adaos-comercial

Lucian Davidescu

5 prostii care încă se mai învaţă la şcoală şi care duc afacerile în faliment

Definiţii folosite greşit, moştenite din economia socialistă

1. Adaos comercial. Un concept abstract, care în mod normal poate fi stabilit doar retroactiv, a devenit principalul instrument de ţintire a profiturilor. El nu ţine cont nici de costurile fixe, nici de volume, nici de viteza de împrospătare a stocurilor, nici de multe alte zeci de nuanţe care influenţează profitul final. Poţi să îţi amortizezi investiţia dinn primul an şi să constaţi că ai practicat un „adaos” de doar 1% sau să poţi să pui 100% „adaos” şi să dai faliment.

2. Marja de profit. Raportarea profitului la încasări este un indicator foarte bun pentru a stabili cât de bine merge afacerea în raport cu altele din acelaşi domeniu de activitate. Însă nu are nici o legătură cu profitabilitatea, ţinta principală a afacerii, şi care înseamnă raportarea profitului la investiţie. De exemplu, o benzinărie are marjă de profit mică dar o rată de profitabilitate mare. În schimb, Canalul Dunăre-Marea Neagră are o marjă de profit operaţională substanţială dar o profitabilitate aproape de zero.

3. Preţ de fabrică. Sigur, sunt multe „fabrici” sau ferme care încearcă să intre în comerţ, de multe ori cu rezultate bune pentru clienţi dar proaste pentru propriul bilanţ. Preţul mai mic captează atenţia, invariabil, în perioadele de cerere maximă. Însă atunci când nivelul cererii scade – pentru că „fabrica” nu înţelege, nici comercial nici contabil, la ce foloseşte lichidarea – stocurile nevândute devin o tragedie internă.

4. Manoperă. Mai exact, preţul muncii exprimat ca procent fix din costurile materiale. Dacă materia primă e scumpă, trebuie să „ia şi omu’ un ban în plus”, dacă e ieftină se mulţumeşte cu mai puţin. În două cazuri din patru, această „contabilitate” duce la eşec. Unele activităţi intensive în muncă sunt făcute de mântuială iar altele, care se bazează în principal pe tehnologie, devin prea scumpe.

5. Desfacere. Vânzarea înseamnă să faci ceva, „desfacerea” presupune că altcineva o va face în locul tău. Când se formau de cu seară cozi la Cesebagă, poate că într-adevăr „desfacere” era cuvântul corect. „Bagi” marfa, o „desfaci” şi aştepţi „să se dea”. Acum, „desfacerea” pare un fel de presupusă garanţie că există cineva care să îţi cumpere orice produci, oricând, oricât, oricum, la un preţ fix. Nu există!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *