Riscograma
Lucian Davidescu

Totul despre cardul Paysera

Dacă ai de făcut plăți sau încasări ocazionale în euro, probabil că acesta este cardul potrivit pentru tine.

Mai mult de 20 de carduri internaționale pot fi comandate acasă, în România. Fiecare acoperă o mulțime de nevoi imaginabile, de la încasări online la pariuri, de la anonimitate la plăți în bitcoin și aur. Trei dintre ele se disting însă printr-o caracteristică specială: îi oferă beneficiarului propriul cont IBAN, la o bancă din Zona Euro, cu posibilitatea de-a face plăți și încasări în euro absolut gratis. Conturile pot fi controlate și supravegheate oricând prin browser sau prin aplicația de pe telefon iar cardurile pot fi folosite liber la orice bancomat, magazin care acceptă Visa și MasterCard (practic toate cele echipate cu cititor de card) sau online.

Totuși, serviciile sunt cât se poate de diferite între ele, așa că alegerea nu este ușoară. Iată câteva informații care să vă ajute să vă formați o părere:

Viabuy este un card care se remarcă prin simplitate, viteză și specializarea la doar câteva scopuri foarte clare. Este comparabil cu o mașină sport sau, din zona tehnologiei, cu un sistem de operare de la Apple. [Totul despre cardul Viabuy]

Payoneer este cel mai cunoscut și mai răspândit card, cu cele mai multe opțiuni disponibile, dar și cu câteva limitări destul de dure. Dacă ar fi să-l comparăm cu o mașină ar fi un SUV, iar dintre sistemele de operare ar fi Windows. [Totul despre cardul Payoneer]

Paysera este un card atent la costuri și la nevoile celor care nu lucrează doar cu dolari sau euro, putând fi folosit chiar și pentru lucruri de care competitorii nu sunt în stare. Este ca o mașină compactă sau ca un sistem de operare Android. Totul despre cardul Paysera:

Cum te înscrii

Cardul Paysera este Visa în Euro, emis în Lituania, iar conturile oferite sunt deschise în numele posesorului de EVP International. Există două conturi IBAN separate, unul pentru portofelul electronic și unul pentru card, fără taxe între ele. Cardul este valabil 4 ani.

Procedura de validare a clientului este destul de strictă dar rapidă – este nevoie de copia scanată a unui act de identitate, de o factură de utilități nu mai veche de trei luni care să certifice rezidența dar și de plata în avans a cel puțin 3 euro – taxa de emitere. Apoi urmează o taxă lunară de 0,45 euro, ceea ce duce costurile fixe totale la 32 de euro pentru 4 ani, adică 0,67 euro pe lună. Fiecare titular de cont poate deține simultan până la 5 carduri atașate aceluiași cont, iar taxele lunare se plătesc pentru fiecare în parte.

Atenție, plata se poate face doar prin transfer bancar, fie în euro (nu este recomandat dacă nu aveți alt cont în euro în străinătate, din cauza comisioanelor practicate de băncile românești) fie în lei. Nu este posibilă alimentarea contului cu cardul pentru contul personal. Totuși încasările cu cardul sunt posibile pentru conturile „business”, unde comisioanele sunt chiar foarte avantajoase – doar 1,7% pentru cardurile emise în UE (2,3% pentru restul). Contul business este disponibil doar pentru persoane juridice.

Pe scurt, procedura nu este chiar dintre cele mai simple. Trebuie deschis contul, așteptată aprobarea, apoi alimentat cu minimum 36 de lei prin transfer bancar, banii trebuie schimbați în euro, moment din care poate fi comandat cardul. El ajunge în una-două săptămâni la domiciliu, în cutia poștală, într-un plic simplu trimis de EVP International din Lituania.

Cum folosești cardul

Cardul nu poate fi folosit înainte de activare, care se face din contul online, după primire. Deci nimeni nu va putea folosi cardul în afară de titular. De asemenea, codul PIN este obținut din interfața online.

