Riscograma
Lucian Davidescu

Un cuvânt le îngheaţă buzele ameţiţilor de la Davos: DISTOPIE

În timp ce corporatiştii şi birocraţii rup pârtiile de la Davos, prin sălile de conferinţe au apărut manifeste conspiraţioniste despre – auzi – „distopia” care va veni.

Ca să vezi, e chiar tradiţionalul raport asupra riscurilor globale, semnat, printre alţii, de Swiss Re şi Zurich Financial Services. Dacă până şi ăştia au observat, înseamnă că deja a început…

Distopia, opusul utopiei, descrie un loc unde viaţa e plină de greutăţi şi lipsită de speranţă. Analiza legăturilor dintre diverse riscuri globale dezvăluie o constelaţie de ruscuri fiscale, demografice şi sociale, care anunţă un viitor distopic pentru o mare parte a umanităţii. Interacţiunea dintre aceste riscuri poate conduce la o lume în care o mare populaţie tânără se obişnuieşte cu niveluri ridicate, cronice de şomaj în timp ce cea mai mare populaţie de pensionari din istorie devine dependentă de guvernele care deja sunt masiv îndatorate. Atât tinerii cât şi bătrânii ar putea fi puşi în faţa unei lipse de venituri şi de calificare, de o amploare atât de mare încât să ameninţe stabilitatea socială şi politică.

Riscuri în 2012

După probabilitate
1. Disparitate severă a veniturilor
2. Dezechilibre fiscale cronice
3. Creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră
4. Atacuri cibernetice
5. Penuria resurselor de apă

După impact
1. Prăbuşire financiară majoră
2. Penuria resurselor de apă
3. Criza alimentară
4. Dezechilibre fiscale cronice
5. Volatilitatea extremă a preţurilor în agricultură şi energie

13 comentarii
vala

sigur va veni distopia

cu o nava klingoniana printr-o gaura de vierme 🙂

Picard out

you have the bridge, Number One

Finante Azi

Da, nimic nou. Bine ca are un nume.

Politicienii romani ar trebui sa se uite bine la previziunea asta. Nu s-a facut nimic pentru cresterea natalitatii – banii pentru concediul de maternitate erau un pret mic pentru a se opri adancirea dezechilibrelor.

ThinkAgainRo

Distopie e un termen prea sofisticat.Când va veni urgia, căci de venit vine sigur, un război cu IRANUL va fi un meci agreabil de fotbal la TV.Căderea bursieră (apropo VALA cumpără tată cumpără la greu tot ce prinzi) va fi bruscă şi de neimaginat.ORDO AD CHAO!

De ce credeţi că a tăiat Băsescu pensii şi salarii şi a cumpărat la Jandarmi echipamente de ţestoasele ninja?

Credeţi că ei nu ştiu că vine urgia?

Premiul acordat lui ialomiţianu nu i s-a acordat pentru vreun merit (el fiind cel mai prost Ministru de Finante din lume) ci pentru că TOATE MĂSURILE DE AUSTERITATE LUATE ÎN RO sunt experimente care VOR FI PUSE ÎN PRACTICĂ ȘI ÎN RESTUL ȚĂRILOR.Premiul i s-a dat ptr că a reuşit ''performanţa'' să scadă salariul unora cu peste 70% (nu discutăm dacă era justificat cu toţii stim că DA) şi lumea nu a ieşit în stradă.

Numai că acum, cu fitilul aprins, românul nu se mai opreşte!

romania inedit

Dupa ploaie si furtuna mai vine si vreme buna !

Nickmann

Unde-i partea trista? Inca nu s-a implinit un secolul, din cap in coada, in care durerea sa fie depasita de bine si comfort social. E un proces de reusita si eroare, pana cand se va ajunge la un rezultat pozitiv. Cel putin, nu e mai rau ca in URSS dupa razboi sau in Afghanistan, Pakistan, Bangladesh, acum.

PS Intrebare: poate cineva furniza informatii despre triburile din centrul africii cum au fost afectate de actuala criza economica, facand referinte l RD Congo sau Zimbabwe? Ei au simtit vreo diferenta a schimbari gradului de mizerie in care traiesc acum? Dar cei din Mongolia?

Ontelus Dan Gabriel

@ Nickmann

Corect. Dar putini oameni gandesc asa. Sminteala financiar-consumista a afectat grav discernamantul oamenilor.

Vlad

Foarte corect Nickmann,numai noi cei imbuibati din emisfera vestica suntem in criza,tarile asa zis din lumea a III-a nu au nicio criza financiara ,omenirea trebuie sa depaseasca materialismul acesta care ne duce numai la dezastru,atat pentru oameni cat si pntru intregul ecosistem!Cum cumparam noi pe vremuri o Dacie cu banii jos dupa 10 ani de economii si fara credit,sa mai faca si neamţu asa ca nu crapa……

Alin

Daca vor fi si (va citez) : " Dezechilibre fiscale cronice "… wou ! … atunci sincer, eu iubesc "distopia"

abea apuc sa-i vad pe astia de la ANAF cautand prin tomberoanele de gunoaie dupa mancare, atunci sint

semne ca aceasta criza a avut efecte benefice pentru umanitate. Super tare ! Abea apuc.

Sper sa va auda Dumnezeu/Forta si sa fie asa.

Stiu ca multi idioti zic ca politrucii si grangurii astia de la stat care fura de rup or sa scape, se vor salva de ceea ce va veni – vezi Doamne pentru ca au furat la timpul potrivit, au fost la "locul ala" . (printre care si multi chiar dintre ei insisi isi inchipuie ca se vor salva pentru ca se cred unfel de semizei) Multi idioti cred ca daca au 1mc de bani sau un munte de bani se vor salva.

Ba idiotilor ! Nici aia care au Tiparnita de Bani in mina, nu mai scapa din aceasta criza. Intelege-ti?

Numai daca sti sa furi nu inseamna, automat, ca sti sa faci si afaceri sau daca sti sa furi nu inseamna neaparat ca sti si cum sa te salvezi.

MIA

Eu nu prea inteleg ceva aici … De ce austeritatea impusa ( sau mai corect – care se vrea impusa,ca inca sunt multe discutii ) pe motive de dezechilibru fiscal e naspa si distopica pe cand aia ce se dorea impusa pe motive ecologist-futuriste era … benefica ???

ionut

"Cum cumparam noi pe vremuri o Dacie cu banii jos dupa 10 ani de economii si fara credit,sa mai faca si neamţu asa ca nu crapa……"

In conditiile de penurie de atunci nici nu era greu sa faci "economii"! E curios cum ignoranta face ravagii in mitea atator indivizi: in loc sa vada unde-i problema si cine-s autorii ei, au nostalgii socialist-marxiste.

Nickmann

@Vlad: La treaba cu Dacia, va trebui sa fiu deacord cu Ionut. Idea e ca, n-ar mai trebui lumea sa se tot vaicareasca ca e criza. Si ar fi de preferat, fara intoarceri la vremurile sumbre ale comunismului, care au contribuit serios la starea actuala din Romania. Mai ales la anchilozarea mentalitati romanilor.

droid04

Sa inteleg ca, in loc sa ajunga Romania la nivelul vestic de dezvoltare, vor ajunge astia la nivelul nostru curent ?

Eu le-am zis sa nu intram in UE ca or sa ne traga astia in jos dar nu ei Batman Batman!

dorian pop

Poate sa spuna cineva unde au ajuns miliardele de euro imprumutate cele aproape 90 se mai regasesc undeva ,,pe ce s-au consumat,si de catre cinecred ca avem dreptul sa ni se spuna pt ca noi vom plati imprumuturile.Vrem sa ne spuneti exact pe ce s-au cheltuit si ce dobinzi vom plati.