Riscograma

10 români care s-au întors din străinătate să facă afaceri de succes în agricultură

La sondajul lansat săptămâna trecută, despre veniturile pentru care un român care muncește în străinătate ar fi dispus să se întoarcă în România, 5% dintre respondenți au răspuns că doar dacă ar putea să-și deschidă afacerea proprie. Pare puțin, dar dacă proporția se păstrează la cei 3-4 milioane de români plecați asta ar însemna între 150 și 200 de mii de oameni.


Oare ce să facă atâția?

Variantele sunt nenumărate, am povestit recent cum doar 10.000 dintre cei care lucrează în sectorul medical și sanitar ar putea repune pe picioare întreaga rețea de stațiuni balneoclimaterice și ar aduce în economie un miliard de euro direct iar indirect încă multe miliarde și zeci de mii de locuri de muncă.

Însă sectorul din România cu cea mai mare capacitate de absorbție rămâne agricultura. Iar aici există dovezi concrete că se poate.

Pentru că mulți au făcut-o deja!

Iată zece povești concrete și detaliate ale unor români care s-au întors din străinătate să facă afaceri în agricultura sau industrie alimentară, culese toate de pe Agrointeligența, o publicație care se bate de la egal la egal cu publicațiile generaliste de pe piață. Are 50.000 de vizitatori pe zi, ceea ce înseamnă prezență constantă într-un top 3 al publicațiilor economice, de exemplu, cu ZF și Capital. Dovada că agricultura nu este a 5-a roată la căruță cum cred contabilii care se informează doar din „statistici” ci unul dintre motoarele puternice și autentice ale economiei.

Pentru detalii, urmați linkurile de la fiecare articol în parte dând click pe numele antreprenorului:


Umblând de-a lungul timpului prin țări străine, am sesizat faptul că în magazine se găsesc produse nesănătoase. Dorind să mâncăm cât mai sănătos, la întoarcerea în țară, în 2012, ne-am hotărât să ne mutăm în provincie, în satul Salicea, situat la 14 kilometri de Cluj. După ce ne-am stabilit în casa pe care soțul meu a primit-o moștenire de la bunci, am cumpărat câteva găinușe de ouă, pentru consumul propriu. Odată cu trecerea timpului, cunoștințele noastre, în special prietenii, au început să ne întrebe dacă avem de vânzare ouă. Așa ne-a încolțit în minte ideea de a începe un mic business cu găini ouătoare. Am luat anul următor alte 30 și am ajuns astăzi să avem nici mai mult nici mai puțin de 100 de găinușe care ne asigură consumul propriu și ne ajută să obținem și un venit din vânzarea lor. Am văzut cum se cresc găinile la buncii noștri, noi nu am fost niciodată implicați în această activitate. Ne-am apucat de această mică afacere fără să avem vreo informație concretă sau vreo experiență. Am petrecut nopți întregi căutând informații pe internet, prin reviste, prin cărți, dar așa cum probabil știți, nevoia te învață. Problemele cu care te confrunți direct sunt cele care te determină să acționezi.

Cristina Iepure, Salica – Cluj


Am stat vreo 13-14 ani în Spania, unde am adus până anul trecut echipe de tuns oi. Am zis acum vreo 4 ani să încerc și în România, și am descoperit că aici merge mai bine pentru că sunt multe ferme de îngrășat oi, și avem mult de lucru până în decembrie. Noi tundem până în decembrie la ferme, pe urmă stăm în ianuarie și începem în februarie la oieri în zona Covasna. Până la sfârșitul lui iunie tundem pentru ciobani, apoi revenim la ferme. Câteodată se mai nimerește să ajungem la ferme și până în iunie, dacă sunt fabrici care au oi/miei de vândut, trebuie tunse înainte să fie vândute. Avem mașini de tuns profesionale cu transmisie cardanică aduse din Elveția, de marca Heiniger. Investiția a fost foarte mare, prețul unei mașini e de 1.200 de euro. Însă băieții pot tunde chiar și 250 de oi pe zi la o mașină fără ca ea să se supraîncălzească. Majoritatea profitului vine de la tunsul la ferme. Astă-vară am tuns la Baia, la o fermă foarte mare de îngrășat, vreo 50.000 de miei într-o lună și ceva. Nu prea merită să mergem pentru 300-400 de oi, e mult de muncă să deplasăm și să montăm mașinile; 300 de oi le terminăm până după-amiaza. Schimbăm zona dacă primim cereri de la 4.000-5.000 de oi în sus.

Florin Muntean, Alba Iulia – Alba / „Echipa de Tuns Oi”


[Mai mulți ani în am lucrat în Olanda și Belgia, dar am decis să ne construim un viitor acasă, în România]. Am avut o copilărie frumoasă, cu bunici la țară care aveau multe animale. Dintre toate, căprițele mi se păreau cele mai vesele, mai pline de viață. Din acest motiv am ales să facem ferma de capre și am început cu pași mici, dar siguri. Am cumpărat prima dată pământul, am luat și un vagon gen container pentru îngrijitori, apoi am început să căutăm animale. Avem 16 hectare și am construit treptat tot ce aveam nevoie la fermă. Dacă am trage linie, socotesc că am investit peste 100.000 de euro, parte economiile noastre, altă parte sprijin de la părinții mei. Soțul meu lucrează încă în IT, dar eu am decis să mă dedic fermei, deși este o muncă grea, dar cu multe satisfacții.

Irina Ciochină, Aroneanu – Iași / „Caprele Irinucăi”


Împreună cu fratele meu, tot timpul ne-am dorit să pornim o afacere în domeniul agricol. În urmă cu 14 ani am plecat în Anglia, iar după ce am trecut prin toate greutățile, am decis să ne întoarcem și să cumpărăm teren agricol. Ne-am înființat afacerea agricolă în 2013, am pornit pe cultură mare și ne-am diversificat în urmă cu doi ani și pe vaca de carne. Am achiziționat 40 de capete de Aberdeen Angus din zona Edinburgh, pe care le-am importat noi direct. Am reușit să cumpărăm undeva la 340 de hectare și am achiziționat și acest sediu care a aparținut fostului CAP Coconi. Cât despre valoarea de cumpărare a terenului, aceasta a fluctuat – am avut teren cumpărat cu 500 lei hectarul, am dat și 1.500 lei pe hectar ha la început, iar spre sfârșit am cumpărat cu 7.000-10.000 lei un hectar de teren agricol. În prezent am ajuns să lucrăm circa 415 hectare, mergem spre 420 de hectare. Tehnologia pe care o aplic pentru fiecare cultură în parte reprezintă un mix între gândirea mea, încercarea de a folosi bănuții cât mai chibzuit și sfaturile pe care le primesc de la ingineri specializați. Sunt la al patrulea an de cultură înființată și mă declar deschis la noile tehnologii. Încerc să mecanizez cât se poate de mult munca. Un om și un utilaj pot să-mi facă munca pe care o fac zece angajați. În prezent am trei mecanizatori, doi îngrijitori la vaci și un supervizor pe zona de animale. Suntem în faza în care ne obișnuim unii cu alți. Îmi doresc să ajung să produc ca afară și implicit să câștig așa cum se câștigă în afară din agricultură și zootehnie. Până ajungem la punctul acesta trebuie însă să ne asumăm răspunderi atât eu, cât și ei.

Alin Căprilă, Coconi – Călărași


[Imediat după Revoluție am plecat în străinătate unde am muncit câțiva ani. Cu banii strânși m-am întors acasă]. În 2004, cineva avea să-mi dea nişte bani, nu a mai putut şi mi-a dat un teren. Eu sunt băiat crescut la ţară şi mi-a plăcut să muncesc. Am cumpărat ceva pământ, am mai luat în arendă până la vreo 400 de hectare şi am început cu un tractor U650, vechi să lucrez pământul. Când am văzut că munca mea o dau gratis la marii cultivatori de cereale, atunci am zis că trebuie să-mi fac o fermă de vaci. Nu am avut nicio legătură cu domeniul acesta, dar sunt un om hotărât, şi dacă mi-am pus în cap să-mi fac fermă, asta am făcut. Am 700 de vaci în fermă astăzi, în patru grajduri. Sunt vaci care dau aproape 30 de litri de lapte pe zi, dar media rezultă din tot ce am aici, cu tineret bovin, cu vaci gestante care nu mai sunt mulse. Hrana este o componentă foarte importantă la animale. Îţi dă lapte dacă-i dai ce-i trebuie să mănânce. Mâncarea la animal este de bază. O vacă bună mănâncă şi bea în jur de 200 de kilograme zilnic. Noi la ora actuală nu cumpărăm nimic din extern, în afară de câteva şroturi, dar pentru fermă nu avem nevoie de nimic“.

Vasile Macovei, Țifești – Vrancea


Nu mai puteam munci pentru alţii. Eram prea departe de familie şi de tot ce înseamnă România. Ştiu, a fost o nebunie, dar nu am mai putut sta în Anglia. Aveam un serviciu foarte bun în centrul Londrei – șef de restaurant. Câştigam între 7.000 şi 10.000 de lire pe lună. La un moment dat, am zis că nu pot sta să lucrez tot timpul pentru alţii. Era ok, dar îmi era greu. Ţineam legătura cu familia, cu fraţii, cu soţia, dar am zis trebuie să fac un pas şi să investesc în România, într-o fermă de struți. Am alergat mult pe afară, pentru că în ţară nu gaseşti familii reproducătoare. Am plecat în Ucraina şi am luat două familii, două din Ungaria, iar din Slovacia patru familii din ferme diferite, ca să evit încrucişarea. Cu transport cu tot m-a costat toată treaba asta în jur de 4.200 de euro. În străinătate, carnea o vând cu 3 euro/kilogram. Am comenzi din Elveţia şi Germania, dar vând şi la noi în ţară, la Giurgiu, la un abator, unde o dau cu 2,40-2,60 euro/kilogram.

