Cine mai cade după Cipru

Raportul dintre bănci şi economie

Una dintre discuţiile despre Cipru este despre cât de mare este sectorul bancar raportat la PIB. În mod logic, dezbaterea este falsă.

În primul rând, pentru că sugerează că până la urmă contribuabilii salvează băncile, ceea ce este adevărat dar tot un jaf.

Apoi, pentru că în realitate această cifră nu spune nimic despre performanţa şi siguranţa unui sistem bancar, mai ales că banii pot circula pe oriunde altundeva.

De exemplu, băncilor cipriote nu le-a fost fatală economia cipriotă ci falimentul finanţelor publice greceşti. Invers, falimentele bancare româneşti din anii ’90 au trecut cu buldozerul peste un sector bancar minuscul, de nici jumătate din PIB.

Totuşi, chiar şi o profeţie proastă se poate îndeplini, doar prin simpla convergenţăn a aşteptărilor. După ce băncile Islandeze s-au prăbuşit de la înălţimea unui raport ridicat (10 la 1) iar acum vine rândul Ciprului (aproape 8 la 1), toţi ochii vor căuta să vadă care ţară e următoarea pe lista raportului active/PIB.

Înaintea tuturor sunt micro-statele: Liechtenstein cu 250 la 1, apoi Monaco sau Luxemburg, cu câte 25 la 1. Dar aici siguranţa vine tocmai din faptul că nimeni, niciodată, nu s-a aşteptat ca „statul” să le protejeze economiile. Deci probabil au fost mult mai prudenţi.

Apoi, peste Cipru mai sunt alte două ţări – Irlanda, care a trecut deja printr-o frecţie cu carbid din partea troicăi şi Malta – cu o situaţie destul de apropiată de cea din Insula Afroditei, mai puţin bondurile greceşti falite.

După Cipru mai sunt Marea Britanie, Elveţia şi Danemarca. Apoi vine zona euro, cu o medie de 3,5 la 1 şi cu francezii în frunte.

România pare să stea bine – abia la coadă. Probabil, pentru că a reuşit să fie atât de convingătoare încât bani tot n-au venit.

Cum trebuie ajustate cifrele:

Risc mai mare pentru statele zonei euro, căci ele depind de lichiditatea de la BCE – care nu se sfieşte s-o folosească pentru şantaj. Risc şi pentru statele slugarnice din Est, între care România are aspiraţii realiste la primul loc.

Risc mai mic pentru statele din afara zonei euro şi încă mai mic pentru cele din afara UE. Un caz particular, totuşi – Elveţia e atât de dependentă de euro încât poate să-şi adapteze răspunsurile inclusiv la politicile stupide ale eurocraţilor. Deci, este imprevizibilă.

De treaba asta, nimeni nu mai e cu totul scutit.