Riscograma
Lucian Davidescu

Iată de ce TVA mare înseamnă mâncare mai ieftină

Și de ce ministrul-trâmbiţă ar trebui trimis acasă iar ministerul agriculturii – desfiinţat

Propunerea de introducere a unor cote reduse de TVA pentru alimente este una dintre naivităţile politice ale unora care nu prea ştiu despre ce vorbesc dar au impresia că vorbesc bine.

Probabil este întâmplător, dar România este acum în cea mai bună situaţie fiscală posibilă. TVA ridicată pentru alimente, dar cu posibilitatea unei taxe zero. Mai exact, micii producători care vând în pieţele agro-alimentare nu trebuie să încaseze taxa. Efectele în economie sunt multiple.

1. Este asigurată latura de protecţie socială. Cine chiar are nevoie de alimente mai ieftine le poate găsi la piaţă.

2. Este maximizată colectarea fiscală de la cei care îşi permit să plătească şi nu se uită prea mult la diferenţele de preţ.

3. Sunt stimulaţi micii producători şi comercianţi, care în felul acesta au un avantaj competitiv în faţa marilor reţele.

4. Este încurajată – indirect – producţia internă, pentru că este mai greu ca alimentele de import să intre legal în circuitul pieţelor agroalimentare.

Micii comercianţi pot beneficia de scutire de taxe fie explicit, pe baza statutului de producător agricol, fie implicit, pentru că oricine are cifră de afaceri mică se poate înregistra ca neplătitor de TVA. Asta se întâmplă peste tot, iar UE acceptă situaţia. În schimb, TVA redus la alimente este o favoare nu pentru micii, ci pentru marii producători şi comercianţi. Cei mici pierd din avantajul scutirii de taxe, astfel că pe piaţă rămân doar cei mari, care percep TVA-ul „redus”.

Ce ar trebui să facă statul? Păi aproape nimic, în primul rând să nu mai încurce lucrurile. Să nu mai pună la grămadă evaziunea din agricultură şi comerţul legitim scutit de taxe, pe care oamenii o percep – firesc – drept hărţuială. Printre efecte ar fi o ieftinire a alimentelor.

Cât despre declaraţiile ministrului Tabără – ba că alimentele se vor scumpi, ba că se vor ieftini – ele sunt mai mult decât un motiv pentru demisie. Ele demonstrează că Ministerul Agriculturii toacă banii contribuabililor degeaba şi ar trebui desfiinţat cu totul. Printre efecte ar fi încă o ieftinire a alimentelor.

31 de comentarii
Florin Bejan

Desi ma indoiesc ca graficul include date din Romania de dupa marirea TVAului, in masura in care variatile sezoniere ale pretului alimentelor face greu de aproximat "% fata de media UE" la 2 luni dupa marire, ideea cotei reduse a TVA pentru alimente, priveste diminuarea pretului, in sine (nu cred ca sustii ca odata redusa cota sau pusa 0, preturile vor creste pana la ale Maltei de exemplu).

As fi interesat de un grafic care sa prezinte pretul alimentelor fara TVA (sau sursa datelor).

Lucian Davidescu

Eurostat, media anului 2009

Creşterea TVA a scumpit mâncarea doar cu 3%, deci vreo două puncte pe grafic.

La piaţă, taxa e deja zero şi n-ai ce să mai scazi.

Florin Bejan

Uitandu-ma la evolutia HIPC pe food in ultimele 12 luni, media UE a crescut cu 1.99%, noi cu 4.66% (ii prindem pe vecini din urma, bulgarii au avut tot 2%).

"1. Este asigurată latura de protecţie socială. Cine chiar are nevoie de alimente mai ieftine le poate găsi la piaţă."

Legatura dintre TVA si pretul la taraba mi se pare fortata: nu cred ca sustii ca pentru produse de calitate identica, vandute acum in piata platesti cu 24% mai putin decat daca le ei de la Carrefour.

In al doilea rand, cate din "alimentele de baza" pentru care s-a pus de mai multe ori problema reducerii TVA – paine, carne, lapte, ulei vegetal si zahar – pot fi cumparate de la "taraba'?

Lucian Davidescu

@Florin Bejan

Uleiul şi mai ales zahărul mi se par glume. Pe ăstea eventual să le accizezi…

Legume, fructe, lactate, ouă, carne găseşti, cum să nu

Pâinea… să zicem

MeTeo

Teoria si preturile ce cresc de la inceputul anului NE OMOARA (zi de zi).

In rest stam "bine".

loop

Salut, destul de interesant articolul.

As putea adauga ceva despre comportamentul consumatorului roman. Nu stiu daca asa a fost dintotdeauna sau e vina lipsurilor comunismului, dar se mananca in exces, se cumpara mai mult decat este nevoie, si se arunca foarte multa mancare dupa ce se strica. Culmea, asta se intampla mai ales la familiile nu foarte instarite. Este adevarat, mare parte din venituri se duce pe mancare pentru ca veniturile nu sunt mari, dar cu toate acestea, se cumpara/consuma mai multa mancare decat este cazul …

MadMax

Nu stiu cind ai fost ultima data in piata, dar cantitativ cam 30-40% din ceea ce se vinde in piete nu e produs in Romania. Mere autohtone gasesti greu, morcovul e mai mult din Turcia, portocale nu stiu sa se faca pe la noi, cartofii nu stiu de unde sunt ca n-am intrebat.

De la noi mai avem patrunjel, urzici, marar.

conteaza?

>4. Este încurajată – indirect – producţia internă, pentru că este mai greu ca alimentele de import să intre legal în circuitul pieţelor agroalimentare.

Se vede ca nu prea treci prin piete. 90% din produsele de acolo nu provin din productia interna, ci din importuri via centrele en-gros. Evaziunea este la ea acasa.

de-a dura lex

Ei, ei, ei, statistica asta…

Graficul, chiar dacă e corect ca date, este mincinos prin concluziile sugerate sau spuse explicit.

Pentru a vedea influenţa unui factor (procentajul TVA) asupra variabilei dependente (preţul alimentelor), trebuie ca toţi ceilalţi factori să rămână constanţi.

Ceea ce nu este cazul aici.

Datele din grafic sunt total irelevante pentru evidenţierea unei legături între TVA şi preţ.

Un prim lucru care trebuia făcut era gruparea ţărilor după forţa economică, nivelul de trai etc., şi în cadrul fiecărui grup să fie urmărită legătura respectivă.

Nu era suficient, dar era un punct de pornire.

Aşa, influenţa celorlalţi factori (unii ţinând de macroeconomie, alţii de veniturile populaţiei, alţii de psihologie etc.) este imensă.

Nu contrazic neapărat ideea principală a articolului, contrazic doar argumentaţia.

Lucian Davidescu

@MeTeo

Doar de la începutul anului?

@loop

Uite-aşa prosperă agricultura 😆

@MadMax, conteaza!

Nu vă certaţi!

@de-a dura lex

Graficul arată un singur lucru – că nu există o corelaţie între preţul alimentelor şi TVA. De exemplu, primele două ţări sunt în primele cinci cele mai prospere din Europa. Danemarca are TVA 25%, Irlanda are 0%.

de-a dura lex

Nu sunt de acord – graficul nu arată lipsa corelaţiei, ci nu spune nimic despre corelaţie.

În privinţa ţărilor Danemarca şi Irlanda, te-ai cam grăbit când mi-ai răspuns, te-ai contrazis singur 🙂

Exemplul celor două, rupt de celelalte date, ar arăta tocmai că preţul creşte odată cu cota TVA.

Lucian Davidescu

@de-a dura lex

😆

Exemplul celor două nu poate fi rupt de celelalte date – ele sunt relevante pentru că-s cea mai scumpă respectiv a doua cea mai scumpă ţară din UE.

După teoria ta, luăm oricare două şi demonstrăm orice, de exemplu din Irlanda vs România demonstrezi că introducerea unui TVA de 24% duce la înjumătăţirea preţurilor.

Florin Bejan

"Graficul arată un singur lucru – că nu există o corelaţie între preţul alimentelor şi TVA. De exemplu, primele două ţări sunt în primele cinci cele mai prospere din Europa. Danemarca are TVA 25%, Irlanda are 0%."

Da, am inteles ca asta ai urmarit sa exemplifici cu graficul asta. Din pacate, fara a raporta la PLIurile (Price level index ) de la marfurile nealimentare din tara respectiva (unde au TVAul "standard"), nu prea are valoare. (uita-te la Marea Britanie si Slovenia de exemplu).

Daca e ceva ce-mi sare mie in ochi in graficul ala e tocmai faptul ca mai mult de 75% din tarile europene au cota redusa sau zero la alimente.

