Riscograma
Lucian Davidescu

Cât a rezolvat şi cum a încurcat acordul cu FMI. Ce urmează

Cel mai mare împrumut din istoria României a lăsat guvernul exact în aceeaşi situaţie în care l-a găsit: vraişte.

Faptul că ultima tranşă a împrumutului de la FMI nu a mai fost trasă are la bază o dezamăgire comună a celor două părţi – era perfect inutilă. Asta-i povestea întregului acord. Garanţia FMI a ajutat, însă banii daţi efectiv mai mult au încurcat.

Cât a rezolvat acordul:

1. A prevenit o depreciere năucitoare a leului, care ar fi pus pe butuci o mare parte din economie.

2. A ajutat bugetul să evite intrarea în incapacitate de plată.

Cum a încurcat acordul:

1. Punctul #2 de mai sus e plin de nuanţe de gri. Pentru că era preferabil un faliment cinstit decât băltirea de care am avut parte. Rostul programelor FMI este să dea guvernelor timp şi resurse pentru a se ajusta la dezechilibre economice subite. Guvernul Boc a reuşit doar să tragă de timp sperând că lucrurile vor fi iar cum au fost. Nu vor fi, iar în lipsa reformelor problemele urmează să izbească cu şi mai mare putere, în moduri imprevizibile. De exemplu, sistemul sanitar este un cazan pe cale să explodeze.

2. Criteriile calitative sunt greu de urmărit din scurt, dar există şi unele cantitative. Cel mai important este nivelul deficitului bugetar.. Tehnic, guvernul l-a atins, pentru că nu s-a împrumutat doar de la bănci la dobânda pieţei ci şi de la companii, cu forţa. Ţintele de arierate au fost ratate de fiecare dată, ceea ce înseamnă că statul a devenit parţial insolvabil.

3. Două lucruri erau însă esenţiale – să nu crească taxele iar economia să revină pe plus. Nici unul nu s-a întâmplat.

Ce urmează:
1. România va ieşi exclusiv pe piaţa liberă să se bată pentru bani. E un barometru mult mai cinstit al nivelului de încredere pe care pieţele financiare îl au faţă de România. Din păcate, în cazul ăsta cinstea nu ne avantajează.

2. Urmează încă o rundă de privatizări ale companiilor de stat. Este trofeul minim pe care îl poate pretinde FMI la sfârşitul unui acord în care n-a obţinut mai nimic.

A câştigat România de pe urma acordului cu FMI?

11 comentarii
daniel

nu sunt convins ca o depreciere a leului pana pe la 7-8 lei / euro nu era de fapt solutia optima…

Dan

7-8 lei pe euro insemna intoarcerea in epoca de piatra pentru romania … gandestete numai cum s-ar fi "dublat" datoria externa, ratele populatiei, etc.

nick

7-8 lei ar fi fost prea mult…

Ajustarea cursului – daca este provocata de BNR – este un mecanism de protectie a economiei, in sensul sugrumarii importurilor si in genereal ajuta la echilibrarea balantei comerciale externe.Problemele pe care le aduce sunt, in plan secundar scaderea PIB in moneda externa iar in plan principal insolventa creditorilor in valuta, care poate genera probleme majore institutiilor bancare. Cred ca seful BNR a ales valoarea optimala (4,3) desi ar fi interesant de gandit un curs de 5-6 lei…care ar fi ajutat in buna masura si Guvernul in sensul ca ar fi evitat diminuarile de salarii (care ar fi scazut in realitate in valuta) si care cred ca ar fi restartat intrarile semnificative de capital investitional in Romania si ar fi redus costul cu forta de munca din perspectiva investitorilor internationali.

ova

Administratia costa prea mult, ar trebuii restructurata si eventual optimizata ca de altfel si celelalte ramuri. Dar asa ceva s-ar fi putut face inainte de inceputul crizei si nu cu actualul guvern si eternul premier Boc-Basescu.

Administratia centrala a Romaniei costa prea mult si probabil ca va ramane in istorie ca un model perfect de ineficienta si clientelism politic, e totusi bine ca a aparut la suprafata !

MeTeo

gandesc asa: raspunsul la intrebarea ta ar trebui dat de o persoana SINCERA din varful FMI

valentin

Eu nu inteleg cum functioneaza IMF asta.

Sunt 187 de tari ( sunt unele care nici nu au ce cauta acolo, sa-si vada de ecomomia lor: Zimbabwe, Uganda, Somalia,Rwanda , Romania)

Vin toti cu bani de acasa si ii pun la IMF?

Multe tari de acolo au somaj, datorii externe si probleme interne. Mai toate de altfel.

Ce cauta toate adunate acolo! S-au adunat o gramada de datornici care imprumuta alte tari la fel de datornice?

Tind sa cred ca toate datoriile astea sunt de fapt drepturile neplatite populatiei. (Standardul de viata per total)

Exista pe aici un economist care sa-mi explice rolul IMF-ului?

Alex Nicolin

Vrei curs ridicat, exista o solutie mult mai simpla decat imprumutul FMI – pune lacat pe tiparnita si daca asta nu e de ajuns, creste dobanda de interventie. Cred ca fara imprumutul FMI, cursul oricum nu s-ar fi depreciat prea mult – poate in loc de 4.3 am fi avut un 4.7-4.8. Ca orice imprumut public, banii s-au dus tot in consum – salarii, pensii, borduriade – iar pe termen lung, multiplicatorul va fi cel mult nul. In consecinta, imprumultul a fost complet nejustificat din punct de vedere economic. Ca de fiecare data FMI indeplineste un rol exclusiv politic – tine pe linia de plutire guverne incompetente si corupte. Unul nou nu poate decat sa prelungeasca agonia si sa amane reformele. Dupa cum se vede si in grafic, birocratii sunt inca o casta privilegiata de bugetari, desi 90% din ei ar fi trebuit sa fie dati afara, iar multe din posturi desfiintate prin renuntarea la agentii si chiar la ministere inutile.

mobutu

in lipsa unui acord cu ue+fmi un curs puternic depreciat al leului (desi cred ca se abereaza cu nivelul 7-8) nu ar fi dus in niciun caz la "intoarcerea in epoca de piatra".

Insemna pur si simplu ţeapa/falimentul imprumutatorului … in acest caz bancile iresponsabile care au aruncat cu banii din elicopter pe "vremurile bune".

ajungeam si noi o islandăm, ceva … oricum mult mai bine decat suntem acum si vom fii in viitor.

acordul cu femeii a fost o labareala trista, alex nicolin a punctat excelent.

din pacate o sa platim de-o sane iasa ochii din cap pentru acest acord care nici macar nu a fost benefic ci dimpotriva, distructiv pentru romania si poporul roman.

de-a dura lex

dacă sondajul ar privi orice acord cu FMI, din orice ţară, din orice an, chiar din viitor, rezultatele ar fi tot cam aceleaşi 🙂

ThinkAgainRo

Nu este un secret pentru nimeni ca IMF(FMI pentru români) nu are drept scop ajutarea vreunei natiuni ci dimpotrivă falimentarea ei!În nici o ţară politicile FMI nu au pus economia pe plus ci au adâncit-o în dezastru!Puteam să luăm bani de la japonezi,chinezi sau chiar rusi FARA CLAUZE!Vă aştept pe http://www.thinkagaian.ro cu opinii şi comentarii dar mai ales cu critici!

stan

daca puteau sa ia bani de oriunde (nu de la porcii de rusi) ar fi luat . la orice dobanda (10-12%..cui ii pasa vor plati iobagii oricum)….default swaps

are datoria denominata in propiile hartii igienice va ajunge sa tipareasca si sa dea la fraeri rahat pe bat.cine nu , va da faliment (ex. sunt multe in istorie).

cand se plateste integral(rarisim) urmeaza ani de mizerie pentru iobagi & stagnare/scadere pentru boieri (mai ales cand la fiecare unitate 2/3 pleaca in afara…si nu atragi nimic inapoi)

nu fmi e raul ci statul care e pe baza de :noi va dam legi,noi acuzam,noi judecam, noi cheltuim/impratim ce dati voi….voi platiti nota de plata.daca nu , avem institutii de forta si va dam in bot.

ps: acordul(fmi) nu are importanta. sistemu e problema…