Următorul cel mai abrupt dezechilibru pe
piaţa mondială este cel dintre cererea şi
oferta de alimente. Există un dezechilibru
primar, dat de creşterea populaţiei, dar
acesta este amplificat de un alt fenomen,
mai greu de măsurat dar cu siguranţă
mult mai puternic: creşterea standardului
de viaţă duce la o creştere exponenţială a
consumului. În ultimele decenii, miliarde
de oameni care se mulţumeau cu un bol
de orez pe zi descoperă carnea.
Agri-dolarul se pregăteşte să ia locul petro-dolarului
Economia lumii se răstoarnă cu fundul în sus, la propriu
„Petro-dolarul” a fost cea mai importantă monedă de schimb a lumii în ultimii 40 de ani: un cocktail între puterea economico-militară a SUA, rutele maritime securizate şi sondele şeicilor din Orientul Mijlociu. Puternicul dezechilibru mondial între producătorii şi consumatorii de petrol a făcut ca preţul barilului să fie ancorat strâns faţă de moneda cea mai lichidă, dolarul. La rândul său, acest lucru a permis SUA să tipărească mai mulţi dolari decât putea absorbi propria economie, finanţându-şi astfel statura de putere militară globală şi rămânând chiar cu ceva profit.
Lucrurile sunt însă pe cale să se schimbe. Rezervele limitate de petrol nu mai fac faţă cererii în creştere de energie, apar surse şi tehnologii noi iar economiile puternice încearcă să-şi asigure autonomia. În condiţiile acestea, forţa petro-dolarului va scădea, până în punctul în care economia mondială va avea nevoie de altceva. Ce să fie? Agri-dolarul este termenul patentat de zerohedge, chiar dacă în această nouă combinaţie agricultura joacă un rol maximal iar dolarul – unul neglijabil.
Următorul cel mai abrupt dezechilibru pe piaţa mondială este cel dintre cererea şi oferta de alimente. Există un dezechilibru primar, dat de creşterea populaţiei, amplificat însă de un alt fenomen, mai greu de măsurat dar cu siguranţă mult mai puternic: creşterea standardului de viaţă duce la o creştere exponenţială a consumului. În ultimele decenii, miliarde de oameni care se mulţumeau cu un bol de orez pe zi descoperă carnea.
În ţările dezvoltate, consumul de calorii este cu 30% mai mare decât în cele sărace. Însă valoric, consumul este de opt ori mai mare. Cuplată cu creşterea populaţiei, o astfel de evoluţie e în stare să lase în urmă evoluţiile tehnologice şi să ducă la maximum potenţialul agricol chiar şi al unei ţări mari.
Cele mai vulnerabile sunt China şi India, care au împreună 40% din populaţia lumii şi doar 10% din terenul arabil. Ca şi cum asta n-ar fi de-ajuns, în perspectivă, rezerva enormă de apă din Podişul Tibet nu este suficientă pentru amândouă iar China are deja planuri de a opri curgerea râurilor către vecini. Cele două ţări va trebui fie să îşi rezolve problema între ele, fie să tragă cu ochiul după spaţiu vital la vecinii ruşi. Însă ecuaţia este complicată teribil de faptul că toate cele trei ţări sunt puteri nucleare. Din nou, China pare cea mai pregătită, cinic vorbind: are şi „fabrici de plante” în lucru, dar şi oraşe fantomă în stare să găzduiască la nevoie zeci de milioane de oameni.
Statele Unite ale Americii stau în continuare destul de bine – cu o agricultură eficientă, care exportă destul cât să hrănească o bună parte din populaţia lumii. Totuşi, productivitatea este deja la maxim şi este destul de greu de îmbunătăţit. Canada s-ar putea poziţiona ceva mai bine, dacă s-ar confirma povestea cu încălzirea globală, care ar face vaste suprafeţe de teren viabile pentru agricultură.
Însă cel mai mare potenţial este în Emisfera Sudică. Nu cea strict geografică, tăiată de ecuator, ci mai exact continentele America de Sud, Africa şi Australia. Cele trei continente au 40% din suprafaţa locuită a Terrei dar numai 25% din populaţie şi un potenţial agricol în bună parte neexploatat.