Scenariul ideal de utilizare este atunci când plățile se fac la rândul lor în euro – nu costă absolut nimic la magazin sau online. Pentru retragerea de la bancomat se aplică un comision de 1 euro, unul dintre cele mai mici de pe piață. Urmează comisioane suplimentare separate dacă plățile sunt făcute în altă monedă decât euro respectiv dacă sunt în afara Uniunii Europene.

Atunci când plata se face în altă monedă dar tot în UE, de exemplu în lei, se adaugă o taxă de schimb valutar la bancomat de 2,5%. Pentru retragerile făcute în afara Uniunii Europene, se adaugă 0,5 euro (1,5 euro în loc de 1 euro) plus taxa despre care spuneam deja – de 2,5%.

La POS și online se aplică o taxă specială de schimb valutar: 0,1€ + 1% în Uniunea Europeană. Taxa aceasta este dezavantajoasă la plățile mai mici de 7 euro, din cauza componentei fixe, însă devine preferabilă și cu atât mai avantajoasă cu cât plata este mai mare. La cumpărăturile din afara UE și în altceva decât euro, taxa de schimb valutar este de 0,1€ + 1,5%.

Limita maximă de retragere la bancomat este de 600 de euro iar limita de plată online sau în magazin este de 10.000 de euro. Consultarea soldului la bancomat costă 0,3 euro atunci când este posibilă (în România băncile susțin că nu se poate!) iar tranzacțiile refuzate nu sunt penalizate.

Pentru că este un card VISA, e posibilă retragerea de bani direct din contul Paypal, contra unei taxe de 2 euro.

Cum folosești contul

Cardul însă nici măcar nu este necesar atunci când se fac plăți exclusiv în cont, capitol la care Paysera nu are rival. Sunt disponibile conturi în peste 25 de monede, iar încasările în euro și în lei sunt gratis. Plățile în conturi în lei costă 3,5 lei fiecare indiferent de sumă. În cazul plăților în euro, acestea sunt gratis pentru persoane fizice. Atenție, plățile în euro sunt disponibile doar între conturi din țările semnatare SEPA, adică ale UE. Pentru alte monede decât euro, titularul nu are cont individual așa că este esențial să fie completate întocmai instrucțiunile necesare atunci când se face transferul.

Paysera oferă și un serviciu pe care clienții din România nu îl mai pot găsi la nici un alt card internațional – posibilitatea de-a alimenta și debita conturile direct cu lei. Pentru alimentare, tot ce trebuie să facă este să vireze bani într-un cont Paysera – Citadele bank deschis la BCR, fără comision. Trebuie să specificați la instrucțiuni codul dumneavoastră exact de utilizator furnizat de Paysera.

În cazul retragerilor, acestea se pot face în orice cont în lei din România pentru un comision de 3,5 lei. La schimbul valutar în cont, cursul este competitiv cu cele oficiale afișate de băncile comerciale locale.

Contul este compatibil și cu retragerile din Paypal (deși pe lista Paypal Lituania nu apare).

TLDR;

De ce să nu îl cumperi:Nu admite alimentarea contului de pe un card (decât în varianta business pentru persoane juridice). Pentru un cont care poate fi alimentat de pe cardul propriu deja existent, încearcă Viabuy, pentru unul unde să încasezi plățile cu cardul de la clienți alege Payoneer.

De ce să îl cumperi: Dacă vrei să plătești exact atât cât folosești, comandă-l de aici.

Comandă cardul Paysera

3 comentarii
Eduard

„Dacă nu aveți un astfel de cont puteți face alimentarea tot gratis la orice ghișeu Unicredit. Trebuie să specificați la instrucțiuni codul dumneavoastră exact de utilizator.”

Pe scurt, Paysera are conturi la Unicredit Romania in care se pot depune bani la casierie evitand comisioanele mari pentru alimentarea cardului? fara sa mai ne facem si cont la unicredit?

Marian

Unicredit nu mai permite alimentarea. Totul acum se face rin SWIFT.

Dinică Ivona Nicoleta

Buna ziua , spuneti mi va rog care esre limita cardului Paysera , multumesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *