Riscograma
Lucian Davidescu

Cât de mare e dezastrul din sănătate

În ultimii 20 de ani, cele mai discrete privatizări au fost şi cele mai eficiente. Să luăm un exemplu: stomatologia, şi ce demonstrează ea despre sistemul public de sănătate.

Pe lângă cei 40.000 de medici din sistemul public, în România sunt şi 10.000 de stomatologi care activează de ani buni în cabinete private. Proporţia e relativ corectă. De aici încep diferenţele:

Bugetul public al sănătăţii este de 3,5% din PIB, adică 4,2 miliarde de euro. Astfel, bugetul teoretic al unui medic ajunge la 100.000 de euro pe an. Însă din banii aceştia cea mai mare parte merge către personalul auxiliar, echipamente, medicamente şi consumabile. La sfârşit, salariul mediu net al unui medic depăşeşte cu greu 500 de euro.

Piaţa serviciilor stomatologice ajunge la numai 300 de milioane de euro pe an, adică 7% faţă de cât cheltuie statul pentru sănătate. Asta înseamnă un venit net anual de 25.000 de euro pentru fiecare stomatolog. Chiar şi aşa, după plata personalului auxiliar, a echipamentelor şi a materialelor, stomatologii tot reuşesc să obţină un venit mediu net de 1.000 de euro pe lună (cei mai buni trec şi de 10.000!). Cu servicii constant mulţumitoare şi fără să ceară un leu şpagă.

Iar diferenţa nu se opreşte aici. În timp ce medicii pleacă în străinătate pentru salarii mai bune, străinii vin în România, ca turişti, pentru servicii stomatologice mai ieftine.

Sigur, medicina de spital este mai complexă şi mai costisitoare decât cea stomatologică. Pe de altă parte, acest lucru estre în bună măsură compensat de medicina primară, care presupune resurse mai puţine şi care, de altfel, este un alt exemplu de eficienţă rezultată în urma privatizării de facto. Una peste alta, nimic nu poate justifica raportul cost-beneficii dintr sistemul stomatologic privat şi cel sanitar public: unu la opt, ceea ce înseamnă câştiguri de două ori mai mari la costuri de patru ori mai mici.

Nu e nicio taină! În orice scenariu, veniturile medicilor trebuie să crească. După ce că au fost în mod nedrept încadraţi ca bugetari, sunt şi cea mai năpăstuită categorie: cea mai bună pregătire şi responsabilitate, cel mai mic beneficiu. Dar dacă aşteptăm şi calitate, chiar şi în condiţii de finanţare publică, activitatea ar trebui să fie complet privată.

28 de comentarii
george

De cate ori ti-a dat chitanta un stomatolog particular? Mie niciodata. Asa ca, fara taxe, e usor sa faci afaceri de succes.

Lucian Davidescu

@george

Și serviciile medicale, şi cele stomatologice, sunt scutite de TVA.

Stefan A.

In Italia au privatizat o gramada de servicii medicale . Inclusiv spitale dar si servicile "auxiliare" tip infirmiere sau curatenie.

De remarcat ca cheltuielile sint suportate tot de stat + o coparticipare individuala a pacientilor (in stomatologie dar si la retete generice ).

Cheltuielile au explodat , traficul de influenta si coruptia medicala (pentru promovari , utilizare materiale a unei firme in detrimentul alteia , umflare artificialade preturi) au crescut la fel .

Sint deja 4 regiuni (din 10) cu datorii stratosferice si aminari de plata facturi care depasesc 300 zile . Regiunea Lazio (cu Roma capitala) are datorii in domeniul sanatatii de peste 10 miliarde euro . Au folosit artificii contabile pentru a nu declara falimentul .

Deci , fiind si noi un popor latin , este bine de stiut cit de folositoare poate fi o privatizare fara concurenta reala in Romania . Exemplul Italia este graitor si nu spuneti ca noi vom fi mai onesti ca este o minciuna !

PS. Suedia a experimentat privatizarea servicilor sanitare . Dupa un an au anulat tot pentru explozia cheltuielilor , cresterea trufelor si scaderea calitatii ! Astia sint nordici !

Lucian Davidescu

În Italia nu există spitale private în interiorul finanţării publice. Poate doar servicii externalizate (outsourcing), lucru care n-are nicio legătură cu privatizarea. Dimpotrivă, dacă managerul spitalului e numit politic, ăsta-i instrument de jaf. Se întâmplă şi în România, as we speak.

În Suedia, ştiam altă poveste, uite:
http://www.healthcoalition.ca/sweden-p3.pdf
Autorităţile locale de dreapta au încercat, pacienţii erau chiar mulţumiţi, dar socialiştii de la guvernare au interzis totul înainte de-a se vedea şi rezultatele financiare.

Stefan A.

Clinicile private in italia se numesc in general "case de cura".

Functioneaza prin contract cu ministerul sanatatii care plateste acestor case cheltuielile aferente serviciului sanitar oferit si medicamentele .Aceste clinici efectueaza inclusiv operatii de toate tipurile.

Citez citeva din cele mai mari retele de "case de cura ". In paranteza , actionistul principal , persoana fizica .

– grupul de case de cura San Donato (Rottelli)

– grupul Tosinvest (Angelucci)

-grupul HSS ( De Benedetii)

-grupul Eurosanita (Ciarrapico)

Ca urmare , fara suparare , in Romania informatia este slabuta sau denaturata !

PS . Giuseppe Ciarrapico (patron grup Eurosanita) este senator a republicii si fost om de nadejde a defunctului partid Democratia Cristiana . Sintem aceiasi ginta latina , nu cautati scuze ! 🙂

Cristina

Stomatologia este doar o parte a problemei.

Eu lucrez in 2 clinci medicale private, cu profile diferite, care au avut, pana acum, contract de furnizare de servicii medicale cu casa judeteana de asigurari pe domeniul laborator analize, respectiv radiologie.

De trei ani, tarifele platite de casa de asigurari pentru investigatiile necesare nu s-au marit nici macar cu 1 ban.In prezent, la actualul curs al euro, materialele specifice (reactivi, filme rx etc) costa mai mult decat plateste casa de asigurari. Deci, lucram in pierdere. In plus, ni s-au impus o serie de alte autorizatii si hartii inutile, dar platibile clientilor Ministerului sanatatii: RENAR si OTDM. Cheltuieli care trec lejer de cateva zeci de milioane. Cheltuieli inutile, pentru ca se suprapun cu autorizatiile pe care oricum suntem obligati sa le obtinem de la furnizorii de aparatura medicala – dar acestia sunt firme private si ne taxeaza MUUULT mai putin.

In aceste conditii, multe din firmele medicale private care lucrau in contract cu casa de asigurari au renuntat la contract sau le-a fost reziliat. Ca urmare, sute (poate mii) de oameni din judet nu isi mai pot face analize medicale/radiografii pe bilete de trimitere, ci doar pe bani. Si NU au bani. Ce urmeaza? Ceea ce isi doresc guvernantii nostri-minune: sa murim.

Dezastrul din sanatate este, din pacate, mult mai mare decat il puteti banui la prima vedere. Dar intrati, va rog, pe site-ul Ministerului si vedeti ca secretarul adjunct are aproape 100 milioane salariu, ca ministrul dispune de 4 soferi personali-curieri, plus ceilalti , ca sunt zeci de consilieri de diverse grade care nu stiu pe ce lume sunt…Sa acorde ei asistenta medicala populatiei. Noi deja nu mai avem cu ce.

Lucian Davidescu

@Stefan A.

Fără supărare, ai vreo sursă care să confirme despre casele de cură că "functioneaza prin contract cu ministerul sanatatii care plateste acestor case cheltuielile aferente serviciului sanitar oferit si medicamentele"?