America de Sud deja a început să exploateze acest potenţial. Brazilia, care are 6% din populaţia lumii şi 20% din terenul arabil a reuşit să-şi mărească exporturile agricole de şase ori în ultimul deceniu, mizând în principal pe carne, soia, grâu şi floarea soarelui. Argentina încearcă să ţină pasul, iar restul ţărilor abia au început să înţeleagă ce se întâmplă.
Australia are cea mai mică densitate, deci cel mai bun raport dintre populaţie şi suprafaţa arabilă, lucru pe care deja îl fructifică din plin. Totuşi, spre deosebire de Canada, Australa îşi mai poate îmbunătăţi productivitatea doar în cazul în care încălzirea globală nu se va materializa. De asemenea, populaţia redusă şi poziţia relativ izolată înseamnă o vulnerabilitate în faţa Indiei şi a Chinei, care descurajate de ogivele ruseşti ar putea căuta un „plan B”.
Africa are teoretic cel mai mare potenţial: aici se află 60% din suprafaţa arabilă nefolosită a lumii. De asemenea, are resurse de apă adecvate (cu importanta excepţie a Saharei) şi o structură demografică de invidiat. Tot aici se adună însă şi cele mai multe dezavantaje. Infrastructura este precară, educaţia nu prea există iar instituţiile nu funcţionează. Totuşi, acest handicap poate fi ameliorat rapid, în interiorul unei singure generaţii, în momentul în care tehnologia şi comunicaţiile vor pătrunde uşor chiar şi în cel mai izolat sat.
Tot China s-a mişcat cel mai repede, încercând să securizeze pentru început rezervele subsolului din Africa. Însă următorea goană va fi cea după pământ. Aici vor avea de câştigat cei care vor cumpăra suprafeţe enorme la preţuri derizorii, pe care să le poată apăra, la nevoie, cu arma.
Care este locul României în această ecuaţie? Chiar dacă latifundiile, plantaţiile şi haciendele par un model atractiv, privite la scară globală ele devin caraghioase. România chiar poate hrăni 80 de milioane de oameni, însă asta nu este suficient pentru a asigura bunăstarea propriilor cetăţeni la nivel Vestic.
Adevărata oportunitate a României poate fi să folosească accesul la informaţie, tehnologie şi capital pe care i l-au dat intrarea în Uniunea Europeană (în mare parte) şi propria tradiţie agricolă (nu substanţială, dar nici neglijabilă). Viitoarele mari puteri agricole au nevoie de seminţe, îngăşăminte, utilaje, sisteme de irigaţii şi tehnologii de cultură, servicii financiare şi de transport sau forţă de vânzări. Dar, mai ales, au nevoie de oameni care să ştiu să le folosească.
10 comentarii
Interesante cifrele din grafic. Daca pentru un trai comod un om consuma in mediea aproape 1M calorii pe an (incluzand aici consum de lucruri ne-esentiale, precum dulciuri, alcool, sau chestii care se arunca precum grasimea de carne sau alte resturi), atunci rezulta ca fiecare tara/bloc economic are aceasta capacitate de hranire:
SUA: 800M oameni (cam 2.5x populatia sa, deci poate usor exporta cam 60% din productie)
China: 1200M oameni (cam cat populatia sa, este independenta cu mancarea in caz ca un razboi ii taie liniile de aprovizionare)
India: 850M oameni (deci e destul de dependenta de importuri)
UE: 700M oameni, deci poate exporta cam 15% din productie
Brazilia: 500M oameni, deci poate exporta cam 70% din productie
„cresterea standardului de viata duce la o crestere exponentiala a consumului.”
