Riscograma
Lucian Davidescu

7 idei de afaceri în agricultură profitabile pe suprafeţe mici şi foarte mici

Cât trebuie să investeşti în afaceri agricole pentru a obţine un profit de o mie de euro pe lună.

„Prea fărâmiţate, prea mici ca să poţi face ceva, 3-5 hectare, agricultura românească nu va ajunge nicăieri”.

E un refren cu un mare sâmbure de adevăr. Mai puţin turnura apocaliptică. Dacă în 20 de ani nu s-au putut comasa terenurile, poate că e timpul să ne descurcăm cu ele aşa mici cum sunt.

Atenţie! O piaţă mică poate aduce profituri grase când sunt doar atât timp cât nu este aglomeraţia foarte mare.

Dar exact publicitatea în jurul profiturilor este în măsură să ducă la corecţia rapidă a cotaţiilor – dacă prea mulţi vor cultiva brusc zmeură, o bună parte din producţia lor riscă să rămână nevândută – indiferent de preţ: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.

De aceea, recomandarea este să alegeţi ce plantaţi în funcţie de calculele proprii şi de cererea pe care o vedeţi cu ochii dumneavoastră sau să căutaţi consultanţă de specialitate.

Cea mai bună strategie este să fii printre pionierii unei culturi, apoi – când alţii intră pe piaţă şi duc preţurile în jos – să le vinzi răsaduri sau butaşi.

Iată ce poate face o familie pe o suprafaţă de maximum trei hectare pentru a obţine venituri de 4-5.000 de euro pe lună şi profit de 1.000 sau mai mult.

1. Livadă
Producţie anuală: 10-20 tone/ha
Cost pe hectar: 5.000 euro + 4 ani
Suprafaţa necesară: 3 ha
Investiţie: 15.000 euro

2. Vie
Producţie anuală: 10-15 tone/ha
Cost pe hectar: 20.000 euro + 4 ani
Suprafaţa necesară: 2 ha
Investiţie: 40.000 euro

3. Legume
Producţie anuală: 50-100 tone/ha
Cost pe hectar: 2.000 euro
Suprafaţa necesară: 1,5 ha
Investiţie: 3.000 euro

4. Căpşuni
Producţie anuală: 40-50 tone/ha
Cost pe hectar: 10.000 euro
Suprafaţa necesară: 1 ha
Investiţie: 10.000 euro

5. Solar
Producţie anuală: 100-200 tone/ha
Cost pe hectar: 100.000 euro
Suprafaţa necesară: 0,5 ha
Investiţie: 50.000 euro

6. Ciupercărie
Producţie anuală: 200-300 tone/ha
Cost pe hectar: 500.000 euro
Suprafaţa necesară: 0,2 ha
Investiţie: 100.000 euro

7. Seră
Producţie anuală: 300-600 tone/ha
Cost pe hectar: 1 milion euro
Suprafaţa necesară: 0,1 ha
Investiţie: 100.000 euro

Citește și 
Ce trebuie obligatoriu să știi înainte de-a cumpăra teren agricol
Românul care a dovedit că agricultura cu salarii şi profituri ca-n Vest e posibilă
10 lucruri pe care ar fi bine să le știi despre apă

191 de comentarii
camil

de unde provin datele respective? productia la hectar, mai precis

S.O.S

Intrebarea pe care o am eu: ce faci cu marfa dupa ce o recoltezi?

Dan Selaru

O mananci si faci economie 🙂

de-a dura lex

nu e doar o problemă de eficienţă în agricultură.

ci şi de structură a economiei naţionale.

cu cât creşte procentajul populaţiei ocupate cu agricultura, cu atât mai săracă va fi ţara.

fărâmiţarea, chiar dacă nu e o mare pierdere sub aspectul productivităţii agriculturii, e o catastrofă sub aspectul dezvoltării economiei naţionale.

MeTeo

asta e cea mai tare, orice poporan o poate face caci e 'eftina ca braga.

6. Ciupercărie

Producţie anuală: 200-300 tone/ha

Cost pe hectar: 500.000 euro

Suprafaţa necesară: 0,2 ha

Investiţie: 100.000 euro

Mai multe idei pe ideideafaceri.ro (arbusti frctiferi, plante medicinale si aromatice, pastravarie-balta de peste, viermi de matase, etc)

Lucian Davidescu

@camil

Cum de unde… de la Ministerul Agriculturii… 😆 M-am descurcat şi eu cum am putut

@SOS

Faci ce faci şi cu porumbul strâns de pe 3 hectare, doar că ăstea valorează mai mult

@Dan Selaru

Deci, mai multă vie, pentru siluetă 😀

@de-a dura lex

Nu-i vorba neapărat de crescut sau scăzut procentajul, e vorba ca cei care din agricultură să trăiască ceva mai bine

@meteo

Ai observat că n-am zis nimic de banii de la UE? 😀

Deja există câteva mii de ciupercării

LucIAN cONSTANTINESC

Domnule Davidescu, cu toata stima pentru tot ceea ce faceti va rog respectuos NU VA MAI DATI CU PAREREA DESPRE AGRICULTURA.Agricultura nu are cum sa mearaga fiindca nu se doreste.Daca acum ati avea 20 tone capsuni care trebuie sa le vindeti in maximum o zi fiindca se strica cui le vindeti?acei 10 mii de euro investitie initiala nu exista in buzunarul niciunui fermier iar cei care au bani fac trafic de masini,de produse petroliere,de femei,de droguri de orice numai agricultura nu.Indiferent ce produci jumatate din orice bussines este DESFACEREA.In Romania si daca ai contrcate ferme nu se respecta cand te duci cu maraf la beneficiar "joaca tare" si-ti da de inteles ca daca nu accepti o reducee apretului de 50% nu ti-o cumpara!Asta daca nu cumva iti da si teapa!Daca vrei sa faci investitii ai Fondul National de Garantare a Creditului Agricol care iti poate garanta pana la 80% din credit insa nici o banca nu doreste sa te crediteze decat daca ai apartamente care valoreaza de 3 ori valoarea creditului!APIA nu da subventii desi o econmie sanatoasa are agricultura subventionata(indiferent ce credeti dvs)!Singura modalitate pe care am gasit-o de profit este cultura de SALCAM:creste repede in 10 ani se obtin dupa parerea mea cam 5000 mc la hectar lemn de foc care poate fi valorificat cu 25 de eruo metrul cub(insa necesita prelucrare adica taiere si fasonare).Se regenereaza rapid si nu are nevoie de ingrijiri ptr a creste!

O afacere tare este cu Iepuri !In rest orice cultivi nu vei face nimic fiindca Romanaia este o tara de 2 lei vechi!

Dinica Mihai

Domnule Lucian constantinescu,dvs.chiar nu ati auzit de PAULOWNIA? Ia cititi pe net si vedeti ,nu cumva este mai rentabil ca salcamu?

LucIAN cONSTANTINESC

Ciupercariile produc insa piata este supraalimentata cu ciuperci din iMport!

Livezile sunt intradevar o investitie fiindca necesarul de fructe este foarte mare si importam fructe anula de 16 miliarde de euro!Insa cand recoltezi 10 tone de mere ce faci cu ele?uitati-va pe bursaagricola.ro sa vedeti ca toata lumea vinde cate ceva cu lunile!Va sfatuiesc sa mergeti la Voinesti in dimbovita sa vedtei fermierii cum se chinuie sa vinda marfa!DA mi-as face o fabricuta de sucuri naturale si as vinde la nemti insa fabricuta costa bani si coruptia din romanaia nu o sa imi dea licenta de export!

Asa ca rugamintea mea domnule Davidescu este sa nu va mai dati cu parerea despre subiecte pe care nu le cunoasteti deloc!Agricultura arata intr-un fel din Bucuresti si altfel din afara!Locuiesc la 60 de km de Bucuresti in mediul rural si lucrez la APIA!ASa ca cunosc suficient de bine situatia din agricultura romaneasca!Anul acesta s-a facut profit mare pe RAPITA si F soarelui!se investesc cam 300 de euro la hectar si s-au obtinut aanul acesta venituri de minimu 600 de euro ceea ce nu este rau!Semn ca PEAK OIL este aproape si vine usor urgia peste noi!

ionut

"desi o econmie sanatoasa are agricultura subventionata"

"Subventia" publica e o aberatie economica. Prin urmare propozitia de mai sus e un non-sens.

Subventia privata/particulara voluntara si directa e altceva.

alex

@Lucian

(offtopic) ai idee o herghelie de cai cat de profitabila e? si exista pe undeva pe net vreo sinteza cu statusul actual al hergheliilor din Ro? ca erau multe (Radauti, Sambata, Jegalia, Mangalia etc.)…

ionut

Tu cetateanul lucian vrei sa-ti iti castigi existenta din ocupatia numita agricultura. Perfect , "go for it"! N-am inteles de ce noi ceilalti tre' sa-ti subventionam tie activitatea! Ce ar insemna ca fiecare ocupat sa ceara subventii? Doar pentru ca o fac si nemtii si francezii si o multime de alti europeni? Pai chiar nu vad de ce altii fiind mai tembeli, tre' sa fim si noi la fel.

Pai la cat mai multe subventii din banii nemtilor si ai francezilor pentru agricultorii lor, ca sa mancam noi romanii "rosia" la cel mai bun raport pret calitate! 🙂

Tot romanul deplange soarta agriculturii din pozitia/conditia de locatar la bloc. Fleosc!

Vreti sa subventionati agricultura? Mergeti in satele limitrofe si cumparati o parte din productia agricola a unei gospodarii. Se pot face chiar si "abonamente". De la rosii, castraveti, varza, ceapa, usturoi etc la oua, branza, lapte s.a.

Asta-i un mod de subventie adecvat.

LucIAN cONSTANTINESC

ptr "academicienii antisubventie":

Agricultura Trebuie Subventionata altfel nu ar mai face-o nici tarile civilizate cu economii puternice:Germania,SUA,Danemarca,Olanda,Spania,Franta.De ce?

IMi pare rau ca trebuie sa va explic eu fiindca cititorii acestui blog sunt f educati !

fiindca daca eu fermier produc ciuperci cu 10 Ron pe Kg si statul ma subventioneaza cu 9 Ron pe Kg pot sa vind cu 1 Ron pe KG.Si este in avantajul tau al celui care imi platesti impozite si indirect ma subventionezi.Astfel te-am scutit sa-mi mai platesti ajutor social sau de somaj si platesc si eu la randu-mi impozit. Basca nu-ti mai tai gatul cand vii la mine cu aerele de bucurestean instarit!Subventionandu-ma m-ai inclus in circuitul economic ca producator (si aducator de venituri) si nu ma lasi consumator!SIGUR CA TREBUIE CREAT UN MECANISM IN CARE ACESTE SUBVENTII SA ADUCA VENITURI LA BUGET CU CRITERII CLARE!Daca eu pot sa vand ciupercile mele cu 1 RON per Kg pot concura in Germania si oriunde in lume!Asa toti fermierii din statele civilizate traiesc!Agricultura NU POATE FI RENTABILA si nu va fi niciodata in absenta subventiilor!

LucIAN cONSTANTINESC

Chiar credeti ca sta cineva sa faca studii de piata sa vada daca exista cerere cand importa un produs alimentar?Suntem o natiune de mancai( a se vedea frecventa saormeriilor pe strada)!asa ca indiferent ce aducem se consuma de aia suntem saraci!De ce dvs bucurestenii cand mergeti la hipermarket nu alegeti produsele romanesti?sau sa le refuzati pe cele din import?fiindca cele traditionale nu sunt asa aspectuoase ca cele din import si fitzele de capitala va obliga sa refuzati merele amarate de Voinesti si sa le cumparati pe cele SUPER din Austria Olanda etc.Asa ca dragi cititori ai acestui Blog va invit pe toti sa faceti agricultura 1 an si dupa aia discutam!

Pun la bataie 1000 de euro celui care produce corect dpdv fiscal si vinde in romanaia si reuseste sa ia profit 1 euro.MAnualele de economie si MBAurile nu ne invata nimic concret despre mediul economic romanesc in care daca te duci sa vinzi un produs agroalimentar intr-una din pietele de gros din bucuresti te trezesti cu sabia la gat si ai doua alternative:fie vinzi pe un pret de nimic rechinilor de acolo fie pleci in alta parte unde vei pati la fel!Cat despre politie sunt mana in mana!Invit in anul agricol 2011 pe oricine doreste sa studieze la fata locului intreg fenomeul de la sadirea semintelor pina la mafia pietelor!Si dupa aceea discutam si va garantez ca nu veti mai fi asa inversunati si subiectivi!

LucIAN cONSTANTINESC

ptr calculul de mai sus cu 9 Ron subventie si 1 Ron pret vanzare am vrut sa scriu de fapt 1.1 Ron asta ca sa am si eu o marja de profit.Sper ca "Teoreticienii Succesului" de pe acest blog sa nu dezvolte o intreaga filosofie despre cifre fiindca taranului romana nu-i trebuie MBA sa poata gestiona afacere cu produseagroalaimentare!El are nevoie de mediu econimc sanatos(sau macara o Politie corecta care sa nu mai amendeze in piete pe taranii producatori si sa-i scape pe evazionisti) si de SUBVENTII DE LA STAT!Cei care aveti copii stiti ca dupa fiecare nota buna merita o recompensa 😮 bomboana,un happymeal,etc.MUNCA TREBUIE INCURAJATA!Si veti vedea ca in acel moment in care toti cei 10 milioane de cetateni din mediul rural sunt stimulati sa munceasca si sa produca se termina cu deficitul de cont curent in care numai importurile agroalimentare sunt de circa 17 miliarde de euro!

Lucian Davidescu

@Lucian Constantinescu

Un sfat, pentru dvs. şi toţi părinţii. Niciodată – dar niciodată – nu daţi copilului dulciuri ca RECOMPENSĂ!!

ionut

"Ratacitul" vrea subventie de 90%! 😀

N-ar fi mai bine una de 100%, sa stea omu' acsa linistit si sa se ocupe "statu'" de tot?

Si, ca orice socialist obosit, nu uita sa ne "explice" (bineinteles fara sa vrea, i-a iesit porumbelul din gura) cu ce se mananca "pacea sociala": imi dati sau va iau gatul (de bucuresteni fitosi si instariti)!

Dupa parerea mea exemplu perfect de impuscabil (in legitima aparare)…

LucIAN cONSTANTINESC

@ionut

exprimarea se vrea una eufemistica!dar daca pui problema asa sunt curios daca dai dovada de curajul asta si cand vei fi in fata mea!stii ca pentru a arma un pistol sau orice arma iti sunt necesare niste secunde secunde in care poti muri…voi baieteii care ati crescut cu salamior " de-a gata" in frigider procurat de parintii vostri "prin munca cinstita" sunteti buni la teorii insa tare mult mi-ar placea sa-mi demostrezi cu argumente cat de mult gresesc cu principiile mele "socialiste obosite"!scopul dezbaterii este o contraargumentatie solida si care sa produca solutii!altfel va dati cu parerea lipsindu-va experienta de viata!si da societatea viitorului trebuie sa fie una in care nu ne descurcam fiecare cum putem si nu ne intereseaza de ceilalti!in felul acesta eu iti pun tie taxe de protectie si tu vei plati fiindca vrei sa traiesti si sa fii sanatos!o astfel de societate creionezi draga domnule Ionut cand spui ca nu vrei sa dai impozite din banii tai la saraci uitand ca si cei mai saraci VOR sa traiasca chiar daca asta inseamna sa te elimine pe tine!decat sa punem priblema in felul asta nu este mai bine sa construim o societate in care sa putem pleca egal la start iar competitia sa fie una corecta astfel ca cel ce castiiga chiar sa fie cel mai bun?

LucIAN cONSTANTINESC

referitor la problema dulciurilor:mi se pare deplasat sa explicati unui copil de 4 -5-6 ani cat de rau ii face ezaharul din dulciuri!principiul este sa dai o recompensa si nu sa ii dai dulciuri in exces!ideea era de RECOMPENSA!nu poti sa dai copilului morcov ras in loc de ou kinder si sa ii explici ca e mai sanatos morcovul!eu am crescut cu zahar ca nu erau dulciuri atunci si Slava Domnului sunt perfect sanatos,donez sange regulat,am jucat fotbal am facut box si mi-a dat Dumnezeu o sanatate de fier si un sistem iumnitar de exceptie!

evident fiecare face cum crede de cuviinta:eu imi cresc copilul cum consider dumneavoastra la fel!!

gabriel

deocamdata romania are cele mai mici subventii din europa. sa nu mai zic ca exista firme romanesti care s-au relocat in alte state europene italia, franta, etc, pentru a primii subventiile care nu sunt de neglijat. romania este o piata de desfacere. noi trebuie sa cumparam, nu sa producem. in plus exista facilitati facute de statul roman de genul exceptari de la plata taxelor si accizelor marfurilor cu provenienta ue. referitor la marul de voinesti pot spune ca este de domeniul trecutului. deja plantatiile nu mai sunt economice prin faptul ca sunt expirate, trecute de 25 ani, fara sisteme de irigare, fara sa se aplice noua tehnologie. sunt din start depasiti de situatie. intrebati dl Lucian Constantinescu pe cunostintele dumneavoastra care face irigare prin picurare, care administreaza ingraseminte solide sau ingraseminte foliare. pot sa spun ca simplul tratament cu zeama bordeleza nu rezolva toate situatiile. sa nu vorbesc de noile soiuri de legume si fructe cu rezistenta genetica la boli care au aparut de pe piata americana la targul de legume si fructe de la rottherdam. taranul si marul de voinesti, depasit in totalitate!

ca si cercetarea romaneasca in domeniu.

MeTeo

@Lucian, povestea cu banii de la UE e cu miros de spaga. 25% e comisionul. eu am exemple langa mine (in bransa mea) carora li s-a cerut acest "bonus". si daca treci de el atunci trebuie sa ai intreaga suma de bani ptr a incepe, ti se blocheaza contul numai ptr a dovedi ca ai banii…ii primesti dupa mult timp cu multe interventii….ehee….informeaza-te mai bine te rog….altfel banii erau papati demult.

Lucian Davidescu

@Lucian Constantinescu

Cu dinţii cum staţi?

PS Obiectiv vorbind, într-un caz de genul ăsta îi dau lui Ionuţ 9 şanse din 10.

@gabriel

Ca şi cercetarea românească în general… Ăsta va fi unul dintre următoarele subiecte vitriolante 😆

@meteo

Păi de ce crezi că n-am zis nimic?

duduS

Argumentele lui Lucian Constantinescu pentru subventie sunt comuniste, dar nu inseamna ca nu are dreptate.

Daca produsele noastre (agricole, binenteles) s-ar lupta (in piata comuna europeana) cu produse concurente europene nesubventionate, nu ar fi corect nici noi sa le subventionam.

Dar cand piata este invadata de produse mai aratoase (nu am zis mai bune) si mai ieftine (pana la urma, frate roman, frate da branza-i pe bani), de la producatori puternic subventionati (europeni), fara taxe vamale si fara a spera macar la un curs de schimb mai avantajos (care stim cu totii este sustinut artificial), ce poti face ca producator. Realist.

ionut

@Lucian Constantinescu

N-am inteles, vazand nazbatiile pe post de raspuns din ultimul post, cum "te gandesti" tu ca

"putem pleca egal la start" ? 😀

@ duduS

"Argumentele lui Lucian Constantinescu pentru subventie sunt comuniste, dar nu inseamna ca nu are dreptate."

Ba exact asta inseamna (fiind comuniste), ca nu are dreptate. Demonstrat.

T

Toate statele industrializate subventioneaza agricultura. De asta exporta si produse agricole si de asta amarastenii din tarile sarace nu pot exporta si nu se pot redresa economic desi au potential agricol.

Profitul din industrie sustine agricultura.

Daca nu vrem sa ne omoram agricultura trebuie sa ne-o subventionam si noi.Sau renuntam la agricultura si facem numai industrie daca putem.

Lucian Davidescu

@T

Păi nu vezi că a fost subvenţionată şi tot moare? A-loo!

LucIAN cONSTANTINESC

cunosc un turc care face urmatoarea chestie:firma x inregistrata in turcia produce marar.mararul este exportat in Romania.turcaletul vinde in Romania cu exact pretul necesar acoperirii cheltielilor de productie.evident mararul se vinde foarte bine fiindca toti avem nevoie de marar.si atunci unde e profitul?

primeste de la statul turc pe baza documentelor de expeditie aproximativ 10 000(zece mii ptr Ionut) de euro de fiecare tir.El produce decat 2 tiruri saptamanal.am facut un calcul simplu:20 000 X 52 sapatamani obtinem 1 040 000(un milion de euro).Se poate spune despre economia Turciei ca este una comunista?

@lucian Domnule Davidescu cand ati dat 90% sanse lui ionut ati fost subiectiv!Este exact ca atunci cand joaca nationala de fotbal cu Franta sau brazilia!Cu totii am vrea sa castige!Evident nationala de fotbal a Romaniei nu o sa mai castige nimic ca este praf!Dar noi tot ii dam 90% sanse!Sunteti un om inteligent nu va lasati condus de emotiile negative fiindca veti pierde!ati fii dispus sa puneti 5000 de euro cu o cota de 9 la 1 in favoarea lui Ionut?Daca da pun banii jos acum!

LucIAN cONSTANTINESC

@ T

@ duduS

imi pare bine ca mai exista pe acest blog si cineva care gandeste limpede!

Starea de limpezime a gandirii este data si de experienta vietii nu numai de educatie!

Cred ca este bine si normal sa avem si opinii diferite si nu consider atitudinea de a eticheta o anume optica comunista sau neocomunista relevanta sau normala!Important este daca cat de corecta este opinia fiecarui postac de pe blog!

Lucian Davidescu

@Lucian Constantinescu

Nu, nu! Am fost obiectiv! Am admis prezumţia că aţi avea vreun soi de antrenament de comando iar Ionuţ ar fi mai neîndemânatic. Chiar şi în aşa un caz, şansele omului cu armă sunt cel puţin 9 din 10.

Dacă eram subiectiv spuneam 10 din 10.

florentina

sint putin panicata de faptul ca am luat un solar fara incalzire de sere transilvania , a costat 12000 ron , am facut ceva anul trecut in el rosii si castraveti , suma totala din mai pina la octombrie 1500 ron ce parere ai , si daca poti un sfat ce sa plantez sa fie mai rentabil si mai ales sa am rezultate mai bune ,….. multumesc frumos


ionut

1) Oricat s-ar stradui romania n-ar putea acorda nici pe sfert (ca valoare) subventii fata de vest-europeni. Deci subventia ar fi degeaba (mai ales in cazul prezentei cotelor de productie).

2) Daca se acorda subventie unei activitati nu vad de ce nu s-ar acorda subventie oricui ar cere-o,pentru orice alta activitate, sau unii sunt mai egali decat altii?

3) Romanii inca mai platesc (cat o vor mai face) bani sub forma de taxe si impozite pentru altceva, nu pentru a subventiona niste nauci "sa traga mata de coada" pe banii tuturor.

4) Da, si economiile din vest si cea a turciei (partial) sunt infestate de socialism/interventionism/centralizare/planificare. Care nu poate duce decat la faliment (precum stiinta economica afirma de mult si s-a si demonstrat istoric).

MeTeo

@Lucian, concluzia este una sumbra: cel putin una din "ideile" tale nu isi au expunere in practica (ciupercaria la nivelul prezentat de tine). cat despre ce scriedl Constatinescu tind sa cred ca are dreptate. asta din propria mea experienta, din experienta parintilor mei si a vecinilor.

chiar ma gandeam cu un amic sa facem o cultura intenstiva de marar, patrunjel, leustean. insa la pretul meu de vanzare, productia mea (obtinuta numai pe cale naturala fara niciun fel de adaos chimic) ar muri din start daca ma raportez la turcul din exemplul de mai sus.

si cine ma (mai) sustine cu un pret bun sa-l scot pe turc din afacere ?

statul ? (nu)

o readunare a proprietarilor de pamant ? (nu)

raspuns: pe langa gard, pe langa drum.

punk

Cred ca schimbul de replici de mai sus captureaza esenta dezbaterii stanga-dreapta din Romania: o majoritate de taranoi grobieni care te ameninta ca-ti iau gatul cand ii prinzi cu cantarul masluit in piata, si o elita subtire de oportunisti care pretind dreptul de a impusca pe oricine arata mai dubios, in numele libertatii.

