Riscograma
Lucian Davidescu

Iată cum poţi să te aperi de statul abuziv

Înregistrează tot!

Până nu de mult, furcile, coasele şi topoarele erau cam singurele instrumente de presiune democratică. Iar regimurile autoritare au o teribilă repulsie faţă de armele de foc. E de înţeles.
Însă cea mai ucigătoare armă împotriva oricărui regim, de la birocraţiile leneşe până la dictaturile cele mai crunte este informaţia.

Deja, arma a devenit atât de puternică şi de imprevizibilă încât toate structurile de putere tremură de teama a ce va urma. De aici vin şi toate zbaterile pentru a controla, cumva, internetul în stil chinezesc.

Între primăvara arabă, occupaii de pe Wall Street şi „neaveniţii” din Piaţa Universităţii există o legătură, chiar dacă motivaţiile sunt altele în fiecare caz. Fiecare om din stradă e purtător de mesaj pentru alţi o mie (sau 1024?) care stau acasă, conectaţi la un şuvoi de informaţie mai mare ca niciodată şi la portavoci care îi pot face vedete peste noapte pentru milioane de oameni. Nimeni n-a calculat de câţi jandarmi e nevoie pentru aşa o situaţie şi, mai ales, cât de tare trebuie să dea ei cu pulanul în tastatură.

„Noroc” că prostimea nu prea ştie să folosească armele pe care le are la îndemână. Cea mai la îndemână este briceagul universal: telefonul mobil, în stare să filmeze, înregistreze şi transmită.

Pentru fiecare abuz al autorităţii, începând cu adresarea nepoliticoasă, trecând prin cererile de şpagă şi culminând cu reţinerile abuzive, este de ajuns un singur cetăţean, înarmat măcar cu un telefon pe care ştie să-l folosească.

Este foarte important ca telefonul să aibă funcţie de înregistrare şi microfon ambiental, care să înregistreze totul pe o rază de mai mulţi metri. De asemenea, este important ca posesorul să ştie exact cum poate fi pornită înregistrarea, la nevoie chiar şi cu mâna în buzunar. În sfârşit, e nevoie de prezenţa de spirit de-a porni înregistrarea la absolut fiecare contact cu organul statului.

Te duci să-i ceri ceva unui birocrat? Documentează întâlnirea. Dacă e incompetent şi impertinent, măcar va afla toată lumea. Şi mai bun decât telefonul este un reportofon.

Te trage poliţistul pe dreapta? Atunci ar fi bine ca o cameră de pe bord să filmeze şi să înregistreze. Dacă îţi va cere şpagă, s-ar putea să fie ultima oară când o face.

Te temi că te va urca jandarmul în dubă sau eşti în cine ştie ce altă situaţie riscantă? Înregistrează totul cu un microfon sau chiar cu o cameră ascunsă. Foloseşte o metodă de transmisie la distanţă, pentru ca înregistrarea să nu mai fie confiscată sau ştearsă.

Iar pasul următor ar putea fi să-i obligi chiar pe ei să filmeze tot ce fac: prin legea “o cameră video pe caşcheta fiecărui poliţist şi în biroul fiecărui conţopist” plătit din bani publici. Tehnologia deja permite iar preţul e derizoriu. Dacă vor, n-au decât să ţină secrete pe banii lor!

9 comentarii
Atotnestiutorul

o sa vina o zi cand un nene va sterge cu satisfactie continutul acestui blog .. si a multor altora … ziua nu este departe. Nu mai dureaza mult pana cand o sa traim ca in Coreea de Nord … unde esti tradator daca pui mana pe mobil …

din pacate tot ce putem face este sa ne bucuram cat mai putem, pentru ca libertate nu va mai exista … sau va exista daca numim libertate viata a 1-2% care ar supravietui unui adevarat conflict armat

dkw1985

LOL sa ajungem chiar asa 🙁 Despre "1984" am crezut mereu ca este o fictiune, o extrema a fictiunii, deci foarte departe de realitate… N-as fi crezut ca astia si-au pus in cap sa creeze un Guvern Mondial bazat pe unele idei din "1984"…

basil

Cel mai de bun simt sfat pe care l-am auzit in ultima vreme!

Chiar am un coleg caruia i s-a cerut spaga de catre agentii de la circulatie pe Calea 13Septembrie, sapt. trecuta.

Cand i-am spus ca trebuia sa ii inregistreze s-a lovit cu palma de frunte, dandu-si seama ce ocazie a ratat.

Deci pe ei, pe mama lor 🙂

Geo

O alta arma este cardul bancar.

Ar trebui data o lege prin care toate platile catre Stat sa se faca fara cash, doar cu cardul bancar.

Iar pentru platile facute prin internet (fara sa te mai deplasezi la un ghiseu nenorocit) sa se dea un discount.

Bancile ar putea castiga enorm, daca ar incuraja plata impozitelor cu cardul de credit. Eu platesc toate facturile doar cu cardul de credit si am grija sa nu depasesc perioada de gratie.

Asa ca…plasticul este o arma foarte buna impotriva spagarilor.

romania inedit

Putina lume stie ca are la indemana mijloace simple si eficiente care il pot ajuta sa se protejeze impotriva abuzurilor .

iokan

Ideea cu caşcheta e o urmare logica a camerelor de supraveghere din intersectii si institutii publice.De cand exista acestea, accidentele si scandalurile nu mai sunt asa misterioase ca inainte. Pasul urmator : caschete la ministri, bancheri, presedinti- ca si de la astia ni se trag unele neplaceri…(Cine nu vrea sa-si strice frizura poate alege un cip 🙂 )

LD poate scrie un nou 1984, cu titlul 2014, in care sa-l contrazica pe Orwell : viitorul e al organelor terorizate de popor printr-o supraveghere nemiloasa si permanenta. 🙂 .

animalutul20

lucian. chiar crezi ca spgasinii grei se vor speria de o camera???aia care iau spaga la greu nu o iau la serviciu…………….cat despre cashcheta ce sta la panda in boscheti, am o singura urare: MOOJE……………..

parerolog

Daca s-ar trece peste secretul informatiei din actele unei firme, eu vad o solutie pentru subalternii lu' Blejnar ( garda, control fiscal) la modul urmator: controalele sa se efectueze la sediile ANAF, in camere special "amenajate" video-audio. Totul implementat si contolat de o companie din Suedia de exemplu…….. si poate ANAF-ul sa poata contracta un serviciu de tip doi si un sfert privat pentru controlul angajatilor si dupa program. Asta cel putin pana trecem criza:)