Nu este exponentiala. Este doar o dublare sau triplare a numarului de calorii, ca cine a ajuns sa isi permita carne, mananca si alte lucruri in continuare. Chiar si in tarile in care agricultura mecanizata a facut carnea foarte ieftina (de exemplu in SUA, unde un curcan de Thanksgiving de 12kg a costat $13, sau cat castig eu in cam 15 minute de munca), nu e risipa asa mare (chiar daca am aruncat grasimea, pielea, zgarciuri, si o parte mica din carne, am consumat totusi cam 2/3 din caloriile curcanului). Si chiar daca un curcan consuma de 3-4x mai multe calorii in furaje decat rezulta in carne, consumul meu de calorii in final nu este decat de 2-3 ori mai mult decat daca as fi vegetarian. Nici Bill Gates nu consuma „exponential”.
„În tarile dezvoltate, consumul de calorii este cu 30% mai mare decât în cele sarace. Însa valoric, consumul este de opt ori mai mare. ”
Parte din valoare este ca doar o fractiune din furaje se regasesc in carne, de exemplu la pui probabil ca 1/3, la porci 1/4, la vite 1/5, si probabil ca ar trebui socotite caloriile primare in consumul natiunilor. Dar asta nu face sa creasca consumul mediu de calorii la mai mult de 1 milion pe locuitor pe an, indiferent de cat de bogata e tara. Elvetia sau Luxembourg si-ar permite sa consume 5M milioane de calorii pe capita, dar nu fac asta (ca nu are nimeni 100% din dieta carne de vita). Sunt sigur ca consumul lor de calorii (chiar daca se socotesc cele din furaje in loc de cele din carne) este de maxim 2M pe an. Chiar daca toti americanii devin suficienti de bogati sa manance cat de multa carne de vita vor, SUA tot va ramane exportatoare de mancare, la fel si Brazilia, chiar si fara cresteri de productie.
Dar China isi poate creste productia destul de mult, chiar si fara mult pamant arabil–mai nou au investit greu in piscicultura, care nu are nevoie de teren agricol, si au ajust printre primii exportatori de peste din lume. Nu stiu exact cate calorii de furaje sunt pe fiecare calorie de peste, sau in ce masura pestii pot fi hraniti in principal algele microscopice care apar in apa (avand nevoie de doar soare si ceva fosfor), dar nu mar mira ca randamentul la piscicultura sa fie foarte bun. Mai alesc ca sunt destul de smecheri chinezii sa hraneasca pestii si algele din ape reziduale din retelele de canalizare, deci nici in fosfati nu trebuie investit.
Da, China are prea putina apa in mod natural. Dar sunt vreo 30 de centrale nucleare in curs de constructie, si centralele nucleare oricum au o nevoie imensa de racire. Deci zecile de centrale nucleare care sunt destul de aproape de ocean, pot face desalinare pe gratis. E doar nevoie de investitii de cateva zeci de miliarde de dolari, dar China isi poate permite usor acest lucru. Si India la fel, doar ca fiind un stat mai slab si corupt (similar cu Romania), va merge ceva mai anevoios.
Alta observatie: handicapul Africii este in principal cel al molimelor, inclusiv malariei. Pe masura ce este mai mult comert, vor creste mult molimele in toata lumea. Virusii si bacteriile evoluaza mult mai repede decat pot fi descoperite vaccine anti-virus sau antibiotice noi, si faptul ca lumea dezvoltata s-a bucurat de antibiotice si vaccine 60-70 de ani nu este o victorie permanenta. Africanii au deja toti telefoane mobile (chiar daca nu au unde sa le incarce, fiecare sat are un afacerist cu niste celule fotovoltaice si baterii de masina, care incarca celularele cu 1 cent); dar ce ii tine subdezvoltati sunt molimele, razboaiele civile (milioane de oameni au murit in Congo, fostul Zair, fara sa mai apara pe stiri macar), si lipsa de infrastructura.
Accesul la capital e tichie de margaritar in Romania, cand nu stie sa absoarba banii dati de-a moaca de UE, nu are o legislatie si cadastru bine puse la punct, are o problema cu furtul, si are mare parte din terenul arabil parloaga. Pana nu se rezolva aceste lucruri, Romania va ramane un importator agricol net, cel putin din punct de vedere caloric.