@Cristina

"acestia sunt firme private si ne taxeaza MUUULT mai putin"

Interesant de ştiut! De câte ori mai puţin?

Outsider

Conform unor surse gasite pe internet, in Italia 20 % dintre stomatologi au diplome false (inclusiv diplome obtinute in Romania). A fost depistat inclusiv un instalator care practica stomatologia.

In Romania exista o multime de stomatologi, in raport cu dentistii. Stomatologi care de fapt sunt dentisti, pentru ca ei n-au facut in viata lor un implant dentar. Alta dovada ca diplomele lor sunt false sau obtinute in mod fraudulos.

Frauda in sistem e de proportii uluitoare. Pe langa faptul ca nu se elibereaza chitante, nu se ofera nici certificate de garantie pentru serviciile oferite. Lucrarile proteice sunt de multe ori de o calitate indoielnica si trebuie refacute intr-un timp foarte scurt.

Am intalnit si alt tip de frauda, personal care lucreaza fara studii de specialitate. O doamna cu diploma de de actrita care lucreaza ca asistenta pentru un medic stomatolog…

Nu functioneaza sistemul de malpraxis pentru stomatologie in Romania.

Aveti grija unde mergeti la dentist, nu orice cabinet de la parterul unui bloc este cel mai potrivit pentru dumneavoastra.

Nu cautati cele mai ieftine implanturi dentare sau lucrari proteice. Pentru cei necunoscatori: cariile se trateaza acum cu laser (nu curge sange si nu distruge dintele), implanturile se insereaza cu ajutorul microscoapelor electronice (care lucreaza la precizie de microni), iar lucrarile proteice se realizeaza cu roboti (meseria de tehnician dentar va dispare curand).

pacient

proteice ????…..eu stiu de lucrari protetice….

"Am intalnit si alt tip de frauda, personal care lucreaza fara studii de specialitate" …avem un exemplu chiar mai sus ?

farmacist

daca tot vorbim de dezastru indraznesc sa va rog sa aruncati o privire asupra sectorului farmaceutic romanesc. Lucrez intr-o farmacie la tara si sunt inca sub incidenta contractului cu cnas deci un munte de datorii si nici un orizont de timp in care sa le pot achita. Sfaturi?

Ma refer la altele decat un imprumut bancar si cesiunea de creante care am inteles ca este interzisa in noul contract cu cnas.

Va multumesc anticipat.

ova

pai doar totul depinde de cine conduce un spital, casele judetene de sanatate si cat de bun manager poate fi ministerul sanatatii, dar cum sunt bani publici achizitiile pt diferite materiale, medicamente , aparatura medicala sunt umflate de x, y sau z ori mult mai mult decat ar fi rezonabil si astfel sa maresc si costurile. Bugetul e cam acelas dar cheltuielile se maresc de la an la an, deh sistemul de licitatii publice e deosebit de transparent.

Stefan A.

Lucian Davinescu

Am gasit aici o lista in format pdf cu casele de cura private , conventionate (citeste cu contract la stat) in anul 2008 .

Este realizat pe regiuni si provincii !
http://www.nationalesuisse.it/public/elenco_case_

Stefan A.

Lista are si spitate straine in care cetateanul italian poate urma un tratament ! De mentionat ca in aceste spitale straine , in baza conventilor reciproce , sistemul sanitar plateste in totalitate sau in parte cheltuielile cu proprii cetateni care se trateaza aici !

Lucian Davidescu

@Stefan A.

De ce să citesc "cu contract la stat"?

E lista de unităţi cu care o firmă de asigurări (Nationale Suisse) are convenţii.

Dacă de aici ai înţeles că sunt finanţate din fonduri publice, îmi pare rău, te-ai înşelat.

