Trei scenarii pentru Grecia

Ultimul episod al melodramei grecești s-a încheiat cu o nouă amânare – încă patru luni de prelungire a acordului de finanțare pentru cea mai îndatorată țară a zonei euro.

Grecii par să fi cedat deocamadată într-un joc cu miză majoră, pe care nimeni n-o vrea materializată: ieșirea din zona euro, cu toate consecințele anticipate și neanticipate pe care ea le presupune. Pentru țări marginale ca România – nici chiar înăuntru, dar nici tocmai afară – consecințele sunt aproape previzibile: pe termen scurt, fugă a capitalurilor, pe termen lung, incertitudine. Cât despre adoptarea euro, ea fie ar fi grăbită ca semnal politic de soliditate, fie ar fi amânată fără termen, de teamă că istoria Greciei s-ar putea repeta. Toate acestea ignorând scenariul extrem în care moneda unică dispare cu totul.

Cum a jucat Grecia. Cât de aproape a fost sau este Europa de această posibilitate? Există un scenariu în care ea se poate materializa – acela în care „Grexitul“, ieșirea Greciei din euro, s-ar dovedi un succes: cu datorii șterse, buget public solid, relansare economică și bănci încă pe picioare. Aproape toate sunt realizabile, mai puțin ultimul – care s-a dovedit decisiv în negocieri.

Datoriile Greciei se apropie de PIB pe doi ani, iar dobânzile în sine sunt împovărătoare – fără ele, bugetul țării ar trece instantaneu de pe deficit pe excedent, așa-numitul excedent primar pe care îl datorează deja. În realitate, datoria nu poate fi ștearsă cu totul, măcar pentru faptul că până și o încetare unilaterală de plăți ar fi urmată de diverse popriri, cea mai ușoară țintă fiind fondurile europene. Totuși, chiar și o reducere la jumătate a datoriei ar fi suficientă pentru a pune țara pe linia de plutire – acesta a fost de altfel și scopul delegației grecești în negocieri, fără succes deocamdată.

Băncile nu pot însă rezista nici măcar de la o zi la alta fără liniile curente de finanțare de la Banca Centrală Europeană. Iar argumentul decisiv a fost un scenariu cipriot, în care deponenții ar fi rămas pur și simplu fără economii. De felul în care se va așeza această problemă depinde deznodământul episodului următor.

Syriza, partidul de stânga care tocmai a câștigat alegerile, are un mandat popular destul de dificil. Pe de-o parte, grecii care le-au acordat majoritatea în parlament susțin atitudinea agresivă în renegocierea datoriilor, pe de altă parte 70% din greci n-ar vrea să renunțe la euro. Așa se face că în aceste negocieri a lipsit și convingerea deplină de a pune în practică opțiunea nucleară, nu doar instrumentele.

Cum a jucat Germania. Dar de partea cealaltă este euro – de fapt leadershipul german – gata să renunțe la Grecia? Un lucru este cert – în acest moment acest scenariu extrem este pregătit minuțios. Poate că în urmă cu doi trei ani ar fi dus la o implozie, dar acum ar rămâne cel mult la stadiul de pagube controlate. Nu mici însă: doar băncile și contribuabilii germani sunt expuși cu 65 de miliarde de euro la acest scenariu.

Politic, Grecia ar urma să fie făcută să sufere la maximum, ca lecție pentru oricine ar îndrăzni să facă la fel. Așa se face că miniștrii de finanțe ai euro au avut opțiunea nucleară pe masă, cu toate mijloacele necesare, chiar dacă și-au dorit-o probabil și mai puțin.

Alegerea este imposibilă. O renunțare a Greciei la euro ar da semnalul că uniunea monetară este reversibilă și ar slăbi moneda unică pe termen lung și posibil în moduri greu de anticipat. Orice eventual succes al Grexitului ar face ca unele țări membre să vrea și ele să renunțe iar altele, care n-au intrat încă, să-și ia gândul. Pe de altă parte, concesiile cerute de greci – pe scurt tăieri masive de datorii – sunt inacceptabile politic: pe plan intern, contribuabilii altor țări, mai „disciplinate“, nu sunt dispuși să le accepte iar pe plan extern ar încuraja alți îndatorați să ceară tratament similar – cu costuri de nesuportat.

Scenariile

Astfel, cu o coadă de morcov și un vârf de băț, oficialii zonei euro au reușit să-i convingă de data asta pe greci să stea în banca lor. Ce se va întâmpla însă peste patru luni? Iată cele trei scenarii de lucru.

1. Încă o prelungire. După atâtea episoade nesfârșite, publicul s-a obișnuit deja să aștepte un alt sezon. Este de altfel situația convenabilă politic pentru toată lumea – pentru că riscurile sunt minore. Melodrama se întinde de la un episod la altul, cu tensiune constantă, dar nici un deznodământ. Pentru România și alte asemenea nu se schimbă nimic.

2. Tăiere de datorii. Grecia își pregătește ieșirea și se arată dispusă să o pună în practică, iar de data aceasta Germania clipește prima. Majoritatea banilor vor veni probabil din tiparnița Băncii Centrale Europene, pe măsură ce și mai mulți datornici vor cere și mai multe tăieri. Pentru România și alte asemenea, dobânzile se reașază, ca urmare a reevaluărilor individuale de risc, după șarje succesive de suișuri și coborâșuri.

3. Grexit. Grecia nu mai acceptă termenii restructurării, iar zona Euro nu cedează șantajului și îi taie liniile de finanțare, forțând-o astfel să își tipărească propria monedă. O pagubă de 300 de miliarde de euro începe să-și caute victimele printre creditori, în timp ce însăși soarta monedei unice devine incertă. Pentru România și alte asemenea, euro devine un fel de nou Schengen – un loc unde va avea voie să intre doar după ce iese oricine altcineva.