guvernul (sau mai degraba basescu & co) a facut probabil un calcul extrem de simplu:
cca 85% din populatie are un venit de sub 1000 RON, deci nu va fi afectata de impozitarea progresiva… restul e cantitate neglijabila (pt ei)
Nu e nicio exagerare: În ritmul ăsta România se îndreaptă către un deceniu pierdut.
Ce mai e de mirare în cazul unui Guvern care drege fiecare boacănă cu alta şi mai mare? Anunţul lui Sebastian Vlădescu cum că Ministerul Finanţelor pregăteşte impozitul progresiv pentru 1 ianuarie 2011 surprinde printr-un singur lucru: vine devreme şi (probabil) neforţat.
Rapid, consecinţele politice: PDL rupe principala ancoră care-l leagă propriul electorat, dar şi punţile dintre cele două partide de opoziţie. Însă, ce-i mai important, dă sponsorilor semnalul că încă se mai poate. Şi, probabil, redesenează viitorul relaţiilor dintre prim-ministru şi preşedinte. Pe scurt, aceeaşi melodramă sâcâitoare. Pentru economie, însă, consecinţele sunt teribile.
1. România avea nevoie acum, ca de aer, de o reducere a impozitelor pe muncă. Până şi creşterea TVA s-ar fi putut dovedi într-un târziu utilă, dacă în schimb era redus CAS. Altfel, orice creştere a impozitării nu face decât să strice şi mai rău echilibrul bugetar. Vor trece în zona gri sau neagră mai ales veniturile mari.
„Pentru fiecare lucru există o anumită perioadă de viaţă. Cota unică a fost o epocă, dar acum s-a încheiat”, argumentează Vlădescu în ZF. Cum aşa? Cu 4 milioane de salariaţi din care o treime lucrează la stat şi încă jumătate raportează salariul minim?
2. România avea nevoie de semnalul că s-a terminat cu povara mutată pe umerii sectorului privat şi că statul se va ajusta la posibilităţi. Dacă România umblă şi la ultimul robinet la care încă nu umblase, e clar: nu se face Nu trebuie să ne mai surprindă niciun anunţ, de la tipărirea de bani până la încetarea de plăţi.
3. România avea nevoie, măcar, să fie lăsată în pace pentru ca, după ce a ratat şansa de-a ieşi anul acesta din recesiune, să n-o rateze şi în 2011. Nu se mai poate. Pentru ţările UE (poate mai puţin una sau două baltice), 2010 va fi anul ieşirii din criză. Pentru România, în cel mai bun caz 2012. Evident, lucrurile pot sta şi mai rău, însă e deja penibil: doi ani de repetenţie naţională.
De ce impozitul progresiv va ţine economia pe minus? Pentru că în puţinele locuri unde îşi va atinge scopul va duce la scăderea consumului, iar în multele locuri unde va da greş, va goni banii cu totul din ţară. Ar fi începutul depresiunii.
guvernul (sau mai degraba basescu & co) a facut probabil un calcul extrem de simplu:
cca 85% din populatie are un venit de sub 1000 RON, deci nu va fi afectata de impozitarea progresiva… restul e cantitate neglijabila (pt ei)
Basescu asta, e de un cinism imposibil de catalogat! Stie ca e trei-sferturi mort,din toate punctele de vedere, si trage dupa el totul in groapa: partidul, guvernul, parlamentul, intreaga Romanie! Ca o gaura neagra!
Ne apropiem de o dictatura? NU! suntem deja! Tot ce mai putem face e sa ne rugam bunului Dumnezeu sa ne ajute cat mai repede si sa ne ierte, ca popor, ca multi n-au stiut cui si-au incredintat destinul! In iarna sobolanii vor parasi corabia si se vor disocia de aberatiile emise de el! Toti! indiferent de culoarea politica. Sa vezi atunci declaratii publice!..unii: "v-am spus-o de mult!!" altii:"ne-a obligat,am fost fortati!!..si tot atunci….milioane de Romani care ii vor crede…asa cum i-au crezut si pe cei din anturajul lui Ceausescu….si vor ramane linistiti la locurile lor in spirala istorica descrisa de Brucan pentru alti douazeci de ani…
Ce mi se pare aberant in declaratiile dlui Vladescu este faptul ca afirma ca pentru incurajarea consumului este nevoie de scaderea TVA. De acord, dar pentru incurajarea consumului este nevoie si sa nu scazi veniturile populatiei. E oare atat de greu de inteles? Daca el s-ar trezi dintr-o data ca are venituri de 2 ori mai mici decat in luna precedenta, oare ar consuma mai mult?