Lucian Davidescu

@Florin Bejan

"Daca e ceva ce-mi sare mie in ochi in graficul ala e tocmai faptul ca mai mult de 75% din tarile europene au cota redusa sau zero la alimente"

Da, şi impozit progresiv 😆

Florin Bejan

"Da, şi impozit progresiv :D"

Si mai bine 😉 Nu ma mir ca se bat romanii sa plece acolo 😉

Lucian Davidescu

@Florin Bejan

Ce zici, dacă-l băgăm şi aici se vor bate să se-ntoarcă? 😉

De-a-dura lex are dreptate. Graficul nu arata aceasta corelatie preturi-TVA. Ar fi facut asta eventual mai bine daca pe o axa erau pretul si pe alta era TVA-ul. O analiza simpla 'bi-variate' oricum nu nu ar permite concluzii privind cauzalitatea, asocierea sau cum vrei sa-i zici.. Ar trebui o multivariate analysis care sa tina cont de toti parametri care pot introduce confounding in relatia dintre 'expunerea' si 'efectul' de interes. So.

Gaby

Teoria ta e buna dar ramane doar o teorie.Uiti de faptul ca taranul roman vrea sa aiba si el un profit si preturile de la taraba o sa fie asemanatoare cu cele de la magazin.Sa zicem ca un kg. de branza il iei de la magazin cu 10 lei,la taraba o sa fie vandut cu 9,5 lei.In cazul asta unde e protectia sociala ?In afara de asta prin tva marit este incurajata evaziunea fiscala iar productia autohtona oricum nu e incurajata.Spre ex. mie nu imi este greu sa ma duc la bulgari sa iau 400 de kg de cartofi si alte chestii si sa le vand la piata.Hai sa facem altceva,tva marit pentru produsele de import si tva mai mic pentru produsele autohtone.Asa toti ar avea de castigat

Lucian Davidescu

@[cratimă]

Păi eu am zis că nu arată corelaţia ci lipsa ei

@Gaby

Ce vrei tu nu se poate, decât dacă accepţi că nu vei mai putea exporta nimic după ce şi alte ţări îţi vor impune bariere protecţioniste

VictorCh

O perspectiva asupra problemei la care nu ma gandisem (dovada a cantitatii de ignoranta economica de care "dispun": la LOGICA am pretentia ca nu stau chiar atat de rau, doar nu sunt deprins cu gandirea de tip "economistic" – ca "economic" parca n-ar fi potrivit de spus), da' care imi pare a fi pertinenta si relevanta.

Gaby: Da' permit acordurile europene ratificate SI de noi sa aplici taxe discriminatorii pt produsele intracomunitare?

Eventual sa marim taxarea doar pt produsele din Turcia necomunitara, din Egipt, etc… Oare ar avea asta vreo influenta benefica, SAU doar ar face ca produsele respective sa nu mai fie importate DE ACOLO ci din Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, etc?

Gaby

Victor:Da,eu ma gandisem la tva marit doar pentru statele extracomunitare,iar pentru produsele romanesti ar trebui sa fie infintata o agentie in interiorul ministerului agriculturii care sa rezolve problemele dintre producatori si comercianti.Exista o mare discrepanta intre pretul de vanzare al producatorilor si pretul de vanzare al comerciantilor.Pretul de vanzare al produselor romanesti poate fi redus fara a reduce si tva-ul,doar prin legi ferme si mai multa transparenta din partea autoritatilor….

Lucian Davidescu

@VictorCh

Marfa va veni de unde este mai ieftin.

@Gaby

"TVA pe importuri" se numeşte taxă vamală 😀

Am explicat mai sus care-i treaba cu ele: nu poţi să le impui altora şi să te-aştepţi ca ei să nu-ţi impună ţie. În UE, nu prea poţi deloc.

Singura portiţă protecţionistă este cea de care spun: TVA zero pentru alimentele produse în micile gospodării (faţă de un TVA cât mai mare în circuitul comercial-industrial). Teoretic, le permiţi chiar şi turcilor să-şi vândă marfa în pieţe, dar practic ştii că nu o vor face.

Preţurile nu se pot reduce prin lege, consecinţa ar fi cozile.

Preţurile se pot reduce prin respectarea dreptului la proprietate, justiţie corectă şi competiţie liberă. Marjele sunt acum mari pentru că România este percepută ca o ţară imprevizibilă şi riscantă. Riscul costă!

