Riscograma
Lucian Davidescu

Orice, dar nu încercaţi iar să redresaţi economia!

Ghid de supravieţuire în criză pentru managerii incompetenţi.

Costum, cravată, capul sus tot timpul! Asta e eticheta corporatistă, asta înseamnă respect. Nu contează dacă ai sau nu bani de salarii, nu contează că şefuleţii pleacă seara cu portbagajele pline şi că toată lumea ştie asta. Tu nu ştii, nu e treaba ta.

Sssst! Nu contează nici măcar că nu ştii să faci mai nimic pe postul tău. Alte calităţi trebuie să aibă un manager: să obţină încrederea acţionarilor şi să ştie să delege. Uite, de exemplu, problema cu banii de salarii o poţi delega contabilului: „Du-te la bancă şi fă să le placă cifrele”. Problema cu portbagajele pline o delegi portarului. În şoaptă, să nu te-audă nimeni. Nici măcar portarul.

Ai încredere că-şi vor face treaba. I-ai ales dintre cei mai buni şi răspund cu capul, nu? Când o dau în bară, mai schimbi din ei şi îţi salvezi scaunul. Treaba ta e să ai viziune. Vezi capătul tunelului? Uită-te bine la el şi aşteaptă! Gravitaţia te duce acolo.

Și încă ceva: fără idei revoluţionare, nu vei face decât să încurci şi mai rău!

Susţinut aproape din toate părţile, cel mai periculos mit e pe cale să dea României lovitura de graţie. Cică statul trebuie să ajute la relansarea economiei. Doamne-păzeşte! Păi nu încearcă asta de un an şi jumătate? Și uite unde am ajuns. Economia privată şi-a rezolvat problemele singură, cât a putut. Statul trebuie doar să şi le rezolve pe ale lui, mai bine sau mai prost, şi să nu întindă mâna. Dacă poate să taie din taxe, cu atât mai bine. Restul e gargară.

7 comentarii
Dan

Nu inteleg de ce se pune problema asa … adica care economie? (cacofonia este intentionata )

Are romania o economie oare ? … parerea mea este ca noi nu prea avem o economie.. suntem un fel de "elvetia" si traim facandu-ne servicii unii altora, numai ca noi nu avem banii elvetienilor 🙂

Daca stam si ne uitam atent romania pierde anual multe miliarde de euro care se "evapora" prin balanta comerciala – clar importam muuult" mai mult decat exportam. Banii care ii obtinem totusi din exporturile alea mici sunt defapt ai unor companii straine ( vezi renault 🙂 ) si se duc tot spre alte zari. Cumparam in schimb masini de afara .. cu bani de afara imprumutati , si astfel reusim sa platim 10-20% mai mult pe cam toate produsele.. ca luam credite.. ca .. asta-i afacerea la romania.. faci un lizing da ai bemveu' … timp in care germania isi consolideaza puterea.

Referitor la micsorarea aia de impozite – crezi ca guvernantii nostri isi vor da vre-o data seama ca trei sferturi din economie reuseste sa fie "competitiva" doar platind salarii minime si ocolind cat mai mult contabilitatea ? … poate isi vor da si ei seama ca daca ne cer 1 leu din 4 pe care ii producem s-ar putea sa-l dam … pentru ca acum nici morti nu o sa le dam 3 din cei 4 🙂

Mihaela Jackson

Foarte bun articolul. Statul trebuie sa faca mai mult, dar la noi nu poate face decat biserici, sali de sport si drumuri sub orice critica. Deci mai bine fara. In Vest statul este implicat masiv in economie, dar cultura vestica este alta poveste. Statul nostru este o gluma sinistra. Care nu mai merge sub nicio forma. Vorba aia: poti prosti pe toata lumea o perioada scurta de timp, poti prosti o parte din lume tot timpul, dar nu poti prosti pe toata lumea, tot timpul.

MeTeo

Lucian, despre ce e vorba in acest…articol ?

:))

ionut

@Mihaela Jackson

" In Vest statul este implicat masiv in economie, dar cultura vestica este alta poveste."

Se si vede, d'aia criza e globala, n-a ocolit pe nimeni, e raspunsul pietei la agresiunea statului. "Mana invizibila" tot da pumni in cap statelor si etatistilor , da' sindromul "stockholm" face ravagii! Poti sa te caci in gusul omului? Nu, da' vorba unui prieten, poti sa te caci in gura lui sa-i schimbi gustul!

Statul ne da .. .ce ne da si ce meritam si majoritatea il invoca (ca singur salvator). Vor primi exact ce cauta!

Mihail

Oare tot ce functiona in comunism (pardon! socialism!) nu este bun si in capitalismul romanesc?

Inainte de orice ar trebui normarea cheltuielilor!

Normativul ar trebui sa-l realizeze o institutie neutra. Apoi sa se aplice

att in administratia publica centrala cat si in cea locala!

Si apoi sa fie reglementata printr-o lege publicata in Monitorul Oficial!

Alaturi de "normarea" salariilor "bugetarilor", normarea cheltuielilor materiale ar fi un pas util.

Dar cine sa o accepte si sa o "implementeze".

VictorCh

Mihaela Jackson: "Statul trebuie sa faca mai mult…"

Eu sunt nepriceput in domeniu, da' in opinia mea – dimpotriva – in domeniul economiei statul ar trebui sa faca MULT mai putin (spre nimic) – inafara de a crea conditiile (legale, administrative, de strategie economica nationala, etc) pt ca reprezentantii sistemului PRIVAT "sa faca" (sa POATA face). Rolul statului NU sa administreze economia este… (si NICI sa intervina in domeniul economicului – decat CEL MULT (in cel mai rau caz) minimalist – ca-i "da peste cap" pana si pe privati).

yoo

nu vad cum a incercat statul roman sa redreseze economia in ultimul an si jumatate.