Iar ideea ca este nevoie de impozitare progresiva pentru "functionarea in continuare a statului" este total surprinzatoare. Oare la care stat face referire dl Vladescu? La statul care consuma tone de hartie (pe bani publici) pentru ca are impamantenita cutuma plimbarii hartiilor in x exemplare de la un birou la altul, sau poate la statul care ofera parlamentarilor posibilitatea de a cheltui cate 1000 de eur (cam de 3 ori salariul mediu pe economie) fiecare, cheltuieli ce nu trebuie justificate, sau la statul care cumpara nesfarsite sticle de whisky si vin (din bani publici) pentru cabanele de relaxare oferite angajatilor Statului in vacante? Pentru functionarea acestuii stat este nevoie sa scadem nivelul de trai al populatiei, mai ales a celor care mai si muncesc (ma refer aici la cei de la privat care sunt primii afectati de impozitarea progresiva)? Cata demagogie
este extrem de periculos sa arunci astfel de chestii pe piata – da o impresie de instabilitate fiscala care sperie toti investitorii potentiali.
cand tarile din jur au impozit pe profit mai mic, cota unica, nu e deloc bine sa tot ameninti ca la tine taxele vor fi mai mari.
eu sunt de parere ca ar trebui ca statul sa scada taxele pe munca – din cauza sistemului actual am ajuns sa avem doar 4 milioane de salariati oficiali din 18 milioane de adulti – si sa se bazeze mai mult pe impozite pe proprietate (masini, terenuri, case) si pe consum (TVA, accize)
d'aia nu e bine sa se reduca TVA ca sa creasca impozitele pe munca, solutia e exact opusa.
Pai dar numai noi si Slovacia avem impozit cu cota unica, celelalte tarii europene au impozit progresiv, chiar si tariile din fostul bloc sovietic dar ce au ei si noi nu avem : infrastructura , la noi e beton-beton. Probabil ca daca se impune impozitul progresiv, va scadea si TVA-ul innapoi la 19 la suta dar nu va scadea ca si cum cand a cresut in trei zile ci in sase luni (dar daca se intampla sa mearga cu tva 24 la suta in paralel cu scaderea de salar a bugetariilor cu 25 la suta si scaderea pensiilor cu 16 la suta in paralel aia cum se numeste atunci : jaf, genocid, gandire luminata si economica a actualului guvern Boc-Basescu ).
Citesc cu drag toate articolele, dar mai ales comentariile de pe acest blog. Se poate observa cu usurinta ca sunt comentariile unor oameni inteligenti, instruiti si cu mult bun simt. Ceea ce ma frapeaza insa este faptul ca toti acestia nu realizeza un lucru simplu: inutilitatea demersurilor lor. Toate opiniile si solutiile propuse nu vor aduce nici o imbunatatire a vietii noastre dintr-un motiv foarte simplu: caracteristicile definitorii ale tuturor celor cu putere de decizie in aceasta tara sunt urmatoarele: URMARIREA IN EXCLUSIVITATE E INTERESELOR STRICT PERSONALE, LIPSA ORCARUI SENTIMENT DE RESPONSABILITATE FATA DE CEI ALE CAROR DESTINE LE INFLUENTEAZA, REAUA VOINTA IN TOT CEEA CE INTREPRIND IN FIECARE ZI! Revenind la subiectul zilei – bineinteles ca ar trebui redusa fiscalitatea (in special cea amuncii) dar rezultatele pozitive s-ar obtine in timp si ar fi pozitive pentru cetatenii tarii si nu pentru ei si sumele pe care le au la dispozitie acum pentru bunul lor plac. Asa ca nu mai visati – protejati-va de umbra neagra pe care o arunca asupra vietii voastre in fiecare zi si daca aveti vreo sansa, fugiti din tara asta cat mai sunteti in viata!