Sorin Lazăr, Raciu – Dâmbovița


[Jamonul iberic denumit și Pata Negra se obține dintr-o rasă exclusivistă de suine – porcul iberic negru, crescut în semi-sălbăticie și hrănit în cea mai mare parte cu ghindă. De aceea un kilogram de carne – care capătă un aspect marmorat, nu coboară niciodată sub 100 de euro, iar spaniolii țin la monopolul lor pe piață, astfel că nu vând niciodată acest porc în viu]. Acum 3 ani i-am adus chiar de la firma care face Jamon Iberico și i-am luat drept plată pentru că stăteau prost cu banii în momentul acela. Trebuia să îmi dea 9.000 de euro și am primit 3 femele și 2 vieri. I-am primit să îi sacrific și să îi vând ca să îmi scot banii. Eu nu i-am vândut, ci am vrut să îl aduc în țară să guste și românii din așa o bunătate. Este un vis de-al meu. Spaniolii nu îl vând viu sub nicio formă și adaugă plus valoare cărnii prin prepararea celebrei șunci care se exportă în toată lumea. Este tradiția lor iar acest porc crește în Spania într-un habitat cât este Transilvania noastră de mare. Eu vând doar purcei sub 3 luni sau vieri castrați iar prețul pleacă de la 100 de euro bucata, respectiv 450 de euro.

Florentin Ion, Suceava


La noi se poate spune negreșit că acestă ocupaţie este o moștenire de familie. Bunicul din partea mamei soțului meu a fost unul dintre specialiștii firmei Fischer din Aiud, firmă care producea butași de trandafiri, de viță-de-vie nobilă și pomi fructiferi încă de la începutul secolului trecut. De la bunicul Martin a învățat tatăl soțului meu, apoi soțul meu de la tatăl său și acum copiii noștri de la noi. De la tata și de la bunicul am luat primele lecții de altoit și cam cum se cultivă trandafirii. În grădina casei a fost prima școală. Produceam atunci în jur de 2.000 – 3.000 de butași. După schimbarea regimului comunist și concedierea masivă făcută de Întreprinderea Metalurgică (IMA) Aiud, unde am lucrat, am plecat la muncă în străinătate. Cu banii primiți pe ordonanța de concediere și cu cei câștigați în patru ani de muncă în străinătate am început această afacere. Acum producem aproximativ 150.000 de butaşi de trandafiri şi 100.000 de pomi fructiferi, și totul sub marca noastră, a familiei.

Viorica Csiky, Ciumburud – Alba/ „Super Rosa Csiky”


Eu am plecat din România pentru că nu aveam bani să-mi fac acest atelier de produse tradiționale. Am lucrat 4 ani și eu și soția în străinătate. Cu cei 60.000 euro puși deoparte în cei 4 ani, am venit și de la zero barat am început. Tăiam o oaie și o vindeam într-o săptămână sub formă de cârnați, direct de acasă, din satul Pleșcoi. Nu mă cunoștea nimeni. Și cu pași mărunți, mărunți, m-am străduit să scot ceva bun și am convins piața că așa este. Prin recomandări. Acum, dacă aș avea 5 tone pe zi, 5 tone aș vinde. M-au căutat de la Auchan, de la Metro, de la Carrefour, dar nu am cum. În primul rând nu-mi convin condițiile de plată, că-mi dau banii la 40-60 de zile. În al doilea rând nu am capacitate de producție ca să ocup marile supermarketuri și în al treilea rând nu ai voie să depășești limitele zilnice cantitative impuse producătorilor tradiționali, motiv pentru care nu le pot satisface cererea. Supermarketurile și firmele mari de angro vor și 3 tone pe weekend, adică joia sau vinerea. Vă dați seama că într-un lanț mare ca Metro sau Carrefour, numai 20 kg dacă bagi în fiecare magazin, ajungi la câteva sute de kile și asta o dată la două zile sau în fiecare zi.

Ilie Gheorghe, Pleșcoi – Buzău / „Gabioti Produse Tradiționale”


Pentru faptul că noi suntem o familie de specialitate – eu fiind tehnician veterinar și soția inginer zootehnist, am ales să plecăm în Danemarca pentru a munci în ferme. Acolo ajungând am ales o fermă de păsări, după care o fermă de porci și iar păsări. După ceva ani de zile ne-am hotărât să ne întoarcem să facem ceva în țară. Noi ne considerăm un mic producător de carne de curcan, însă suntem mulțumiți că în zona noastră avem comenzi. Am livrat și în București, în special la un magazin din zona Titan, dar acum ne pregătim să deschim propriul magazin în Constanța și ne vom valorifica mai ușor producția. Păstrăm și livrările la domiciu pentru că așa ne-am lansat, și păstrăm și prețul bun pentru carnea de curcan crescut ca la țară, respectiv 19 lei pe kilogram. Avem deja clienți fideli, care cumpără curcanii de la noi pentru că știu că avem grijă de păsări și le creștem natural, nu le forțăm să ia în greutate cu tot felul de suplimente.

Florin Mertoiu, Lumina Constanța / „Casa Curcanilor”


Citește și:

Ghici care este cea mai productivă țară din UE!

Cum ar putea 100 de români să demonstreze cum se poate pe picioare rețeaua de stațiuni balneoclimaterice

Cât de mare este de fapt economia românească, cu tot cu cei plecați în străinătate

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou