Riscograma

România, capitala Cernavodă. Mai dă-le-ncolo de investiţii!

Două reactoare nucleare la Cernavodă şi o autostradă care se termină fix acolo. Micul oraş de pe Dunăre e principalul beneficiar a 20 de ani de „investiţii publice”.

Ca să continuăm lista, ar trebui să ajungem rapid la lucruri frivole de talia celor 400 de săli de sport. „Avem nevoie de investiţii ca să ne dezvoltăm”. Aşa o fi, dar dacă nu am văzut rezultatele în ultimele două decenii ce garanţie avem că vom vedea mai mult în următoarele două.

Structural, bugetul României este echilibrat, ba chiar excedentar. Mii de agenţii inutile pot fi rase dintr-o dâră de condei, fără ca cineva să le simtă lipsa. Acolo sunt salariile bugetare mari şi nejustificate, acolo este personalul excedentar, acolo se află o mare parte din „cheltuielile curente” folosite pe post de vacă de cash. Şi tot de azi pe mâine pot fi scoase din grilă investiţii strategice de miliarde de euro – clişeul suprem de justificare a furtului. Se pot face investiţiile mai eficient în sistem privat? Nu ştiu (doar bănuiesc). Dar când baza de comparaţie este zero, nu prea mai ai nimic de pierdut.

Pensiile, sănătatea, educaţia, poliţia, justiţia, armata şi puţina administraţie cu adevărat necesară nu mănâncă mai mult de un sfert din economie, chiar dacă şi acolo există o componentă solidă de cheltuieli inutile. Până la 30%, România are un excedent structural de 5% din PIB. Până la 40%, România devine o gaură neagră care trebuie să taie salarii şi pensii pentru a putea finanţa jaful cu bani luaţi de la FMI.

Apropo de asta, toamna trecută, când FMI a cedat tot ce era de cedat şi a plecat cu coada între picioare din faţa unui Guvern care ştia doar alegeri, un oficial al fondului spunea sub protecţia anonimatului despre argumentul „investiţiilor” adus de Boc: ~Ăştia sunt ca un beţiv care toată luna îşi dă banii pe băutură iar cu o săptămână înainte de salariu spune „nu mă împrumut pentru băutură, mă împrumut pentru mâncare”~

P.S. Cred că e foarte dăunătoare defensiva şefului FMI care spune că România trebuie să mărească impozitele. Ea mută dezbaterea într-o zonă a politicii de-azi-pe-mâine care a compromis România până acum. Discuţia reală nu se poartă între impozite şi salarii bugetare ci între cei care vor reformă şi cei care nu vor.
Vrem altă clasă politică? Păi de ce şi-ar asuma vreun om capabil aşa o caracatiţă de buget? Însă dacă tăiem robinetele de jaf, cei de acum vor pleca singuri.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou