan, mi-au zis asa o singura data.

zamuclses

Un comentariu idiot este ce prin care sint vinovati …ULTRASII.

Adica, daca au fost si …ultrasi la mitingul de protest….nu e bine, ei, ultrasii, nu au voie sa fie nemultumiti de zona ..sociala a vietii,..ci ei sint ultrasi, ei trebuie sa meargaa numai pe stadioane…., ??? nu vi se pare ,…bizar ??? . “REVOLUTIA ” din `89 a fost facuta …tot cu un fel de ultrasi , si sa vezi minune , a inceput sa se traga in oameni …tot la lasarea serii,…oare de ce ? si sa mai vezi o chestie …vandalii , au dat foc la cel mai ieftin bun public, cosurile de gunoi , si statii, refugii din plastic ,…vre-o 8, Adica si la a vandaliza, sintem prosti ?, in Londra au incendiat magazine , autoturime, in Franta , acum 2 ani in 5 zile au fost incendiate 106 autoturisme particulare si zeci de magazine.

La televizor ,a aparut un “pula de ciine’, care se crede seful Jandarmilor , zicea :…’va rog sa-i credeti pe jandarmi ca erau ….TENSIONATI, si de aceea au batut fara motiv persoane in virsta….” ?!, dar in zilele urmatoare vor aparea, sper, filmulete in care JANDAARMI spargeau cu pietre geamurile vitrinelor pentru a justifica “necesitatea” interventiei in forta a ,….parca am mai trait momentele astea …in `89 , cind militienii spargeau vitrinele Lib. M Eminescu din BUCRESTI cu ajutorul paturilor de arma…,sa para vandalizate de .HULIGANI.

Am vazut cu totii cind si jandarmi au aruncat cu pietre…aseara.

Cum ar fi ca un ultrasi sa filmeze cu telefonul un jandarm sau un SRI -st care ,…vopsit in civil, da foc cosurilor de gunoi ,??? dar sa-l filmeze cum da foc masinilor particulare …???

Dar cel mai prost jandarm a fost aseara,…servantul de pe tunul cu apa care nu nimerea de la 25-30 de metri focul din fata lui…din zona UNIRII.

Cei mai puturosi,au fost ,…POMPIERII, care ajunsi in zona Magazinului Unirea,au lasat 15 minute un foc sa arda si sa fumege pina sa-l stinga… sau ,dupa ce au fost incendiate cosuri si statii RATB de ” oficiali vopsiti in ultrasi “, au avut ordin sa le lasa sa fumege pentru a parea ca Vandalii au dat foc Bucurestiului ?

Am mai trait noi momentele astea … cu CHITAC, cind a ordonat….”…dati foc la autobuze “, pe vremea lui ILIESCU ???

NU sustin actiunile violente de nici-o parte.

dar nu ne luati de…PROSTI.

De ce nu-si i-au nemultumitii -autorizatie de miting-?, simplu …,pentru ca in urma unui “diversionist OFICIAL” care ar face un act de vandalism, in secunda doi, ar fi arestat cel care a solicitat autorizatia de protest si care , conform LEGII este raspunzator de desfasurarea MITINGULUI de PROTEST…

Cred ca nu ati inebunit sa credeti ca se vor schimba : legea pensiilor pentru parlamentari, sau se va taia diurna de cazare de cite 1700 de euro ,pentru fiecare parlamentar.

Va ginditi ca tot guvernul Romaniei ar trebui sa faca un efort si de miine sa-si plimbe bucile in autoturisme DACIA ? sinteti niste…COMUNISTI, pentru ca numai CEAUSESCU a renuntat la MERCEDESUL 600 si a retras orice masina straina din ministerele Guvernului Romaniei, in momentul in care a anuntat ca Poporul Roman trebuie sa faca sacrificii pentru rambursarea datoriei externe a ROMANIEI.

gabi

Luati atitudine! Ne plangem ca nu suntem multumiti, dar nu facem nimic sa schimbam. Cei care o sa vina la putere …la fel o sa pateasca daca calca numai in strachini ! Jos mafia politica! Nu sprijin USL, PSD etc! Nu voi vota cu cei compromisi, asa ca nu imi e frica! (care spuneti ca incurajam opozitia se insala …depinde de noi toti pe cine vom vota) Ai gresit – esti pedepsit! Jos Basescu!

Abuzuri Jandarmeria

Felicitări pentru articol şi pentru tot ceea ce faci! Părerea mea personală este că Iliescu s-a gândit să le dea o destinaţie fostelor unităţi militare ale Securităţii Statului şi la o mare parte din personalul ce făcea parte din ea. Dar în ultimele 2 săptămâni s-a dovedit că Jandarmeria poate fi desfiinţată fără nici o problemă. Este un instrument de represiune ce poate fi controlat politic de orice regim politic ce poate veni la guvernarea României, acesta acţionând la ordin şi fiind legiferat prin legi şi regulamente acest lucru.

Dă-i un răspuns lui Nickmann Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *