Ficatul poate fi pateu de lux în Franţa, ingredient secret pentru sosul Bolognese în Italia, specialitate bură în Africa de Sud (skilpadjies) şi sursă rapidă de fier şi vitamina A cam peste tot.
Limba de vacă e delicatesă în Japonia şi specialitate sofisticată în mai toate bucătăriile europene
Ciorba de burtă (cu variantele potroace, ciocănele) e mic-dejunul preferat al beţivilor din Balcani dar şi din Mexic (menudo).
Pipoţelele sunt salată tradiţională în Franţa, murătură în SUA sau frigăruie în Haiti.
Plămânii de oaie, împreună cu alte măruntaie, sunt tocaţi, asezonaţi şi îndesaţi în maţ de oaie în România (drob) dar şi în Scoţia (haggis).
Toate aceste specialităţi îşi au rădăcina în vremurile când de la un animal sacrificat era folosit tot sau aproape tot. Însă de când cu fermele industriale, o bună parte din resturi sfârşesc ca deşeuri. Totuşi, pentru crescătorii de animale felul cum scapă de ele poate însemna diferenţa dintre profit şi pierdere, iar istoria a consemnat deja mai multe răsturnări. Produsele secundare sunt 25% din greutatea puiului, 30% din a porcului (cel slab, că în România trece şi de 50%) sau 45% din a vitei. Ca valoare, înseamnă 10% din încasări, adică enorm într-o industrie unde o marjă de profit de 5% e considerată mulţumitoare.
La începuturile zootehniei intensive treaba era destul de simplă. Resturile care nu se puteau vinde erau uscate, pisate şi folosite ca furaj. Porcii se îndopau cu porci, găinile ciuguleau găini iar vacile păşteau vaci. Asta până când una s-a îmbolnăvit şi toată lumea a spus că e nebună. De atunci, făinurile proteice au fost interzise treptat în Europa şi limitate sever în SUA. Restul lumii se descurcă cum poate.
Coşmarul producătorilor s-a transformat în bucuria câinilor şi pisicilor din toată lumea, după ce li s-a ieftinit mâncarea. Însă patrupedele n-au reuşit să ţină pasul cu consumul uman şi o bună parte din resturi sfârşeau incinerate.
Intrarea Chinei în OMC, în 2001, a fost salvatoare. Producătorii americani au fost primii care s-au mişcat şi au găsit o piaţă mare, săracă şi tolerantă. Ca şi mulţi români înaintea lor, chinezii ştiau că puiul este pasărea cu cioc, gât, gheare şi organe dar fără pic de carne. Iar asta nici măcar nu-i deranja prea tare, căci în bucătăria tradiţională a Chinei muşchiuleţul e considerat „fad”. Ceea ce la început a fost o mişcare inovatoare a redevenit, încet-încet, regulă a jocului: „Vinde tot, China e mare!” Preţurile s-au uniformizat iar marjele au scăzut la loc pentru toată lumea.
Dar tot chinezii, care au echilibrat ecosistemul, s-au grăbit să-l strice la loc. Pe măsură ce veniturile creşteau, chinezul descoperea puiul are şi pulpiţe, şi pieptuţ sau că hălcile lipsă de la porc şi vacă nu ajung la câini ci sunt chiar comestibile. Clonele locale de Mc’Donalds şi KFC l-au ajutat să-şi schimbe şi preferinţele de gust. Cererea de carne a Chinei tot creşte iar cea de potroace tot scade, aşa că piaţa mondială s-a trezit iar cu surplus cu care nu ştie ce să facă.
Ce se va întâmpla în continuare? Şansele ca echilibrul să se restabilească sunt foarte mici. Chiar dacă producătorii sunt presaţi să producă mai ieftin, proporţia de preţ între carne şi resturi se va păstra. Faţă de alţii. producătorii români au un avantaj, acela că piaţa locală e dispusă să cumpere potroacele dacă preţul este suficient de mic. Însă avantajul este greu de păstrat pe termen lung. Miliarde de oameni abia descoperă carnea, aşa că cererea de pui creşte în toată lumea. Odată cu ea, creşte şi oferta de resturi. Acum, preţul tonei de ficat de pui este de 500-600 de dolari. Cu tot cu ambalare, transport, taxe vamale şi profitul antreprenorului de import, ajunge la un dolar pe kilogram. Presaţi de cantităţile enorme de care trebuie să scape – milioane de tone pe lună! – producătorii vor fi dispuşi să renunţe la partea lor, chiar şi cu totul.
Ficatul ar ajunge să coste angro jumătate de dolar pe Kg, adică sub 2 lei. Spinarea de pui şi copita de porc se duc sub un leu. La preţurile ăstea, ciorba de potroace devine un adevărat chilipir, dar încetează să mai fie o afacere.
5 comentarii
Tipter Alexandru
Nu stiu cum naiba producatorii sunt presati sa produca din ce in ce mai ieftin si cu toate astea, nivelul de trai al omului de rand tot scade de vreo cateva zeci de ani incoace (singurul beneficiu, singura evolutie fiind in lumea electronicelor si in sporirea vitezei de circulatie…dar cu ce folos?). Care sa fie buba sistemului? Bancile sunt cele care acapareaza tot si oamenii raman cu bani din ce in ce mai putini? Politicienii sunt pe zi ce trece mai corupti si mai incompetenti? Balanta puterii decizionala s-a inclinat multe prea tare in favoarea marilor corporatii?
Totusi ce naiba se intampla pe lumea asta, mancam din ce in ce mai nesanatos, muncim pana la epuizare, nu mai avem timp de viata sociala, de familie si de savurarea micilor placeri ale vietii, dar teoretic evoluam….
Lucian Davidescu
Nu prea scade, decât în SUA unde crescuse teribil în condiţiile favorabile de după război. În Europa stagnează la un nivel oricum decent. Dar în rest, creşte. Miliarde de oameni tocmai fac pasul de la blidul de orez.
Sabina Stroescu
Se pune si problema deciziilor personale si a faptului ca romanilor, presupun ca la noi te referi, le lipseste o educatie financiara elementara. Pe urma bancile sunt de vina, si statul, samd…Totul pt a evita responsabilitatea
Radu
@LD
Cum masori nivelul de trai. In multe respecte intr-adevar creste pentru aproape toata lumea, daca nu constant macar de la deceniu la deceniu:
1) telecomunicatia, calculatoarele, si electronicele in general sunt mai ieftine si mai performante
2) venitul in toate monezile creste, cel putin in mod nominal
Alte lucruri, precum mancarea, devin mai ieftine cu agricultura industrializata; dar aceasta cantitate vine in dezavantajul calitatii. Majoritatea oamenilor (inclusiv eu) se multumesc cu cantitatea mai ieftina.
Din pacate, mai sunt lucruri care in mod categoric sunt mai scumpe pentru majoritatea oamenilor (cel putin din tarile dezvoltate) comparat cu a 2-a jumatate a secolului 20:
1) energia e categoric mai scumpa, in special petrolul si tot ce deriva din el. Benzina pentru americani sau vest-europeni e de 5-7 ori mai scumpa decat acum 40 de ani. Un American cu salariul minim acum poate sa cumpere cam 8 litrii cu munca sa de o ora, dar acum 40 de ani putea sa cumpere 40 litrii. Nu stiu cat costa benzina in Romania in 1972, dar sunt sigur ca orice categorie de salariat putea sa isi cumpere mai multi litrii atunci decat in 2012.
2) casele/apartamentele sunt mai scumpe. Acum atat in SUA cat si Romania, un aparatament mediu costa dublu raportat la salariul mediu fata de acum 30-40 de ani. La fel si chiria medie este o fractiune mai mare din salariul mediu ca in decenii trecute. Se poate spune ca in Romania asta a fost din cauza restrictiilor artificiale gen „buletin de Bucuresti”, dar acest fenomen se observa si in lumea dezvoltata care a avut libertate de circulatie si resedinta de peste un secol.
Cand tatal meu lucra in Libya acum 30 de ani, imi povestea cum la granita cu Chad (unde facea prospectiuni petroliere) dadea peste refugiati infometati din Sahel, dar care aveau ceasuri electronice la mana. Pentru un roman in 1982, asta era paradoxal, ca doar oamenii bogati in Romania aveau ceasuri electronice. Pentru un roman in 2012,este logic, ca un ceas chinez simplu (care in SUA se poate cumpara la „dollar store” deci in Romania e cam 2-3 RON) sa fie mai ieftin ca o paine intr-o zona afectata de seceta.
Ce presupune viitorul? Daca trendurile continua, atunci orice electronice (inclusiv clone de iPhone iPad etc) vor avea preturi derizorii in 2-3 decenii. Dar energia va fi si mai scumpa ca acum, si mancarea la fel. Ceea ce nu inseamna ca oamenii vor muri de foame, dar vor manca mai degraba salam de soia decat carne. Nici americanii nu vor mai putea avea carne asa ieftina ca acum (inca mananc din curcanul de Thanksgiving de 24 lbs = 11 kg, luat cu $12 acum 5 zile). Salariul minim pe o ora acum poate cumpara 7 kg de curcan, dar in 20 de ani probabil ca doar 2-3 kg, din cauza ca pretul ieftin de acum vine pe seama multor resurse care nu se regenereaza, in primul rand combustibil fosil (care e folosit si la producere de ingrasaminti si pesticide), dar si al apei freatice, al carui nivel tot scade, pana va da de fund:
Dar nu-i nimic, toti oamenii vor putea sa vegeteze pe canapele, hipnotizati de plazme de 2 metrii. Poate pe termen lung oamenii isi vor face abonament la Matrix, cu cativa elecrozi plantati in ceafa, si fara nevoie sa consume multa mancare, energie, sau spatiu locativ.
Apropo, cat mai este puiul congelat (cu oase, dar fara maruntaie) in Romania? Cate kg de pui poate cumpara salariul minim in Romania, si cum se compara cu raportul de acum 10, 20, si 30 de ani? Din cate tin minte, acum 30 de ani, salariul minim era circa 5 ROL pe ora, si era nevoie de cel putin 6-8 ore de munca pentru un singur kg de carne (cu oase). Deci in mod clar mancarea e mult mai ieftina acum, dar in viitor tot la salam de soia se va ajunge. Carnea va fi doar pentru bogati, si pentru ca vor fi mult mai multi bogati in China (deja au un milion de milionari in dolari americani) si tarile arabe (cat vor mai avea petrol), majoritatea carnii produse in Romania va merge la export, iar romanii de rand vor manca doar in sarbatori carne. Dar nu-i nimic, vor avea salam de soia, fasole si cartofi, de 5-10 ori mai ieftine pe kg decat carnea. Vor dardaii de frig ca nu vor avea bani de caldura iarna, dar nu-i nimic, se vor incalzi la lumina plazmelor de 2 metrii montate pe pereti.
Titi
Care resturi?
Alea care sunt macinate fin, amestecate cu diferite E (pt consistenta, gust, culoare) si vandute ca semipreparate?
Ce, chiar credeti ca in carnatii pe bune carnea este… roz?