Dezbaterea despre subventii ca forma de protectionism economic e una complexa, si nu se preteaza la solutii monosilabice. E drept ca per ansamblu, economia mondiala pierde din eficienta in urma acestor distorsiuni, tot asa cum sunt usor de exemplificat situatii in care o tara anume are de castigat din protectionism, pe o piata cu supraproductie cum e cea agricola.

In Romania nu are totusi rost sa exploram subtilitatile acestei dezbateri, dintr-un motiv simplu: nu avem bani de subventii. Deci fie avem agricultura nesubventionata, fie nu avem de loc. E o gogomanie sa pretinzi acelasi tratament ca fermierul german, cand tu ai 3 hectare in Romania. Ai incercat sa cumperi o ferma in Germania cu banii jos si ai fost refuzat ?

George

Draga Ionut,

Omul a scris un articol, probabil in urma unor discutii cu cineva sau in urma lecturarii unor materiale. Pana aici, toate bune. Ca unele lucruri stau asa, iar altele nu chiar, e de discutat. In mare, omul si-a propus, cred eu, nu sa iti dea formula magica, ci sa te faca sa gandesti lucrurile si dintr-o alta perspectiva, sa iti dea o idee. Vad insa ca, desi nu stapanesti problemele despre care a facut referire, esti foarte inversunat, mergand pana la a jigni pe ceilalti. Partea cu subventionarea agriculturii este un aspect care, vad, te depaseste. Te rog, nu-l mai aborda, draga Ionut, pentru ca devii ridicol. Intereseaza-te despre subventionare si tipurile acesteia la nivel european, despre care dintre tari isi subventioneaza aceasta ramura a economiei si care nu, iar dupa aceea mai vorbim.

Faptul ca lucrurile merg cum merg la noi in tara se datoreaza, in anumita masura, si celor care vad lucrurile ca tine si care actioneaza ca si tine. Nu trebuie sa dai in cap celui de langa tine daca a spus ceva si tu nu esti intru totul de acord cu el. OK?

LucIAN cONSTANTINESC

@ george

multumesc de obiectivism!!!

ASIGURAREA HRANEI ESTE PARTE COMPONENTA A SIGURANTEI NATIONLAE IN ORICE TARA!

Singura activitate economica care TREBUIE subventionata este AGRICULTURA!

Nu energia "ptr baietii destepti"!Sau politica!Sau Religia!

Oare de ce nu esti indignat Ionut ca acele partide care sunt reprezentate in parlament primesc bani de la stat?adica de la tine?ai intrat vreodata intr-un sediu de partid sa vezi ce jaf se face?

De ce nu esti indignat Ionut ca din banii tai sunt platiti preoti care nu ar trebui sa-ti ceara bani dar o fac?

Nu ar fi mai bine ca vreun mamaligar sa primeasca bani sa creasca din ce in ce mai multi porci astfel ca pretul la carne sa fie in loc de 4 euro doar 1?Nu ti-ar placea sa mananci ieftin si sanatos?

Nu ti-ar placea sa nu-ti mai faci griji ca 35% din venitul tau net se duce pe mancare?nu ar fi mai bine ca maximum 8 10% din venitul tau sa se duca lunar pe manacare si restul pe carti?sau ce distactie vrei tu?

LucIAN cONSTANTINESC

Romania nu va putea niciodata sa castige statutul de tara industrializata!pentru ca ne lipseste capitalul iar inginerii de care toti economistii si juristii fac misto au plecat de mult pe bani multi!

Asa ca ar fi bine sa exploatam ce avem si costa putin: PAMANTUL!Trebuie intai produsa manacare ptr noi si dupa aceea la export!Nu neaparat in UE!Sunt sigur ca se manaca mazare si morcovi si in Uganda!Deocamdata manacam de multe miliarde de euro pe an!SUBVENTIONAND AGRICULTURA CU CATEVA MILIARDE DE EURO PUTEM CASTIGA SI ACOPERI ACEL DEFICIT URIAS!Si bani sunt doar ca merg la achizitii publice sa sature sponsorii electorali!DAca suferim de foame nu vad de ce avem nevoie de autostrazi si canale maritime!Hai sa manacam si dupa ce suntem satui facem si autostrazi eventual cu chinezii!Ca de Behtel ne-am saturat toti!

Lucian Davidescu

@Lucian Constantinescu

E o contradicţie aici, cred că devine o problemă de termodinamică: dacă agricultura – nu industria – ar fi motorul economiei, efectiv nu mai ai din ce s-o subvenţionezi. E ca un perpetuum mobile (de speţa a doua): im-po-si-bil

ionut

@George

Pai hai sa vedem:

La intrebarea care sunt argumentele pentru care ar trebui sa subventionam activitatea numita agricultura am primit din partea lui lucian constantinescu 2 raspunsuri.

1) Ca asa fac si altii. Ceea ce e evident un pseudo-argument. Pe romaneste argumentul popularitatii (si altii).

2) Ca … "pacea sociala", adica voi care aveti tre' sa ma subventionati pe mine, ca daca nu va iau gatul.

Raspunsul meu corect este retalierea: adica la agresiune (luarea gatului) se raspunde in legitima aparare cu violenta sporita: un glont in rotule de exemplu=> incapacitate pe viata. Ca sa merite subventia.

Sa inteleg ca tu procedezi altfel la tine acasa, pe proprietatea ta? Adica daca vine unu si-ti declara "da-mi ca altfel iti iau gatul" tu consideri asta un dialog, o discutie, si adopti varianta "sa mai vedem, sa mai calculam, sa ne mai gandim poate-poate", e si asta un punct de vedere?

"Partea cu subventionarea agriculturii este un aspect care, vad, te depaseste."

Aici @punkt are dreptate: e greseala mea ca am deschis discutia despre efectele subventionarii: orzul pe gaste! 🙂

@Lucian Constantinescu

1) Eu sunt atat de indignat , in general de orice actiune a statului (nu numai cel roman) incat am ales sa platesc cat mai putini bani pot acestuia.

"Nu ti-ar placea sa nu-ti mai faci griji ca 35% din venitul tau net se duce pe mancare?"

In ceea ce ma priveste procentul e, probabil, de 0,1%! 😀

Altfel insa asa e, sunt foarte indignat cand tot felul de tembeli imi pretind sa le cedez cu forta mai mult de 50% din venit! Solidaritatea e voluntara, sunt voluntar cu cine si sub ce forma vreau eu. Daca e obligatorie se numeste munca fortata…

@punk

Eronat! 🙂

Primo ca sintagma stanga-dreapta e "praf in ochi", e inconsistenta, exista socialism (proprietate publica cu forta) si de stanga si de dreapta. Doar forma e diferita, fondul ramane.

Si secundo, ca dreptul de a impusca orice agresor (n-are nici o legatura cu dubiosenia, o notiune perfect subiectiva), este unul <legitim, chiar daca statul roman (si nu numai) l-a declarat "ilegal".

ionut

@Me Teo

"chiar ma gandeam cu un amic sa facem o cultura intenstiva de marar, patrunjel, leustean."

Chiar ma gandeam, impreuna cu mai multi parteneri de afaceri amici, sa investim intr-o fabrica de automobile low cost/consum. Insa la pretul meu de vanzare productia ar muri din start fara subventie de 99,43% de la stat! Deci? Si mai pot sa-ti dau inca mii de exemple.

As fi tare curios daca, in oricare dintre cazurile astea ti s-ar parea la fel de legitima subventia (asta ca sa vedem gradul de consecventa La lucian constatinescu l-am vazut, s-a hotarat/decretat: subventie numai in cazul agriculturii si nicaieri in alt domeniu). Si daca raspunsul este nu, pe ce baze, care ar fi argumentele?

ionut

Altceva ma intriga. Sunt curios cum rezolva constantinescu contradictia: daca ne facem toti romanii agricultori, de unde are statul bani sane subventioneze? Si cu 90% din pretul de vanzare?

Are cineva impresia ca subventiile cresc in gradina, pe camp, le cultivi? 😀

Eventuala obiectie ca nu toti romanii ne-am ocupa de agricultura, "nu sta in picioare", avand in vedere ca "Singura activitate economica care TREBUIE subventionata este AGRICULTURA!" (acelasi contantinescu lcian a decretat). Cat de prost sa fii in cazul asta sa te mai ocupi cu altceva, nesubventionat?

Lucian Davidescu v-a tras de maneca: agricultura romaneasca e deja subventionata. Si?

ionut

@George

Pai hai sa vedem:

La intrebarea care sunt argumentele pentru care ar trebui sa subventionam activitatea numita agricultura am primit din partea lui lucian constantinescu 2 raspunsuri.

1) Ca asa fac si altii. Ceea ce e evident un pseudo-argument. Pe romaneste argumentul popularitatii (si altii).

2) Ca … “pacea sociala”, adica voi care aveti tre’ sa ma subventionati pe mine, ca daca nu va iau gatul.

Raspunsul meu corect este retalierea: adica la agresiune (luarea gatului) se raspunde in legitima aparare cu violenta sporita: un glont in rotule de exemplu=> incapacitate pe viata. Ca sa merite subventia.

Sa inteleg ca tu procedezi altfel la tine acasa, pe proprietatea ta? Adica daca vine unu si-ti declara “da-mi ca altfel iti iau gatul” tu consideri asta un dialog, o discutie, si adopti varianta “sa mai vedem, sa mai calculam, sa ne mai gandim poate-poate”, e si asta un punct de vedere?

“Partea cu subventionarea agriculturii este un aspect care, vad, te depaseste.”

Aici @punkt are dreptate: e greseala mea ca am deschis discutia despre efectele subventionarii: orzul pe gaste!

ionut

@Lucian Constantinescu

1) Eu sunt atat de indignat , in general de orice actiune a statului (nu numai cel roman) incat am ales sa platesc cat mai putini bani pot acestuia.

“Nu ti-ar placea sa nu-ti mai faci griji ca 35% din venitul tau net se duce pe mancare?”

In ceea ce ma priveste procentul e, probabil, de 0,1%!

Altfel insa asa e, sunt foarte indignat cand tot felul de tembeli imi pretind sa le cedez cu forta mai mult de 50% din venit! Solidaritatea e voluntara, sunt voluntar cu cine si sub ce forma vreau eu. Daca e obligatorie se numeste munca fortata…

ionut

@punk

Eronat!

Primo ca sintagma stanga-dreapta e “praf in ochi”, e inconsistenta, exista socialism (proprietate publica cu forta) si de stanga si de dreapta. Doar forma e diferita, fondul ramane.

Si secundo, ca dreptul de a impusca orice agresor (n-are nici o legatura cu dubiosenia, o notiune perfect subiectiva), este unul legitim, chiar daca statul roman (si nu numai) l-a declarat “ilegal”.

lucian

Draga Ionut poti trai toata viata si fara automobile low cost sau low consum!dar fara mancare nu prea se poate trai!PIB-ul Romanaiei este de aproape 120 miliarde de euro!(nu punem econimia neagra la socoteala!)Din acesti bani mai ales pe timp de criza rezolvi problema deficitului si termini cu achizitiile publice !Subventia pe agricultura o dai casa nu pierzi cu mult mai mult!Agricultura NU ESTE SUBVENTIONATA DELOC!Banii pleaca de la buget dar nu ajung efectiv in stimularea productiei agricole!De acord ca sunt comisionati pe parscurs si de unii functionari!Insa asta nu insemana ca principiul este gresit ci ca in ROMANIA ESTE INTENTIONAT APLICAT GRESIT!Asta incerc sa va fac sa intelegeti!

Felicitari Ionut ca 0.1% din venitul tau se duce pe mancare!Mi-aduce aminte afirmatia facuta de niste tigani "…pe noi mancati-a-s nu ne-a afectat criza…".Intotdeauna sunt uimit de cinismul si indolenta celui care are bani multi(facuti evident necinstit) fata de cei care nu au si nu vor putea avea niciodata!Danemarca este un model de ciivilizatie in care SOCIALISMUL si CAPITALISMUL si-au pus in comun partile bune!daca cotizezi un an la AKASSE(oficiul lor de somaj) poti benficia pana la 4 ani cu echivalentul a 1200 de euro brut pe luna!Insa nu te lasa nimeni sa stai 4 ani degeaba si oricum e mai rentabil sa muncesti fiindca salariul minim tarifat pe ora este 106 DKK(aprox 13 euro brut).

DAca tu IONUT NU ai fi fost norocos sa ai bani(fiindca ne-ai convins pe toti ca nu esti inteligent) cum te-ai fi descurcat?sa vezi ce ai mai fii latrat impotriva capitalismului salbatic!

Optiunile mele nu sunt comuniste:cei care au bani sa faca si mai multi dar TREBUIE SA TRAIASCA SI CEI ai caror parinti nu au furat pana nu au mai putut si si-au invatat copii sa nu se amestece cu "saraciile"!

In rest fiecare are dreptul sa spuna si sa zica ce vrea !!!

lucian

LUCIAN nu am afirmat ca Agricultura este motorul economiei sau ca trebuie sa fie!EU spun hai sa reducem din 14 milarde de euro cat pleaca anual din Roamania pe manacare si sa cheltuim doar 3-4 eventual!si nu ar mai fi nevoie de imprumutrui la FMI la care platim dobanzi impovaratoare!

DAca maine ai fi somer si nu ai mai avea venituri eu zic hai sa cultivam aia 10 metri patrati de cota indiviza de gradina de bloc!Hai sa iti arat cum poti alimenta o casa cu 3 4 kwh non stop gratis!

Hai sa nu mai importam mancare!Cu diferenta de bani de la 4 miliarde anul la 14 miliarde sa o dam ptr subventionarea micilor intreprinderi din orice domeniu(care produc ceva efectiv)!

NESUBVENTIONAND AGRICULTURA intram intr-o spirala fara sfarsit a datoriilor din ce in ce mai mari si a deficitului din ce in ce mai mare!

In rest de acord:impuscam functionarii care comisioneaza subventiile si pe acei falsi fermieri care iau bani pe hartii!

Lucian Davidescu

@lucian

"Romania nu va putea niciodata sa castige statutul de tara industrializata!pentru ca ne lipseste capitalul iar inginerii de care toti economistii si juristii fac misto au plecat de mult pe bani multi! Asa ca ar fi bine sa exploatam ce avem si costa putin: PAMANTUL!Trebuie intai produsa manacare ptr noi si dupa aceea la export!"

Poate n-am înţeles eu bine…

Cât despre FMI, calculul pe care îl oferi ar fi bun dacă n-ar fi prost. În primul rând pentru că pe termen lung oricum nu poţi să consumi (fie şi din import) mai mult decât produci.

În al doilea rând: sigur că-i preferabil să cumperi de la cineva care-i mai probabil să-ţi fie, la rândul lui client. Însă asta doar cu condiţia ca el să producă relativ eficient. Dacă produce ineficient iar tu tolerezi asta, nu veţi fi niciunul mai bogat, veţi fi amândoi mai săraci (tu în mai mare măsură decât el).

Iar dacă tu te încăpăţânezi să-i dai bani aiurea, el nu va avea niciodată motiv să devină eficient.

În fine, cel mai grav e că nu vrei să-i dai banii tăi – că nu te împiedică nimeni să cumperi morcovul românesc cu oricât îţi cere ţăranul – vrei să-i dai pe-ai altora

ionut

@lucian

"(facuti evident necinstit)"

Acu' esti si cititor in stele! 😀

"fiindca ne-ai convins pe toti ca nu esti inteligent"

Ultimul test de inteligenta facut prin anul 3 la una din universitatile din top 5 mondial, 'ce taman pe dos. Acu' chiar sunt in dilema: sa-i cred p'aia sau pe tine! 😀

Repet, subvetioneaza pe cine vrei tu, din banii tai!

Danemarca e un stat socialist sadea, aflat in mars fortat spre faliment.

LucIAN cONSTANTINESC

Domnule Davidescu m-ati convins!Sunteti exact ca domnul Ilie Serbanescu un teoretician perfect dar cand a fost pus ministru zero rezultate!Tot ceea ce enuntati sunt teorii personale deduse din cele invatate in scoala!O sa va citesc in continuare articolele is o sa le "gust" mai ales pe cele cu accent critic la adresa clasei politice insa va rog sa va ganditi si la sugerarea de solutii concrete si nu din categoria cinismului libertarian:sa lasam piata si economia sa regleze totul.Piata si economia in Ro sunt dominate de niste indivizi fara scrupule pe care ii doare in cot ca omoara 10 mii sau o suta de mii sau un milion de oameni in numele PRTOFITULUI.NU se poate sa lasam pe Sfantul Profit sa ne sugrume.asa ca prefer sa fiu etichetat comunist sau socialist sau oricum doriti dvs decat sa promovez principii misesiene sau keynesiene.

de acord ca Statul este o structura ineficienta si corupta(intentionat s-a dorit asa in romania) insa fara stat nu se poate.Pur si simplu nu putem trai intr-o lume de cosmar in care legea junglei guverneaza!Oare ce s-ar face cei care au acumulat bogatii fara politie si Armata?evident ar trebui sa plateasca una privata sa ii apere!si ce s-ar face daca lacomia i-ar impinge si pe aia sa le fure avutia?cum ara arata o lume dominata strict de legi economice:nu intereseaza costurile sociale ci interesul principal este maximizarea profitului si minimizarea costurilor?

Imi pare rau domnule Davidescu insa cred ca mai trebuie sa treaca si un pic de experienta de viata peste dumneavoastra si sa renuntati la cinismul de gen"…nu mai vreau sa platesc impozite ca banii mei sa fie irositi"!Solutia este REFORMAREA STATULUI nu DISTRUGEREA LUI!

LucIAN cONSTANTINESC

Agrciultura NU ESTE SUBVENTIONATA IN ROMANIA!Pleaca bani de la buget intra-adevar dar nu ajung acolo unde trebuie!Exact ca si cu drmurile :bugetul ptr Ministerul Transporturilor este unul destul de baban dar situatia dezastruoasa a drumurilor din Romania o cunasotem cu totii!

In momentul in care stimulezi efectiv PRoductia( adica dai subventie 1 euro ptr fiecare kg de legume sau fructe produsa)interesul producatorului este sa produca mai mult ca sa incaseze mai mult de la bugetul de stat in acest fel crescand eficienta agriculuturii.si nu mai mareste pretul in piata nenorocind consumatorul.Piata se inunda cu produse din ce in ce mai bune calitativ si din ce in ce mai multe si pretul scade incontinuu!Cred ca este suficient de clar mecanismul si este verificat in Germania,Franta,Spania,Danemarca,Norvegia,Finlanda,.

Credeti ca daca era gresita aceasta politica de subventionare a agriculturii nu renunta Doaman Merkel prima data la ea?

LucIAN cONSTANTINESC

PROBLEMA ROMANIEI nu este lipsa de bani!PROBLEMAROMANEI este ca banii publici NU AJUNG UNDE TREBUIE!Sunt capusati,deturnati,furati!Este o FALSA PROBLEMA CA nu ne ajung banii si trebuie sa ne imprumutam la FMI,BM,UE,etc!Puteam f bine sa ne imprumutam si la Moscova sau Beijing!Putina lume stie ca FMI se imprumuta de la japonezi de exemplu!Sau ca Becali s-a oferit sa imprumute Primaria Bucuresti cu juma' de miliard de euro cu 2% dobanda pe an timp de 10 ani!Imediat a fost arestat intr-o mascarada in care a fost atras fiind tembel!Chiar si Patriciu recunoaste ca exista lichiditati multe disponibile!

MAREA PROBLEMA nu sunt politicile statului!E normal sa se cheltuie ptr promovarea turismului!A facut-o si Canada si in cativa ani a adus prin Turism cateva zeci de miliarde de dolari venituri!Asta inseamna bani folositi corect!Insa cand Udrea deturneaza bani ptr un slogan de 2 lei si o frunza nu va aduce venituri importante la Buget ptr a fi folositi in sanatate sau educatie!

E normal sa cheltuiesti cu infrastructura rutiera!Dar daca in loc sa chemi chinezi care sa-ti faca 35 de km de autostrada cu 3 benzi pe sens cu 400 milioane de euro din martie pana in decembrie tu aduci pe Behtel sa iti faca 0 km de autostrada in 15 ani cu 4 miliarde de euro uite de asta nu merg treburile!Si Romania nu VA IESI DIN CRIZA FIINDCA NU ARE CUM!

Asa ca toti cititorii acestui blog pe care ii respect indiferent de opiniile lor au inteles ca cearta de la Realitatea nu este pe principii ci pe ciolan!Evident si ciolanul are principiile sale!

Lucian Davidescu

@Lucian Constantinescu

Acum am văzut bucata asta:

"Intotdeauna sunt uimit de cinismul si indolenta celui care are bani multi(facuti evident necinstit)"

În general încerc să fiu tolerant şi răbdător, dar de data asta zic să întrerupem dialogul, pentru că în mod cert nu are cum să ducă undeva.

lucian

aveti dreptate!ca intotdeauna!sa-mi fie rusine ca am avut curajul sa-mi exprim un punct de vedere care nu corespunde cu cel al dvs!

MeTeo

@ Lucia, @ Ionut

Am pus pe hartie totul. Costuri si beneficii. Ca sa pot ajunge acolo unde m-ai trimis cu link*ul din "zf" trebuie sa-mi masor mai intai puterea si sa imi vad limitele. Ca sa pot face export trebuie sa am depozitare in conditii speciale. Acelasi lucru se intampla si cu producatorii de mere iar retelele de magazine se plang ca romanasii nostri nu reusesc sa se adapteze la conditiile cerute de ei. DE CE ? Mergi in DB la Voinesti sa vorbesti cu oamenii. La teorie vad ca va pricepeti de minune alaturi de restul poporenilor (ce ne conduc).

Cand e vorba de pus in practica teoriile murim in fasa ?

DE CE ? Ptr ca nu (mai) avem simtul realitatii. Din varful turnului teoriei totul e ca-n carte, insa pe pamant trebile stau cu totul altfel.

Si da, agricultura trebuie subventionata. Discutati cu fermierii, mergeti sa vedeti cum cresc animalele, capsunile, legumele, via, ciupercile si apoi apucati-va sa insiruiti cuvinte. Si cultivati cu manuta voastra pamantul.

Spor(t) la gargara.

Lucian Davidescu

@lucian

Ăla nu-i punct de vedere, e lozincă. Mă abţin cu greu s-o calific.

@MeTeo

??? Văd că – până una alta – tu eşti ăla care spune că nu se poate

MeTeo

@Lucian…exact. "pana una alta" adevarul e in piata printre mafioti. Din afara (de la tine) totul e roz(e). Din launtru (la mine) e vanat(a). Daca doresti sa vezi cum arata "launtrul" te invit sa te dai jos din turn si sa vi la mine sa vezi cum se munceste si ce….te "ajuta" (subventioneaza) statul.

Lucian Davidescu

@MeTeo

"Din launtru (la mine) e vanat(a)"

Deci ai fermă? Povesteşte-ne!

MeTeo

Pai de asta sun(em) buni, sa povestim ?

La anu' incep si cu viteii. Porcii sunt prea costisitori (ptr mine).

Iti povestesc de Ignat cand

a. tai porcu' si

b. gust prima carne de vitel (crescuti NUMAI natural)

Lucian Davidescu

@MeTeo

A-ha, deci ştii că se poate dar încerci să-ţi descurajezi competitorii 😆

MeTeo

Nu Lucian…nu fac asa ceva nicicand, nicicum.

Stiu ca se poate doar sa-ti multumesti familia, productia o faci daca ai spate financiar si relational. Altfel banii castigati se duc numai la stat. Si iar ne intoarcem la….(sub)-in-ventii.

Da – mancarea alaturi de resurse si traficul (de carne vie, arme, droguri, medicamente) este o "resursa" din care se fac BANI. Insa a devenit o arma impotriva noastra, aproape toti producatorii nationali si internationali introduc otravuri alimentare (potentiatori de arome, E-uri, monoglutamat de sodiu) care distrug organismul. Si asta va fi arma de baza impotriva noastra pe viitor. Naturalul in orice forma a luat avant si celor de la UE nu le convine. Vor sa dea o lege cum ca tot ce inseamna supliment alimentar natural alaturi de USTUROI, IZMA (menta cea de toate zilele), condimente si altele se interzic de la comercializare. Toti producatorii vor fi distrusi si tot ce inseamna industrie pe orizontala va fi adusa la sapa de lemn. Ramane calea vanzarii ilegale. Canepa….daca stii, este considerata ilegala. Primul pas deja e facut, al 2-lea este deja facut prin Codex Alimentarius. Grija mare la ce mancati oameni buni, grija mare la ce dati copiilor vostri sa manance caci sunteti exact ceea ce mancati.

Pana si apa au contaminat-o cu fluor care distruge inclusiv dintii.

Care e sub'ectu' discutiei noastre ?

dany

vand pamantu la bosorogi ca numai poate sa munceasca dau banii cu camata si la revedere in ziua de azi bancherii si camatarii au lovele nu voi mai morometilor

dany

lumea aduceau legume frukte etc de la unguri la un pret de nimik [acum 1 an ] ma refer la bisnitari si aduceau cu tirurile le distribuiau in piete en gros si iesiau de 5 ori mai castigati la un transport voi faceti frectie la picior de lemn 7 morcovi 4 cepe degerate etc vai de capu vostru de agricultori mai bine apucativa de croitorie, apropo voi credeti ca ue nu o sa invadeze piata romaneasca?eu cred ca deja e invadata de produse de inport alea crescute cu injectia cum spune lumea aliene in occident mananca toata lumea si na murit nimeni deastea sai spui lu mamaia afaceristilor

dany

auzi la ala vrea sa cultive izma [astai moldovean sigur] ba fratilor visati ba parca santeti la viata satului si io mam gandit sa cultiv moturi de basca……….mama santeti varza in domeniu

dany

va dau o idee gratis daca vreti sa faceti bani cu pamant .Numai cultivati ma nimic ,daca aveti pamant langa sat faceti ma un cimitir privat ca alea de stat sant pline si numai e loc nu glumesc franta ,italia ,spania,etc au asa ceva in curand va fi si la noi sa numai treaca vacile si caii peste om saracu sant oameni instariti care prefera sa cumpere loc de veci cu flori ingrijit etc.Un loc de veci e 1000eur pt 4 persoane ia faceti ma socoteala la o intindere de 50 de locuri vai de izma voastra LA PRASILA CU VOI EUROPENILOR

Lucian Davidescu

@dany, dany, dany, dany

În sfârşit, nişte ţărani adevăraţi 😆

Mut Iosif-Ilie

////////////////////@///////////////////////

LucIAN cONSTANTINESCU

Esti un om de nota +10.. cat despre ei dale pace ca o sa fie si ei parinti, sa nu aibe cine sa ii ajute, si o sa isi dea seama ca bani nu vin chiar asa de usor, mai ales cand tu te chinui sa produci ceva si sa ti se vanda la un pret de nimic, e ca si cand tu si munca ta valoreaza un pret de nimic, mai ales ca tu ai investit munca, bani, timp .. si sa vina altul cu ftize de 2 lei vechi, ca nu ii place marul ca e mic si urat, sau nu mamanca el mamaliga, ce el e facut pentru asa ceva? Dar bine ca mancati chimicale, si nu mancati ceva sanatos.

O intrebare cand mergi la tara nu mananci ce iti dau buncii?

Nu cred, ca daca mergeai intelegeai despre ce e vb.

Oricum multa stima pentru LucIAN cONSTANTINESCU

Numai bine, as mai avea multe de spus, dar cele mai multe a spus Domnul, LucIAN cONSTANTINESCU!

Numai bine! Daca doriti sa ma contactati o puteti face la [email protected]

Herr Mehedin

domnul Davidescu, autorul articolului, ilustreaza perfect dictonul urmator:

Romanul e nascut poet, dar traim in vremuri de proza.

Apropo: ce diferenta este intre un mare academician doctor docent ce-si baga nasul in toate si un bloger ce-si baga nasul in toate?

Raspuns: unul a primit deja consecintele atotstiintei personale.

Lucian constantinesc subliniaza destul de elocvent problemele de VALORIFICARE A PRODUCTIEI cu care se confrunta un agricultor( taran, fermier, etc. ).

Mai mult decat atat, eu as iddentifica o problema viitoare : acum sa zicem ca mai are cine produce, dar nu are cum valorifica.

Viitorul va arata ca , datorita imbatranirii demografice, nu prea va mai avea nici cine sa produca. Ce sa mai vorbim atunci de valorificare…

avand in vedere trendul mondial, cineva care ar dori sa lucreze in agricultura ar trebui sa se orienteze nu catre Romania in privinta debuseului, ci catre cei ce cresc populational sau dpdv al standardului de viata si cer.

Cu tot respectul, daca orientarea catre debuseul romanesc ( chiar in conditiile limitarii accesului la piete cu sabia..) sa zicem ca ar oferi o solutie, ea nu e decat pe termen , in cazul optimist, mediu. pe termen lung asta nu salveaza situatia.

Deci , inca o data, o productie trebuie sa fie MARKETABLE ( vandabila, pietzabila,accesibila ) pentru a se poate traduce in bani.

Asa ca, domnule davidescu, e prima data cand intru la dumneata, si nu mi-a trebuit mult sa observ, dar te rog, nu-ti mai da cu parerea despre agricultura.

Produsul agricol e diferit de produsul industrial sau de servicii: pentru ca intra in tine! devine parte constituenta fizic a ta!

Si, cum spunea cineva odata, suntem ceea ce mancam!

Apropo, eu prefer marul cu vierme decat cel fara si lucios…

Cunoascatorii stiu d ece!

Moromete de Bucovina

Domnul LucIAN cONSTANTINESCU are perfectă dreptate! Numai cine "face agricultură" ştie cu cîte probleme te loveşti pînă îţi vezi recolta în hambar sau în cel mai fericit caz vîndută. În rest, unii dintre comentatorii de pe-aici sunt în plus, sau au nimerit ca musca-n … lapte. La momentul actual din agricultura practicată la noi nu eşti sigur că-ţi scoţi nici măcar banii pe care-i investeşti şi asta din f.f. multe cauze, cauze pe care le-a explicat domnul Constantinescu. Eu fac atît legumicultură (solarii+cîmp) cît şi „ciupercăreală Pleurotus” , iar profitul lunar raportat la un an pe care-l obţin, nu este nici măcar la valoarea ajutorului social pe care Statul îl dă de pomană unora care stau degeaba… Şi ca să vă dau un exemplu despre noi românii, în toamna lui 2009 mă rugam de toţi vecinii, prietenii, cunoscuţii şi necunoscuţii (am pus şi afişe) să vină şi să-şi culeagă roşii şi gogonele „de pomană” (avusesem o producţie de peste 80t/ha şi vroiam să ar terenul). Credeţi că a venit cineva? Nu! Aşa că am băgat peste 5 tone sub brazdă! Ăsta-i românul nostru! Cît despre cultivarea ciupercilor, „afacere de succes” cum ne-o recomandă unii vedeţi-vă de treabă…Oamenii sunt săraci şi nu cumpără 1 kg de bureţi Pleurotos cu 5,5 Ron/Kg de la mine de la producător, preferă să cumpere 5 kg varză din care să mănînce o săptămînă…

Poate ar merge o afacere cu iepurii, însă principalele probleme le constituie abatorizarea şi bineînţeles desfacerea.

Asta-i agricultura şi mai ales cea românească. Nu te îmbogăţeşti din ea, iar munca-i la greu…Menţionez că pentru dezvoltarea micii mele afaceri n-am solicitat nici fonduri nerambursabile şi nici subvenţii de la Stat, asta în condiţiile în care am propriile mele utilaje agricole cu care lucrez pămîntul.

Şi ca să închei, nu înainte de a le arăta unor „specialişti” cît de rentabilă este agricultura, la noi în zona Bucovinei unde locuiesc, 1 litru de lapte este achiziţionat de către samsarii marilor firme de produse lactate cu 0,5 RON, în condiţiile în care 1,5 litri de apă chioară îmbuteliată la PET depăşeşte 2 RON. Ce ziceţi, nu-i aşa că-i profitabilă agricultura?

Iuda

Ceva despre fonduri europene pentru o sera de 0,1ha stie cineva?

maria

Un salut pt toti in primul rand…….recunosc ca de mult timp nu am fost prinsa de asa un subiect- pacat ca l-am gasit asa tarziu( a trecut un an)…..si de asa replici…eu cred, ca pana la urma cei care au vrut sa inteleaga ceva au inteles din tot ceea ce s-a scris aici…. prefer sa zic doar "pacat de agricultura noatra" si da -nu sunt multi care stiu ca nemtii cauta merele cu vierme-…

ps..fiica de tarani fiind -dau in arenda pamant agricol" si celor cu si celor fara subventii,chiar si celor cu automobile (pt parcare…ceva..) pt ca "decat sa lucrez degeaba ,mai bine stau degeaba" !…cu toate astea romanii nostrii lucreaza in agricultura subventionata ,din pacate pamanturi straine……….

santa

DATI BANI OAMENILOR CARE AU TEREN PROPRIETATE SA POATA INVESTI IN AGRICULTURA ,IN UTILAJE AGRICOLE NU I BOICOTAti cu tot felul de proiectepe care nu le pot duce pina la capat DIN MOTIVE NU AU BANI SI TOT ODATA LI SE PUN SI PEDICI. NUMAI LA NOI LA ROMANI VEZI ASA CEVA DATI-MI MIE BANI CA INVESTESC EU IN TOT CE VRETI ,MACAR PENTRU INCEPUT

doru

Ma intreb retoric,cate miliarde de euro s-au dus pe apa sambetei dupa 1990,cu Min.agriculturii si Dir.judetene!?Cu ce profit ptr.tara?0.Au distrus inclusiv laboratoarele acelea judetene de insamantare artificiala a animalelor.Citeam candva ,ca, Ceasca,a adus in tara rasa de vaci Holstein prin spionaj.In cei 21 de ani de la revolutie,puteau fi cumparate din vest majoritatea raselor nobile atat in domeniul animalier cat si in domeniul agricol,darr….ioc.S-au mancat banii degeaba;intr-o emisiune televizata la tvr2 parca,am vazut ca este o asociatie sau nu mai stiu ce,care in domeniul caprinelor,ofera gratuit 4 capre si 1 tap ptr.reproducere,iezii si iedele urmand a fi oferite tot gratuit altei familii.Daca dupa 1990 s-ar fi facut la fel,de catre Min.Agriculturii…eram departe astazi;

VIO

Nu are rost sa asteptam ajutor de la mai marii nostri.Ei nu au nimic in comun cu oamenii corecti din tara asta.Taranul roman ar munci si pe branci daca ar avea piata de desfacere asigurata.De ce primariile oraselor din Romania nu infiinteaza niste magazine proprii unde sa vanda produsele agricole achizitionate de la tarani la un pret cat de cat corect? Ar creea si locuri de munca si ar tine si preturile sub control si nu ar mai lasa mafia pietelor sa-si faca de cap.Dar probabil asta nu se doreste,ci tocmai inversul.Suntem tara in care 30% sunt mafioti si-i au la degetul mic pe ceilalti de 70%.De la cine sa asteptam intelegere si ajutor?DE LA PRESEDINTE?DE LA GUVERNANTI?DE LA POLITICIENI?TOTI SUNT O APA SI UN PAMANT-MAFIOTI SI CORUPTI!IMI ESTE SCARBA DE CONDUCATORII NOSTRI!SA-I IA DRACUL PE TOTI!

larisa.djurdj

nu aveti mai multe informati despre ciupercarie?????????????????

andra

Deci….pana la urma este rentabila o afacere in agricultura sau nu?astept raspunsuri pe [email protected]

simon

buna la toti

simon

am citit tot ce vb aici cam asta se vb si afara toti se pling toti vb,,,dar nici unul baaaaaaaaaaaaaaaa unu care chiar este un pik inteligent nu se intreaba,,,,de ce in romania tara cu cei mai multi studenti din europa,,,,este si tara celor mai retarzi egoisti rautaciosi oameni tot din europa ha ha deci o concluzie ne meritam soarta pentru/ca suntem o tara de redusi asta se demonstreaza,,,,,,,,,,poate intr/o zi vom schimba si noi gindirea………………..va zic si cum………………………cel mai important pt asa zisa mare schimbare este o educatie generala a maselor………………ex, trebe neaparat sa incepem sa consuma cel putin produsele agricole piscicole si a fermelor de carne…………….tot consumul din productie romaneasca neaparat chiar urgent………….eu unul asta fac si ca mine mai sunt dar f putini comarativ cu cei 19 milioane care traiesc in romania si asteapta schimbari,,,,,,,,,,,,,,credeti/ma am fost in 6 tari europene,,,,,,,,,,sunt f nationalisti cind e vb de consum,,,,,,,,,,,mai ales cu mancarea,,,,,,,,,,,importul mare si exportul aproape inexsistent cum este al romaniei duce la o saracie lucie,,,,,,,,,,,cine are vina fratilor,,,,,,,,,,,se zice ca guvernul,,,,,,,,,de acord dar doar 25 la suta,,,,,,,,,,,,,se zice ca organizarea este f proasta sau inexistenta de acord un 20 la suta restulllllllll este vina noastra dragii mei……gurile flamande care nu vor sa invete ce inseamna piata libera si cum poate o tara cu cetatenii ei sa aiba o viata mai buna………..mai ceva……….bugetariii ma refer la cei care lucra in domenii camera comert pensii agro etc ………….vor salarii mai mari…………de unde daca ei nu/si fac datoria…………si doar iti spun…..motiv……asa e in romania………..ca SA POATA TRAGE CHIULUL………se prostesc unii pe altiii……mint ca porciii……astia nu sunt guvernul sunt parte din cetateniii acestei tari…….din pacate…….eu nu pot numii oameni asemenea gunoaie care ajungand in niste micute functii de stat,,,,,,cred ca sunt patroni si fac ce vor sau aproape nimica,,asteapta spagi etc,,,,,,,,,,,,,si toate categoriile de romani care au functii mici mari 50 la suta sunt asa gunoaie fara creier,,,,,de asta dragilor suntem in situatia asta,,,,,,,,,,,,si vb din cunostinta de cauza………………daca asteptam schimbarea sa vina din cer…….garantez eu ca niciodata nu va veni…………..trebe sa fim uniti…………..sa fim loiali………………..sa fim cinstiti chiar daca vecini fura………….nu tre sa zicem daca el fura fur si eu cum este acum la moda etc ………….deci intr/un cuvint sa luam exemplul polonejilor cel mai apropiat de noi ca popor intrat in UE si cu cresteri economici……au intrat cu putin inaintea noastra dar sunt oameni de calitate,,,,,,,,,,,,romania a ales drumul smecherului de 2 bani deocamdata………….sa speram ca se va schimba gindirea romanului de rind care asteapta pomana cerului……trebe munca cinstita si incurajata,,,,consumul produselor noastre care va zic eu ca este de f mare calitate si f sanatos,,,ma refer legume fructe dar si brinzeturi carne,,,,,comparat cu al tarilor dezvoltate din UE

simon

mai oamenilor samsarii sau intermediarii sau coperativele agricole,,,,,,trebe neaparat sa coexiste merg mina in mina cu o agricultura rentabila si de viitor,,,,daca nu stiti informati/va,,,,, vedeti taranul roman gindeste ca un lacom,,,,,,,,,,,vede pretul din magazin si asa doreste sa vind cantitati mari de produse iar ne intoarcem la educatia animalului si deacolo pleaca tot raul,,,,,,,,,,,,,,,,,offffffffffff unde/i prostie acoperita cu diplome de asa zisii ingineri agricoli,,,,,,,,,,,,,asta este o problema f grava ar trebui dezbatuta zilnic in televiziuni

nisteidioti

domnu' constantinescu nu va mai bateti capul…e pierdere de timp cu imbecili …

daca ar fi asa de profitabil sa faci agricultura in tarisoara asta ar face multa lume….insa realitatea arata ca nu este asa …

Lucian Davidescu

@nisteidiot

"daca ar fi asa de profitabil sa faci agricultura in tarisoara asta ar face multa lume….insa realitatea arata ca nu este asa"

Păi face multă lume. Mai multă decât în oricare altă ţară UE. Tocmai de la înălţimea propriului nume, ai cam ratat argumentul 😛

silviu

SINGURA PROBLEMA IN AGRICULTURA E DESFACEREA… STIU TARANI CARE AU SUTE DE TONE DE CARTOFI SI NU AU CUI SA LE DEA ,CA E PLIN DE CARTOFI DIN IMPORT…TARANUL ROMAN PRODUCE DAR NU ARE CUI SA VANDA… SI ASTA SE VREA SA NU PUTEM VINDE NIMIC . SA NU UITAM CA VREO CATIVA ANI BUNI NU AM PUTUT VINDE NICI MACAR CARNEA DE PORC PRODUSA IN ROMANIA ….CICA PESTA BAT-O VINA….COMTIM-UL RAS DE PE FATA PAMANTULUI CA NU E BUNA CARNEA DAR E BUNA AIA FACUTA LA 30 KM DE TIMISOARA CICA …TOTUL E SA FIM CONSUMATORI TOTUL E SA FIM INDATORATI CA SA NE POATA LUA RESURSELE IEFTIN ….SAU GRATIS….

laurentiu

nu mai cumparati fratilor produse importate.nu avem piata de desfacere daca noi consumam produse din alte tari.pe o cutie de chibrituri produsa acum 15 ani la pal sa braila scria>cumparand produse romanesti combatem somajul

Mitrea Nicusor

asa e ar trebui sa nu mai cumparam produse straine sa ii sabotam pe europeni astia ca si ei ne-au indatorat destul.

Daniel Pascal

cumparam numai produsele noastre.

Sleam Andrei

ar fi bine daca te-ar asculta toti si s-ar conforma

Ioan Volosiniuc

de ce nu interzic sa nu mai inporteze chimicale din strainatati……

Samuel Maris

pt ca fac bani impreuna:D simplu daca ai sti ca nici unele taxe de import nu se platesc ai ramane uimit…in fine …

Razu Razvan

pentru ca suntem prea mici…ca e prea multa coruptie in romania

Emil Perhinschi

legume 50-100 tone/ha … ce legume sunt alea ? sunt si eu foarte curios

Petre Marin

rosii semanate direct in cimp, udate si sapate ,stropite si necopilite dar pentru asta trebuie sa alegi un soi cu crestere determinata si productive.inainte se putea acum nu se poate de ce?ca sa te demoralizezi si sa nu faci nimic.informeazate in cartile de agricultura mai vechi dar folosind soiuri actuale.chestia este ca daca nu le copilesti fiecare copil este o noua planta, asa recoltezi mai des timp mai indelungat cantitati mai mari. fa o proba seamana doua rosii pe una o copilesti si pe cealalta laso asa sa creasca in voia ei .sa vezi diferenta.mult noroc

Emil Perhinschi

mda, se pare ca ai dreptate, se pot obtine si 300 de tone de rosii pe hectar …

Dan Ştefan

Petre problema nu este ca nu se mai pot semana rosii in camp. Problema sunt oamenii care cumpara rosii „frumoase” din piata, rosiile alea care arata identic una cu alta, alea care nu au nici un gust … si fac asta pentru ca sunt prosti, IQmediu in romania este sub 100 iar jumatate din populatie este sub medie … asta este si cu asta tre sa traim. Daca vrei sa vinzi rosii tre sa iti faci solar, sa cumperi rasaduri olandeze, alea de fac rosii identice, fara gust. Aceasta problema se intinde peste tot ce inseamna cumparaturi facute de oameni (nu numai de romani). Oamenii se duc la magazin si cumpara produsul „mai frumos”, indiferent de calitatile acestuia.

Ovidiu Tautan

stati linistiti ca domnu parlamentar minca legume de la tanti floarea din gradina nu chimicale europene, dar pt asta nu fac nimik ca comisioanele,s babane

Marcel Kalamar

daca vrei iti aduc de la mine din gradina naturale

Dragomir Calin

sunteti buni

Eugen Dumitrascu

alta e socoteala de pe teren …………….cine culege , unde vinzi ??????????? piata e saturata de turcisme . mafia intermediarilor si speculantilor te va ingrupa inainte sa incepi

Stefan Muresan

corect Eugen, astea sunt „costurile de oportunitate” parca 😉 … realitatea este dura la tara

Romania Garden

gresit .ai unde vinde .Intermediarii aia iti cumpara marfa.In plus cine a pus acest articol nu prea le are cu agrcultura.Pe locul 3 este ciresul de pe care poti scoate la hectar in jur la 50000 euro cu investitie minima ,max 3000 de euro ,prin altoirea pomilor.Dintr-un hecatar de ciresi pe rod poti scoate cat de pe 100 hectare de grau.Locul doi este zemura care se poate da en-gross la 6 lei kg pentru fabricile de iaurturi,sucuri si mugurii la fabricile de medicamente.Intr-un tir intra 15000 kg ambalate in ladite si cate 6 caserole la ladita.Laditele ,caserolele si oameni (40 la numara) te coasta 7500 de ron pentru a incarca un tir.Pretul unui tir este de peste 90000 ron.Daca ai soi frumos,gen remontat,poti da la distribuitorii care baga marfa in magazinele mari si care iti dau pe kg 45 ron.In supermarceht un kil de zmeura este 100 sau 110 ron.Eu am un hectar pus de zmeura si anul viitor intentionez sa mai pun cate oi putea sa cumpar.Investitia a fost urmatoare:un minitractor Japonez care a costa 1600 euro el si 1400 accesoriile ca discul a fost cadou.Butasi care m-au costat in primul an vreo 2000 de euro si am acorit cu ei un sfert de hectar.Dupa un an mi-am scos lastari si butasi de am umplut tot hectarul.Ea la origine este o tufa ,care creste cam de la dumnezeu.O cultura are o durata de viata de 15 ani.Nu este ca graul care necesita insamantare anuala etc.Daca pui un soi ca remontatul si unul care produce toamna tarziu poti scoate cam 14000 kg de 3 ori pe an(trei luni consecutive.Piata de desfacere este danone si tnuva,aia de va baga 2 zmeurici intr-un pahar de iaurt.
Peste zmeura nu este decat marihuana ca si profit la hectar :)))

Vâţă Mona

Te rog frumos daca vrei sa mi dai si mie mai multe relatii de unde as putea sa cumpar ciresi de buna calitate si zmeura care ar putea produce de mai multe ori pe an .Multumesc mult si astept un raspuns de la tine.

Florin Rusu

AM 10 HECTARE DE PAMINT ARABIL VA ROG FRUMOS DACA AR PUTE SA-MI SPUNA CINEVA CE SUVENTI IM DATOREAZA STATUL DA AL PRELUCRA,,VA MULTUMESC,,FLORIN

Eugen Dumitrascu

pamantul se lucreaza si nu se „prelucreaza ” in alta ordine de idei subventia acordata de stat are valoare in functie de cultura cu care ai insamantat suprafata respectiva. daca trenul este „PARLOG” cred ca o sa trbuiasca sa dai tu ceva bani statului: cateva sute de lei . Cel mai sigur este sa iei legatura cu reprezentantul APIA din zona. Iti doresc succes.

Petre Marin

daca vrei agricultura sa u ce vrei tu de ce nu incerci in spania ?stiai ca aici esti scutit de impozite cel putin 2 ANI? si ca aici se dau SUBVENTII nu praf in ochi ca in rominia? informeazate si ai sa vezi si sa nu crezi.

Petre Marin

daca produci ceva cu gindul la cit iti da statul .nu te mai pricopsesti curind.statul(romin)stie mai bine sa iti ia decit sa iti dea. mai bine gindestete sa produci in lei si sa vinzi in euro ,asa poate mai ai vreo sansa.(cuida un poco tu ortografia)

Razvan Alin Petra

si eu te sfatuiesc la fel ca ceilalti utilizatori de facebok sa stai acolo de cat sa vi an tara sa muncesti ca prostu mai bine stai acolo ca aici muncesti dar fara folos nu castigi cat cheltuiesti esti mult mai an avantaj daca stai acolo

Florin Rusu

ASI VRE SA INVESTES IN AGRICULTURA ,,,IN VACI,,PORCI ,,SI PUII,,,,,SA CUMPAR PESTE 60H DE PAMAINT ,,SI SA INCEPEM TREABA ,,YO CRED CA IE SINGURUL,LUCRUL,CARE ARTEBUI INVESTIT,
IN CRIZA CARE TRAIMM,,SI SIGUR DUPA CRIZA,FUTIONEAZA,,,,NOI OMENIREA TREBUE SA MINCA SI DACA IE CRIZA SI DACA NUIE CRIZA,,VA MULTUMESC ,,AM 10 ANI DECIND TRAIES IN BACELONA ,,ACTULMENTE STU IN BARCELONA SI ASI VRE SA VIN SA FAC O AFACERE IN ROMINIA,,,

Eugen Dumitrascu

ramai acolo, aici nu vei rezista la noi:”agricultura e in pom si pomicultura la pamant”

Petre Marin

parerea mea informeazate un pic despre plantele madicinale ,pe care le-ai putea produce in rominia si sa le vinzi in spania.yo locuiesc in salamanca de vreo 5 ani. un salut.

