ză meme iz ză best! 🙂
„Electorata” este diversiunea perfectă: Statul salvează băncile, victimele aplaudă
În România nu au fost salvate bănci cu bani publici. *Urmează (Update 13 februarie)
Programul prin care reeşalonările făcute de bănci sunt finanţate cu credit fiscal acordat de stat este până acum un succes uriaş de relaţii publice: cu cât mai mare scandalul, cu atât mai ignorat scopul. Iată câteva lucruri simple care scapă atenţiei publice:
1. Beneficiarii principali sunt băncile, care au deja o cincime credite neperformante şi sunt înspăimântate că cifra va continua să crească. Efectele sociale sunt marginale. FMI i-a cerut Băncii Naţionale un program de restructurare a creditelor încă de anul trecut; dacă nu vine cu altceva, putem presupune fără riscuri prea mari că îl avem în faţă.
2. Faptul că BNR a conceput, scris şi promovat proiectul cu mâna guvernului este, iarăşi, destul de străveziu. La fel s-a întâmplat şi cu Prima Casă etc. În plus, a lăsat urme la locul faptei.
3. Motivul pentru care Mugur Isărescu refuză să-şi asume proiectul este faptul că ar trebui să-şi înghită vorbele cum că în România n-au fost salvate bănci pe bani publici, că asta ar fi „un atac la democraţie” şi că trebuie să iasă de pe piaţă chiar şi băncile „too big to fail”. Ce-i mai rămâne să spună acum decât că „în toate ţările se caută aceste măsuri care să stimuleze consumul, şi care să nu facă rău”.
4. Motivul pentru care Traian Băsescu critică proiectul nu este bailoutul băncilor (că n-a scos un cuvânt – poate doar dacă îşi foloseşte refuzul ca pârghie discretă de presiune) ci faptul că BNR l-a “trădat” şi i-a livrat inamicului muniţia electorală. Când BNR a livrat “Prima Casă” propriei guvernări n-a mai fost nici o problemă. Pentru asta, oamenii de la BNR au găsit de cuviinţă să-i bată discret obrazul.
5. Dacă intenţia era ajutarea datornicilor şi stimularea consumului, măsura naturală – şi socială şi liberală şi oricum – era adoptarea legii falimentului personal. Dar asta a fost refuzată de FMI şi BNR pentru că ar fi avut efectul contrar în portofoliile băncilor.
6. Argumentul că nu sunt costuri imediate la bugetul de stat este o capcană – în realitate, promisiunile atârnă la fel de mult ca un angajament de plată şi strict procedural ar trebui evidenţiate în datoria publică. Cu astfel de scheme a reuşit şi Grecia să-şi mascheze deficitele atâţia ani.
7. Măsura e luată cam în pripă, fără o analiză de oportunitate care să atingă posibilele efecte perverse – de exemplu aşteptările excesive şi hazardul moral. După ce propaganda guvernamentală a umflat gogoaşa cât a putut iar percepţia beneficiarilor a fost că sunt în bună măsură iertaţi de credit (lucru la care mulţi nici măcar nu se gândiseră până acum!), când se vor duce la bancă să afle că de fapt condiţiile sunt dure sau chiar că nu li se aplică, încă un val va decide să nu mai plătească deloc.
8 comentarii
Sa ii dam otravitului niste otrava, doar asa sa il ajutam.
Pai e evident pentru toata lumea ca oricat de mult ar plimba bancile creditele nepermormante pe unde pot, pana la urma neperformantele astea tot apar la suprafata, mai ales ca dobanzile sunt foarte mari iar bancile si-au pacalit clientii, asa ca acuma cineva trebuie sa plateasca.
Isarescu incuraja mai deunazi bancile sa retraga banii din tara:
http://minitaxe.com/2014/01/10/isarescu-scoateti-banii-din-tara/
Suportarea de stat a ratelor sa fie un bailout mascat?
BNR trebuie să propună un plan de restructurare a creditelor neperformante (surse)
Banca Naţională a României trebuie să elaboreze, până la finele acestui an, un studiu cu privire la cauzele care au dus la acumularea creditelor neperformante în sistemul bancar şi să propună un plan de restructurare a acestor credite, potrivit angajamentelor asumate de Guvern în faţa FMI şi a Comisiei Europene.
‘BNR va elabora până la finele anului un studiu detaliat despre motivele pentru care băncile din România nu iau măsuri pentru a reduce creditele neperformante şi de ce provizioanele pentru aceste credite sunt încă în bugetul băncilor. BNR trebuie să propună apoi un set de măsuri pentru restructurarea creditelor, întrucât existenţa acestora cauzează creşterea costurilor de împrumut în întregul sector bancar’, au declarat surse oficiale.
Potrivit acestora, după ce finanţatorii externi vor analiza măsurile propuse de BNR, vor pune la dispoziţia băncilor şi expertiza altor ţări care au fost în aceeaşi situaţie.
Spre exemplu, băncile din Irlanda au luat la rând toate creditele restante şi au stat de vorbă cu fiecare client în parte pentru a vedea de ce acesta nu-şi poate plăti ratele la timp şi ce se poate face pentru a îmbunătăţi situaţia.
‘Finanţatorii externi vor să ştie care este capacitatea băncilor de a restructura aceste credite şi dacă există probleme în acest sens’, au mai spus sursele citate.
Potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare pentru 2013 realizat de Banca Naţională a României (BNR) şi publicat recent, nivelul relativ ridicat al ratei de neperformanţă care influenţează nefavorabil profitabilitatea bancară se datorează şi menţinerii în portofoliu a unei ponderi semnificative a debitorilor restanţieri, inclusiv a acelora care au demonstrat ca au o probabilitate foarte scăzută de a mai plăti.
„De exemplu, în cazul portofoliului populaţiei, circa 70 la suta din debitorii neperformanţi (care deţin fie credite imobiliare, fie credite de consum garantate cu ipoteci) se aflau în stare de nerambursare de mai mult de un an sau înregistraseră stări de nerambursare multiple (în iunie 2013). Băncile au folosit pe scară relativ largă soluţii de restructurare/reeşalonare şi executare silita, dar eficienţa acestor tehnici de gestiune a creditelor neperformante a rămas până în prezent sub potenţial”, se spune în raportul băncii centrale.
BNR precizează că este posibil ca alte două soluţii folosite mai puţin de către bănci – cesiunea de creanţă şi anularea creanţelor – să aibă eficienţă mai bună în curăţarea bilanţurilor.
Potrivit raportului băncii centrale, cel mai important efect pozitiv în cazul folosirii mai ample a soluţiilor menţionate ar fi cel de îmbunătăţire a imaginii sectorului bancar românesc, prin diminuarea stocului de active cu calitate scăzută.
„De exemplu, scoaterea din bilanţ a expunerilor neperformante generate de sectorul companiilor (prin cesiune de creanţă sau operaţiuni de anulare a creanţelor) ar diminua rata de neperformanţă aferentă acestui sector de la 23,4 la sută (valoarea din august 2013) la 7,5 la sută. Respectiva scădere s-ar datora reducerii volumului mare de credite neperformante generate de debitori care au probabilitate scăzută de a-şi mai onora serviciul datoriei (creditele care au restanţe mai mari de 365 de zile însumează 19,7 miliarde lei, respectiv 74 la sută din totalul creditelor neperformante, în august 2013)”, se precizează în raport.
Totodată, raportul susţine că sectorul bancar românesc a înregistrat pierderi în anul 2012 (2,3 miliarde lei), ca urmare a creşterii substanţiale a volumului de provizioane aferente riscului de credit, pe fondul creşterii volumului creditelor neperformante, respectiv al reevaluării garanţiilor.
Totuşi, băncile de talie mare au reuşit în general sa rămână pe profit. Scăderea cheltuielilor cu provizioanele în raport cu perioada similara din anul 2012, precum şi diminuarea costurilor de finanţare, pe fondul îmbunătăţirii percepţiei asupra riscului suveran al României, au condus la trecerea pe profit a sectorului bancar românesc în primele opt luni din 2013 (1,5 miliarde lei).
AGERPRES/(AS – autor: Florentina Cioacă, editor: Andreea Marinescu)
Ma bucur sa vad ca acest blog a devenit mai activ.
„Electorata” este evident o masura ciudata. In principiu, bancile cu probleme ar trebuie sa adopte politici mai inteligente de gestionare a creditelor neperformante din proprie initiativa si fara „stimulente” fiscale. Ar fi multe de spus aici, exista multe optiuni.
Cel mult, BNR ar putea pune la dispozitia bancilor linii de finantare dedicate amanarii/reesalonarii platilor pentru clientii bancari care se incadreaza in anumite criterii (spre exemplu, pentru firme aflate in stare de insolventa nu ar avea sens). Asemenea linii de finantare ar putea fi alimentate doar din rezervele minime obligatorii constituite de banca solicitanta, ca alternativa la decizia de relaxare monetara prin reducerea acestora. Asemenea finantari nu au ce cauta sa se realizeze altfel decat ca resursa de lichiditati cu dedicatie, nu expansiune monetara cu destinatie discretionara, nu subventie, nu la pachet cu stimulente fiscale, ci conform regulilor pietei – dobanda, obligatie de returnare la termen, ca orice alta tranzactie finaciara interbancara, sursa fiind tot banii bancii beneficiare, depusi in contul rezervelor minime obligatorii.
In alta ordine de idei, adevaratul hazard moral exista atunci cand bonifici iresponsabilitatea si lipsa de performanta. Daca o banca a avut o politica de creditare agresiva, cu atragerea inclusiv a unor clienti „riscanti”, obtinand prin adoptarea unei strategii mai riscante cu scopul cresterii cotei de piata beneficii suplimentare si un ascendent fata de o alta banca mai prudenta – este absurd sa beneficieze de un ajutor discretionar din alta parte decat de la proprii actionari.
Un bail out „cinstit” cu nationalizare si vanzarea activelor sanatoase diatorsioneaza mai putin piata bancara, penalizeaza patronatul luandu-i jucaria, dar muta o parte din pierderi de la creditori in carca tuturor si „bonifica” creditorii (inclusiv deponentii atrasi de dobanzi mai atractive oferite prin politica agresiva a bancii.
Singura cale acceptabila este respectarea regimului privat al sistemului bancar, legalizarea (stabilirea procedurilor juridice) a falimentului personal si stabilirea unei legi(calea procedurala si temei de actiune) a falimentului bancar. Creditarea bancilor aflate in dificultate nu poate avea alta sursa decat propriile resurse ale acestora (actionari, rezerva minima obligatorie sau alte active financiare)
O lege sanatoasa si drastica a falimentului bancar ar implica schematic:
1. Oprirea activitatii/blocarea efectuarii de plati din conturile bancii.
2. Trecerea in administrarea BNR.
3. Trecerea in custodia temporara a statului – BNR a activelor.
4. Administrarea falimentului prin crearea a doua entitati juridice distincte: fondul de administrare al activelor si fosta banca – administrarea debitelor.
5. Onorarea debitelor in limita sumei garantate, din Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare – la aceasta faza FGDB devine debitor al bancii.
6. Valorificarea activelor
Falimentul bancar trebuie reglementat prin lege, in mod distinct, astfel incat sa se poata desfasura in paralel cu procedurile de faliment, o serie de masuri pentru evitarea contagiunii imediate in sistemul bancar – in limita posibilitatilor.
Astfel, BNR ar putea izola banca falimentara de sistemul bancar acoperind prin creditare,imediat ce se declanseaza falimentul, debitele celorlalte banci in limita rezervelor minime obligatorii constituite de acestea, pastrand aceste rezerve ca si garantie. Aceasta creditare speciala sa aiba un termen limitat, maxim trei ani. O asemenea masura nu ar viza finantarea externa a bancii falimentare, intrucat finantarile externe nu au corespondent in rezerve minime obligatorii administrate de BNR, deci nu ar exista nici garantia si nici sursa.
Existe si alte aspecte ce necesita masuri si reglementari, dar deja m-am lungit prea mult.
Falimentul este sanatos, perspectiva falimentului trebuie sa fie reala tocmai pentru „responsabilizarea” bancilor si a clientilor bancari.
Davidescu, nefiind inca copt, nu poti fi inca antisistem… Oricum nu pe fata.