Dar chiar daca ramane importator net din punct de vedere caloric, poate ajunge ceva mai usor un exportator net din punct de vedere valoric. Sansa Romaniei este sa se axeze pe nisa „eco” (numita „organica” in SUA), ca sa exporte europenilor (si chiar americanilor) bogati produse eco la preturi duble sau triple. Dar probabil ca nu vor fi de buzunarul majoritatii romanilor, care vor continua sa consume grau porumb si chiar carne din SUA. Este exemplul clasic al lui David Ricardo–americanii au capital, pot investi usor in productie cu costuri mari de capital, pe cand romanii au forta de munca ieftina, care in loc de capsunarit prin Spania poate face acelasi lucru in Romania. Nu e nevoie sa fie la fel de ieftina ca forta de munca africana sau indiana/chineza, ca exporturile de hrana din China oricum sunt cam suspecte (cine stie cu ce deseuri au fost hraniti pestii sau animalele), si oamenii care isi vor permite sa cumpere „eco” vor stramba din nas la ele.
In China o masa tot mai mare de oameni ajunge sa manince pui regulat . E un salt colosal in o natiune care cu 30 de ani in urma era saraca din toate punctele de vedere . Ce ar fi daca cel putin 500 milioane de chinezi ar taia porcul in decembrie ? 🙂 Problema e ca cresterea consumului de carne duce la rasturnari planetare de consum . Cu efecte sociale , agricole dar si politice .
usor de facut analize din fotoliu si sa ne dam cu parerea despre cat de prost mananca chinezii; cati bloggeri au fost in China sa incerce bucataria chinezeasca si dupa aia sa-si dea cu parerea? (intre noi fie voba, intre delta si Banat sunt diferente mari de bucatarie, dar intr-o tara cu 2 miliarde plus si regiuni atat de diferite ne putem imagina)
as zice sa lasam prejudecatile si Chinese bashing, pentru ca s-ar putea ca cele 2 miliarde plus sa manance mai bine si mai sanatos (mai de calitate) decat cele 14 milioane (dintre care cati pensionari) care isi mai fac veacul prin Rromanika
Domnule Davidescu in primul rand trebuie sa recunosc ca sunt un cititor regulat al dumneavoastra! In al doilea rand trebuie sa recunosc ca citindu-va, mi-am insusit multe puncte de vedere pe care le-ati prezentat in scris!
In al treilea rand va supun analizei urmatorul scenariu: 1) Se reduce productia mondiala de alimente (luam in considerare miliardele de kcal), 2) creste cerea mondiala de alimente (atat ca numar de miliarde kcal, cat si ca sursa vegetala/animala) 3) datorita cresterii pretului la combustibili creste pretul transportului si implicit pretul la alimente 4) tarile cu populatii mari nu fac fata situatiei si lasa libere granitele pentru emigrare ca o solutie imediat-facila la problema alimentara 5) tarile care sunt cat de cat echilibrate la problema alimentara se vad puse in fata unui dezastru prin sosirea la granita a unei populatii de milioane de imigranti-flamanzi gata de orice pentru a manca!….
Intrebare : tara noastra cat de pregatita este sa primeasca asemenea imigranti-flamanzi (sa zicem intre 0,1-20% din populatie, adica intre 20.000 si 4 milioane!) ….
Mulţumesc pentru aprecieri. Într-adevăr, imigraţia a fost şi este o rezolvare pentru foame, oricum mai bună decât războiul. Părerea mea este că va veni momentul în care, cu o populaţie împuţinată şi îmbătrânită căreia nu are cine să-i plătească pensiile, România îşi va dori ca imigraţia să meargă spre pragul maxim, de 20%.
@Stefan Apalaghie
Cererea de carne este relativ elastica–daca se dubleaza pretul porcului in decembrie, oamenii mai saraci vor astepta 1-2 luni, si atunci decalajul de pret se reduce.
Cererea de grau sau orez este mult mai putin elastica–daca se dubleaza pretul la grau/paine, cum s-a intamplat acum 2 ani in Egypt, se face revolutie in tari sarace (unde oamenii cheltuie mai mult de 10% din venit pe paine sau un simplu blid de orez).