Samuel Maris

si eu te sfatuiesc la fel!!!:))eu am incercat acum cativa ani si te mananca samsari la legume…

John Mad

pentru inceput invata sa vorbesti si sa scrii,altfel nu stii nici sa pui preturile la piata,nu mai vorbesc sa i-ti calculezi profitul si cheltuielile!

raluca

ca sa ajutati producatorii trebuie sa cumparati din piete nu din supermarket uri pt ca in supermarket ajung abia 15% -20% din produsele romanesti si sanatoase pe cand in piete numai citricele sunt de afara.sa nu va indoiti de sanatatea produselor rom.pt ca in primul rand nu ne permitem sa le ”ingrasam” ca cei de afara care au suventia de 12 mai mare ca noi.va multumesc si va astept pe piata de legume -fructe!!!

ionut

De acord cu tine raluca, asta-i singurul mod adecvat-legitm de subventionare, te astept cu produse la preturi de minim 2 (doua) ori mai mici decat cele mai mici de pe piata si discutam despre un abonament (eventual sa te gandesti si la o solutie de transport pana la mine acasa). Problema e sa faci fata cererii. Ce zici?

Viorel Vlad

idei mai sunt dar?????banii nu prea

Mitica Brumea

nu cam ma pricep la comentarii-dar totusi am crescut toata viata la tara si din agricultura am facut doar schimb de papuci ca lucram de dimineata pina seara doar ca sa pot vinde cartofi care se faceau ,dar dupa e puneai inapoi in araturi si restul –mai pe scurt produceai hrana de mincare pentru cei care fura si stau la un birou …politici

Florin Rusu

merci eugenia cred ca ai dreptate dar ,,totusi daca am sutine titi tarani si am merge pe aceiasi ideie cred ca am pute rezista in fata inflatiei si a pitei internationala ,,din pacate legaturile romines au ramas cu mentalitate de ane fura intre noi ,,si deja ne trebue 3su 4 gernerati sa revenim la normal va multumes,,

Ion Luben

DE UNDE DRACU BANI ,ASTA NU SE INTREABA NIMENI

Petre Marin

in agricultura nu te pricopsesti peste noapte(poate cu marihuana)daca ai ambitie incepe cu plante aromatice (marar. patrunjel.busuioc etc.)aceste plante sint ca si burienile nu necesita multa ingrijire.inainte de a cultiva ceva cauta unde ai putea vinde la un pret bun angro.decit deloc asteptind sa iti dea cineva bani mai bine incearca.dar in cantitati mici si vezi ce si daca merge te extinzi.inceputul mereu este greu.NEinformarea este cel mai mare dusman al omului.cauta ,intreaba,vezi ce face vecinul tau ala pricopsitu si copiazal.mult noroc.cultiva dovlecei si vindei la piata nu tine la pret vinde un pic mai ieftin si ai sa vezi rezultate in scurt timp. pierzi un pic la pret da cistigi prin cantitate la dovlecei daca le dai apa in fiecare zi recoltezi in fiecare zi probata de mine cu multi ani in urma.yo ma duceam la piata in bucuresti cu un aro si o remorca de o tona pline si la trei eram acasa cu buzunarele pline de bani da ma mincat in c.. de spania.asta e viata

Sleam Andrei

poate la voi la bucuresti da, dar la noi e o alta poveste. eu ma duc cu 3 tone de rosii la piata si vin acasa cu 2,9 tone, nashpa nu? am 7 solarii pe o suprafata de 16 arii si plantez in jur de 12000 de fire in fiecare an si nu pot sa spun ca am facut avere desi sunt un cunoscator al domeniului, am un soi foarte productiv si stiu cum sa le cresc dar degeaba. importurile ne termina incet si mai nou asazisii olteni mari producatori de rosii care au 2 tone de rosii trecute pe certificatul de producator, baga duba dupa dupa in piata fara ca nimeni sa ia masuri. incearca sa faci avere in cazul asta

Floria Mihai Vasile

agricultura e tot ce mai avem……

Cristi Chelciov

Nu o mai avem nici pe aia, am dat-o la altii …Vai de noi!

Florin Rusu

mai eugenia daca si samana pamintu adica suprafata de 10 hectare de pamina cu gru,ce suventi am? daca sti te rog cind ai tu tiump raspundemi la intrebarea merci

Mihai Adrian Tudose

foarte mare dreptate aveti Domnu Eugen Dumitrascu, nici o sansa pt ca suntem prea mici si coruptia foarte mare ….

John Dinca

este adevarat hai sa nu mai cumparam chimicalele strainilor si atunci sar dezvolta si producatorii nostri

Petre Marin

salut. nu te obliga nimeni sa cumperi chimicale.informeazate de agricultura ecologica. aplico ca la carte si nu mai cheltui bani .yo ce cumpar este doar piatra vinata .restu metode ecologice asta fac yo aici in spania in gradina mea de legume.

Gheorghe Udubae

Trebuie urgent protejati oamenii de afaceri,atata timp cat bancile emit instrumente de plata fara acoperire si ne pacalim unii pe altii recuperarea sumelor este foarte anevoioasa ,statul nu se implica,o sa ne prabusim cu totii. Rugam institutiile statului sa ia masuri urgente.Rugam institutiile bancare sa se hotarasca daca vor sa traiasca numai ei ,ne vom revizui si noi pozitia.

Curelaru Sorin

Domnu Udubae,nimeni nu va face nimic pentru oamenii de afaceri si pentru Romania deoarece din nefericire traim intr-un stat mafiot condus de niste mafioti care au reusit sa inrobeasca urmatoarele generatii ce vor urma iar statul nu se implica si intradevar. o sa ne prabusim cu totii. Pentru ca asta se doreste,astea sunt directivele…Din nefericire acesta este adevarul,iar daca cineva inca mai spera…

agro24

Guvernul se va intalni cu FMI se discuta despre tva de 9% pentru agricultura, in acest fel se incurajeaza corectitudinea fiscala agricola, sau asa se vrea a fi …

catalin

vad ca vorbiti de agricultura in romania cam greu sa mai faci afaceri cu agricultura ca ati pun piedici cei cu putere si cu bani eu am vrut sa concesionez 2 hectare de teren care statea de geaba de 20 de ani si nu mi la aprobat ca suntem in romania si numai in romania se poate face asa ceva un consilier are cateva vaci si trece pe acolo cu ele si va dati seama cal incurc si mai ieste si un cioban dar asta este cand vrei ssa faci ceva nu te lasa

Tomi Avram

dami un exemplu concret unde pot sa vand oo de prepelita si carnea nr de tel sau firma.

Maria Pop

Nu gasesc o afacere pentru persoane pensionate ce s au mutat la tara si ar rotunji putin micuta pensiesi eu am 2 ha linga casa din care 50% neproductibil’

Daba Florentina

sintem si noi in aceaiasi situatie , nu am locuit la tara sunt din bucuresti dar de 8 ani stam la tara , punem de toate , dar nu ies ca ale celor din jur

Ana-Maria Postelnicu

Doamna Florentina, in ce zona locuiti?

Gherghescu Gabriel

cum ati incercat, dati mai multe detalii pt a va putea da un sfat

Gherghescu Gabriel

cum ati incercat, dati mai multe detalii pt a va putea da un sfat

Iovita Sofronie

intermediarii castiga cat producatorii, ia de la mine duce la piata si ia acelasi pret, insa nu investeste cit mine???

Benghea Dumitru

munca multa bani putin eu sunt crescator de animale atnci ci vrei sa le vinzi vin tamtarii si iti rin in nas daca mergi la abatoare te eau in ris baga scazamint la greu ,iar tu car muncesti cind ai tras liniea esti doar cu munca e mai bine de cei care nu muncesc si merg la primarii sa ceara ajutor .asta-i ROMANIEA.

Răzvăă Răzvan

schibatii ba fata

Strimbeanu Marian

Buna ziua ce ma sfatuiti sau ce tipuri de seminte sa iau din Romania si sa plantez in Brazilia asta in cazul cind nu sunt prins la vama.Au legile foarte stricte in privire cu agricultura

dan

am citit aici multe chestii interesante, parerea mea este una singura, poti incepe o afacere care crezi ca ti se potriveste, dar cum spuneam mai sus, singura problema este desfacerea, deci poti produce, dar unde le vinzi? succes tuturor

Deaconu Constantin

cred ca este si vina oamenilor care in loc sa mearga in super market sa de-a 2.0-2.5sa mearga direct la producatori acasa si sa vedeti ca ar avea toti de cistigat

Deaconu Constantin

eu am fost un cultivator de cartofi dar pina la urma m-am lasat

Micnea Bogdan

buna tuturor eu sunt un pustan de 27 de ani sunt plecat de acasa de la vasta de 15 ani si pot sa spun ca am incercat multe feluri de a pune pe picioare propria afacere si in multe ocazii a dat roade si pot spune ca la 27 de ani am reusit sa ami cumpar o casa in spania cateva utilaje si o mica bucata de pamant in italia ideia e ca daca vrei sa pleci pe o afacere nu te lasa influientat de nimeni studiaza bine ce vrei sa faci documenteazate si fara frica apucate de multe ori o sa ati dea roade trebuie sa ai incredere in tine si daca nu merge iao de la capat eu caut o persoana in romania cu 2 sau 3 hectare de pamant impreuna pentru a deschide impreuna cu el o crescatorie de pui de gaina pentru ca tara noastra e inca BIO si as vrea sa cresc cel putin 100000 de pui info mail [email protected]

Lenuta Popa

Unde te-ai gindit sa valorificii puii?
Lasa un nr. de telefon ptr mai multe lamuriri

Micnea Bogdan

inca ceva pt toti ce ce cred ca lumea cumpara numai din import dar eu cunosc multi nemti sau italieni ce ar fi foarte interesati sa cumpere din tara noastra animale si fructe atunci solutia este daca nu putem vinde pe piata noastra exportam si noi pana o cand va veni vreme si asi vor da seama toti ca romania este in gradul de a hrani tot poporul ei. problema e „prea multa mafie ” succes tuturor

KV

Cred ca ai ratat sa calculezi gardul in costul investitiei… semnificativ… altfel vei primi „culegere” gratuita.

Leo Constantin

statistica de mai sus cred ca este complet falsa. sa fie posibil in cazul in care, macar, macar, guvernul nu cauta sa te ”inchida”…

Florin Murea

dar cine

Irina Bulbuc

si eu vreau o afacere dar ce caut nici cum nu iese

Irina Bulbuc

si eu vreau o afacere dar nu stiu ce sa fac

Nitzu Baraian

Cine a scris articolul a facut copy paste dupa tampenii. Ciupercarie: 500.000 euro pe hectar. Pai cu un hectar de ciupercarie, hranesti toata China. 200mp (0.02 ha) de ciupercarie, obtii aprox 30 to (max 40) de tone de ciuperci pe an la o investitie initiala de aprox 50.000 de euro si cheltuieli curente (materie prima, utilitati manopera) de aprox 25.000 euro si incasari de aprox 50.000 euro pe an. Asa fac astia la nivelele inalte, copy-paste si iese ce se vede cu ochiul liber :(. Cine poate, sa ma contrazica

Sorin KereKes

Va trece doua generatii si anca o revolutie pana ne vine mintea la cap. Problema este simpla. Schimbam sistemul daca iesim cu mic cu mare an strada si le cerem socoteala guvernantilor si vanzatorilor de tara si neam.

Toporan Sorin

pe mine ma itereseaza agricultura cu naut si ce productie scot dupa 100 de hectare

Carmen Airinei

ei au distrus tara asta prin directive si alte legi si ajutoare banesti

Carmen Airinei

G8 si UE au ei grija de noi.o sa vedeti.

Dumitru Constantin

construesc garduri din fier forjat 0784542425

Dumitru Constantin

construesc garduri

Raileanu Marcel

cine doreste mai multe informatii cu privire la solarii ieftine si rezistente(dovedit practic) ii invit pe sun photo la pagina marcellili. va raspund la intrebari in limita cunostintelor acumulate in 14 ani de munca in solarii si 19 ani de taraba in piata de legume.

