Riscograma

Ce avantaje economice are România: două exemple

Mai căutăm mult modele expirate, sau ne găsim odată drumul propriu?

Știţi discuţia despre avantajele competitive ale României? Despre cum am putea “să trăim doar din turism”, sau despre cum “vom deveni o forţă în IT”? E genul de discuţie perfect oportună, cu toate plusurile şi minusurile fiecărui sector luat în analiză. Evident, totul până când intervine statul care ar trebui să le transforme în “priorităţi naţionale”. Ce s-a întâmplat cu parcurile IT sau cu parcul lui Dracula? …exact!

Principala problemă este că statul nu ştie ce vrea – aproape niciodată. Dar şi dacă, întâmplător, ar şti, mai e un obstacol în calea succesului. Genul de exemple date încearcă să ia modele din trecut, din experienţa altora. Da, Irlanda a prosperat din IT, dar din postura unei ţări mici, cu tradiţie educaţională solidă. India încearcă acelaşi lucru, dar multele reuşite devin puţine faţă de o populaţie de un miliard. Țara va rămâne încă multe decenii în lumea a treia.
Da, Grecia şi-a bazat creşterea şi pe turism. Dar ponderea sectorului este acum este de doar 20%, dintr-o economie mult mai diversificată decât spun legendele.

Oricum, secretul succesului nu stă în domeniul ales ci în evaluarea onestă a propriilor aptitudini. Deci, ce poate face România?

Mai întâi, ce nu poate face: În niciun caz lucruri cu valoare adăugată mare, pe scară largă. Nu generaţia de acum, cu educaţia de acum. Sigur că, la extrema cealaltă, nici forţa de muncă ieftină nu poate fi un avantaj la nesfârşit. Întotdeauna se va găsi cine să construiască Loganuri pe salarii şi mai mici.

Sub presiunea acestor două costrângeri şi cu ajutorul contextului geografic – UE – şi temporal – criza – cred că doar două sectoare pot ajuta România să supravieţuiască onorabil: agricultura şi energia.

Până una-alta, România are un sfert din populaţia ocupată în agricultură şi ăsta e un punct imposibil de ignorat. Pe baza lui, România ar trebui să se poată plia pe politicile UE de asigurare a suveranităţii – nu doar securităţii – alimentare. Evident, la un nivel de productivitate de câteva ori – spre 10! – mai mare decât acum.

Al doilea reper este tot “suveranitatea-nu-doar-securitatea”, de data asta energetică. O ţară semidoctă tehnologic, aşa cum este România, poate spera totuşi să vândă cu succes mărfuri fungibile cum este electricitatea. Nimeni nu se întreabă unde e produs un kilowatt şi dacă nu cumva e stricat.

Contează prea puţin sursa – eoliană, nucleară, solară – importantă e doar cantitatea. Când petrolul se va rări, energia ar putea ajunge să valoreze – pentru o vreme – chiar mai mult decât inovaţia.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou