Ce păţeşte România dacă Grecia dă faliment

Băncile, exportatorii şi bugetul sunt cele mai vulnerabile elemente ale economiei româneşti.

BĂNCI

Creditele neperformante raportate de bănci au crescut de la mai puţin de 5% la mai mult de 13% din active. Asta înseamnă că Banca Naţională va trebui să apere cu orice preţ nivelul de curs leu-euro actual, pentru a evita o criză bancară. Pe lângă derapajul de curs valutar, un alt factor de vulnerabilitate pentru bănci ar fi o prăbuşire suplimentară a pieţei imobiliare, care i-ar determina să nu-şi mai plătească ratele la bănci chiar şi pe unii dintre cei care încă îşi permit.

Naţionalitatea acţionariatului nu influenţează foarte mult vulnerabilitatea băncilor din România. Teoretic, este posibil ca o bancă insolventă în ţara mamă să deţină o sucursală locală foarte solidă. Însă şi reciproca este valabilă – banca-mamă, oricât de solidă, are responsabilitate limitată în cazul în care subsidiara ei din România a fost prea imprudentă în acordarea creditelor.

România are însă un avantaj: majoritatea băncilor care au dat credite în perioada de explozie a preţurilor imobiliare au făcut-o din împrumuturi de la băncile – mamă mai degrabă decât din depozite atrase pe plan local, astfel că nota de plată a unui eventual derapaj ar fi în bunăparte exportată.

EXPORTURI

Performanţa exporturilor este decuplată de starea economiei locale, lucru de care România a beneficiat în momentul în care a rămas în urma Europei la creştere economică. Însă dacă Europa se întoarce în recesiune, România pierde singurul motor care o mai ţine la suprafaţă.

În plus, apare efectul împovărător al unor exporturi construite pe deprecierea cursului valutar. Companiile au beneficiat pe termen scurt de un leu mai slab, care le-a redus costurile cu munca, însă din cauza importurilor mai scumpe au ratat ocazia de-a investi în tehnologie de vârf, care să le facă competitive pe termen lung.

De asemenea, fluxurile de capital în economie au scăzut dramatic – investiţiile străine directe au fost de doar un miliard de euro în primele şapte luni, după ce pe întreg anul 2008 atinseseră un vârf de 9 miliarde de euro. La rândul lor, sumele trimise de muncitorii români din străinătate au scăzut cu 50%, de la jumătate de miliard la un sfert de miliard de euro pe lună. Vestea bună este că şi ieşirile de capital au scăzut, fenomen care s-a întâmplat în principal din cauza prăbuşirii importurilor.

FINANŢE

În zona bugetară, în ciuda măsurilor de austeritate de la jumătatea lui 2010, deficitul a continuat să se lărgească faţă de nivelul dinaintea crizei. În primele şapte luni ale lui 2011, cheltuielile bugetare au crescut cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008, în timp ce veniturile au crescut cu doar 6%.

Vestea proastă este că guvernul aproape că şi-a epuizat opţiunile de mărire a veniturilor după creşterea CAS cu trei puncte şi a TVA de la 19 la 24%. În schimb, există încă potenţialul de creştere necontrolată a cheltuielilor: o bună parte din tăierile de salarii au fost recâştigate în instanţă şi vor fi plătite eşalonat în anii viitori, banii luaţi de la FMI trebuie restituiţi, dobânzile vor creşte, iar populismul politic poate duce la derapaje, fie înainte, fie după alegerile din 2012.

Datoria publică a României deja a atins nivelul de 40% din PIB la jumătatea anului, faţă de 13% la sfârşitul lui 2008. România se împrumută de pe piaţa liberă la dobânzi între 5 şi 7% pe an, ceea ce înseamnă că efortul este deja la fel de mare ca al unei ţări vest-europene de genul Belgiei, cu datorie de 100% din PIB dar dobânzi de numai 2-3% pe an.