Iulian Marin

productia se face dar cine o cumpara?

Laura Faget

Ca sa ajutam producatorii nostrii ar trebui sa nu mai cumparam fructe si legume din supermarketuri, chiar si produse lactate, care oricum sunt mai de calitate ca cele din magazin ci direct din piata de la tarani.

Low Adrian Stefan

http://www.sparanghel.c o m. infiinteaza plantatii de sparanghel si preia toata cantitatea produsa….

Jr Ionut

in ce pot investi 1000 de lei ca sa fac si eu un profit

Chris Lumi Nego

Stie cineva ceva despre afacerea cu trufe ?? In Ro.

Cristi Filip

lavanda , cultura pe durata de 25 de ani , investitie de 8000 de euro garantat

Melania Irimia

Buna seara!As dori sa incerc o afacere proprie cu plante medicinale:lavanda,goji,salvie dar nu stiu de unde sa incep si nu stiu daca ai piata de desfacere.Ce stiu sigur e ca nu vrau sa mai lucrez pentru altii pe nimic.

Marius Loredana Matteo Varga

una afacere buna

Zavalichi Gheorghe

ASTEA S

Ioan Toroc

Eu am incercat ,alunii trufieri acum astept.

Profir Cerasel Octavian

Ma poate consilia cineva pt o cultura de arbori trufieri?

Cezar Iulius

ioiiii mii de euro…..baa a inebunit lumea ,,,,

Gelu Onosa

Cea mai apreciata oferta de lucru! Opriti-va aici, pentru ca veti gasi mereu si mereu aceasta oferta de lucru! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

Bondor Andrian

buna seara, as dori sa aflu in legatura cu o mini ferma familiala de reproductie de porci, daca as putea obtine fonduri europene. pe langa asta mai detin 3 juninci si 2 cai. daca puteti sa imi dati ceva sfaturi va rog lati-mi un mesaj aici.

Marius Tirpe

stie cineva ceva despre coacaze

Petcu Florin

Buna ziua as dori sa ma asociez cu cineva pentru o plantatie de GOJI sunt din judetul Braila am teren in jur de 4 hectare am o sera de 30 m2, semintele urmeaza sa le sadesc in dera peste 2-3 saptamani. cine doreste sa intre intro afacere de acest gen sa ma contacteze, o zi buna.

Pop Daniel

Am si eu un solar de 20×6 metri la ce subventie mas putea incadra care stie sa dea o informatie

Demetrius Demetrius

Sorin Toma

Ni conent

Daniele Daniel

buna eu vreau sa fac 1 h de capsuni am 33 ani pot obtine ceva

Daniele Daniel

eu mam interesat se poate face contracte cu supermercate pentru a vinde nu e greu

Ghila Nicolae Claudiu

Doresc sa plantez 1h vie ce suventi pot obtine

Ionel Iulian Manciu

am 0,1 ha de solar si vreau sa fac 0,1 ha de sera ce fonduri europene pot optine

Drugau Laurentyu

cum pot face ca tot ce cultiv sa vand statului?si unde trebuie sa ma interesez?

Jurca Floarea

am 2000 m ,gradina. suntem batrani,71 si 67 ani.ce sa cultivam sa ne fie mai usor ??nu am folosit niciodata chimicale .numai gunoi de grajd . poate cineva de la oras sa vina sa se ;joace ;de-a gradinaritul ? noi ajutam si ei ne ajuta !zona frumoasa ,balta de pescuit…

Igor Igoriok

Detin in proprietate o suprafata de teren agricol și pe care intetionez sa construesc o sera de legume cine ce propuneri imi poate oferi, colaborez scrietini mesaj va rog la email:[email protected]

mr brody

vom da afară împrumut pentru societate și împrumut investitorului privat pentru un card de credit, credit de îngrijire medicală, mașini de împrumut, ipotecar, Student împrumut etcOr aveți nevoie de un împrumut pentru a îmbunătăți afacerea dvs., pentru a consolida datoria de împrumut, cum ne e-mail acum la: brodyhonard @ gmail.com

Andrei

Economia globala este instabila, suntem in pericol de razboi. Mai credeti ca „egoismul e motorul progresului” ?
Industria a esuat in Romania(aparent si in restul lumii), cu exceptia notabila a Chinei si cateva tari care pot prouce ieftin.
Lumea se reorienteaza spre surse alternative de energie, combustibilii fosili sunt eliminati progresiv.
Super industrializarea prin automatizari promite reducerea drastica a locurilor de munca ce nu implica si creativitate.
Sistemul economic romanesc are mari probleme din cauza invatamantului, sanatatii, industrializarii.
Multe persoane nu au un loc de munca, tinerii sunt nevoiti sa traiasca din ajutor social sau sa emigreze.

De ce se nu renuntam la sistemele care si-au dovedit incapacitatea de a imbunatati calitatea vietii, sanatatea si mai ales indexul de fericire ?

O alternativa sanatoasa la socialism si capitalism ar putea fi distributismul. Ferme mici, dezvoltare locala.
Statul a dovedit ca finantand in mod injust marii producatori, acestia au inceput sa ne vada ca pe o prada usoara, ne livreaza gunoaie stiind ca nu avem de ales.
Cel mai bine ar fi ca statul sa ajute mici producatori prin informare(bune practici, agricultura ecologica, etc.), acces la utilaje, dar mai ales infrastructura si retea de distributie eficienta.
Subventiile nu au contribuit la imbunatatirea calitatii vietii, ci la acapararea abuziva a resurselor dupa model feudal.

liviu

bau bau un roman de la tara care nu are venituri 100.000 de euro de unde ia bani pentru investiti termenele sunt foarte mici

stiriagricole.ro

In Romania, noua din 10 fermieri lucreaza o suprafata agricola de pana in 5 hectare. In cele mai multe cazuri, veniturile obtinute de aceste exploatatii agricole este foarte mic sau aproape inexistent. Cu toate acestea, si agricultorii mici au posibilitatea sa obtina niste profituri frumoase, daca au in vedere infiintarea unor culturi de nisa, care dispun de o cerere importanta in piata. Va prezentam in cadrul acestui articol un top al celor mai profitabile culturi pe suprafete mici.

10. Galbenele

Intretinerea relativ usoara a plantatiei, precum si cererea tot mai mare din piata ii face pe tot mai multi fermieri cu suprafete mici de teren sa cultive galbenele, recunoscute pe plan mondial pentru multitudinea de substante benefice sanatatii. Un exemplu asemanator l-am gasit aproape de Capitala, mai exact in comuna Cernica, acolo unde Florenta Jafri, o studenta la Agronomie, si-a infiintat, anul acesta, prima sa cultura de galbenele, pe o suprafata de 5.000 mp.

9. Cartofii mov

Cartofii mov reprezinta o idee de afacere tot mai populara in Romana, in special pentru fermierii care nu dispun de suprafete mari de teren. Desi sunt originari din zone indepartate precum Bolivia si Peru, cartofii mov au inceput sa ii cucereasca pe agricultorii romani, mai ales pentru ca se pot comercializa la preturi aproape duble fata de cei obisnuiti. Unul dintre cultivatorii romani de cartofi mov este si Gabi Sandu, din Piatra Neamt, care a infiintat acum cinci ani prima sa cultura de cartof mov, pe o suprafata de 6.000 mp. De asemenea, fermierul din Neamt mai cultiva o specie exotica: ustoroiul negru.

8. Lavanda

Una dintre cele mai populare idei de afaceri pentru fermierii cu suprafete mici este cultura de lavanda, aceasta fiind deseori aleasa de agricultori datorita versatilitatii sale ridicate in privinta adaptarii. Un exemplu in acest sens l-am intalnit si in judetul Vrancea, acolo unde o tanara in varsta de 29 ani si-a implinit visul de a avea propria sa cultura de „aur mov”, reusind sa planteze anul acesta primele 650 de fire de lavanda. Chiar daca este la inceput, Monica Badiu stie deja foarte clar ceea ce vrea sa realizeze: o extindere a suprafetei cultivate pana la circa 3 hectare, precum si dezvoltarea unui mic sat turistic, langa plantatia de lavanda.

7. Catina

Chiar daca dispun de suprafete mici, uneori si sub un hectar, o parte importanta din fermierii romani aleg sa valorifice terenul pe care il au. Pentru cei mai multi dintre ei, arbustii fructiferi se pot dovedi cea mai inteleapta decizie. Un asemenea exemplu il putem regasi in comuna Galbinasi, judetul Buzau, acolo unde Daniel Popescu si-a infiintat, in 2012, prima sa plantatie de catina, pe o suprafata de 5.000 mp.

6. Mur

Dupa ce a lucrat mai multi ani in strainatate, tot in domeniul agricol, Alin Budescu, din localitatea Tigveni, judetul Arges, s-a hotarat sa revina in tara, pentru a-si infiinta propria sa livada. Nu a stat prea mult pe ganduri si a ales murul, mai ales in conditiile in care capatase deja o experienta peste hotare. In urma cu 4 ani, fermierul in varsta de 37 de ani, a plantat 1,2 hectare de mur din soiurile Thornfree si Loch Ness (Navaho Sommerlong).

5. Ardei iuti

Cultivarea ardeilor iuti poate fi o alta afacere agricola de succes pentru fermierii care nu dispun de suprafete mari de teren. Un exemplu in acest sens il regasim la Predrag Jivici, un tanar din localitatea Cenad, judetul Timis, care, in urma cu 4 ani, si-a infiintat propria sa cultura de ardei iuti, din cele mai cunoscute soiuri pe plan mondial: Jalapeno, Habanero si Cayenne.

4. Topinambur

Topinamburul, sau popular spus „napul-porcesc”, este o cultura care se bucura de o atentie tot mai mare din partea fermierilor cu suprafete mici. Nu e de mirare, in conditiile in care aceasta planta este in general una rezistenta la seceta, avand de asemenea o rata de profitabilitate foarte buna. La o investitie de circa 7.000 lei pentru infiintarea unui hectar, un agricultor iscusit are sanse mari sa obtina un venit de aproape 140.000 lei.

3. Castravete amar

De origine asiatica si cu un aspect cel putin ciudat, castravetele amar este planta care devine pe zi ce trece tot mai intalnita in gospodariile micilor fermieri din Romania. Fructul exotic, supranumit si „insulina vegetala”, este folosit de firmele din industria farmaceutica pentru tratamentul diabetului zaharat, ceea ce face ca planta sa fie cautata in mod special la export. Pretul unui kilogram de castravete poate ajunge si la 30-40 de lei. Cu dorinta de a dezvolta o afacere chiar pe acest segment, o tanara din Ialomita a inceput de anul trecut sa cultive castravete amar, prima recolta fiind deja vanduta catre o companie farmaceutica din Austria. Incurajata de primul succes, tanara a marit in acest an suprafata cultivata cu castraveti amari.

2. Capsunul

Dupa ce a renuntat la un serviciu bine platit in domeniul telecomunicatiilor, un tanar din Calarasi, in varsta de 36 ani, a avut dorinta si ambitia de a incepe o afacere in domeniul agricol. Cum nu avea o suprafata prea mare de teren, acesta s-a gandit sa planteze arbusti fructiferi. Astfel, s-a hotarat sa infiinteze o cultura de capsuni, iar decizia s-a dovedit a fi una foarte buna: micul fermier a reusit sa acceseze anul trecut si fonduri europene de 40.000 euro, pentru plantatia sa.

1. Nuc

Cu dorinta de a-si dezvolta propria afacere, un agent de politie din judetul Mures a luat decizia, acum 7 ani, sa isi infiinteze o livada de nuci. Dupa ce a studiat oferta materialului saditor de pe piata, pomicultorul a hotarat sa mizeze pe soiul frantuzesc de nuc Fernor, recunoscut pentru intrarea mai rapida pe rod, precum si pentru calitatea foarte buna a miezului. Chiar daca a intampinat multe dificultati pana acum, agricultorul se declara multumit de investitia realizata si se pregateste de un profit substantial.

Fermierii care detin suprafete mici de teren au posibilitatea sa acceseze fonduri europene nerambursabile in cadrul submasurii 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul nerambursabil ajungand pana la 15.000 de euro pe proiect.

Mardare Florin

Dacă am 3000 de metri patrati și vreau să construiesc 3 sere de 1000 m pătrați fiecare?