Riscograma

Unde-s vinovaţii pentru miile de români executaţi la graniţă?

Dacă eşti împuşcat pentru că vrei să părăseşti ţara, te poţi numi într-un singur fel: iobag!

Probabil, cea mai mare greşeală faţă de noţiunea de „comunism” este că-i luată în serios ca şi cum ar avea vreun conţinut ideologic. Are unul, demonstrabil fals, însă asta nu contează – pentru că în realitate comunismul nu a existat. Au existat doar regimuri criminale, care au jefuit şi umilit sub pretextul unui plan social.*

Altă eroare este compararea comunismului cu post-comunismul: ca în celebra frază „Nu puteţi voi zugrăvi cât a construit tata”. Comparaţia nu are rost, pentru că de fapt cele două sunt acelaşi lucru. Pentru România, comparaţia ar fi una contrafactuală: „ce-ar fi fost dacă nu existau comuniştii?” Greu de răspuns? Din fericire, pentru cei dispuşi să caute răspunsul, există studii de caz foarte la îndemână.

Coreea, 1945: Peste 3000 de ani de istorie, peste 1000 de ani de statalitate unitară, 35 de ani de ocupaţie japoneză, analfabetism generalizat, sărăcie distribuită uniform. Azi, după 65 de ani, vorbim despre două state. Coreea de Sud este una dintre cele mai puternice economii ale lumii, cu o calitate a vieţii de invidiat. PIB pe cap de locuitor: 20.000 de dolari. Coreea de Nord, este în schimb, una dintre cele mai nenorocite ţări: săracă, brăzdată de foamete şi umilită, dar cu o propagandă care încearcă să-i facă să creadă că sunt cei mai buni. PIB pe cap de locuitor: 1.200 de dolari.
Diferenţa dintre cele două este că una-i ocupată de bandiţi. Diferenţa dintre Coreea şi România este că, în momentul în care va cădea regimul, Kim Jong-un nu-şi va putea permite să repete vorbele lui Nicu Ceauşescu.
Dar să continuăm cu exemplele.

Germania, 1945: 2000 de ani de istorie, sub 100 de ani de statalitate, prima ligă a culturii şi civilizaţiei, o ţară în ruine. După nici 45 de ani, Germania de Vest avea un PIB de 23.000 de dolari pe cap de locuitor. Germania de Est avea 7.500 de dolari pe cap de locuitor. Diferenţa, la fel ca mai sus: un regim mafiot. Cu investiţiile masive şi cultura administrativă din vest, dar fără democraţie originală şi fără foşti mafioţi la putere, o parte din decalaj a fost recuperată: Fosta Germanie de Est are acum un PIB pe cap de locuitor de 30.000 de dolari faţă de media naţională de 40.000 de dolari şi media din Vest de 42.000 de dolari.

Dar mai este o diferenţă fundementală între Nord şi Sud sau Est şi Vest: Coreenii din Sud respectiv germanii din Vest puteau oricând să-şi părăsească ţara în caz că nu le convenea. În schimb, germanii din Est erau împuşcaţi la graniţă. Coreenii din Nord încă mai sunt. La fel s-a întâmplat şi cu românii, fenomen de o amploare ţinută sub tăcere până acum:

După ce a fost dată în folosinţă hidrocentrala Porţile de Fier – 1, în 1972, autorităţile fostei Iugoslavii se plângeau că ecluza lor era uneori blocată de cadavrele care pluteau pe Dunăre, îngrămădindu-se spre teritoriul sârbesc. Aşa e curentul fluviului, în aval de Cazane, orice obiect fiind împins spre malul vecinilor noştri. O femeie povesteşte cum băiatul ei a fost ucis în 1987, încercând să traverseze fluviul. Trupul lui a fost găsit de pescari, care i-au recuperat şi actele. La fel ca el, şi alţii fuseseră înghiţiţi de ape, „scurgându-se” spre hidrocentrală. Imagini terifiante, de care îşi amintesc şi azi cu groază unii locuitori de la Dunăre, cum e şi mama acelui copilandru. Alte nenorociri au fost pe aşa-numita „fâşie verde”, o porţiune lată de vreo 20 de metri, care însoţea linia graniţei. Faşia era mereu nivelată, să se vadă imediat orice urmă de paşi ilegali. Pe acel segment au fost surprinşi mulţi fugari, între care şi o familie compusă din soţ, soţie şi doi copii. Mama a fost executată de grăniceri în faţa copiilor ei. Pur şi simplu împuşcată în cap. Alte mărturii atestă că cei prinşi pe „fâşie” au fost îngropaţi chiar la locul crimei. Un caz de o sălbăticie fără seamnăn s-a petrecut în 1988, în apropierea comunei bihorene Valea lui Mihai, la graniţa cu Ungaria, când 11 fete de liceu din Oradea au vrut să treacă frontiera. Au fost prinse de grăniceri, care le-au dezbrăcat, le-au violat şi la sfârşit le-au biciuit.
(…)
În numai un deceniu, din 1980 până în 1989, au încercat să fugă peste graniţa de vest a ţării noastre nu mai puţin de 16.000 de oameni. Dintre aceştia, 12.000 au fost prinşi
(…)
Numai în cursul anului 1988 fuseseră împuşcaţi sau înecaţi în Dunăre cel puţin 400 de români.
România Liberă, 28 decembrie 2010: „Cea mai sângeroasă frontieră a Europei”

*De fapt, adevăratul plan social era ţinerea în iobăgie şi teroare a unei naţiuni întregi, cu ajutorul unei găşti bine-motivate de bătăuşi şi cu complicitatea unor „cozi de topor” – cedată în schimbul firimiturilor de la masă. Şi prăşirea în masă a omului nou, care să mănânce puţin, să gândească puţin şi să muncească prost dar mult, pentru a acoperi incompetenţa sistemică a planificatorilor centrali.

Contractul social e simplu: femeile să dea ţării cât mai mulţi copii, ce dacă trebuie să-i îngheţe în locuinţe strâmte, întunecoase, friguroase şi să-i hrănească cu resturile de la export. Chiar dacă nu le place, n-au ce face. Nu-s buni de muncă? Îi omorâm de mici! Vor să plece? Îi împuşcăm în spate!

La 21 de ani distanţă, lucrurile acestea par să nu mai conteze foarte mult. În realitate, contează mai mult decât oricând. Moral, România nu şi-a revenit încă. Asta, totuşi, e o problemă pe care în mod normal timpul ar putea să o rezolve. Altceva este grav. Cu ajutorul securiştilor de bine care au confiscat ţara şi au dus-o la ruină, virusul spălării pe creier a suferit mutaţii care-l fac compatibil cu următoarele generaţii. Îşi poate recăpăta seducţia iraţională care să ţină naţiunea în şanţurile civilizaţiei – după model latino-american – chiar şi fără re-materializarea comunismului ca regim.

Dacă schizofrenia ceauşistă devine ereditară, România este pierdută definitiv.

Lucian Davidescu

Caută ce am mai scris

Află când scriem ceva nou