@Ova – si Bulgaria are cota unica (10 la suta), iar Ungaria, care intr-adevar a crescut TVA-ul, a redus CAS-urile cu acea ocazie (acum un an) iar acum reduce impozitul pe profit la 10 la suta si vrea cota unica.
dupa parerea mea, poti sa renunti la cota unica daca faci asta ca sa scazi taxele diferentiat (sa pastrezi cota maximala la 16 la suta, introducand impozite progresive intre 10 si 16 la suta) insa mi se pare ca nu intr-acolo merge Vladescu.
stirile rele circula repede:
Romanian government plans to raise income taxes, scrap 16 percent flat tax
BUCHAREST, Romania (AP) – Romania's finance minister says the cash-strapped government plans to scrap the 16 percent flat tax and introduce higher income taxes starting next year, according to a financial newspaper.
Sebastian Vladescu says in an interview published in Ziarul Financiar on Tuesday the government can't raise enough revenue from the current income tax, which was introduced in 2005.
Romania is in a deep recession with its economy due to contract by at least 1 percent this year. The economy shrunk by 7.1 percent in 2009.
In 2009, Romania negotiated a euro20 billion ($25.16 billion) loan with the IMF, the European Union and the World Bank.
All public sector wages were reduced by 25 percent starting July 1, while the sales tax was hiked from 19 percent to 24 percent.
nu spun ca guvernul ungar e condus de genii, insa astia macar par a face ceva si pentru mediul economic:
Hungary Approves Economic Action Plan, by Ulrika Lomas, Tax-News.com, Brussels
Monday, July 05, 2010
Determined to achieve its budget deficit target of 3.8% of gross domestic product (GDP) this year, as agreed with the International Monetary Fund and the European Union, the Hungarian government has approved around half of the measures contained in its economic action plan, including changes to both personal and corporate income tax. The government has not, however, firmed up details of a proposed new tax to be levied on the country’s banks.
Among the measures contained in the government’s 29-point action plan agreed by the cabinet is a provision to significantly reduce corporate income tax for small- and medium-sized enterprises generating annual profits under HUF500m (EUR1.77m), lowering the existing rate from 19% to the preferential rate of 10% (the threshold for the special rate was previously set at HUF50m (EUR0.17m). According to Hungary’s Economy and Finance Minister Gyorgy Matolcsy, as an interim measure, the profit threshold for companies benefiting from the 10% rate will be increased to HUF250m for the second part of the year.
Regarding personal income tax, Matolcsy has confirmed government plans to levy a 98% tax on severance pay exceeding the standard two months wages. It has also been confirmed that a number of taxes will be abolished next year.
Other measures agreed in the economic action plan, include plans to impose a freeze on public sector wages, and to reduce the number of permits required for investments.
The government aims to adopt the measures in parliament during an extraordinary meeting on July 19.
Am văzut că în mai 2010 am avut cel mai mare export românesc faţă orice altă lună mai din istorie. Sper să fie cu toate lunile anului 2010 la fel.
Unde ar fi greutăţile mediului privat?
Aaa, vorbiţi de medul privat cu capital românesc, legat de importuri („burghezia compradoră”). Nu a avut un comportament economic, nu a investit în tehnologie, organizare, calificare, crede că salariul minim aduce profit maxim (de fapt este un salariu optim, nici prea mare nici prea mic), Crede că sarcina socială, publică sau privată, este cauza problemelor, când de fapt cauza este acea impotenţă din fraza anterioară. Adică acest capitalism românesc este manelist şi este necesar a dispărea cât mai rapid.
Tot mai rămân români, în agricultura de subzistenţă, în emigraţie, angajaţi la multinaţionale, scăpaţi de sub spectrul unui brand prost al manelismului economic (pur şi simplu „simplism”, ca şi în muzică, libertarianism anarho-ţigănesco-balcanic).
Ideea fixa de a reduce deficitul bugetar fara taierea locurilor de munca si a aiurelilor din administratie, combinata cu pastrarea unor investitii facute la 4-5 ori valoarea reala, fara vreo urma de auditare sau control duc la situatiile astea hilare.
Cand FT iti face o analiza care te darama din toate temeliile si sfatuieste investitorii sa fuga de aici, cand ambasadorul Frantei se intreaba "care masuri anticriza in Romania?" si cel al SUA iti sugereaza sa termini cu taxarea excesiva, raspunsul Mistrului de Finante e impozitul progresiv…
Vom trai vremuri interesante…
Toate tarile dezvoltate au impozit progresiv pe venit. Ba chiar America l-a avut la 90% la veniturile de peste 1 milion in anii 50-60, cand economia duduia si toti oamenii de rand au ajuns sa aiba casa, masina, si vacante, cu un nivel de trai decent dintr-un singur venit (ceea ce azi se poate doar din 2). In timpul lui Clinton era 39%, si economia inca mergea bine. Bush l-a redus la circa 30% (pentru milionari), deci e mai putin progresiv ca inainte, dar totusi nu e cota unica. Si reducerea impozitelor pentru milionari nu a ajutat cu nimic economia americii, sunt mai putine locuri de munca in 2009 decat in 2001, desi populatia a crescut cu 12%.
Daca nu credeti ca a fost 90% pentru milionari, vedeti graficul in
Inca o observatie cu privire la graficul cu taxa pentru milionari. S-au taiat foarte adanc taxele de 2 ori:
1) la mijlocul anilor 20, si dupa vreo 5 ani a inceput Marea Depresie mondiala
2) In 2001 si 2003 de catre Bush, si dupa vreo 5 ani a inceput Marea Recesiune mondiala
Coincidence? I think not!
Hauser's Law zice ca impozitul pe venit tinde spre 18-20% din economie; daca se face mai mare stranguleaza economia, daca e mai mic guvernul nu mai poate oferii la nivel acceptabil pensii, servicii, aparare, etc.
In anii cei mai prosperi (decada 60), oamenii de rand plateau 14% din venitul care depasea poverty level (deci ce era sub salariu minim nu era impozitat de loc), si veniturile de peste 1 million erau taxate cu 70%. Bush a redus taxele pentru oamenii de rand la 10% (sau 15% pentru cei middle class), si 35% pentru milionari, dar aceste nivele scazute sunt nesustenabile. Parerea mea este ca orice marire de impozite pentru oameni de rand sau middle class mai mare de 15% ar duce la strangularea economiei, dar milionarii pot plati 70%, sau macar 45% fara a se afecta economia substantial.
Cand pui intrebarea pe spatele cui (bogatilor sau oamenilor de rand) sa echilibrezi bugetul, raspunsul se impune de la sine, si istoria arata ca impozitul progresiv e sustenabil. Mai multe detalii la http://en.wikipedia.org/wiki/Income_tax_in_the_Un…
@Stefan Murgeanu
Contează câţi din ceilalţi 15% se suprapun cu electoratul lor
@Corina
Bunăvoinţa de-a căuta logica în discurs e lăudabilă 🙂
@alex
absolut de acord, şi eu tot zic acelaşi lucru
@ova
şi Cehia şi Ucraina şi Bulgaria şi Serbia şi balticele şi încă câteva.
Ungaria a anunţat c-o introduce în doi ani, iar Polonia a anunţat de acum doi ani că urmează
@Alexandru
Cred că o parte dintre rezultate s-ar vedea imediat
@alex
Comparativ cu guv.ro, oricine poate părea geniu
@Isailă Brătfălean
Manelism economic: Frunză verde şi-o lalea, să-i belim pe toţi şi-om mai vedea
@Radu
“Coincidence? I think not!”
E o glumă să crezi că un preţ mai mare pentru serviciile publice previne recesiunea iar unul mai mic o încurajează.
“milionarii pot plati 70%, sau macar 45% fara a se afecta economia substantial”
Milionarii nu plătesc impozite pe muncă, nici aici nici aiurea. Plătesc impozitul pe profit sau nimic.
Impozitul progresiv se aplică, în realitate, exclusiv celor care deşi muncesc pe bani mulţi n-au capital propriu.
Concentrarea bogatiei (si a veniturilor, dar bogatia este si mai polarizata), care a dus ca cei mai bogati 1% din Americani sa aiba mai mult wealth decat cei 95% mai saraci a dus la marea Recesiune, tocmai ca bogatilor le e frica acum, si isi tin banii parcati, pe cand cand cei saraci ar consuma-o rapid, din nevoie. Aceasta recirculare a venitorilor ar ajuta mult economia nationala, vezi "Paradox of thrift" pe wikipedia.