China produce cam 1M de calorii pt. fiecare locuitor anual, deci aproape 3000 pe zi asa ca sunt destul de bine hraniti. Deja domina in acvacultura, cu 32 milioane de tone de peste produse in crescatorii de peste, si este pe departe cel mai mare exportator de peste din lume. Cel mai ieftin peste care se gaseste in SUA este cel importat din China, si nu m-ar mira ca si Europa sa importe mult peste tot din China:
http://en.wikipedia.org/wiki/Aquaculture_in_China
China, with one-fifth of the world’s population, accounts for two-thirds of the worlds reported aquaculture production.[2][3] Aquaculture is the farming of fish and other aquatic life in enclosures, such as ponds, lakes and tanks, or cages in rivers and coastal waters. China’s 2005 reported harvest was 32.4 million tonnes, more than 10 times that of the second-ranked nation
…..
CAFS scientists developed a new variant of the common carp called the Jian carp. This succulent fish grows rapidly and has a high feed conversion rate.
…….
Aquaculture is an especially important economic activity in China. Between 1980 and 1997, the Chinese Bureau of Fisheries reports, aquaculture harvests grew at an annual rate of 16.7 percent, jumping from 1.9 million tonnes to nearly 23 million tonnes. In 2005, China accounted for 70% of world production.[31][32] Aquaculture is also currently one of the fastest growing areas of food production in the U.S.[2]
Capitolul la care sufera China este lipsa acuta de apa, de aceea trebuie sa importe grau, porumb, si orez, si importa din America, ca este mai ieftin:
http://en.wikipedia.org/wiki/Peak_water#China
In Hebei Province, which surrounds Beijing, the situation is much worse. Hebei is one of China’s major wheat and corn growing provinces. The water tables have been falling fast throughout Hebei. The region has lost 969 of its 1,052 lakes
Piscicultura sau serele pot fi acoperite, asa ca nu e necesar sa consume multa apa. Dar culturile de grau, porumb, si in special orez vor suferi foarte mult de desertificarea prin care trece mare parte din China, dar nu-i nimic, China are excedent comercial masiv, asa ca isi va permite usor sa importe milioane de tone de orez, grau, etc. anual. Cat priveste orasele aproape de litoral (unde peste jumatate din populatia Chinei locuieste), se investeste masiv in desalinare si reciclare (unele zone vor urma modelul lui Singapore, care filtreaza apa de canal si o pompeaza in sistemul de apa potabila).
Pe termen lung toata agricultura, mai exact pretul produselor agricole depinde strans de pretul energiei, care este necesara pentru irigare, productia ingrasamintelor, etc. Tarile bogate in combustibil fosil (SUA, Canada, Rusia, Australia, multe tari arabe) o vor duce bine in continuare. La fel si cele care investesc masiv in energie nucleara (China, Franta). Sau tari care domina in alte categorii. Romania este cam slabuta la capitolul energie, desi inca are posibilitatea sa mai faca cateva reactoare nucleare.
Oamenii saraci se pot orienta spre peste ieftin, ca pestele este cel mai eficient din punct de vedere al conversiei furajelor:
http://en.wikipedia.org/wiki/Feed_conversion_rate
In animal husbandry, feed conversion ratio (FCR), feed conversion rate, or feed conversion efficiency (FCE), is a measure of an animal’s efficiency in converting feed mass into increased body mass.
Animals that have a low FCR are considered efficient users of feed. However, comparisons of FCR among different species may be of little significance unless the feeds involved are of similar quality and suitability. The U.S. pork industry claims to have an FCR of 3.4-3.6 [1][dead link].[2] Farm raised Atlantic salmon apparently have a very good FCR, about 1.2.[3][citation needed] Tilapia, typically, 1.6 to 1.8.[4] Poultry has a feed conversion ratio of 2 to 1.[4]
Multi europeni si americani se feresc de pestele chinezesc, deoarece nu se stie cu ce resturi este hranit, cu cati hormoni si antibiotice este pompat, daca este modificat genetic, etc. Romania ar putea ocupa o nisa in piscicultura poate un pic mai scumpa decat China, dar cu o siguranta a producerii cu mai inalte standarde de calitate.