Deveanu Silviu

In toate aceste discutii nu se are in vedere ca pretul de vanzare al produsului are la baza costuri, marje de profit si, numai in ultima instanta TVA-impozit indirect perceput de stat si patit efectiv de consumatorul final. In ultima si in prima instanta, politica de pret este o componenta a unei strategii de marketing. Este irationala sustinerea ca o reducere a unui impozit nu ar conduce la diminuarea pretului si implicit la sporirea vanzarilor daca avem in vedere produse elastice in raport cu pretul. Aceasta sustinere ar putea fi valabila pentru tigarete, spre exemplu, in niciun caz pentru produse de cerere curenta ca cele cuprinse in legea recent votata cu unanimitate. Si, o ultima constatare, nu s-a prabusit bugetul cand s-au cheltuit 75 mii euro pentru trei scanduri rupte dintr-un gard, nici pentru frunzulita lui Madam Udrea, nici pentru eRomania, nici pentru miliardele ce se strecoara in buzunarele doldora ale clientelei politice din toate gashtile ce-si zic partide…

Dina

Hei, teoretic ai putea avea drepate, dar… doo observatii:

1. la mine in oras, la piata preturile sunt apropiate, uneori mai ridicate decat cele din magazin;

2. cei care vand nu sunt producatorii, acestia de obicei sunt fortati/amenintati chiar, sa-si vanda marfa la pret mic, unor indivizi care sunt "producatori" doar in certificat. Mafia asta a devenit o realitate in multe orase si nimeni nu ia masuri. Deci, ce le iese la afacere, adevaratilor producatori*? si ce avantaje le revin consumatorilor?

*nu se pune si babuta care vinde 3 legaturi de ceapa verde in piata.

Lucian Davidescu

@Dina

1. Uneori, dar dacă le anulezi avantajul fiscal, uneori va deveni niciodată

2. Partea cu forţaţi/ameninţaţi este mai mult o legendă urbană – are un sâmbure de adevăr, ca orice legendă – dar în majoritatea covârşitoare a cazurilor producătorii PREFERĂ să vândă en-gros şi să se întoarcă la muncă. Pentru că se pricep mai bine la producţie decât la comerţ, motiv pentru care câştigă mai mult aşa.

Dina

Nu e legenda, stiu cazuri concrete – asta-vara, au venit oltenii cu pepeni de la sute de kilometri,"producatorii" nostri i-au asteptat inainte de intrarea in oras si i-au amenintat ca daca nu le vand marfa, vor avea probleme. Pretul direct, per/kg era undeva sub 0.5 ron, in piata se vindea intre 1-1.5 ron/kg, in supermarketuri era la 0.8-0.9/kg. Imi pare rau, dar daca producatorii adevarati nu vor fi ajutati sa-si vanda direct marfa, nici ei si nici noi (clientii) nu vom avea nimic de castigat, doar comerciantii intermediari vor castiga, fara a avea vreun merit real.

Lucian Davidescu

@Dina

Eee… Să stăm un pic şi să cugetăm: "i-au asteptat inainte de intrarea in oras".

Adică au avut iscoade şi baricadă? Nu prea cred. În situaţia asta, s-au întâlnit şi au negociat preţurile. Nu-i exclus să se ajungă la chestii de genul "decât să-ţi dau cu 5000 mai bine-l vând eu" / "n-ai unde, bă, că piaţa-i a mea", dar totuşi… pepenii se vând inclusiv în drum.

De acord, dacă cineva este gonit din piaţă, ăla e abuz şi autorii trebuie băgaţi la zdup. Dar asta se întâmplă rar, e excepţia nu regula. S-o luăm altfel: de exemplu, ciobanii sibieni închiriază acum spaţii şi-şi fac magazinaşe. De ce nu fac şi alţi mici producători acelaşi lucru?

Nu te poţi aştepta ca un ţăran să facă şi producţie şi comerţ şi să fie plătit doar pentru producţie. Ba chiar s-ar putea ca ţăranul să vândă mai scump dacă nu se pricepe la negustorie.

De exemplu, caşul are acelaşi preţ indiferent dacă-l cumperi direct sau prin intermediari. De ce ar face cineva cuiva vreo favoare?

Diferenţe de preţ de 1 la 2, 1 la 3 nici măcar nu-s mari! Ele vor creşte, culmea!, pe măsură ce creşte productivitatea agricolă. Aşa s-a întâmplat şi în Vest şi n-au murit de foame, ba dimpotrivă 🙂

Adrian

Imi pare rau sa te contrazic, dar punctul 1 este total gresit. In majoritatea cazurilor, si cred mai toata lumea e deacord cu mine, mancarea la piata de la taran e mai scumpa ca la super, sub pretextul :"Domle, asta e ecolojica si de sera si o strang io cu sudoarea fruntii mele" De cate ori a-ti auzit asta?

cezar

In majoritatea cazurilor, si cred mai toata lumea e deacord cu mine, mancarea la piata de la taran e mai scumpa ca la super, sub pretextul :”Domle, asta e ecolojica si de sera si o strang io cu sudoarea fruntii mele” De cate ori a-ti auzit asta?

Probabil stai pe langa niste piete scumpe, daca or fi. In sectorul 5, 6 si 4 pietele de tarani au preturi mici si mai ales negociabile. Trebuie totusi sa alegi ce-ti place din gramada, sa te targuiesti etc. Probabil unii romani nu pot chestiile astea 🙂

Liviu Petre

@Lucian Davidescu: imi pare rau ca nu am fost "pe faza" la momentul initial, dar ma identific cu (contra)argumentele lui de-a dura lex la sentinta pusa de tine din capul locului (articolului): "TVA mare inseamna mancare mai ieftina". Graficul pus la loc cinste nu are nici o relevanta pentru discutia de fata, si simt ca trebuie sa subliniez si eu, pentru ca:

1. nu spune nimic despre corelatia TVA-pret alimente, da doar bine dpdv al punerii ziaristice in pagina. "Intoarcerea" ta subtila, ca ai pus graficul pentru a arata ca aceasata corelatie este nula, este unfair. Corelatia respectiva poate ca este "mare" sau poate ca este "mica", chiar nula, dar asta nu se poate decide asa, pe "coltul graficului", pentru ca:

2. lipseste o mentionare a tuturor celorlati factori care sunt in spatele unei astfel de statistici, sau macar mentiunea "all other factors being equal". Bine spunea cineva(poate tu?), chiar factori ce tin de psihologia consumatorului. Altfel, ce "invataminte putem trage noi" 🙂 (lessons learned, in romaneza) din acesta statistica/grafic? Hai sa marim TVA (cel putin la alimente) la 30%! (sau poate 40% ar fi chiar mai bine).

3. Una peste alta, dincolo de argumentatiile noastre mai mult sau mai putin destepte, cel mai util ar fi sa vedem o statistica acum, dupa 5 luni (parca) de la cresterea TVA si aparitia acestui artticol, despre evolutia preturilor alimentare. Sigur ca iarasi intervin o multime de alti factori (de ex. sezonieri, Sarbatorile Craciunului ai ale Anului Nou) dar ca feeling pesonal (ma blamez pentru incapacitatea de a tine o evidenta a cheltuielilor alimentare personale), "telemeaua" de la tarani (Sibiu?) a crescut cu 10% iar merele au ramas la fel. Dar, din nou, ce este aia "telemea" si ce-s alea "mere"? (inca fac parte, nu stiu pentru cat timp inca:),din categoria celor pentru care telemeaua din magazin nu este la fel cu cea din piata, si merele din Kaufland sunt cu totul altceva, mai prost, decat merele din piata-cat o mai fi voie…)

4. In ciuda pozitiei mele diferite fata de concluziile autorului, articolul are un foarte mare merit: provoaca la analize si dezbateri care altfel sunt ingropate in alte media (TV) in noroiul isteriilor politicianiste.

5, Cu o concluzie personala a autorului sunt totusi de acord: ministrul agriculturii si secretarul ala de stat (stat la TV) sunt din alta lume, n-au alt merit decat ca ne mai distram si noi…(radem noi, radem, da' purcica…) iar ministerul agriculturii o institutie inutila asa cum este ea acum.

Lucian Davidescu

@Liviu Petre

Am încercat să demonstrez două lucruri:

1. TVA mai mic este un beneficiu incert – asta se vede în grafic.

2. TVA diferenţiat reprezintă un stimul – subtil şi acceptabil – pentru producătorii mici, autohtoni. Ajută şi la reducerea importurilor, dar nici nu distorsionează foarte mult preţurile, le dă ţăranilor un avantaj competitiv, dar nu suficient de mare încât să falimenteze hipermarketurile.

În schimb, un TVA redus ar putea falimenta ţăranii iar preţurile minime ar fi mai sus decât acum – de aici concluzia.