Nickmann

Pai ar fi frumos ca spaga sa fie legalizata si in spitalele romanesti, numai sa ti se rupa chitanta ca pana la urma , ca asa-i frumos. Iar la noi sanatatea, adica serviciile publice de sanatate nu se duc in jos di cauze financiare, ci dupa cum pomenea domnul Lucian, sunt probleme pur administrative si innodaturi politice. Atata tot, cam ca peste tot in ce inseamna institutie publica in Romania.

Si inca ceva, vedeti ce bine e cand primesti un raspuns pe un blog sau ceva site, stii ca cineva totusi te asculta, adica administratia e prezenta. In institutiile publice doar astepti raspunsuri, iar intrebariile intotdeauna sunt adresate in van sau primesti raspunsuri politicenesti, goale si lipsite de vreo valoare informationala.

Stefan A.

Lucian Davinescu

Lucian Davinescu

Traiesc de 20 de ani in Italia . Cred ca stiu mai bine cum functioneaza sistemul sanitar aici.

O operatie de apendicita , cost standard la Milano = 10.000 euro (inclus tratament postoperatoriu )

La Napoli , acelasi operatie , cu acelasi tratament postoperatoriu=50.000 euro. Asta este cronaca judiciara din anul 2009 ! A dus la arestari de conferentiari , politici locali .

Casa privata de cura conventionata , in baza facturilor emise , vine platita de sistemul national de sanatate ! In Italia , oficial , cetatenii care pot platii integral o asigurare privata de sanatate sint sub 5 % din populatie !

Nu te obliga nimeni sa ma crezi ! Sanatate si o zi buna !

Freeman

Draga Lucian,

articolul este excelent, iar comparatia CNAS cu stomatologia privata este foarte inspirata. Finalul este insa dezamagitor, pentru ca rezolvarea nu sta in marirea salariilor medicilor.

Medicii sunt o parte a problemei. Unii dintre ei fura si iau spaga fara nicio rusine. Sunt medici foarte bogati carora nu le pasa neaparat de salariu.

Articolul tau spune ca statul patroneaza un sistem socialist de sanatate, ineficient, corupt, costisitor si neperformant.

Solutia este privatizarea sanatatii si desfiintarea mamutului birocratic care este CNAS. CNAS trebuie inlocuit cu o unitate supla de procesare de plati.

Lucian Davidescu

@Nickmann

Eu cred că şi din banii de acum se poate asigura un nivel decent de servicii universale.

@Stefan A.

Dacă trăieşti de 20 de ani în Italia, n-ar trebui să fie foarte greu să dai măcar o singură sursă validă pentru ceea ce susţii.

Stefan A.

Uite o lista facuta de serviciul sanitar public Venetia .
http://www.ulss12.ve.it/56_0/case-di-cura-convenz

Sint un privat cetatean care nu se omoara cu statisticile dar uneori , cind citesc anumite propuneri / solutii care in alte tari (Italia) au dus la efecte contrare intentilor .,ma intreb de ce nu se studiaza si marile probleme care nasc din aceste solutii .

Nu ca am ceva cu Riscograma . Uneori ai articole care ma cuceresc !

Lucian Davidescu

@Stefan A.

Nu găsesc nici aici că ar primi bani de la stat, cu atât mai puţin că ar fi mai scumpe şi mai puţin eficiente decât serviciul public.

Dar să zicem că aşa stau lucrurile. Contractele pot fi sistate dacă serviciul nu e mulţumitor. Ăsta-i avantajul principal de-a avea un furnizor privat. (Dacă Italia a avut la un moment dat vreo experienţă proastă, asta nu schimbă lucrurile: în România, experienţele sunt aproape tot timpul proaste pe sistemul de acum)

De fapt, privat nici nu e cuvântul potrivit. Proprietarul poate fi, bine-mersi, comunitatea locală. Important este să funcţioneze după principiile liberei-opţiuni. De exemplu, să nu fiu obligat să merg "în propria circumscripţie". De vreme ce am nişte servicii finanţate, e firesc să aleg eu furnizorul.

Dacă pentru o operaţie mi se decontează 1.000 de euro, unii vor alege să o facă la acest cost şi să nu-mi ceară nimic în plus. Alţii vor cere 1.500 de euro pentru un serviciu mai bun (eu decid dacă e mai bun sau nu), şi trebuie să plătesc diferenţa dintr-o asigurare separată sau din buzunar. Oricum, asta se întâmplă deja. Diferenţa e doar că acum opţiunile sunt mai puţine.

Lucian Davidescu

@Freeman

N-am zis că e soluţia, e mai mult o paranteză. Ceea ce spun este că sistemul trebuie, în orice scenariu, să favorizeze creşterea veniturilor legitime ale medicilor.

Cristina

Datorez explicatii privind acel "MUUUULT mai putin":

Exemplu concret: aparat Radiologie vechi din 1986, care necesita expertizare de la o firma agreata CNCAN o data la 6 luni. Tarif platit prin contract: 1440 RON, TVA inclus. Pe an! Sunt evaluate cu aparatura specifica toate caracteristicile aparatului, tinand cont de faptul ca vorbim de aparatura NUCLEARA: cantitatea de radiatii emisa, nivelul radiatiilor suportate de organismul uman etc etc (vreo 4 pagini de caracteristici). Primim buletin de verificare care atesta daca aparatul respectiv poate fi folosit pentru radiografii umane.

Mai nou: obligatoriu buletin OTDM (Oficiul de aparatura medicala din cadrul Ministerului Sanatatii). Cost per verificare (deci odata la 6 luni): 3640 RON, TVA inclus. Pentru 2 verificari pe an, costa 7280 RON. Se obtine un mini-buletin de verificare, de 5 randuri, care atesta faptul ca aparatul RX functioneaza la 220 si nu curenteaza cand e bagat in priza. La fel ca un foehn sau un ondulator. Si atat.

In cazul in care va ganditi ca vechimea aparatului are un rol substantial in stabilirea tarifului, va inselati. La fel de mult costa si pentru un mamograf produs in 2008. Si la fel, mirificul buletin OTDM atesta faptul ca mamograful se poate baga in priza SI ATAT. Cat despre cantitatea de radiatii emisa, nu e grija lor. Pentru asta exista firmele private care fac service-ul aparatelor. Si care chiar isi fac treaba, la un pret de cate ori mai mic???

Nu e cazul sa ma credeti pe cuvant, va stau la dispozitie la adresa de mail pentru a va trimite copii scanate ale facturilor de platit firmei private, respectiv OTDM.

Si aparatura de laborator se bucura de acelasi tratament.

Cristina

Clarificare: CNCAN este organismul suprem in Romania in materie de reglementare a activitatii nucleare, domeniu in care se inscrie si activitatea de radiologie. CNCAN are firme acreditate dupa standardele sale care pot efectua verificarile aparatelor RX. Majoritatea, private. CNAS insa are o singura "firma" acreditata:OTDM. De stat. Care ia bani pentru nimic. Sau, scuzati, pentru ceea ce ar putea sa-mi spuna si un ucenic de electrician.

Lucian Davidescu

@Cristina

Vă cred pe cuvânt, dar trimiteţi-mi totuşi copii, poate facem ceva productiv cu ele.

[email protected]

Cristina

Maine, dupa ce ajung la birou, le veti avea.

Outsider

Pentru "Pacient": da, ai dreptate. Nu e corect spus lucrari proteice, ci protetice.

Asa cum spune nickul meu, nu lucrez in sistem, nici macar n-am studii superioare.

Poate cand ajungi la dentist, o sa ai norocul sa fi tratat de cineva expert in gramatica si/sau scrierea corecta a cuvintelor de specialitate.

chemist

Unë si ju ditar, tema juaj është e bukur, se si mund të projektimit temë tuaj?

fds

hi