Atat Canada cat si Australia au o problema majora in dezvoltarea bazei agro-alimentare: fragilitatea eco-systemului.
Canada din nefericire dispune de cantitati enorme de methane blocate in permafrost: in urma cu milioane de ani in zonele arctice au existat paduri tropicale, au disparut prin chimbarea climatica dar nu s-au descompus pentru ca sunt inghetate bocna la adancimi de pana la 30-50 metri (permafrost). Pe masura ce permafrost-ul se topeste (procesul este mult mai rapid decat orice model climatic) milioane de tone de methane incep sa iasa la suprafata. Asta va contribui enorm la emisiile de carbon globale in urmatorii 50 de ani.
Australia are resurse de apa foarte limitate si un teren in mare majoritate infertil pentru agricultura. Doar o mica parte din disponibilul de teren este bun pentur agricultura. Cresterea oilor din ultima suta de ani, inmultirea iepurilor, au distrus complet fragilitatea solului, practic vorbim de desertificarea Australiei.
Asa ca domnule Davidescu necesarul de alimente este cu mult mai ridicat decat posibilitatea de a produce cantitatile necesare: da, toata lumea vorbeste de potential dar putini iau in calcul realitatea, pentru ca cifrele sunt teribil de proaste.
Anul 2013 va marca intr-adevar o cotitura radicala pe piata globala a produselor alimentare, prin cresteri de preturi masive. Deja in Canada s-a anuntat asta dar nu prea poti sa iei masuri adecvate.
@north of 60
Cred ca problema incalzirii globale este reala, dar nu cred ca scumpirile vor fi bruste. Este foarte posibil ca urmatorii 5-10 ani sa aiba preturi rezonabile atat la petrol cat si in alimente. Dar pe termen lung e o problema pentru ca petrolul usor accesibil se va termina, sa fel si mare parte din aquiferele usor accesibile pentru irigare (Arabia Saudita de exemplu de circa 30 de ani tot pompeaza apa ca sa creasca grau, dar deja au pompat 90% din apa subterana, si productia lor de grau pe scara mare va trebui sa inceteze in curand). Pe termen scurt vor continua sa fie secete cum a fost anul asta in SUA, Rusia, etc, dar capacitatea agricola globala inca este suficient de mare pentru a absorbi astfel de secete.
Desertificarea a fost de cand lumea–Africa de Nord era granarul imperiului Roman. Nu e clar daca desertificarea Africii de Nord a fost naturala, sau de cauza umana. Arabii, fiind musulmani, au evitat porcii, si au crescut in loc de porci capre. Caprele au ros scoarta arbustilor si tufelor intr-un mod pe care alte animale nu il faceau, ducand astfel la disparitia vegetatiei, eroziunea solului, desertificare etc. La fel si cu tarile care si-au taiat padurile fara sa planteze copaci in locul lor, au disparut nu doar padurile ci si solul in sine, si au ramas in loc stanci sterpe. Cum scrie cartea „Collapse” a lui Jared Diamond, au fost zeci (daca nu sute) de civilizatii care si-au taiat craca de sub picioare, de la bastinasii din Insula Pastelui pana la vikingii din Groenlanda.
Dar sa zicem ca in 10 ani va costa de 4-5x mai mult graul/porumbul/orezul. Nu inseamna ca oamenii vor trebui sa moara de foame–SUA oricum va produce de 2-3x mai mult decat are nevoie. In momentul de fata majoritatea porumbului produs (cam 70% ultima data cand am citit) este transformat in etanol si/sau furaje (resturile de la productia de etanol sunt si ele furaje). SUA ar putea exporta foarte profitabil porumbul daca creste pretul de 4-5x, si sa nu mai foleseasca etanol mult (sau sa il importe din Brazilia, unde oricum este mai eficient de produs). Din cauza furajelor, carnea va fi mai scumpa la buzunar, si multi oameni vor consuma mai putina carne de vita (cum am scris mai sus, 1kg vita necesita 4-5kg furaje); dar pot consuma peste (chinezii au devenit f. eficienti la piscicultura, si conservele de peste chinezesc vor fi mult mai ieftine decat vita, porcul, poate chiar si carnea de pui). Calitatea conservelor va fi cam dubioasa, dar oamenii nu vor muri de foame. Chiar daca un container de 20 tone va costa $10k de transportat in 10 ani (fata de $2k acum), asta o sa vina doar 50 centi pe kg, deci transportul din China 0.2-0.3 RON pe o conserva de peste, asa ca va fi oricum destul de ieftin. Si daca piscicultorii romani pot face conserve mai ieftine decat chinezii, s-ar putea sa fie si mai ieftin.
Metanul din permafrost e o problema nasoala, la fel si topirea ghetii din Oceanul Arctic care reduce foarte mult albedo si duce la o histereza climatica.
Cred ca singura sansa pentru oprirea incalzirii globala e energia nucleara, ideal prin fuziune, dar se poate si prin fisiune:
1) centralele pe fisiune degaja enorm de multa caldura, ceea ce este ideal pentru desalinarea apei de ocean, si poate astfel inlocui rezervele epuizate de apa proaspata
2) cu suficienta energie, se poate sintetiza combustibil artificial luand dioxid de carbon din atmosfera (avioanele intotdeauna vor merge doar pe combustibil fosil, dar daca acest combustibil e sintetizat cu carbonul din atmosfera, efectul asupra climei este aproape nul)
Nu va muri nimeni de foame, dar miliarde de oameni vor fi malnutriti, si vor fi din ce in ce mai multe revolutii facute de populatii carora le ghiortaie matele, cum a fost cea din Egypt dupa ce pretul graului la nivel mondial aproape s-a dublat acum 2 ani, de fapt painea in Egypt mai mult decat s-a dublat, ca Mubarak facuse subventii pentru paine, si la un moment dat nu a mai putut continua subventiile, si a trecut la austeritate. Nu este exclus ca austeritatea sa produca revolutii si in Europa, la fel ca si cu politica austeriana a lui Ceausescu, care a insistat ca Romania sa isi plateasca datoriile externe, chiar pretul austeritatii a fost ca populatia sa ajunga malnutrita.
Faptul ca SUA este exporatorul dominant de grau din lume, si faptul ca SUA inca are cea mai mare pondere la board-ul IMF ii da parghii strategice. Se vede asta cand nol presedinte al lui Egypt initial a vrut sa rupa tratatul de pace cu Israel (nu sa faca razboi, ca nu ar fi vrut asta, doar sa rupa relatiile diplomatice). SUA i-a amintit ce s-a intamplat cu Mubarak dupa ce a trecut la austeritate, si i-a promis ca daca mentine relatiile cu Israel va continua ajutorul militar (de miliarde de dolari pe an), acces la graul ieftin american, si imprumuturi foarte ieftine de la IMF. Morsi a ascultat, si acum 2 saptamani Egyptului i s-au dat transe IMF de miliarde de dolari, cu dobanda de doar 1%.
Pe masura ce schimbarea de clima si epuizarea apei dulci duce la desertificarea unei importante parti din terenul arabil din lume, din ce in ce mai multe tari vor ajunge in situatia Egyptului–sa fie fortate sa faca pe placul marilor puteri, altcumva li se inchide robinetul, ceea ce va duce la revolutie. De aceea China investeste mult in piscicultura etc–sa fie independenta din punct de vedere agricol (chiar daca importa ceva grau/porumb/orez, exporta valoric tot atat, daca nu chiar mai mult).
>>încercând să securizeze pentru început rezervele subsolului
asta a durut. Romgleza ma striveste de peste tot.
On topic – Agri-dolarul asta ar trebui sa inteleg ca ar fi la o adica diferit de petro-dolar ?