Da, e o diferenta mare intre marginal tax rate pentru milionari (gen actori, sportivi, etc, ca investitorii platesc doar taxe pe dividende, care sunt cam la jumatate, procentual), si effective tax rate. Effective tax rate e foarte mic pentru americani, de exemplu o familie cu copii care castiga $100k pe an si isi si scade dobanda de la ipoteca de la casa nu plateste decat vreo 5k in taxe, iar daca ar castiga doar 80k nu ar plati nici o taxa pe venit. Dar asigurarea medicala privata ii costa 20k pe an pe toata familia, si de aia nu sunt mai multi antrepenori (ca cei care lucreaza la guvern sau la companii mari o au platita de angajator).
Vorbind tot de America, nu cred ca solutia la gaura din buget este sa se ridice taxele pe venit. Cum am scris, daca e sa descurajezi ceva, mai bine descurajezi consumul, ca oricum se importa prea mult din China, deci un TVA s-ar impune.
Tot marirea TVA ar fi o solutie si in Romania.
@Radu
N-aş vrea să m-apuc să contest pe puncte ideea că impozitele marginale mari ar face vreun bine. Discuţia s-ar lungi prea mult.
Există o abordare mai simplă. Impozite enorme plăteşte numai cine n-are încotro, i.e. este de facto legat de glie.
În SUA acum 50 de ani, poate că n-aveai ce face. Un anumit job/status/venit înalt te făcea ţintă sigură.
Însă acum există liberă circulaţie, comunicaţii, internet, consultanţă financiară sofisticată, offshore-uri etc etc etc, lucruri care schimbă nu doar aplicabilitatea teoriilor ci teoriile cu totul.
E adevarat, ratele marginale din America (care istoric urcau pana la 80-90%) nu mai erau sustenabile odata cu globalizarea, si poate ca nu este o coincidenta ca au scazut in anii 60, odata ce Germania si Japonia s-au reconstruit dupa razboi, si au inceput sa concureze cu America.
Dar chiar si cu globalizarea, tarile cele mai dezvoltate–toata "anglosfera", Germania, Scandinavia, Japonia etc. au impozit progresiv pe venit, si este un sistem destul de sustenabil, pana la un anumit punct.
In viitor, cam toate statele au bugetul dat peste cap din motive demografice, si singura solutie este cresterea TVA, ca impozitele pe venit nu pot fi crescute mult peste punctul la care sunt acum in tarile dezvoltate. De exemplu in America marginal rate este 35%, dar 47% din populatie plateste zero taiat ca income tax, inca vreo 43% din populatie plateste efectiv doar 5-7%, si povara este dusa de cei 10% mai bogati (ce este si drept, cei 10% castiga mai mult decat restul de 90%, si cei mai bogati 1% au mai multa avere decat cei 95% de jos, decalajul dintre saraci si bogati continuand sa creasca de la an la an). Ca fapt difers, la http://en.wikipedia.org/wiki/Gini_coefficient USA se afla mult in urma tarilor dezvoltate, undeva la nivelul Chinei.
Alta solutie ar fi tarifarea moderata (de 15-20%) a importurilor din China si alte tari in curs de dezvoltare cu mana de lucru excesiv de ieftina din cauza ca nu include asigurari sociale, pensii, sanatate, nu sunt filtre pentru prevenirea poluarii, nu sunt impozite prea mari deoarece guvernul nu prea ofera servicii sociale, etc.
Cred ca China este singura tara din G20 care sa nu aiba impozit progresiv, dar desi China creste enorm economic, nu cred ca solutia ar fi ca tarile dezvoltate sa se coboare la nivelul ei.
chiar, vorbind de china, până la urmă ce sistem de impozite e acolo!? e uniform, peste tot, sau zonele speciale au alt regim iar restul chinei rămâne la comun, stil comunist?
mi-ai ajuns pe la urechi tot felul de poveşti ciudate, că în china ar fi paradisul pe pământ pentru micii întreprinzători, că nici contabilitate nu e nevoie să ţii dacă eşti sub 10k dolari venit pe an pe toată afacerea …
altfel spus cât timp eşti mic şi te lupţi să nu mori de foame, pentru fiorosul aparatnik comunist chinez nici nu existi … dacă habar nu ai ce e aia democraţie si drepturile omului doar munceşti şi nu faci pe nebunul cu teoriilele periculoase ale occidentului nici nu te bagă în seamă … pentru fiscul chinez nu existi!
impozitare incorecta pentru 74o lei Va impunem sa reveniti